un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cioloș pleacă din USR și înființează partidul REPER. What’s next?

1 Jun 2022  ·

GÂNDURI  ·

52 comentarii

Să înțeleg că USR își continuă traiectoria descendentă în politică și ar putea chiar scădea sub pragul parlamentar, dacă nu gestionează bine criza curentă? Cioloș și alți patru europarlamentari USR și-au dat demisia din partid și au făcut unul nou, REPER, Reînnoim Proiectul European al României.

Au plecat cu niște cuvinte destul de grele, Cioloș spunând că actuala conducere USR nu are “nici dorința, nici maturitatea de a accepta greșelile trecutului și de a schimba o direcție care duce partidul spre irelevanță politică” și că “Nu mai girăm refuzul de a atrage şi promova competențe (oameni și idei) și de a dezvolta organizația”.

Am spus-o de când USR a ieșit de la guvernare. Eu am votat partidul ca să se bată până la ultima suflare pentru votul meu și promisiunile lor electorale, nu ca să se retragă de la putere la prima sau a doua păruială cu partenerii din PNL. Politica este despre compromisuri, dar înainte de toate îți reprezinți alegătorii până la capăt din poziția cea mai bună pentru asta, adică de la putere, nu de pe Facebook.

Și s-a văzut apoi ce a urmat. AUR a crescut mult, PNL a scăzut masiv, USR a scăzut de la 19% la 9%. După câteva luni, Barna nu mai este șeful partidului USR, Cioloș a rezistat la șefia sau doar câteva luni, Florin Cîțu este și el tras pe linia moartă în partid. Un scandal de doi lei care a distrus două partide și mai ales șansele ca România să fie guvernată timp de 4 ani de PNL+USR, 4 ani în care poate oamenii ar fi văzut că lucrurile se pot schimba în bine fără PSD la putere, iar la următoarele alegeri poate ar fi votat și mai mulți cu USR.

Acum, când REPER va atrage o parte din voturile electoratului USR, Cioloș fiind motiv pentru care mulți se aflau acolo, sunt curios ce se va întâmpla. Sunt șanse reale ca REPER și USR să nu ia cei 5% pentru a intra în Parlament la viitoarele alegeri, ceea ce i-ar transforma de tot în partid de Facebook.

Oricum, este o criză puternică pentru noul val de politicieni din România și pentru USR în particular, în care mi-am pus atâtea speranțe. S-au vrut multe, dar la mijloc tot oameni au fost și tot interese meschine sau mărunte au avut.

Cioloș a pus acest mesaj pe Facebook:

Dan Barna a răspuns cu unul neinspirat:

Un sondaj CURS recent dă situația de mai jos. AUR a scăzut mult după invazia rusească, că nu-i iubește nimeni pe ruși sau rusofili, așa că PNL a mai urcat un pic în sondaje. USR a scăzut la 9%, de la 15% în decembrie 2020. Dacă Cioloș le fură fix jumătate din voturi, nici REPER și nici USR nu trec de pragul parlamentar.

    52 comentarii

  1. Îmi place ca Barna face exact ce ar face si restul de politicieni romani, adică sa facă mișto… in loc sa vadă de ce au ajuns aici si ce se putea face si chiar sa ii spună un Bafta.

      (Citează)

  2. Va urma PSD cu 60% în 2024.
    Restul se vor descurca la alt nivel, unde vreun post bine plătit în parlament (european sau național) sau în guvern (nu face Dacia Dustere bleumarin câți secretari de stat avem) va fi împlinirea supremă.

      (Citează)

  3. Ciolos o sa le ia USR-ului fix ce le-a adus: Zero.
    Prea multa vorbire pentru omul PSD-ului. Si proiectul lui de 1%.
    Cred ca toate cele 4 partide (PSD, PNL, USR si UDMR) vor ramane destul de constante in jurul procentelor de mai jos, ce reprezinta electoratul lor captiv, oameni care nu vor vota usor altceva.
    PSD 30+, PNL 20+, USR 10, UDMR 5

    AUR isi mentine potentialul de a fluctua mult (sper ca in jos). Nu ar putea fi altfel, cand in 1 an si 6 luni cresti de la 1% la 25% apoi in 6 luni scazi la 10%

    Ce urmeaza? O perioada lunga in care vor domina ofertele politice social-populiste vu reversul unui control mai mare al politicului asupra statului. Dar asta va fi votat de acum inainte. Piramida varstelor asta ne arata, cu fiecare an suntem mai aproape de pensionarea decreteilor.

      (Citează)

  4. Duma lui bârna e chiar mișto ca replica, l a făcut bine pe Cioloșica
    Altfel bârna=Constantinescu

      (Citează)

  5. Nu s-a dus nimeni in USR pentru un securist mic si impotent ca Ciolos. Ba chiar au plecat multi din USR cand au vazut ce mizerie au de acceptat de la PLUS.

    Nu aveau nici un sfert din membrii totali, dar Ciolos si cu PLUS voiau 50-50 la puterea de decizie.

    In alta ordine de idei, mai creaza multe partide Ciolos, aceasta marioneta a serviciilor?

      (Citează)

    • Dacă ai afla că PLUS avea mai mulți membri decât USR, ți-ar schimba cu vreun fel percepția?

        (Citează)

    • Daca ai afla ca stiu de la cineva din USR indeajuns de vechi incat sa fi adunat semnaturi pentru Nicusor Dan – inclusiv a mea – la prima campanie pentru primarie cum a fost cu PLUS, ai mai spune tampenii?

        (Citează)

    • Mi-ai răspuns cu o întrebare, când eu te-am rugat să simulezi un scenariu și să-mi spui cum ai vedea lucrurile, dacă premizele ar fi diferite. Încă păstrez întrebarea, cu riscul de a o cataloga iar drept “spus tâmpenii”.

        (Citează)

  6. Cred că Cioloș e una din dezamăgirile mari. Nu pentru că Barna at fi un vizionar, ci pentru că toate realizările lui politice au fost bazate pe munca făcută de alții în prealabil.

    Ministru a ajuns cu ajutorul lui Johannis și PNL, apoi și-a făcut plus pe care l-a atârnat de USR-ul făcut de Nicușor ce a fost dat afară de acolo de alți mari oameni, iar acum pleacă să își mai facă un partid cu care în 2024 o să vedem în ce alianță mai intră.

    Pare a fi un fel de Dan Voiculescu fără televiziune și problemele penale dar ce numai prin alianțe a reușit.

    Și cel mai rău în 2024 e ca în 2020, să ajungă PNL și PSD în turul 2.

      (Citează)

    • Dar de ce scrii Johannis? Îți arăți disprețul schimbând o literă sau care-i faza?

      Cioloș mi se pare că are un avantaj: este văzut ca omul care chiar vrea să schimbe România în mai bine, nu musai ca un politician. Barna este văzut ca om politic în primul rând, chiar dacă are un program politic foarte bun, în opinia mea.

        (Citează)

  7. Nu ma dau in vant dupa USR, dar come on, Ciolos e complet varza, zici ca are o misiune sa saboteze toate lucrurile in care se baga.

    4 platforme politice lansate in ultimii 6 ani, zero efect.
    Si-n rest, demisii peste demisii. Uitati numai cat de penal suna astazi stirea de mai jos din Oct 2021.

    “Dacian Cioloș anunță la RFI că și-a prezentat demisia din funcția de președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, pentru a se concentra pe mandatul de lider al USR.”

    Deci in Oct 2021 Dacian Ciolos nu avea nici o idee despre faptul ca vor fi probleme cu el lider al USR.
    Ori e prostanac, ori e sabotor dupa cum ziceam.

      (Citează)

  8. Și s-au activat postacii USR. Ciudat cum oameni care vociferează că vor altfel de politică aplică fix aceleași metode.

    Eu sunt pe principiul că trebuie să fie cât mai multe partide care să fie forțate să negocieze între ele.

      (Citează)

    • Da, sa negocieze intre ele, eventual sa vedem o alianta USR – REPER la urmatoarele alegeri, nu?
      :-))

        (Citează)

    • Gabriel: Eu sunt pe principiul că trebuie să fie cât mai multe partide care să fie forțate să negocieze între ele.

      Dacă intră în Parlament, că altfel negociază doar cine plătește la bere.

        (Citează)

  9. Am votat USR la ultimele 2 alegeri.
    No more.

    Mi-au dovedit ca sunt prosti gramada.
    Ce cauta Barna inca acolo?

    Se vede de la 5 kilometri ca omul aseaza zarurile ca sa aiba o revenire in forta.

    Noaptea mintii

      (Citează)

    • Poți vota linistit PSD sau PNL.

      Așa e cand îți pute USR dupa 8 luni la guvernare, dar accepți o mare m… de la PSD tip de 30 de ani.

        (Citează)

    • @Razvan ne cunoastem?

      V-ati activat toti pr@stalaii cu b@sini de atotsuficienta.

      Asta e tot ce urasc la voi, nu mai are lumea loc de superioritatea voastra.
      Cu siguranta nu o sa votez USR doar de dragul ca nu sunt psd si pnl.

      Sunt varza cu carne, cand nu o mai fi Barna pe acolo mai vorbim. Momentan presimt ca o sa revina presedinte ca sa duca partidul pe “culmi nemaivazute”.

        (Citează)

    • Autosuficienta e la tine…. voi domne ne pute USR dupa 6 luni la guvernare, insa marea UE pe care ne-o luam de la PSD si PNL de 30 de ani nu ne deranjeaza…

      Noua ne pute Barna, in schimb ăilalți sunt ok 😀😀😀

      USR a luat 15% dar ei sunt vinovați pt tot

        (Citează)

    • Dupa 30 de ani cu PSD tot nu va invatati. Probabil dupa noaptea mintii a unora din voi aveati asteptari ca in cateva luni USR-ul sa faca ce nu au facut astia in 30 de ani … asta inseamna sa fi total conectat la realitate, sau dupa voi or face magie tac pac asa din degete in tot parlamentul ala plin de mafioti si corupti …

        (Citează)

    • @Corcoran: ok, dar în acest moment cu cine simți că vei vota la alegeri? Cine îți face impresie mai bună?

        (Citează)

    • Alex: Probabil dupa noaptea mintii a unora din voi aveati asteptari ca in cateva luni USR-ul sa faca ce nu au facut astia in 30 de ani

      Eu nu, dar aveam așteptări să rămână la guvernare și să facă tot ce-i posibil în cei 4 ani pe care-i aveau la dispoziție. Și, dacă se dovedea că domeniile guvernate de USR merg bine, atunci ar fi strâns mai multe voturi.

      Nu e doar ce așteptări aveau votanții. Și USR i-a dezamăgit plecând de la guvernare, în loc să le arate că încet-încet se pot schimba lucrurile.

        (Citează)

  10. Cioloș a plecat crezând ca Barna nu e popular din cauză că “team Barna”. Acum o sa afle ca e din cauză că e aproape la fel de insipid ca el.

      (Citează)

  11. Băbăieți, eu când vă zic să fugiți, voi nu și nu.

      (Citează)

  12. Guys, ciolos a mai facut un partid…partidul plus. E de neinteles cum unii pot veni acum cu argumentul “ahaa..o sa vada ciolos ce varza e cu partidul lui”. Cata memorie scurta sa ai sa nu realizezi ca omu a mai trecut prin povestea asta, are o oarece experienta.
    Ma intreb fiecare din voi care il huliti ca a plecat din usr, cum ati fi procedat voi? Sa fiti intr-un partid in care efectiv nu mai poti face nimic, nu te mai ia nimeni in seama, proiectele propuse sunt ignorate, se bat toti pe functii. Ce ati face? Voi analizati mereu oamenii politici ca si cum nu ar fi tot oameni ca voi.
    Ciolos putea sa balteasca in usr, sa isi tot gaseasca functii caldute la umbra partidului. Dar a ales sa se rupa si sa se duca pe alta cale, cu toate riscurile aferente. E absurd sa fie condamnat pt asta.
    N-ai ce sa mai faci in usr. E atat de evident ca e un partid compromis prematur. Au plecat bine, ideea de alternativa la partidele vechi a fost buna. Dar in realitate au inceput cu circuri si porcarii interne care i-au deviat cu totul de la orice scop. Drula pare ok. Dar altul nu mai stiu sa fi demonstrat ceva cat au fost la guvernare. Ghinea s-a comportat ca un copil rasfatat crezand ca intr-o pozitie publica de ministru esti ca intr-un ONG. Fail total. Restul nu exista. Deci usereul e un partid de 5 nume in total din care 1 capabil sa faca ceva.

      (Citează)

    • Deci zici ca nu poți face nimic din poziția de președinte al unui partid aflat la guvernare? LOL!
      E un loc de unde poți conduce politici, sa direcționezi agenda publică. Dacă ești capabil.

      Dacă nu ești capabil, vii cu programe abramburiste care jignesc însăși ideea de partid politic și ameninți ca prostul ca îți dai demisia dacă nu sunt votate.

      Cioloș nu a făcut partid. I s-a făcut o chestie în jurul lui. Omul e mai leșinat și mai lipsit de idei decât Barna.

        (Citează)

    • @Ionuț: eu zic că, atunci când a fost președinte, putea încerca să schimbe USR-ul în ce voia el să fie. De asta e președinte, să impună o viziune.

      Și dacă încerca atunci, venea cu planuri, crea și niște presiune publică în jurul lor din partea votanților, dar nu reușea pentru că nu erau aprobate în marea adunare de partid sau whatever, ok, pleca.

      În schimb, nu este foarte clar ce a făcut Cioloș ca președinte de partid. A fost o perioadă slab comunicată și în care nu s-a văzut vreun mare efort de reconstrucție.

        (Citează)

  13. Ciolos, omul politic cu carisma unei cizme.

    In alta ordine de idei, se pune ca esti traseist daca faci mai multe partide, si le schimbi mai des decat sosetele? Sau doar daca mergi din floare in floare, dar floarea plantata de altul?

      (Citează)

    • alex: In alta ordine de idei, se pune ca esti traseist daca faci mai multe partide, si le schimbi mai des decat sosetele? Sau doar daca mergi din floare in floare, dar floarea plantata de altul?

      Nu cred. Eu o văd ca și cum ai pleca de la un job ca să-ți faci propria firmă. Crezi că pe cont propriu poți pune cel mai bine ideile tale în practică, pe când într-o corporație nu ai cum.

        (Citează)

  14. nashu_mare:
    Deci zici ca nu poți face nimic din poziția de președinte al unui partid aflat la guvernare?

    Cand a fost ales Dacian Ciolos presedinte USR si cand a iesit USR-ul de la guvernare?
    Daca suntem de buna credinta…

      (Citează)

  15. PSD+UDMR+AUR=50%
    e suficient sa corupa 2-3 traseisti din alte parti si hop guvern pro sovietic

    astia suntem, ca natie, atat putem.

      (Citează)

    • Nu, mult timp de acum incolo va fi doar alianta pnl-psd la putere. La procentele astea, fara udmr.
      Ce, apare un partid care sa zica ca e format din oameni noi, care vor sa schimbe? E fumata treaba asta.
      Doar ceva libertarieni ar fi ceva nou, in rest totul e incercat si ratat la noi. Asa ca vor fi cele doua mari partide caldute.
      “Sovietic” :) nu mai confundati Rusia de acum cu ceva sovietic, este mostenitoarea morala a Imperiului Rus, ala de dinainte de 1905. Nu 1917 ci 1905. Iar pesedistii nu sunt atat de prosti sa se dea cu rusii, sunt dupa cum bate vantul in Europa. S-au mai crezut cate unii speciali, ultimul fiind Dragnea, dar cred ca au invatat sa fie mai subtili.

        (Citează)

  16. din pacate dreapta in romania se farmiteaza…

      (Citează)

  17. De ma enervez o sa votez cu haur
    Sa stim o treaba măcar

      (Citează)

    • Asa si eu. De ma enervez. Deci sa nu ma enerveze. De exemplu cu ceva cum au fost restrictiile, mastile etc. Daca stau cuminti, votez cu cine trebuie. Daca ma supara, merg cu Sosoaca sau cu AUR. Alegerea e a lor, apoi a mea. Bine ca e democratie. Pacat ca nu sunt alegeri la 2 ani, ca in America.

        (Citează)

    • Păi diaspora deja cred că votează cu AUR, că ăia le promit o revoluție.

        (Citează)

  18. S:
    Asa si eu. De ma enervez. Deci sa nu ma enerveze. De exemplu cu ceva cum au fost restrictiile, mastile etc. Daca stau cuminti, votez cu cine trebuie. Daca ma supara, merg cu Sosoaca sau cu AUR. Alegerea e a lor, apoi a mea. Bine ca e democratie. Pacat ca nu sunt alegeri la 2 ani, ca in America.

    Daca atât vă duce capul….

    Cand vor incepe cu ROEXIT o sa înghețați ca deștepții in Piața Victoriei la protest… 😀😀

      (Citează)

    • Trist, tre sa fi cu adevarat masochist sa faci asta … dar na fiecare cu alegerea lui.

        (Citează)

    • Eu votez cu cine promite ca face ce vreau eu. Nu vreau ROexit, majoritatea romanilor nu vor, asa ca AUR nu o sa faca RO exit (trebuie referendum, nu? Iar pana atunci nu-i mai voteaza lumea, nici nu o sa se ajunga la asa ceva). Dar daca AUR face lucruri pe care le vreau, votez cu AUR. Nu vor sa votez cu ei, celelalte partide trebuie sa ma asculte. Pe mine si pe multi altii.
      Noi comandam partidelor, nu vice-versa.

        (Citează)

  19. Si cand te gandesti cum ani de zile daca incercai sa spui ceva nasol de USR, daca incercai doar sa sugerezi ca n-ar fi niste sfinti pogorati peste noi din ceruri, practic erai eviscerat de detinatorii adevarului absolut. Eh, de asta e bine sa lasi timpul sa lucreze. Nu de alta, dar mai devreme sau mai tarziu, iata ca oamenii si-au dat masura competentei si-a caracterului.

    Altfel, daca intrebi concret ce-a realizat Ciolos de se bucura de-o imagine atat de buna, ma indoiesc ca cineva iti va putea spune ceva concret, dincolo de faptul c-a zburat la low cost (:)))), sau ca pare de bun simt.

    Si ca sa preintampin USR-istii exaltati, aia care au mai ramas, care vor sari acum “dar bai, ce aia de la PSD sau PNL sunt mai buni?”, am sa raspund ca nu, nu-s mai buni, dar nici diferenta dintre USR, PSD si PNL nu e atat de uriasa pe cat ati impins-o voi in fata. Si treaba asta era evidenta pentru orice om zdravan la cap care a trecut de perioada in care crede-n zana maseluta sau mos craciun.

      (Citează)

    • zetuc: Si cand te gandesti cum ani de zile daca incercai sa spui ceva nasol de USR, daca incercai doar sa sugerezi ca n-ar fi niste sfinti pogorati peste noi din ceruri, practic erai eviscerat de detinatorii adevarului absolut. Eh, de asta e bine sa lasi timpul sa lucreze. Nu de alta, dar mai devreme sau mai tarziu, iata ca oamenii si-au dat masura competentei si-a caracterului.

      Păi știi cum este, și pe Iisus l-au răstignit.

      Problema este că la noi lumea se aștepta ca USR să schimbe în 3 luni țara și primăriile. Și apoi, când n-a fost așa, gata, hai cu alt mesia la rând, poate AUR.

      Pe mine de asta mă enervează că au plecat de la putere. Chiar era nevoie de 4 ani de muncă pentru a arăta că pot apărea schimbări, dar nici măcar cei din USR nu și-au dat seama de asta. Cred că și ei se așteptau ca în 3 luni să schimbe toate legile și toate programele și toată corupția din țară, la ce program optimist de guvernare aveau.

        (Citează)

    • nwradu: Păi știi cum este, și pe Iisus l-au răstignit.

      Problema este că la noi lumea se aștepta ca USR să schimbe în 3 luni țara și primăriile. Și apoi, când n-a fost așa, gata, hai cu alt mesia la rând, poate AUR.

      Pe mine de asta mă enervează că au plecat de la putere. Chiar era nevoie de 4 ani de muncă pentru a arăta că pot apărea schimbări, dar nici măcar cei din USR nu și-au dat seama de asta. Cred că și ei se așteptau ca în 3 luni să schimbe toate legile și toate programele și toată corupția din țară, la ce program optimist de guvernare aveau.

      Pai si-acum a fost vina ca oamenii au avut aceste asteptari? Fix a lor. Prin atitudine, prin retorica, fix asta au proiectat, daca pleaca astia, noi venim si de maine totul se schimba in mod radical. Ori trebuie sa fii rupt complet de realitate sa crezi una ca asta. Asadar oamenii, inca din primul moment au inselat cetatenii. Pentru ca ei stiau ca lucrurile nu se pot schimba peste noapte, ci doar in timp. Erau extrem de exigenti in a critica orice, si in a se plasa pe ei in postura de-a avea solutii pentru orice, solutii miraculoase care rezolva peste noapte orice. USR au fost precum cei care-ti vand solutii miraculoase de-a slabi peste noapte, fara prea mare efort. Ori asa ceva n-are cum sa se intample, la fel cum nu are USR-ul cum sa schimbe tare in mod radical peste noapte. Si era doar o chestiune de timp pana ca oamenii sa se dumireasca de asta, moment in care, ce sa vezi, se desumfla fix asa cum s-au umflat. Iar acum e randul celor de la AUR sa aplice fix aceiasi metoda. La fel se va intampla si-n cazul lor.

        (Citează)

  20. nwradu:
    Păi diaspora deja cred că votează cu AUR, că ăia le promit o revoluție.

    Depinde de partide sa ne convinga sa nu votam aur, nu de noi sa ne “trezim” :)

      (Citează)

  21. S:

    Gresit, artidele sunt grupuri de presiune care actioneaza pentru promovarea intereselor membrilor. Nu confunda ceea ce zic cu ceea ce fac. Daca nu esti membru practic esti la mana hazardului. Daca esti membru inseamna ca esti aliniat la ideologie/valori/interese s atunci, da, poate mai castigi ceva.

      (Citează)

  22. zetuc: Pai si-acum a fost vina ca oamenii au avut aceste asteptari? Fix a lor. Prin atitudine, prin retorica, fix asta au proiectat, daca pleaca astia, noi venim si de maine totul se schimba in mod radical. Ori trebuie sa fii rupt complet de realitate sa crezi una ca asta. Asadar oamenii, inca din primul moment au inselat cetatenii. Pentru ca ei stiau ca lucrurile nu se pot schimba peste noapte, ci doar in timp. Erau extrem de exigenti in a critica orice, si in a se plasa pe ei in postura de-a avea solutii pentru orice, solutii miraculoase care rezolva peste noapte orice. USR au fost precum cei care-ti vand solutii miraculoase de-a slabi peste noapte, fara prea mare efort. Ori asa ceva n-are cum sa se intample, la fel cum nu are USR-ul cum sa schimbe tare in mod radical peste noapte. Si era doar o chestiune de timp pana ca oamenii sa se dumireasca de asta, moment in care, ce sa vezi, se desumfla fix asa cum s-au umflat. Iar acum e randul celor de la AUR sa aplice fix aceiasi metoda. La fel se va intampla si-n cazul lor.

    Nu o puteai spune mai bine de atât.
    Nu înțeleg ce așteaptă lumea de la Cioloș ca mi se pare ca nu e in stare de nimic.
    Cât despre USR, nu ma așteptam sa schimbe in 6 luni tot ce nu s-a schimbat de 30 de ani dar ma asteptam sa faca o analiza si sa vina cu propuneri radicale de schimbare chiar daca era clar ca nu se fac peste noapte dar sigur puteau sa faca un bilanț si vină cu ceva concret.

      (Citează)

  23. Un scandal de doi lei care a distrus două partide și mai ales șansele ca România să fie guvernată timp de 4 ani de PNL+USR, 4 ani în care poate oamenii ar fi văzut că lucrurile se pot schimba în bine fără PSD la putere

    Cel mai ciuda imi e ca l-am votat pe Iohanis si el a aruncat in aer tara ca sa revina el capitan la PNL. Cat de rau putea sa fie cu Viorica?

    Altfel, votam raul cel mai mic de 30 de ani, e ok, suntem obisnuiti.

      (Citează)

  24. Păi REPER cică nu e partidul lui Cioloș :))))

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus