un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

asus s5507

Am avut prima conversație reală cu Alice!

1 Aug 2022  ·

GÂNDURI  ·

9 comentarii

Simt că zilele trecute am avut prima conversație reală cu Alice ca de la om la om sau, mai degrabă, de la om la bebeluș mereu vesel și care mănâncă fructe cât noi toți la un loc.

Stătea în scaunul ei de masă și o hrăneam cu ceva ovăz care-i place mult. La un moment dat a văzut că pe masă este o jumătate de banană. A arătat cu degetul spre ea și a spus “-Ba!”

Am întrebat-o: “-Vrei banană?” și a zis din nou “-Ba!”. (zice “Ba!” când arată cu degetul cam spre orice)

Apoi am observat că lângă banană, tot pe masă, era un castronel cu câteva mure. Îi plac multe murele, le mănâncă de parcă ar fi popcorn.

Așa că am luat banana într-o mână și vasul cu mure în cealaltă mână. Am întrebat-o “-Tu vrei banană sau mure?”

Alice a stat vreo secundă, s-a uitat la ambele, apoi a arătat spre banană și a zis un “-Ba!” hotărât și eu un “-Awww” emoționat.

Sunt chestiunile micuțe care-ți fac ziua mai bună. Mi s-a părut foarte amuzantă treaba asta. Parcă ieri Alice era o fetiță mică, stând pe o parte în cutia ei din maternitate, fără cel mai mic semn că ar înțelege ce se întâmplă în jurul ei. Acum umblă prin casă în toate direcțiile, este spaima pisicilor, mănâncă fructe de trebuie să ne deschidem aprozar, ne tot pune să-i aprindem și să-i stingem becurile de prin casă șamd.

(Apoi a molfăit banana în timp record, plus majoritatea murelor. Cred că a folosit metoda veveriță, le-a îndesat prin fălci pentru mai târziu.)

asus s5507

    9 comentarii

  1. Ah, micile bucurii ale vieții ei care vor fi multe de acum încolo. La cât mai multe bucurii de acum încolo 😇

      (Citează)

  2. gandeste-te ca peste multi ani situatia se va inversa…

      (Citează)

  3. Deea:
    It will get better and better :)

    It’ll get worse before it gets better.

      (Citează)

    • Hai hai nu te alatura grupului care spune adevărul.
      Asa curgeau și urările de minunea de pe cer și Radu era cu ochii cat cepele de nesomn și greutăți.
      Dar nuu, vai ce frumi

        (Citează)

    • Frumosul si greul nu sunt incompatibile. Nimeni nu contesta ca e greu, uneori foarte greu, sa cresti un copil. Dar greutatile sunt contrabalansate de momente frumoase, pe masura ce ei cresc si incep sa-si manifeste preferintele si temperamentul.

        (Citează)

  4. mihnea:
    Hai hai nu te alatura grupului care spune adevărul.
    Asa curgeau și urările de minunea de pe cer și Radu era cu ochii cat cepele de nesomn și greutăți.
    Dar nuu, vai ce frumi

    Totul depinde de punctul de vedere. Crezi că Radu și Matilda nu știu că dorm când pot? De ce să scoatem în evidență doar părțile negative? Momente de genul ăsta contează mult pentru că îi vor povesti lui Alice când va crește. Sunt convins că mai vor urma astfel de momente.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus