Am dus-o pe Alice pentru prima oară în zăpadă: expectations versus reality

A nins în București cam 4 centimetri. Ar putea fi considerat un fenomen extrem, având în vedere că primarul Firea închidea școlile pe la 2 cm în sus. Nu mai sunt ierni ca în 2010.

Ninsoare proaspătă? Să scoatem copilul afară, ca să aibă primul contact cu ❄️zăpada.

Teoretic nu este prima iarnă a lui Alice, ci a doua. În cea anterioară, însă, Alice nu știa pe ce lume este și nici zăpadă nu a fost pe străzi.

Așa că am scos-o acum din casă, vineri și sâmbătă, pe ninsoare. Va fi magic, ne-am spus!

Cum ne așteptam să fie: găsim un namete mare de omăt pufos și o aruncăm pe Alice în el (nu la propriu). Ea sigur va fi super încântată de zăpadă, va alerga prin ea, o va arunca fericită cu mânuțele ei în aer și va râde în timp ce-i cade gravitațional înapoi în cap.

Apoi va ieși de acolo cu obrajii roșii și poate fulgi de nea pe năsucul ei mic. Va fi încântată de această nouă experiență din viața ei, apoi vom merge cu toții acasă unde va mânca supă caldă și apoi va dormi buștean timp de 3 ore.

Yeah. Așa credeam că va fi. Și ce-i drept i-am dat supă caldă la întoarcerea acasă, deci partea aceea s-a adeverit.

Cum a fost în realitate? Am echipat-o cu combinezonul ei de iarna (“costumul de cosmonaut”) și ghete și am ieșit voioși afară. S-a dovedit după primii metri prin mocirlă că trebuie să împing căruciorul cu mult mai multă forță ca să înaintăm, așa că eu mi-am consumat cu succes caloriile zilnice.

Din fericire, prin parc o mulțime de alei fuseseră deja curățate de zăpadă, spre deosebire de trotuarele din cartier, așa că plimbarea a devenit mai plăcută acolo.

Alice nu a avut nici o reacție la zăpada din jur. S-a uitat la mașini, copaci, asfalt și gardurile acoperite de nea cu o privire total neinteresată care parcă spunea “ok, cineva a vopsit totul în alb, fine, whatever dude”.☃️

Am ajuns în parc și într-o zonă cu zăpadă moale pe jos, așa că am plantat-o acolo în picioare ca să exploreze singură. A făcut câțiva pași în mod brownian, ca de obicei. A umblat în sus și în jos, mi-a arată o pasăre, s-a uitat la niște oameni care treceau și ei pe acolo.

Părea să considere că sub ea este o podea de culoare albă și nimic special în plus. La un moment dat s-a pus jos în genunchi, a introdus mânuța ei delicată în zăpadă, ocazie cu care a remarcat imediat că este 1) udă și 2) rece, ceea ce nu i-a convenit. S-a ridicat și a venit rapid la mine solicitând să fie luată în brațe. De la înălțime a fost mai bine, am plimbat-o în timp ce ea dicta din mânuța ei în ce direcția ar dori să fie cărată.

I-am arătat și cum scutur creanga unui tufiș de zăpadă. S-a uitat la mine cu privirea aia de “but why?”.

Și cam asta a fost plimbarea. N-a aruncat zăpadă în aer ca în stock photos. Nu s-a tăvălit în troiene cu exuberanța tinereții. De fapt, cel mai bun moment pentru ea a fost când a trecut un câine pe lângă noi și Alice mi l-a arătat și a zis “ma! ma!”. Noi ii zicem că un 🐶cuțu face “ham-ham-ham!”, iar ea repetă “ma! ma! ma!” Nu știu de ce zice Matilda că nu prea spune “mama”….

Și ne-am dus acasă după vreo oră. Căruciorul era fleașcă pe plasa de jos, plus cu zăpadă depusă pe roți, așa că a făcut o baltă pe hol în ciuda eforturilor mele de a-l curăța înainte de a intra în casă.

I-am dat supă caldă. Tati ar fi vrut un vin și mai cald pentru el, poate chiar fiert, dar nu a avut la dispoziție. Am culcat-o de prânz și aia a fost tot.

Poate la anul, când va fi mai mare și capabilă să se țină de o sanie, va fi mai entuziasmată de faptul că cineva a vopsit mediul înconjurător în alb. Momentan, însă, ud+rece=câh.

Am văzut foarte mulți părinți cu copii mici prin parc, unii mai mici decât Alice. În bula mea de Instagram, majoritatea părinților par să-și fi dus copiii la “prima zăpadă”. Sper că ați avut cu toții experiențe memorabile. Pentru mine, să-i văd pașii ei micuți pe zăpadă lângă cei mari ai mei a fost foarte plăcut.