un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Telekom aduce beneficiile 5G la prețuri accesibile, dar există o problemă importantă la mijloc

1 Oct 2022  ·

TEHNOLOGIE  ·

14 comentarii

Telekom Romania a trimis recent un comunicat de presă destul de amuzant. Comunicatul are titlul “5G pentru toate buzunarele: Telekom Romania Mobile lansează noile smartphones T PHONE și T PHONE PRO”

5G pentru toate buzunarele? Interesant!

Se mai spun în comunicat următoarele (sublinierile îmi aparțin):

După ce le-a promis românilor Mobil așa cum vor, Telekom Mobile face încă un pas pentru a le oferi clienților o experiență cât mai bună, simplă și corectă. În contextul actual, când prețurile mari ale telefoanelor 5G constituie o barieră esențială pentru accesul la conectivitate de mare viteză, Telekom Romania Mobile lansează T PHONE și T PHONE PRO – noile smartphones 5G pentru fiecare buzunar.

Scrie apoi:

Telekom Romania Mobile crede cu tărie că accesul la conectivitatea digitală trebuie să fie accesibil oricui. Extinderea conectivității 5G are un impact transformațional asupra multor aspecte ale vieții moderne. Una dintre primele trei companii din lume în ceea ce privește incluziunea digitală, (așa cum este listată în Digital Inclusion Benchmark 2022), Deutsche Telekom și filialele sale naționale investesc continuu în viitorul digital comun, pentru a oferi acces cât mai multor oameni acces la tehnologia 5G.

Apoi:

Recunoaștem importanța accesului 5G pentru toți, având în vedere rolul pe care îl va juca în viitorul nostru digital comun. T PHONE și T PHONE PRO sunt telefoane de ultimă generație, pregătite pentru evoluția rețelelor mobile, prin care aducem beneficiile 5G la prețuri accesibile în buzunarele cât mai mulot clienți de pe nouă piețe europene. Ne dorim ca toată lumea să aibă acces!”, a declarat Dominique Leroy, membru al Consiliului de Administrație pentru Europa la Deutsche Telekom AG.

Și la final:

“Pentru că ne-am angajat să le oferim românilor Mobil așa cum vor, simplu și corect, lansăm T PHONE și T PHONE PRO – noile smartphones 5G cu conectivitate nelimitată, în oferte pentru fiecare buzunar, prin care democratizăm accesul la cea mai nouă tehnologie de date mobile pentru toți clienții noștri”, a declarat Andreea Cramer, Chief Commercial Officer, Telekom Romania Mobile.

Este o singură problemă aici: Telekom nu oferă servicii 5G în România.

Au fost primii care au făcut un test 5G în România, în iunie 2017, dar nu au lansat niciodată o rețea de acest tip. Vor să cumpere spectru pentru una la licitația organizată de ANCOM în aceste zile, dar mai este mult până departe.

    14 comentarii

  1. Deci mint de ingheata apele, practic.

      (Citează)

    • Ei promoveaza 2 telefoane, care probabil pot fi luate la liber si folosesti 5g de la altcineva…

        (Citează)

    • Deci practic o companie de telefonie vine si te incurajeaza sa cumperi terminalul de la ei si sa-l folosesti in alta retea?

        (Citează)

  2. MediaTek Dimensity 700 / Octa Core – 2* 2,2GHz + 6*2GHz
    Cam asta au sub “capota” cele 2 telefoane. Care vor fi la 1000 lei respectiv 1300 lei. Dezvoltate in parteneriat cu google, ca sa citez telekomu. In traducere, 2 chinezarii.
    Parerea mea: piata ofera chestii mai faine in banii aia.

      (Citează)

    • cu ce naiba o sa isi faca Telekom retea 5G? au de facut o gramada de minicelule cu uplink pe fibra. O sa inchirieze de la Orange bucati din reteaua fixa pe care tocmai le-au vindut-o? :)

        (Citează)

    • colectionarul

      02/10/2022 la 9:37 AM

      Sunt produse de TCL, in alte tari se vand ca si T-Mobile Revvl, deci da niste chinezarii.

        (Citează)

  3. Deja exista reviews la ele pe net, in america sunt deja lansat de o luna sub numele de T-Mobile® REVVL® 6 PRO 5G respectiv fara PRO. Săptămâna asta DT le-a lansat în toată Europa unde activează.
    Întâmplător caut niște telefoane pentru niste rude dar nu m-au convins astea două

      (Citează)

  4. Ceilalti operatori ofera 5G real ? Cum, cand statu’ roman abia a scos la licitatie drepturile de utilizare ale frecventelor radio ?

      (Citează)

    • Ceilalti operatori ofera 5G in spectrul pe care l-au cumparat pt 3G-4G.
      In teorie nu e tot aia in practica e acelasi lucru.

        (Citează)

    • 5G este o tehnologie. Operatorii pot folosi 5G pe frecventele pe care le au deja, dar asta ar însemna sa ia bucăți de frecventa folosite pentru 2G, 3G sau 4G.
      Au făcut asta deja in marile orașe.
      Acum se licitează frecvente noi, si astfel operatorii nu mai sunt nevoiți sa facă un compromis.

        (Citează)

  5. Nu v-a ajuns covidul, va manaca-n 5g cu tehnologia asta, sa ne prajiti pe toti

      (Citează)

    • Sa stii ca la mine cipul nu s-a activat desi aveam 3 doze de vaccin facute. Pana nu am sunat la Vodafone sa imi dea drumul la 5G-ul pe care il plateam deja de cateva luni nu mi-a aparut pe ecranul telefonului.

      Precizez ca toate dozele au fost Pfizer, asa ca aveam mari asteptari sa fiu intre primii cu 5G.

        (Citează)

    • daca n-ai facut astra zeneca, ala iti scotea serviciile google de pe telefon mai ceva cu huaweiul lui boohnici.

        (Citează)

  6. Dacă vaccinurile nu au fost sfințite de BOR, nu merge cipul. :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus