un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Am văzut și 26 de grade Celsius pe 2 noiembrie

2 Nov 2022  ·

GÂNDURI  ·

32 comentarii

22 de grade pe 2 noiembrie. Maxima zilei în București este astăzi de 26 de grade Celsius.

Mi se pare că una dintre marile probleme ale viitorului nostru și în special al copiilor noștri trece cumva neobservată. Mă refer la treaba asta cu încălzirea globală, care are o evoluție prea lentă pentru a genera panică.

Acum zece ani, ba chiar și în anii trecuți, doar în primele zile de octombrie era de tricou cu mânecă scurtă, cât să-ți arăți mușchii la începerea facultății. Apoi o dădea pe mai frig. Acum stau în tricou la început de noiembrie, ba chiar astăzi dimineață în soare am simțit cum mă arde pe piele. Dacă stăteam o oră, probabil intram în casă un pic bronzat.

Aplicația de meteo integrată în Windows are niște date interesante, iți arată în fiecare zi temperaturile medii și maxime din ultimii 30 de ani, plus dacă a plouat sau nu. Mă uit de obicei pentru ploaie, că este interesant de aflat că în acea zi a plouat în 10 din cei 30 de ani monitorizați.

De la o vreme, însă, îmi spune numai de temperaturi record. În fiecare zi mă anunță că temperaturile din acea zi sunt un record pentru ultimii 30 de ani.

Asta e viața. Noi avem noroc că trăim într-un climat temperat și agricultura va funcționa mult și bine aici. Sunt însă alte două probleme mari care vin din încălzirea asta globală și mă refer strict la chestiuni de alimentație:

Se vor scumpi treptat niște alimente din zone mai exotice. Cafeaua, de exemplu, crește în anumite condiții de temperatură care acum se întâlnesc pe la 1200-1600 de metri. Pe măsură ce se încălzește vremea, zona propice cafelei se mută tot mai sus. Problema este că pe la astfel de altitudini sunt stânci, nu pământ fertil pentru arbuștii de cafea. Și probleme cauzate de încălzire dau creșteri de preț și în portocale, cacao și o mulțime de alte alimente care se scumpesc încet de la an la an, dar observabil pe o perioadă mai lungă.

A doua problemă este cea indicată într-un raport al Pentagonului ca fiind cel mai mare pericol al încălzirii globale. Nu va mai funcționa agricultura în niște zone din India, Pakistan șamd, unde trăiesc sute de milioane de oameni. Asta va provoca foamete și valuri migratoare de amploare spre Europa, mult mai mari decât cele din 2014. Și când vin 20 milioane de oameni spre Europa, să vezi atunci scandal.

    32 comentarii

  1. Eu nu cred ca in Romania va fi grozav in urmatorii 10-15 dpdv al temperaturii. Am vazut un articol in care zicea ca vremea va seamana cu cea din Sicilia de acum, adica foarte cald. Ref la agricultura, deja avem desertificare in sudul tarii.

    E clar de asemenea ca in 5-10 ani vom vedea un val de migratie dinspre sudul spre nordul Europei pe motive climaterice.

    In Olanda anul asta vremea a fost excelenta pana acum :-)

      (Citează)

    • Nu stiu, anul trecut a fost o seceta serioasa in Suedia, in timp ce in Italia a fost ok.

        (Citează)

    • glumesti cu “a fost ok in Italia”, nu?
      in Italia au fost regiuni unde s-a declarat stare de urgenta si s-a restrictionat consumul de apa

        (Citează)

  2. Radu. poti sa imi spui care este cel mai mare rau din Europa complet hidrocentralizat?
    poti sa spui de cei de la apele Romane vand apa in alte state?
    ar mai multe de spus dar astept comentarii

      (Citează)

    • PartidulSpecialiiRomânia

      02/11/2022 la 2:49 PM

      Eu tot n-am înțeles. Nu e bine că e cald, în contextul războiului din Ucraina? Cât despre India, Pakistan de ce să vină spre Europa!?! Să se ducă la aliații lor în rusia!

        (Citează)

    • Cătălin Tănase

      02/11/2022 la 2:52 PM

      “Nu e bine că e cald, în contextul războiului din Ucraina?”
      E bine pe moment, dar asta înseamnă și secetă, care se traduce în producție de energie electrică mai mică, deci curent mai scump

        (Citează)

    • @PartidulSpecialiiRomânia, in cazul unei incalziri globale teoretic Rusia va avea o suprafata foarte mare care va ajunge la un climat temperat.
      Doar ca realitatea spune ca nici macar aliatii Rusiei nu vor sa locuiasca acolo.

        (Citează)

    • Probabil fluviu, nu râu (deși e un detaliu mărunt ăsta), dar nu știu ce e aia hidrocentralizat. Hidrocentralele sunt legate de acumulări, iar acumulările rar sunt alimentate doar de un singur râu/fluviu. Nu înțeleg la ce te referi și unde vrei să ajungi cu asta.

      Legat de Apele Române iarăși, nu știu în ce context spui că vând apa în alte state. Cazurile de care am auzit eu erau la râuri care oricum ajung la un moment dat în statele alea. Practic s-a plătit captarea apei de către România, că apa în sine oricum curgea la vale și nu rămânea la noi. Nu ca și cum se poate pune un stăvilar la capătul țării să ținem toată apa aici.

      Nu sunt Radu, dar încerc să te ajut.

        (Citează)

    • Care apele romane sa vanda apa? Sunt 51 sau 52 de companii furnizoare de apa potabila in Romania (cu actionari consilii locale sau consilii judetene) care corespund in general judetelor, cu exceptii, cum ar fi ca in Arges sunt 3, in Sibiu 2 (si una acopera si Fagarasul), in Ilfov parca tot doua, in Cluj vreo 3, din care una acopera si Salajul. Apele Romane nu sunt furnizor de apa.

        (Citează)

    • @S: De Apele Române e vorba. Ei nu-ți trimit apa prin conducte, doar plătești la ei când folosești apa (râuri, lacuri, pânză freatică etc.). Companiile de apă deservesc niște zone, ăia n-au cum să trimită apă în altă țară pentru că rețelele nu sunt dimensionate pentru așa ceva. Cred că se referă la ceva știri dubioase din vară unde se spunea că vindem apă la unguri, sau ceva de genul.

        (Citează)

    • S:
      Care apele romane sa vanda apa? Sunt 51 sau 52 de companii furnizoare de apa potabila in Romania (cu actionari consilii locale sau consilii judetene) care corespund in general judetelor, cu exceptii, cum ar fi ca in Arges sunt 3, in Sibiu 2 (si una acopera si Fagarasul), in Ilfov parca tot doua, in Cluj vreo 3, din care una acopera si Salajul. Apele Romane nu sunt furnizor de apa.

      Unii o sa vanda apa si peste granita:
      https://www.apavital.ro/comunitate/apavital-devine-primul-operator-regional-transfrontalier-din-romania
      ——————-
      Acordul are un caracter de noutate, oferind cadrul juridic necesar pentru ca o companie din România, ApaVital Iași, să construiască apeducte cu subtraversarea râului Prut pentru alimentarea cu apă potabilă din județul Iași din România în raioanele Nisporeni, Ungheni, Glodeni și Fălești din Republica Moldova, între localitățile: Măcărești (România) – Măcărești (Republica Moldova), Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova), Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova) și în sectorul localității Tabăra (România).
      ————–

        (Citează)

  3. De notat că migrația este o problemă strict europeană. Doar Europa își păzește granițele cu ONG-uri și cu instituții emasculate periodic, cum ar fi Frontex, care în loc să fie militarizată se vrea a fi transformata în agenție de turism pentru Africa de Nord și Orientul mijlociu.

      (Citează)

  4. Cătălin Tănase

    02/11/2022 la 2:53 PM

    Cum?!? Dar Trump a zis ca nu există încălzire globală! :)

      (Citează)

  5. Stii ca si Romania are dealuri si munti cu altitudini de 1200~1600m, da?

    In cativa ani se va putea cultiva cafea romaneasca. Daca tot s-a facut whisky romanesc de ce sa nu faca si cafea origine Romania?

    Cand invadeaza lacustele, dai cu insecticid sa le extermini. Nu vad mare diferenta intre lacuste si invazie de maronii nespalati din India si Pakistan.

      (Citează)

    • what the actual fuck?

        (Citează)

    • Nu ai de unde sa stii ca e de la activitatea umana. Iar cativa ani nu sunt destul pentru a decide ca e o tendinta clara.
      Oricum, pana la urma o sa erupa un vulcan sau in super vulcan si se raceste clima. Sau o sa vina niste eruptii solare mai intense. Asa ca daca se incalzeste acum e doar o rezerva ca sa nu se raceasca atat de tare de la evenimente de genul ala.

        (Citează)

  6. Andrei G:
    @PartidulSpecialiiRomânia, in cazul unei incalziri globale teoretic Rusia va avea o suprafata foarte mare care va ajunge la un climat temperat.
    Doar ca realitatea spune ca nici macar aliatii Rusiei nu vor sa locuiasca acolo.

    Dacă se topește permafrostul am pus-o de mămăligă tot globul, nu trebuie să-ți dorești ca regiuni rusești să devină zone temperat climatice. Va fi eliberat CO2 în atmosferă de va crește temperatura anual cu 10 C.

      (Citează)

  7. Pe mine nu cred ca ma afecteaza, eu am clima bizonica.

      (Citează)

  8. Pe langa clima, eu mi-as face griji si pentru plastice/microplastice; deja s-au gasit in organisme, de la pesti, in sange, organe si laptele unei mame.
    Nimeni nu stie ce se intampla cand ne devin organele depozit de plastic, mi se pare groaznic, caci n-ai cum sa te feresti de asa ceva, doar sa o dai pe vegetarianism.

      (Citează)

    • Prea tarziu. E si in apa. Iar din ambalajele de plastic ajunge in orice, nu numai in carne.
      Cele mai multe dovezi stiintifice sunt in directia reducerii fertilitatii.
      O sa ajungem ca in Handmaid’s Tale.

        (Citează)

  9. Incalzirea nu e uniforma si nici macar nu e peste tot. Poate in locurile cu cafea nici nu are loc o incalzire.
    Iar cei din India si Pakistan se pot muta in Rusia, care-i problema?

      (Citează)

  10. Marean:
    glumesti cu “a fost ok in Italia”, nu?
    in Italia au fost regiuni unde s-a declarat stare de urgenta si s-a restrictionat consumul de apa

    Anul asta

      (Citează)

  11. Valentinul: De ce nu militezi in China? “Politicile stricte” inchide locurilebde munca in Europa si le muta in China unde poluarea este mult mai mare.

    Pai da, Europa si America de Nord sunt pedepsite ca au fost destepte mai devreme si s-au industrializat primele. Daca pe chinezi si pe altii nu i-a dus capul mai repede, asta e, nu e o scuza. Daca polua doar Vestul si ei nu se dezvoltau, au fi fost mai bine pentru mediu. Pacat ca occidentul a fost prea flower power si i-a ajutat pe toti.

      (Citează)

  12. Gaelex:

    Cand invadeaza lacustele, dai cu insecticid sa le extermini. Nu vad mare diferenta intre lacuste si invazie de maronii nespalati din India si Pakistan.

    Mă întreb oare ce trebuie să facă Gaelex că sa fie banat pe blogul lui Radu. Oare comentariul rasist de mai sus e suficient sau mai așteptăm încă vreo 2-3 😒?

    Radu, serios, chiar tolerezi o astfel de atitudine?

      (Citează)

    • No lasa, ca poate nici aia nu ne iubesc. Si e ok sa fii rasist fata de oricine are arme nucleare.

        (Citează)

    • * dar mai bine sa fie pus sa citeasca despre India, cultura , istorie, demografie, geografie. Asa te lecuiesti de rasism, citind despre toate popoarele.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus