un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cu așa termene de livrare, bine că nu am trecut la mașini autonome

18 May 2022  ·

AUTO  ·

14 comentarii

Audi își informează clienții că, dacă vor comanda acum un Q4 e-Tron, îl vor primi în noiembrie 2023. Acesta este termenul oficial de livrare, un an și jumătate, dar dacă ați cumpărat recent vreo mașină probabil ați văzut că mai apar întârzieri suplimentare și “sigur vrei trapă? că nu avem cipuri de trapă și mai durează o lună dacă o vrei”.

Mașinile electrice sunt cele mai lovite de criza semiconductoarelor deoarece sunt pline de tehnologie. Au devenit computere pe roți, SoW (software-on-wheels – am inventat eu termenul). Inclusiv reducerile de costuri din anii anteriori se întorc acum împotriva producătorilor. Au renunțat la tot felul de manete sau butoane fizice deoarece unul capacitiv este mai simplu și mai ieftin, dar necesită mai multe circuite electronice de control, iar acestea sunt greu de găsit.

Ați spune că sunt suficiente fabrici de electronice în lume, dar problema a plecat de la pandemie. Oamenii au cumpărat mai multe espressoare și blendere și televizoare, iar fabricile au produs mai multe electronice pentru acestea. Industria auto, care are obiceiul de a negocia până la ultimul cent, probabil nu-i clientul preferat al producătorilor de electronice din acest motiv, așa că, dacă n-au negociat de la început rezervarea unei capacități suficiente de producție, s-au trezit că fabricile au vândut-o altora care dau mai mult.

În plus, industria auto folosește componente cu diverse certificări, că trebuie să reziste și când în mașină se fac 55 de grade la soare timp de mai multe zile la rând. Așa că nu le este ușor să se adapteze rapid noii situații.

Anyway, altceva voiam să zic: bine că nu s-a trecut deja la mașini autonome. La câtă electronică intră într-un astfel de model, probabil termenul de livrare ar fi fost de 7 ani.

Voi aveți pățanii cu termenele de livrare? V-a sunat dealerul să vă spună vreo veste rea?

    14 comentarii

  1. Sunt pe un grup de Audi owners, si pe acolo se plange lunea ca li se livreaza masini cu o singura cheie/telecomanda. Cu promisiunea ca primesc ulterior si a doua cheie …

      (Citează)

    • Asta nu e cam ilegal?

        (Citează)

    • Nu mai bine iti faci un abonament la masina? Intr-un an poti utiliza 3-4 masini diferite daca ai noroc sa fie in stoc si n-ai decat grija combustibilului, atat! Fara rca, casco, am rovinieta platita, ce fac daca am nevoie de service etc. Eu sunt mult mai linistit de cand am o masina inchiriata cu abonament.

        (Citează)

  2. Dacă și asta e “veste rea”…

      (Citează)

  3. In 2015 am stat aproape 5 luni dupa masina. Acum la aceeasi firma astepti undeva la 9 luni . Eu zic ca e ok.

      (Citează)

  4. În 2004 am așteptat 6 luni la un megane fiindcă am vrut cu cd player, altfel era pe stoc.
    Revenind în zilele noastre, observ că la service de marcă a revenit moda constatărilor exagerate pe piesele de schimb fără a preciza gradul sau tipul de uzură, ci doar pagini întregi cu “de înlocuit”.
    Probabil să compenseze lipsa vânzărilor auto noi.

      (Citează)

    • Yep, acum ai sanse mai mari sa iti spuna nea nicu din spatele blocului care e problema exacta decat la serviceuri mari unde nu isi bat capul si iti dau deviz de inlocuit tot ce “ar putea fi”. Pe unele zone sensibile inteleg, dar la chestii basic e penibil. Din pacate mecanicii/electricienii buni au ramas f putini.

        (Citează)

    • Nu doar ca mecanicii nu mai sunt deloc pregatiti, dar este mai simplu si mai rapid pentru ei sa inlocuiasca jumatate din masina, decat sa repare ceva. In plus, la piesele inlocuite au si un adaos considerabil daca le cumperi de la ei.

        (Citează)

  5. Pentru flota de la firmă:
    Tranșa 1 – comandă luna iulie 2021 – livrare programată sfârșit noiembrie-început de decembrie la momentul comenzii, apoi decalat pentru săptămâna 8 2022, livrare efectivă prima săptămână din martie, deci 2 săptămâni întârziere față de ultimul termen.
    Tranșa 2 – comandă octombrie 2021, livrare azi, cu 2 săptămâni mai devreme (termenul planificat era mijloc de iunie, apoi am primit ca termen săptămâna 22). Cumva se poate spune că au venit cu o lună mai devreme.
    Tranșa 3, care ar trebui să fie livrată în iulie anul viitor, a zis să dăm comandă în august-septembrie, deci tot 9-10 luni termen.
    Skoda.

      (Citează)

  6. Toyota
    Comandat Ianuarie 2022
    Livrare cf contract Iunie 2022
    Prima amânare Iulie 2022
    Sa speram ca vine
    Iar la Toyota nu ai opțiuni. Doar culoarea

      (Citează)

  7. Cătălin Tănase

    18/05/2022 la 12:44 PM

    Eu n-am probleme cu întârzierile. Mie-mi vine mereu metroul la timp :))

      (Citează)

  8. comanda vw oct 21, livrare june 22…sapt 22 sau 23

      (Citează)

  9. Bine că mai am de tras de mașina asta încă un an. Oricum, dacă sunt tot aici când va veni momentul să o schimb, iau una la fel, dar berlină și o variantă de echipare mai bună. Sunt destule pe stoc și la un preț cu 20% mai mic decât lansarea.

      (Citează)

  10. Am comandat un Tiguan hibrid in septembrie 2021. Termenul initial a fost martie 2022. Apoi nu s-a mai auzit nimic si mi-au pus in fata o anexa la contract prin care practic nu isi asuma niciun termen – dar absolut niciun termen, habar nu am cand vine masina.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus