un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Lista de cumpărături pentru un nou-născut: gadgeturi, mobilier, accesorii de somn, baie și călătorii pentru bebeluși

2 Nov 2022  ·

GÂNDURI  ·

40 comentarii

După un an cu Alice, am făcut împreună cu Matilda lista de gadgeturi, mobilier, aleze, creme și alte obiecte necesare unui nou-născut în casă. Am zis la fiecare și cât de utile ne-au fost, că pe unele le-am folosit doar de câteva ori de fapt, însă asta depinde și de comportamentul bebelușului. Sper să vă fie de folos și vouă.

(Majoritatea listei este făcută de Matilda, iar 95% dintre linkuri sunt chiar către produsele pe care le-am cumpărat noi.)

Pentru înfășat/schimbat copilul

Masă de înfășat – o investiție excelentă dacă ai loc unde să o pui în casă. Mulți spun că vor schimba copilul pe pat, dar în practică faci asta de 8 ori pe zi la început și este mult mai practic și confortabil să ai un soi de masă la înălțimea ta, cu salteluță pe care pui copilul, iar sub această zonă sunt 1-2 polițe pe care ai scutece, creme, aleze și alte obiecte necesare copilului. Este ca un banc de lucru pentru copii.

Noi am luat cea mai ieftină masă de înfășat din IKEA, plus o saltea gonflabilă pentru ea, plus o husă/față pentru acea saltea. Matilda a vopsit apoi masa în alb cu lavabilă, ca să se potrivească cu restul mobilierului din cameră. Au și variante mai mari și mai scumpe la IKEA, inclusiv una stil comodă pe care o puteți folosi ulterior ca pe o comodă clasică.

Aleze – dacă nu știți ce sunt acestea, că nici noi nu știam, sunt că niște fete de masă absorbante prin care nu trec lichidele. Le pui pe masa de înfășat, peste husă, ca să nu o murdărești când schimbi copilul sau când face în rafală (adică în timp ce-i schimbi scutecul, că se întâmplă). Este bine să aveți una și în kitul de ieșit la plimbare. Noi luăm cele mai mari aleze și le tăiem cu o foarfecă în două sau trei bucăți, că în practică n-ai nevoie de bucăți imense.

Scutece – am testat cam toate mărcile și toate ni s-au părut aproximativ la fel de bune, așa că am luat mereu ce era la ofertă (Happy, Pufies, Pampers toate gamele, Bamboo nature, Huggies, Lupilu). Vedeți că eMAG afișează prețul per scutec pentru diverse pachete, făcând comparația ușoară. Inițial folosea cam 10 scutece pe zi, apoi a scăzut treptat până la 4 pe zi acum la vârsta de un an, deci nu vă temeți să cumpărați la bax mare.

Pro tip #1: planificați din timp și cumpărați mereu la oferte, sunt des reduceri -25% la diverse branduri, dar în special Pampers. Pro tip #2: când vă uitați la mărimea scutecelor, scădeți 1 kg din ce spun producătorii că ar fi capacitatea lor maximă. Adică mărimea 1 este pentru intervalul 2-5 kg; dacă bebelușul vostru are 4 kg, ar trebui să treceți la scutece mărimea 2 (oficial pentru 5-8 kg), va fi mai confortabil.

Șervețele umede – luați unele de copii, fără alcool sau substanțe dubioase.

Cremă anti-iritație de scutec – noi am dat-o zilnic în primele 2 luni, că se tot irita pe piele. Apoi n-a mai fost nevoie de ea decât de 3 ori în 5 luni, dar avem oricum în casă. Folosim Bepanthen sau Sudocrem.

Coș de gunoi cu capac – ați putea duce fiecare scutec la gunoi după ce-l scoateți de pe copil, dar treaba asta nu-i așa practică în toiul nopții și oricum sunt alte lucruri de făcut după ce schimbați copilul. Așa că un coș de gunoi pus în zona de înfășare ajută mult, mai ales pentru că scutecele copiilor nu miros deloc până pe la vreo 9 luni. Luați unul de vreo 40 cm și cu capac. Eu am luat ceva din Cora pentru vreo 19 lei.

Pentru somn

Aparat de zgomot alb (white noise) – de departe cel mai util gadget, l-am folosit zilnic și încă îl folosim la fiecare somn. Este un aparat micuț care generează zgomot alb (fâșâit ca de radio fără recepție) sau multe alte zgomote (sunet de pădure, apă, ploaie etc). Teoria este că un nou-născut este obișnuit cu sunet alb în burta mamei și acest tip de zgomot îl ajută să doarmă bine la început. Are baterie de vreo 8 ore de zgomot, dar îl puteți conecta la o priză cu un încărcător pe microUSB. Are și timer pentru a se opri automat după o vreme.

Alice a dormit excelent cu zgomot alb. În primele zile doar porneam aparatul și ea adormea. L-am folosit și îl folosim și acum la fiecare somn al ei. Bebelușii dorm buștean la început, poți da petrecere lângă ei (we did) și tot adânc dorm, dar pe măsură ce trece timpul devin mai sensibili în somn la zgomote și lumină ambientală. Acum lăsăm aparatul de zgomot pornit în camera ei pentru a masca alte sunete de prin casă – sună un curier la ușă, facem noi treabă, o pisică bate altă pisică șamd.

Mulți mi-au spus că ei nu folosesc un aparat dedicat, ci pun zgomot alb de pe telefonul mobil. Merge și asta, dar te mai întrerup reclame sau te sună cineva, iar în plus probabil că nu poți lăsa telefonul lângă copil. În plus, un aparat dedicat poate fi utilizat mai simplu și în mașină sau pus în landou cu copilul pe afară. Merită investiția.

Pătuț de copil – noi am luat modelul Gulliver din IKEA. Este un pat bun, solid, făcut din lemn și cu zăbrele. Se poate elimina complet o laterală pentru co-sleeping (adică lipești patul copilului de patul tău de adult, pentru acces ușor noaptea) și salteaua are două poziții, jos și la mijloc.

Este bun și Alice îl va folosi câțiva ani. Inițial l-am utilizat în configurația saltea mijloc/fără laterală pentru co-sleeping, apoi după ce am mutat-o în camera ei în configurația saltea mijloc/cu laterală, iar după ce a început să se ridice în picioare și ne era teamă să nu cadă “peste bord” din pat, în configurația saltea jos/cu laterală. Ca să ne fie nouă mai ușor să ne aplecăm la copil, i-am mai pus sub saltea o plapumă, ca să nu fie chiar jos-jos, dar o vom scoate pe măsură ce crește.

Peste o vreme, când va mai crește, va dormi în pat în configurație saltea jos/fără laterală, ca să se urce și coboare din el singură. Probabil pe la 3 ani îi vom lua un pat normal.

Unii se tem că copilul și-ar putea prinde mânuțele prin zăbrele sau s-ar putea lovi tare de lateralele de lemn. La Alice n-a fost problema aceasta, dar your mileage may vary.

Saltea pentru pătuț – sunt pe dimensiuni standard, noi avem 120 x 60 cm. Noi am luat-o pe aceasta cu fibre de cocos.

Protecție de saltea – ca să nu o murdărească copilul dacă face în el sau vomită.

Cearșaf – avem vreo 3 în total. Fără perne sau plapumă, fără nimic altceva pus în pat sau pe lateralul acestuia, că există riscul să și le tragă în cap și să se sufoce.

Cameră videoavem un Mappy VBM-8700, care a fost ieftină și foarte bună, dar nu am mai văzut-o de multe luni în stoc. Atenție că pe eMAG se vând alte camere cu monitor ce arată exact ca acel model Mappy, dar sunt de fapt mult mai slabe. Inițial am luat țeapă cu un alt model care arăta identic și deci eram convins că este aceeași chinezărie sub alt nume, dar s-a dovedit a fi mult, mult mai slab ca performanță. Ulterior am găsit în resigilate un Mappy (care este un brand eMAG) și de atunci îl folosim cu succes. Sper să nu se strice.

Nu știu ce alte variante să vă recomand. Mappy actual este slab, are ecran mai mic și care pierde luminozitatea dacă nu este privit din față. Soluții clasice de la Motorola și alții sunt însă foarte scumpe. Oricum, o cameră cu monitor este recomandată pentru supravegheat copilul în somn ca să vezi că stă într-o poziție corectă, dacă are ochii închiși, dacă respiră șamd.

Puteți testa diverse soluții și le returnați dacă nu vă plac. Indiferent ce alegeți, important este să aibă acoperire bună, ca să bată semnalul în toată casa, și autonomie bună, ca să țină monitorul multe ore pe baterie. O funcție gen VOX prin care monitorul se aprinde doar când camera detectează sunet în camera copilului (de exemplu la trezire) este de asemenea foarte utilă. Mappy clasic făcea toate acestea bine, iar microfonul camerei se adapta la aparatul de zgomot fără probleme.

Ar mai fi important și să aibă cablu de alimentare cât mai lung și să fie o cameră video cât mai mică și ușoară, ca să o puteți prinde ușor pe un perete deasupra patului. Multă vreme noi am ținut-o pe balustrada patului, lipită acolo cu bandă adezivă, până ce Alice a crescut și a început să o smulgă de acolo. Alimentarea cu un conector USB poate fi un avantaj, ca să folosiți și un powerbank la nevoie.

Puteți folosi la nevoie și camere precum Tapo C100, în special în deplasări pe la o pensiune sau un hotel unde o puteți monitoriza prin wifi de pe telefon.

Pat rabatabil sau pat de voiaj – avem și un astfel de pat.  Noi îl folosim doar când mergem câteva zile la rude în alte orașe sau în concediu la vreo pensiune care nu are pat de copil în dotare. Atenție că de obicei un astfel de pat nu se vinde și cu saltea, aceasta trebuie cumpărată separat.

Unii îl folosesc direct ca pat principal, că merge și așa. Avantajul față de un pat de lemn este că e făcut din plasă și materiale moi, fără risc de lovire pentru copil. Dezavantajul este că poate fi mai firav sau instabil în timp. În rest funcționează cam la fel și poți monta salteaua la două înălțime diferite.

Pro tip #1: nu este un pat chiar mobil. Eu îmi închipuiam inițial că-l vom muta ziua în diverse camere, funcție de unde stăm noi, ca să doarmă Alice în preajmă. Patul însă este greu și dificil de manevrat pe uși și locuri mai înguste. După ce am văzut acestea, l-am ținut doar pentru călătorii.

Lămpi de veghe – nu prea am folosit. Am pus în tavan un bec Philips Hue cu întrerupător Hue și l-am reglat ca prima aprindere să fie pe cea mai mică intensitate și lumină roșie (detalii aici). Asta însemna că puteam “aprinde” lumina în cameră fără să o trezim pe Alice, în caz că voiam să verificăm ceva sau să umblăm pe acolo.

Am mai cumpărat apoi două astfel de lumini LED cu clips din IKEA. Le-am lipit eu bandă izolatoare roșie pe bec, ca să îl mai reduc un pic din intensitate (este foarte puternic). Se aprinde doar atingându-l cu degetul. Le-am prins de saltea sau de ce s-a putut în pat, unul la mine și unul la Matilda. În primele săptămâni îl aprindeam noaptea cu o simplă atingere și ne uitam dacă totul este în regulă cu Alice, dacă nu s-a rotit într-o poziție ciudată șamd.

Senzor de temperaturăun astfel de Xiaomi pus undeva prin cameră vă arată temperatura și umiditatea relativă. Senzorul poate fi interogat și din afara camerei prin Bluetooth, la o adică.

Pernă de plan înclinat – unii copii au reflex puternic și se recomandă să doarmă pe o suprafață ușor înclinată. Am cumpărat o astfel de pernă, dar am pus-o sub saltea, nu pe saltea. Sub saltea reușea să țină întreg patul ușor înclinat. Pe saltea nu prea avea efect, că se mai mișca Alice sau nu adormea fix pe perna respectivă.

Pro tip: teoretic poți înclina întreg patul punând ceva sub două dintre picioarele sale. În practică, trebuie să fie o soluție bine gândită, că te împingi în pat atunci când lucrezi la copil în el, și deci nu vrei să cadă de pe ce l-ai pus. Nu este deci atât de simplu precum a pune câte 2 cărămizi sub picioarele de la un capăt.

Sistem de înfășare – foarte util. Bebelușii tresar în somn și asta îi sperie și se pot trezi. Alteori își mișcă incontrolabil brațele și se pot chiar zgâria. Când Alice era foarte mică, am avut unul clasic, de la Baltic Baby, și apoi am luat unul de la Love to Dream, pe care îl folosește și acum. Amândouă sunt ok, din punct de vedere ergonomic, însă al doilea e mult mai simplu de pus, doar tragi un fermoar. La primul cu velcro era mai complicat, trebuia să îi pui mânuțele cum trebuie, să nu se zbată să și le scoată, era o epopee.

Important de știut este că sistemele de înfășat se țin doar până când copilul începe să se rostogolească, sau când își pierde reflexul Moro (ăla de tresare tare și da din mânuțe periodic). Atunci e important să aibă copilul mâinile libere, să se poată rostogoli înapoi, dacă ajunge cumva cu fața în jos. Cel cu mâneci detașabile este foarte util și acum din acest motiv.

În principiu nu le consider obligatorii de avut în casă, dar nu sunt scumpe și orice lucru care ajută copilul să doarmă mai mult sau mai bine sau să elimine o trezire este de fapt util.

Baby nest – în primele 2 luni dormea în nest unde eram și noi prin casă, n-o deranja zgomot, lumina, nimic. A fost util atunci, acum mai stă în el doar dacă o distrezi arătându-i jucărele sau lumini colorate pe deasupra.

Pentru hrănit

Aici diferă mult nevoile în funcție de cât de mult alăptați copilul. Matilda a alăptat toată perioada și deci multe lucruri de mai jos s-au dovedit inutile și le-am dat mai departe după o vreme.

Pompă de sân – singura utilă în caz că alăptați. Luați una electrică, celelalte sunt mult prea slabe. Femeile vor învăța pe la cursurile de bebe că trebuie să folosească o pompă pentru a evita diverse probleme fiziologice, iar în plus are utilitate pentru că poți congela laptele pentru utilizare cu alte ocazii, de exemplu la drum sau dacă lași copilul cu cineva. Luați și pungi de stocat laptele.

Biberoane – noi am cumpărat vreo 3 și n-am folosit decât unul, cel care venea oricum inclus cu pompa de sân de mai sus. Pe restul n-am avut de ce să le folosim pentru că n-am preparat niciodată lapte praf.

Sterilizator – l-am folosit doar pentru accesoriile pompei de sân, dar nu foarte des. În principiu, s-a dovedit o achiziție aproape inutilă, puteam la fel de bine să sterilizăm și în apă fiartă pentru cât de puțin l-am utilizat. Dacă folosiți însă des biberoane și lapte praf, îl veți folosi zilnic.

Sfatul meu ar fi să așteptați un pic și să vedeți nevoile reale înainte să vă umpleți de aparate și biberoane. eMAG livrează acum într-o zi, chiar mai repede. Puteți lua rapid ceea ce vă trebuie.

Alternativ, dacă folosiți zilnic lapte praf, luați un espressor de lapte praf, care scoate direct laptele preparat și nu trebuie să vă luptați voi cu încălzit apă, măsurat temperaturi șamd. Toată lumea care are unul mi-a spus că merită total investiția.

Scaun de bebeluși de la IKEA – pentru când începe diversificarea, pe la 6 luni. Este foarte bun, ieftin, poate fi demontat pentru transport.

Bavetă – cea mai bună s-a dovedit aceasta siliconică, este mare, moale, ușor de spălat. Mai aveți nevoie de una din aceasta pentru deplasări sau mâncat în oraș. Cele de unică folosință din hârtie sunt proaste.

Farfurie – am luat una din IKEA, dar de obicei îi punem mâncarea pe tava scaunului și o ia Alice de acolo cu mâna. Sippy cup – tot din IKEA, s-a dovedit utilă, bea apă, supă, lapte din ea, a învățat rapid să o țină cu mâinile ei. Tot din IKEA am luat și o lingură, este utilă la anumite alimente, dar noi am aplicat de la început metoda prin care ia Alice cu mâna ce dorește să mănânce din fața ei, nu-i dăm cu linguriță decât iaurt. În principiu, însă, cu cât învață mai repede să mănânce din obiecte uzuale de bucătărie, cu atât mai bine, ca să nu cărați după voi și veselă de copii.

Sticle de apă – sticlele acestea Philips Avent sunt colorate, mari, atrag copiii, se închid cu capac care le sigilează. Noi am luat vreo două sticluțe de Aqua Carpatica pentru copii și le refolosim, că au acel cap cu valvă foarte bun. Forma lor le face simplu de transportat în geantă, la nevoie.

Mai sunt utile pungi ziplock (IKEA) și caserole cu capac (tot IKEA) odată ce luați mâncare cu voi în deplasările cu copiii. Pungile resigilabile le folosim și pentru a ține scutece curate în rucsac, ca să fie ferite de praf, și pentru a lua la pachet scutece murdare dacă nu ai unde să le arunci.

Pentru baie și igienă

Cadă rabatabilă – am luat rabatabilă ca să fie ușor de stocat între utilizări, că se face de vreo 4 cm grosime. Nu voiam o cadă normală, ne-am fi lovit de ea prin casă, chiar și cele de bebeluși sunt imense. Este utilă și pentru că are dop și astfel poți regla ușor nivelul apei, dai afară apa care s-a răcit șamd.

Atenție însă că această cadă rabatabilă nu are și un suport care să o țină la înălțime. Este foarte obositor și complicat să speli copilul în interiorul căzii, iar să improvizezi un suport pentru cada aceasta este dificil și poate fi și periculos.

În cele din urmă, însă, nu prea am folosit-o. Când bebelușul este foarte mic, îl poți spăla ținându-l întins pe antebrațul tău cu burta în jos pe mână, la chiuvetă. După ce mai crește un pic, gen de la câteva săptămâni în sus, am spălat-o pe Alice direct în cadă, poate cu un prosop moale sub ea ca suport.

Săpun/gel de duș – noi folosim Bioderma Atoderm, care nu are parfum sau alergeni.

Prosop de copil – sunt mai mici și au și un colț stil glugă pentru șters pe cap. Nu-i deloc obligatoriu în casă, dar l-am luat oricum ca să aibă setul de ei igienă.

Comprese sterile – pentru igienă ochilor și urechilor.

Ser fizioiogic – se șterg ochii și se pune în nas.

Cremă de corp – pentru masajul bebelușului sau dacă are pielea uscată. A noastră avea deseori pielea uscată.

Foarfecă unghii bebeluș – le cresc unghiile super rapid și sunt super subțiri și tăioase, e important să le tăiați să nu se zgârie singuri. Pentru copii sunt forfecuțe speciale cu vârful bont.

Termometru cu cap flexibil – luați o firma mai cunoscută, ca să nu vă gândiți tot timpul dacă oare citește bine sau nu temperatura. Noi am primit unul în kitul de externare de la Regina Maria, unul Beurer cu cap de broscuță, este foarte bun și rapid.

Picături de nas cu sare de mare – noi folosim Quixx Soft și acestea rezolvă de obicei un nas ușor înfundat sau uscat.

Aspirator de muci – Batista Bebelușului este singurul care funcționează. Se cuplează la un aspirator normal, dar nu vă gândiți că trage creierul afară prin nas, este chiar ok și face rapid treaba. Dezavantajul este că se cam sperie copilul de zgomotul aspiratorului și că nu funcționează cu aspiratoare-robot, desigur – vă trebuie aspirator cu gură de aspirare normală.

Recomandarea mea este să luați Batista Bebelușului, costă sub 30 de lei și rezolvă nasul în câteva secunde de torturat copilul. Dacă răcește des sau pur și simplu copilul se sperie prea rău, investiți într-un aspirator de bebeluși ceva mai scump precum Nosiboo.

Medicamente – consultați neonatologul în maternitate. Noi am avut așa:

  • Infacol – a avut colici din primele zile Alice și am început cu Infacol. Nu vă așteptați la minuni.
  • Colief – am introdus pe la 3 săptămâni la recomandarea pediatrei. Nu vă așteptați la minuni.
  • Protectis – probiotice care ajută la regarea digestiei.
  • Vignatol – vitamina D, practic.
  • Paracetamol pentru copii supozitoare – consultați medicul înainte – noi nu am avut nevoie să îi dăm până acum, îl avem în casă pentru urgențe, doar dacă face febra peste 38,5. Vedeți că recent s-a aflat că la noi se vindea Panadol Baby cu un colorant dubios, dar acum este un flacon nou în farmacii.

Pentru transport

Cărucior de copii – noi am luat Cybex Melio, care este foarte ușor (vreo 6,5 kg în varianta cu scaun sport) și îngust ca să încapă în liftul nostru. Este și foarte bine construit, nici o problemă nu am avut cu el în 13 luni și suntem în continuare foarte mulțumiți de el. Am scris aici despre el. Erfi și Baby Matters sunt alte două magazine bune.

Landoul l-am folosit primele 6 luni. Uneori am culcat-o pe Alice în el și acasă, că adormea mai ușor in balcon, plimbată ușor cu căruciorul acolo. Întrucât va fi util doar câteva luni, vă recomand să luați un landou second-hand pentru orice cărucior ați alege.

Pro tip: nu luați și geantă din aceea de transportat chestii care se pune peste mânerul căruciorului. Este deja suficient de greu fără acea geantă ca de laptop care să schimbe centrul de greutate. Diverse obiecte pot fi tranportate într-un rucsăcel în plasa de jos a căruciorului.

Scoică auto – se pune în mașină și se prinde în centuri și este utilă până pe la vreo 8 luni. Prinderea în centuri vă permite să îi ajustați mai ușor poziția într-una confortabilă pentru bebeluș. Are și bază Isofix, am avut și din aceea, dar am montat-o doar pentru drumuri lungi unde viteza este mult mai mare.

Noi am luat o scoică Graco SnugEssential. Cea Cybex era dublă la preț. Avantajul ei este că ne-ar fi permis să o punem pe căruciorul de copii și uneori este utilă această funcție, de exemplu dacă duci copilul undeva și parchezi la distanță. Aș lua in continuare o scoică ieftină și cu certificările necesare de siguranță, indiferent de compatibilitatea cu căruciorul de copii.

Scaun auto – pe la 9 luni am trecut la un scaun auto și Alice a stat mult mai calmă la drumuri lungi. Am luat un model Cybex Sirona S2 care se și rotește 180 de grade, ca să fie mai ușor de băgat copilul în mașină. Sincer să fiu, credeam că vom roti scaunul și în alte momente, de exemplu când parchezi câteva minute sau stai la un semafor lung și vrei să o distrezi un pic, dar nu prea se poate pentru că este aproape imposibil de rotit cu ușa închisă. Să rotești însă scaunul spre ușa deschisă, ca să pui sau să scoți copilul, este super-confortabil.

Scaunul însă este bun, ușor de reglat, făcut din materiale de calitate.

Sling/wrap/manduka – a fost o perioadă de vreo două luni când așa o plimbam pe Alice pe afară, că nu-i plăcea în scaunul de copii. Noi nu avem un sling marca Manduca, ci un Lenny Lamb primit cadou, care este foarte bun și viu colorat, dar nu cred că se găsește în România. Manduca este însă foarte populară în România, dovadă că devine substantiv comun pentru astfel de slinguri.

Nu cred că are rost să cumpărați de la început ceva. În prima lună se recomandă doar folosirea wrap-urilor, dar sunt dificil de montat.

Pentru îmbrăcat

Copiii cresc repede, nu le luați o mulțime de haine de la început.

5 body-uri cu mânecă scurtă – din maternitate ți se spune să ții copilul la 20-23 de grade. Deci la 23 de grade poți să îl ții în mânecă scurtă lejer. Vă imaginați că am șocat toată familia neînfofolind copilul ca pe vremuri, dar se vede că Alice se simte foarte confortabil.

5 body-uri cu mânecă lungă – recomand body-urile cu fermoar reversibil, sunt mai ușor de schimbat scutecele când poartă așa ceva peste ele. Inițial sunt bune și cele cu mânecuță care se trage peste mâna copilului, ca o mănușă, ca să nu se zgârie. Personal, am fost fan Carter-Oshkosh pentru acestea cu fermoar – i-am văzut la un târg și ne-au plăcut și au și materiale și printuri ok.

Șosete – vreo 3 perechi.

Căciulă – pentru când ieși iarnă afară. Merge și cu bentițe. H&M are haine bune și foarte decente la preț.

Salopetă impermeabilă de iarnă – sau costum de cosmonaut cum îi spunem noi.

Muselină – vreo 3 – le-am folosit că să așezăm copilul pe ele, pe nest, în căruț, în scoică, pe canapea, când îl pui pe burtică etc.

Păturică – ca un soi de șal de lână. Am folosit-o de multe ori, o puneam peste Alice când o duceam din casă în mașină, unde nu o țineam îmbrăcată gros. În general este utilă pentru momente scurte de ținut copilul la temperaturi mai joase.

More stuff

Colacul acesta de înot a fost foarte potrivit pentru Alice în vara aceasta. S-a simțit bine în el în mare și în piscină, este viu colorat, picioarele stau în jos și în piscine de vreo 40 cm ajută un pic copilul chiar să “meargă” prin apă.

Blocatoare de sertare – tocmai am pus prin casă câteva. Am luat pâna acum trei astfel de seturi. Se lipesc bine pe mobilă dreaptă, sunt din materiale bun. Mi-ar fi plăcut unele și mai lungi pentru că avem si mobilă frezată și trebuie ajuns la o distanță mult mai mare pentru priză bună.

Protecții de priză – am luat unele pentru vreo 2 prize de care Alice părea obsedată. Sincer să fiu, pericolul va fi mai târziu, când va dori să bage în priză obiecte, atunci astfel de protecții dovedindu-se utile. Doar atingând priza și clemele de împământare din afara ei nu apare vreun pericol într-o instalație bine făcută.

Oliță de la IKEA. Uneori ajungem cu ea în timp util acolo.

eMAG și IKEA au secțiuni de produse de protecție pentru copii. Niște colțare și benzi de protecție din cauciuc moale, pentru marginea mobilei sau alte suprafețe dure, am luat dintr-un Dedeman, dar găsiți și online.

    40 comentarii

  1. Cumva mamele noastre n-au avut nici unele din astea si s-au descurcat iar noi am iesit mai sanatosi decat toate generatiile de cocolositi de dupa. Numai copii bolnaviciosi stiu, alergii peste alergii, raceli la fiecare 2 zile, doar de probleme aud.

    Si Nivea de bebelus sau Sanosan de bebelus sunt bune si putin sau deloc iritante cu pielea. Trebuie vazut in functie de tipul de piele si desigur studiata lista INCI de ingrediente de pe spatele sticlei. Acestea sunt puse in ordinea concentratiei, si o regula simpla este ca daca al doilea ingredient se poate prescurta ca SLS, trebuie luat altceva.

      (Citează)

    • Asa este la primul copil, al doilea creste cu minimum de investiții. Mai interesant este ca nefiind sufocat cu atentie este mai cu piciorele pe pământ. Primul născut sufera un soc la schimbare, dar se adaptează repede.

        (Citează)

    • Cel mai stupid comentariu, desi are sanse kopa_ sa te depaseasca.
      Vezi ca parintii tai nici internet nu aveau, asa ca poate ar fi bine sa cauti articole d-astea prin ziare si reviste.

        (Citează)

    • Gaelex, doar pentru ca mamele noastre s-au descurcat nu inseamna ca si le-a fost bine. Cred ca si mamele noastre ar fi folosit toate acestea daca ar fi fi fost atunci si daca ar fi avut acces la ele.

        (Citează)

    • Generatiile anterioare or fi iesit sanatosi la corp, desi n-as zice, dar la minte nu prea. Auzi acum de alergii pentru ca lumea vorbeste despre ele. Inainte nici nu aveai atata diversitate de alimente si, in plus, lumea suferea in liniste sau aflau doar cei din cercul foarte apropiat.

        (Citează)

  2. Sosete am avut si eu cand eram mic.

      (Citează)

  3. Pentru sertare am luat modelul asta, sunt destul de solide și lungi
    https://www.buy4baby.ro/set-6-sigurante-flexibile-cu-incuietoare-dubla-pentru-usi-si-sertare.html#prod-gallery-1

    Oricum, lista e mult mai exactă și nu conține chestii inutile. Logic că unele chestii pot fi înlocuite cu variante mai de buget (ex. căruciorul) sau se poate improviza cu lucruri din casă (dacă aveți o comodă înaltă se poate transforma într-o perfectă masă de înfasat), dar din experiența proprie e o listă bună, fără inutilități.

      (Citează)

  4. Hai frate, inca mai discutam de baby monitor cand literally orice camera IP face o treaba mai buna la un pret mult mai mic?

    Am inteles, linkuri pt afiliere, dar totusi

      (Citează)

    • Nu face neapărat fix același lucru. Și noi am preferat un baby monitor pentru că… avea monitor, nu trebuia să stăm cu telefonul conectat la o cameră IP. Da, ai dreptate, e un înlocuitor bun, dar nu înseamnă că asta trebuie să cumpere toată lumea. :)

        (Citează)

    • “Ca sa nu stai conectat la o camera IP”, adica la internet?!
      Ok boss, funny

        (Citează)

    • aham, si cum iti dai seama ca plange?

        (Citează)

    • Păi nu face același lucru.
      Te duci in vizita la cineva, iei monitorul cu tine. Vine un babysitter sa stea cu copilul, ii dau frumos monitorul. Noaptea pui telefonul pe silent, monitorul încă se aude. Și multe alte situații în care monitorul face foarte bine fix lucrul pentru care a fost inventat.

        (Citează)

    • @add intreaba cum iti dai seama ca plange… eu stiu, poate pornind sonorul camerei, gen?!

      @Costin – serios, situatiile zise de tine sunt complet ridicole, dar chiar si asa, ele pot fi rezolvate folosind unul din cele 2-3-5 telefoane vechi care sunt sigur ca stau degeaba pe la tine prin sertare, la fel ca la toata lumea.

      Sau uite, avem aici un use case pentru tableta, ca sa nu fie tableta chiar cel mai inutil gadget inventat in ultima vreme.

      Ma rog, nu sunt eu omul care sa impiedice oamenii sa arunce cu bani pe lucruri inutile pentru copil doar ca sa simta ca “ii asigura toate conditiile” ca na, stim ca la unii parinti exista chestia asta.
      Deci daca te face sa te simti bine si sa crezi ca esti un parinte bun atunci cand cumperi lucruri inutile pentru copil, atunci se poate zice ca sunt bani bine cheltuiti, de fapt. Deci “to each his own” cum se zice.

      Insa pentru cei care nu au vinovatii de genul asta, scriu aici ca sa stie ca un baby monitor este o achizitie inutila si ca o camera ip se achita de toate sarcinile in privinta asta.

        (Citează)

    • Insiști aiurea, probabil fără să fi folosit unul vreodată.
      Nu am telefoane in sertar și nu am tabletă. Dacă cumpăr unul/una, deja am depășit prețul monitorului.
      Nu am cumpărat 100 de gadgeturi și accesorii pentru copil, dar monitorul l-aș mai cumpăra încă o dată dacă ar fi să aleg.

        (Citează)

    • Bineinteles ca am folosit monitoare (imprumutate ce-i drept, ca am vrut sa vad intai ce e de capul lor si m-am lamurit repede).
      Dincolo de problema legata de cheltuiala inutila, o mare problema cu ele este ca majoritatea covarsitoare sunt proaste. Adica receptia este proasta, ecranele sunt mici si slabe calitativ samd.
      Nu am mai scris asta pt ca a scris deja Radu in articol.

        (Citează)

    • Zi-mi că ai folosit chinezarii fără să-mi spui că ai folosit chinezarii. Ca la orice device, citești înainte review-uri și iei ceva ok.
      Dar na, tu mergi pe principiul “mie nu mi s-a întâmplat, sigur nu există”. Zi-ne cum să nu ne luăm nici laptopuri, că facem același lucru și cu un pc.

        (Citează)

    • @Costin
      Deja cand folosesti cuvantul “chinezarii” in sens peiorativ, in conditiile in care aproape toate electronicele din ziua de azi sunt “cinezarii”, e clar ca problema ta de fapt e legata de ce am scris mai sus, adica ideea ca esti un parinte bun daca cumperi “ce-i mai bun” pentru copil (adica, in traducere, asta inseamna lucruri multe si scumpe).

      Si e ok, daca pentru tine asta e important, oricum majoritatea lucrurilor pe care le cumparam nu sunt pentru copil, ci ca sa ne faca noua, parintilor, viata mai usoara, sau, in cazul celor ca tine, sa ne faca sa credem ca suntem parinti “buni”.

      Mai tarziu probabil vei descoperi ca un parinte bun inseamna altceva decat sa arunci cu bani inspre copil, dar presupun ca unii trebuie sa treaca si prin etapa asta.

      Deci by all means, cumparati baby monitor daca asta va face sa va simtiti bine, chit ca dpdv al supravegherii copilului o camera IP este o solutie mult mai buna si mai ieftina.

        (Citează)

    • Noi luam camera cu IP în vacanțe, unde sunt distante mai mari. În ultima vacanta copilul s-a trezit și tipa, dar Wi-Fiul a mers prost și s-a blocat feedul, asa ca nu am auzit și nu am văzut nimic. Noroc ca era maica-mea cu noi care a auzit-o și s-a dus ea imediat.

        (Citează)

  5. In loc de masuta de infasat am avut doar salteaua de 100 de lei (VÄDRA) de la IKEA care a stat pe masina de spalat din baie. Inaltimea era ideala pentru noi si era si exact acolo unde aveam nevoie de ea pentru schimbat copilul.

    Din fericire noi nu am avut succes cu olita insa a functionat perfect adaptorul de WC TOSSIG (20 lei) si am trecut direct la el.

      (Citează)

    • Atâta timp cât nu tre sa te apleci la infasat și schimbat, super! Și eu ma gândeam sa iau întâi o salteluta din aia sa o pun pe comoda, dar mai aveam loc totuși în camera și mi-au folosit și rafturile alea de dedesubt pentru stocare.

        (Citează)

  6. Daca imi permiti ma bag si eu pe aici dupa 5 luni de bebe :)

    – masa de infasat – noi am avut o comoda deja simpla Ikea, am luat saltea de infasat 40 lei BebeTei si gata, atentie sa aiba prindere de comoda, am folosit-o zilnic 4 luni aprox, dupa o schimbam pe unde apucam
    – aleze – noi am folosit mici, fix pt salteaua aia, si am gresit ca am cumparat ff multe, dar dupa 3-4 luni nu mai folosim deloc :))
    – scutece – noi de la 4 luni cred folosim Pants noaptea pt ca sunt mult mai ok pt pipi si o schimbam doar daca face kk (extrem de rar)
    – cos de gunoi – la noi pute oribil si pipi si kk, sau suntem mai sensibili nu stiu, asa ca folosim pungi speciale (7 lei 100bucati Mega sau Lidl) si apoi le aruncam direct la tomberon/ghena, nu rezist cu unu de kk in casa nici 5 minute hihi
    – noi chiar folosim zilnic incalzitor biberoane si des si sterilizator pt ele
    – pijamale cu fermoar all the way, sunt sfinte :)

    Am notat lista pt diversificare ca incepem si noi curand :)

      (Citează)

    • Daca ti-au ramas aleze si nu le-ai dat, le poti pastra pentru cand incepe renuntarea la pampers, in special noaptea. Le poti pune sub lenjerie. Pana se invata, mai pot fi accidente. Desi insisti sa trezesti copilul sa il duci la baie, daca doarme adanc se intampla sa faca.
      La mine a mers cum nu i-am mai pus ziua pampers, nu i-am pus si noaptea si s-a dezvatat mai repede (depinde de la copil la copil, stiu).
      Eu dadusem toate alezele ramase de cand era bebelus (“ce sa mai fac cu ele”) :)) iar apoi a trebuit sa cumpar altele :D

        (Citează)

  7. Pentru a bloca sertare/usi de dulap recomand:
    https://www.amazon.de/-/en/gp/aw/d/B07RWCNDHJ/ref=sspa_mw_detail_6?ie=UTF8&psc=1&sp_csd=d2lkZ2V0TmFtZT1zcF9waG9uZV9kZXRhaWw

    Se instaleaza foarte usor inauntru si sunt invizibile din afara 👍

      (Citează)

  8. Nu cred ca am vazut vreun articol atat de lung pe blogul asta. Ce-i drept, e si foarte interesant. Ma gandesc daca se poate trimite si parintilor din Africa, sa stie si ei de ce au nevoie copilasii lor. Mi se pare ca au cam ramas in urma la capitolul acesta, nu asigura baby nest si nici nu cred ca ii ung cu crema de corp prea des.

      (Citează)

    • Hai sa lăsăm aerele de superioritate românească – am colegi în Africa și beneficiază și ai lor de facilități din astea. E cam nasol sa generalizezi un ditamai continentul.

      Lăsând asta la o parte, dacă tu vrei sa trăiești precum cele mai sărace zone din Africa, ești absolut liber sa faci asta. Minimalismul are mulți fani și înțeleg atracția.

        (Citează)

  9. Pentru primul copil, confirm, de la al doilea incolo lista scade simtitor :))

      (Citează)

    • De la doi încolo? Tu câți ai? 😁 Ne mai bate gândul și de un al doilea, dar cred ca acolo ne oprim.

        (Citează)

  10. Produse foarte bune pentru bebeluși se găsesc și la DM: scutece, aleze, biberoane, mâncare, cosmetice etc.
    Pentru haine aș adăuga și C&A, noi de acolo luam body-uri și tricouri.

    Mi-aș fi dorit să găsesc acest articol când s-a născut copilul, m-ar fi scăpat de multe belele!

      (Citează)

  11. Pentru optimizat spațiul, dacă tot cumpărați masă de înfășat, căutați una cu sertare și cădiță incluse. Am avut așa ceva și cădița se folosește fără probleme 6 luni, poate chiar un an. Iar sertarele sînt de mare ajutor, încape toată garderoba copilului acolo. Tot ocupi spațiul, e păcat să nu se poată folosi la maxim. După ce nu mai e nevoie de cădiță și masă de înfășat, rămîne pe post de comodă.
    La fel și la pat, presupun că se fac și azi modele cu sertare. Oricum e spațiu sub pat, care altfel stă degeaba.
    Bepanthen e bine de avut mereu în casă, indiferent de vîrsta locatarilor. E ideal pentru tot soiul de iritații, le vindecă peste noapte.
    Îmi aduc aminte dezvățarea de scutece, schimbam un așternut pe noapte. Salteaua era cu protecție, o spălam. Aleze din alea abia apăruseră, nici nu știai ce să ceri la magazin, nu aveau încă o denumire, plus că abia se găseau.

      (Citează)

  12. Doua scurte:
    – Șervețele umede doar pentru urgente (deplasări, etc). Altfel robinet. La fetițe cu atât mai mult. Băieții sunt mai “capsulați” dar fetițele se pot îmbolnăvi mult mai repede.
    – Batista bebelușului se poate folosi foarte bine și fără aspirator că să nu sperii copilul in primele 6 luni. Aspiratorul doar când situația e cu adevărat înfundată (și funcționează bine și un aspirator portabil, nu hardughia mare).

      (Citează)

    • Da, in primele luni aveam din ala de tragi cu gura. După am trecut la asta atașabil la aspirator, când au început răcelile.

        (Citează)

    • Corect, olita portabila e f buna, ca sa nu pui copilul sa faca pipi la tufis in parc. Pentru ca in tufisul ala e posibil sa se joace alti copii in urmatoarele 10 minute dupa ce a facut pipi al tau, ca parcurile in Romania sunt mici.

      E un subiect care genereaza inflamatie, desigur, probabil in cateva minute cineva o sa scrie dedesubt “hai domne, ca e pipi de copil” dar adevarul e ca nu e ok sa isi faca nimeni nevoile in spatiul public si mai ales in parc.

        (Citează)

  13. Cărucior: dacă stați la bloc și trebuie urcate trepte, luați pe cel mai ușor. Nu are rost 3-in-1 (cu landou & co), îl folosiți puțin timp.

    Termometru: unul fără contact (Omron sau echivalent) e mai util. E suficient să aproximezi temperatura copilului, nu faci bechamel. Îl poți folosi si ulterior când încep virozele de la grădiniță/școală.

    Haine: când sunt mici sunt de aur body-urile cu mănuși și șosete integrate. Nu ai idee cât de dibaci e un bebe de 3-4 luni să le dea jos. Jumătate din timpul de baie era alocat îmbracatului. Cu cât sunt mai mici, cu atât schimbă mai des hainele. Deci rezistați tentației de a cumpăra 100 de hainuțe mărimea 1, nu vor avea timp să le poarte. Trec de la un număr la altul foarte repede, în 2-3 saptămâni.

    Baia: e ok să nu fie spălat zilnic, e suficient să fie spălat la fund când se schimbă scutecul, dacă se poate. Dacă are loc e mai ușor să fie spălat direct în chiuvetă. Când erau mici îi țineam de antebraț, când stau în fund stau direct în chiuvetă. Evident, atenție să nu tragă apă pe nas/gură. Se pot îneca ușor.

    Când începeți diversificarea, există de la Philips un dispozitiv care fierbe la aburi și blend-uiește legume și carne, perfect pentru a face rapid o masă copilului. Se poate lua în călătorii ușor. Vedeți dacă v-ar fi necesar.

    În principiu nu vă avântați să cumpărați toate chestiile recomandate prin link-uri afiliate pe net, sunt mari șanse să nu aveți nevoie deloc de ele. Și apoi le ocoliți prin casă.

      (Citează)

  14. Matilda:
    Da, cred ca va fi o aventura și cu dezvățatul de scutece…

    Don’t stress it, don’t push it. Ambii copii au renunțat de bună voie, relativ repede pe la ~2 ani.

      (Citează)

  15. Abi:
    Daca ti-au ramas aleze si nu le-ai dat, le poti pastra pentru cand incepe renuntarea la pampers, in special noaptea. Le poti pune sub lenjerie. Pana se invata, mai pot fi accidente. Desi insisti sa trezesti copilul sa il duci la baie, daca doarme adanc se intampla sa faca.
    La mine a mers cum nu i-am mai pus ziua pampers, nu i-am pus si noaptea si s-a dezvatat mai repede (depinde de la copil la copil, stiu).
    Eu dadusem toate alezele ramase de cand era bebelus (“ce sa mai fac cu ele”) :)) iar apoi a trebuit sa cumpar altele :D

    Super idee, multumeeesc!!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus