un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Jeep anunță primele modele electrice, iar noul Recon arată foarte bine

9 Sep 2022  ·

AUTO  ·

13 comentarii

Jeep, de care am și eu în parcare, n-a fost o companie prea activă în domeniu electricelor, neavând nici un model full-electric lansat până acum, iar hibridele sunt destul de noi în gamă.

Am stat în vamă la bulgari lângă un Compass ca al meu, dar pe spate scria 4xe, adică era hibrid. Eram curios ce consum mediu real obține în oraș sau la drum lung, dar n-am apucat să-l întreb pe proprietar, că eram pe linii diferite. Dacă are cineva un Compass 4xe, să-mi spună și mie cât consumă în diverse situații.

Oricum, Jeep a anunțat recent planurile sale pentru mașini electrice. În 2023, Jeep va lansa în Europa un model numit Avenger, ceva de dimensiunile unui Renegade sau chiar mai mic.

Mie nu-mi place prea mult cum arată. Adică are grila în 7 segmente specifică unui Jeep, dar în rest… parcă din față seamănă cu un Duster și din spate cu un Sandero. Nu mi-au plăcut farurile foarte subțiri nici pe un model Cherokee ceva mai vechi și parcă nu-mi plac nici aici. Nu-mi inspiră marca “Jeep”.

Jeep a spus doar că Avenger țintește o autonomie de 400 km, ceea ce este ok de la o mașină din clasa subcompactă, dar deja trăim vremurile în care un vehicul electric este “făcut” și de alte detalii, precum viteza de încărcare și alte avantaje software. Ar fi totuși interesant dacă va fi un model 4×4 (sau 4xe, cum le zice Jeep). Aflăm mai multe în octombrie, iar pe piață va fi în anul următor.

Jeep Recon este mașina care probabil va avea succes mare pe piață, cel puțin până face Ford un soi de Bronco full-electric. Recon este un Wrangler electric și îmi place că are un aspect aproape militar.

Va fi genul de autovehicul off-road care urcă pe oriunde și, ca și pe Wrangler, îi poți scoate ușile pentru un aspect mai spartan. Nu s-au dat date despre autonomie sau alte funcții, dar mai este timp până la lansarea din 2024.

Mie mi-ar plăcea un Recon mai normal, pentru cei ce nu urcă pe munți și nu vor să scoată ușile de pe mașină.

Wagoneer S face parte din segmentul premium, alături de Wagoneer și Grand Wagoneer, care sunt SUV-uri mari, cu 3 rânduri de scaune, gândite pentru piața americană, dar va fi vândut și în Europa. Țintește o autonomie de peste 600 km, 600 cp putere și suta la oră în 3,5 secunde. Va fi lansat tot în 2024.

    13 comentarii

  1. Pozele pe plaja sunt inspirationale. Te mai întrebi de unde apar cocalarii…

      (Citează)

  2. E o chestie care-mi da cu minus la ecuatia masini electrice / criza energetica.
    Luati-va electrice pe de-o parte, faceti economie si stingeti becu pe partea ailalta. Ceva imi scapa sigur.

      (Citează)

    • Tot asa cum e si intrebarea “cat consuma?” stand in masina de 40k eur. Nu se leaga, daca esti sarac si nu iti permiti combustibilul, nu mai bine stai in logan de 10k si de restul de 30k bagi benzina cat traiesti? Iar daca iti permiti, ce contează ca dai 15 sau 5000 lei in plus?

        (Citează)

    • @add, banii se fac si daca esti chibzuit. Nu e vorba despre chitroșenie. Ai gandirea unuia care are logan sh.

        (Citează)

    • @Add cred ca nu ai pus in ecuatie numarul de km parcursi anual. La un consum mediu 10% la 30k km si un pret de 9lei/l consumi ~5400euro. Deci cei 30k euro daca pretul combustibilului nu mai creste, ceea ce ma indoiesc, o sa iti ajunga ~5ani. Dar sunt si persoane, ca mine de exemplu, care parcurg ~60k km pe an, sau mai mult, doar cu una dintre masinile pe care le detin. Atunci socoteala se schimba si mai tare. Iar daca nu parcurgi 30k anual cred ca masina personala incepe sa nu mai devina profitabila chiar si in Romania unde pretul consumabilelor si service’ului inca este jos.

        (Citează)

    • Nenea add n-a priceput ce-am zis. Eu nu ma leg de pret, ci de faptu ca astia vorbesc de rationalizarea energiei, adica pe scurt sa taie corentu. Asa ca daca ciuciu corent, chiar nu mai conteaza cat costa. Mai ramane varianta cu produs curent singur (panouri, eoliene etc).

        (Citează)

  3. CristiX:
    Pozele pe plaja sunt inspirationale. Te mai întrebi de unde apar cocalarii…

    In SUA, Canada si Australia sunt foarte multe plaje unde accesul pe plaja este permis. Cred ca reclama se adreseaza lor…

      (Citează)

  4. Ce Fiat-uri frumoase!

      (Citează)

  5. @nwradu > am sa-ti raspund eu la intrebarea ridicata dar nu am avut Compas 4xe. Am avut 2000km un Jeep Renegade 4xe echipare Trailhawk. Cel cu 1.3T pe puntea fata si ceva motor pentru a transforma in 4×4. Am incarcat in cele 8 zile de trei ori la priza bateria. De doua ori la 220V cu adaptorul inclus si alta data la un Penny. In rest se incarca prin motorul termic la drumuri lungi si in oras m-am bucurat chiar si de strabatut Bucurestiu doar in EV din sector 3 in est pana la AFI si apoi inapoi parte din drum.
    Consum mediu dupa aproape 2000km (~60-65% oras) a fost 7,2l/100km. Decent tinand cont de forma si ca nu am incarcat zilnic.
    Am facut offroad soft ~1h pe drumuri forestiere + ceva urcari sa vad ce poate dar gumele nu erau ok fata de ce am eu pe al meu Jeep.
    Fata de Trailhawk diesel mi-a placut sa merg EV sau faptul ca stand si cu motorul termic pornit la semafor nu simti vibratii in volan sau scaun
    Range foarte mic termic. Rezervorul are sub 40L deoarece nu era loc in zona sa-l mai puna pe cel de 55L normal.

      (Citează)

  6. Coco:
    @add, banii se fac si daca esti chibzuit. Nu e vorba despre chitroșenie. Ai gandirea unuia care are logan sh.

    Eu sunt ala care da 15k eur pe parcare si 10k pe masina. Tu esti cel care da 25k pe masina (care consuma putin, evident :) ) si ma blocheaza pe mine ca el, saracu’, nu are loc de parcare. Majoritatea in ro au acest obicei, in tarile unde vrem toti sa ajungem e asa cum fac eu. Evident aia pe acolo nu sunt chibzuiti cu banii, stim noi mai bine.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus