un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

On this day: acum doi ani mâncam la Eleven Madison Park, ales cel mai bun restaurant din lume în 2017 (și locul 4 în 2018)

8 Sep 2021  ·

EXPERIENȚE, FOOD & LIFESTYLE, TURISM  ·

37 comentarii

Acum doi ani, pe 8 septembrie 2019, mergeam cu Matilda la ceea ce fusese restaurantul numărul 1 din lume, Eleven Madison Park din New York, cu 3 stele Michelin. Nouă ne plac astfel de experiențe, așa că posibilitatea de a mânca la cel mai bun restaurant din lume a fost unul dintre punctele culminante ale excursiei în New York.

Rezervarea o făcusem pe 2 august. Restaurantul este la parterul unei clădiri impozante de pe Madison Avenue, lângă parcul Madison din centru. Înăuntru are un spațiu larg, cu mese ample și bine separate ca să nu te deranjeze alții. Decorul mi s-a părut stil art deco.

Eleven Madison Park este deschis prin 2011, bucătar-șef este Daniel Humm. În 2017 a fost numărul 1 mondial în lista World’s 50 Best. În 2018 a fost pe locul 4. În 2019, organizatorii topului au modificat regulamentul și restaurantele care au fost cândva numărul 1 au fost mutate într-un top separat de Best of the Best și nu mai sunt eligibile pentru competiție în viitor.

Restaurantul a fost prezentat și pe Netflix într-un episod din “7 Days Out”, care a urmărit redeschiderea restaurantului după o renovare în 2017. Ca să citez dintr-un articol despre asta: “When placing a plate on the table, the servers at Eleven Madison Park in New York City must lay the china in such a way that if a diner flips it over to examine the backside, the restaurant’s logo will appear right side-up.” Simandicos rău. Din partea mea puteau să le pună și în altă poziție, nu mă deranja asta.

Meniurile de degustare le-am ales la momentul rezervării, când am și dat cu cardul. Ajunși acolo nu ne-am mai întrebat nimeni dacă dorim altceva, ceea ce mi s-a părut bizar pentru că poate ne răzgândisem și voiam altceva. Până la urmă, însă, puteam deschide noi subiectul dacă era cazul de modificări.

Ca specific, restaurantul este unul de tip farm-to-table, adică își ia majoritatea ingredientelor de la ferme din statul New York și împrejurimi. Preparatele mi s-au părut minimaliste, un fel de “uite ce chestie poți prepara cu 3-4 ingrediente, nu cu 10”. Poate prea minimaliste pentru gustul nostru, în cele din urmă.

Primul fel a fost un caviar de semințe de bame cu smântână, iar separat au venit două lipii micuțe de pâine de porumb cu bame coapte pe ele. Puneai niște “caviar” pe ele și mâncai așa. Mi-a plăcut că servirea a fost exact ca pentru caviar clasic, cu farfuriuță pusă pe gheață, în “utilajele” corecte pentru așa ceva.

Apoi a urmat un fel de supă-budincă de orez spart și rădăcină de salată și avocado. Adică la suprafață era acel lichid verde și dens, iar sub el era budinca de orez. Lângă ea a venit și “salata” din dreapta, despre care țin minte că era foarte bună, plus pâine și unt, ambele făcute în casă.

Noi am luat două meniuri de degustare, dar la etapa aceasta ne-au pus să alegem între mici variațiuni. Eu am luat salata de pepene roșu cu brânză de capră și susan și zeamă de roșie pe lângă (din aceea de ia lumea la noi cu pâine de pe fundul bolului de salată). Acesta a fost cel mai bun preparat mâncat acolo. Gustos, inedit, colorat, o combinație care nu mă așteptam să-mi placă (nu sunt fan brânză de capră), dar mi-a plăcut mult.

Matilda a mâncat crab pe un pat de floarea soarelui (partea verde închisă) și pe deasupra cu petale și semințe.

Eu am luat homar, adică o bucată dintr-unul mare și gustos de care cresc americanii pe coasta de est, servit cu un sos de homar și boabe de struguri culeși vara . Ce se vede acolo în poză știu că pare ceapă verde tăiată fin, dar de fapt sunt mici boabe de strugure tăiate în două sau în feliuțe (oficial “summer berries”, poate sunt altceva).

Matilda a avut calcan cu castravete și sos de roșie verde.

Apoi a urmat un preparat emblematic pentru restaurant în acel meniu: o roșie. Roșie coaptă în cuptor, tăiată în jurul miezului (o treime eu, o treime Matilda), iar pe deasupra s-a ras pește ton foarte afumat și s-au pus câteva “boabe” dintr-o algă roșie.

Știu că pare ca-n reclama aceea cu Maia Morgenstern când primește o roșie la masă. Eleven Madison Parc face însă un spectacol din acest preparat. Vine un cărucior mobil la masa ta, cu roșie pe el. Ți se spune din ce fermă este, e tăiată, se rade ton peste ea (și este un ton foarte afumat, de nu se destramă), se coleg câteva alge cu penseta din mormanul adus șamd.

Tomata a fost excelentă. Dulce, cărnoasă (cred că cea mai cărnoasă roșie pe care am văzut-o, probabil au niște criterii stricte de alegere pentru acest preparat), foarte bine complementată cu peștele afumat răzuit pe deasupra și cu ușoara aromă de copt căpătată de la coacere.

Moving on, eu am avut vită maturată 120 de zile, servită cu salată și frunze de la o specia de lavandă. Matilda a avut o rață maturată, glazurată cu miere și servită lângă o tartină de ceapă, ciuperci și coacăze, cu un aranjament făcut de ziceai că este o floare.

Tot aici ne-au dus pe masă și porumb dulce cremos, făcut așa cu o spumă de gălbenuș de ou și muguri de chives, care-i o formă de usturoi, și un bol cu salată de zucchini pe un pat de avocado, cu bucățele de brânză feta și frunze de mentă.

Deserturile au fost o cremă de brânză ricotta cu piersică și cimbru de lămâie. Crema a venit tot așa, la oală, și a fost pe loc strecurată și pusă în micul bol din care am mâncat.

Au urmat niște biluțe formate din cireșe, porumb și vanilie, diverse combinații. Mi-a plăcut pentru că arătau ca niște bile randate în Blender sau vreun alt soft din aceasta. De asemenea, cum ar zice Forrest Gump, mușcai din ele și nu știai ce nimerești, ceea ce a făcut chiar plăcută experiența pentru că s-a dus în “omg, are gust de porumb, dar nu-mi dau seama cum și de ce”.

Matilda a avut un soi de tort cu diverse secțiuni în el.

La final ne-au adus și doi covrigi din ciocolată, să meargă la o cafea comandată.

Iar la final de final, ne-au adus o sticlă de brandy de mere marca Laird’s, care-i o companie americană cu o tradiție de 3 secole în domeniul tăriilor din mere. M-am uitat pe site-ul lor, fac asta din 1.698, când un scoțian s-a mutat în SUA și, ca să facă ceea ce se pricepea într-o zonă bogată în mere din New Jersey, a început să distileze tării din mere. Chiar și George Washington i-a cerut cândva rețeta.

Și ne-au adus toată sticla de brandy de mere pe masă (scria pe ea că a fost îmbuteliată exclusiv pentru acest restaurant) și două pahare și au zis că putem bea cât vrem noi din ea, “take your time and relax after lunch”. Nefiind ruși, eu am băut un pahar și Matilda a gustat. Foarte bună băutura, aș lua și la noi o sticlă dacă aș găsi, doar ca să le arăt și altora ce se poate face din mere.

Mi-a plăcut și că marele cub de gheață pus în pahar avea logo-urile Eleven Madison Park pe cele 6 fețe ale sale. Cei de la restaurant au comandat inclusiv forme de gheață pe design-ul lor. Am întrebat ce-i cu logo-ul, care-i format din niște frunze și fructe. Mi s-a spus că sunt frunze și fructe care cresc în copacii din Parcul Madison, vizavi de care este restaurantul.

De băut am băut vin, apropo. Aveau o selecție mare de sticle. Am luat totuși vin la pahar, că voiam să încerc diverse. N-au fost multe de încercat pentru că am vrut doar vinuri americane. Walter Scott’s Cuvee Anne, din Willamette County, Oregon, a fost șmecher de tot, un vin excelent. Americanii chiar fac vinuri foarte bune, m-am convins de mult de asta, dar s-a dovedit acum că nu doar în California sunt condițiile perfecte pentru asta, ci și în alte state. Acest Walter Scott mi-a rămas pe lista de “să mai găsesc, să mai beau”, dar am încercat și un Riesling din statul New York și a fost foarte plăcut și acela.

Și asta a fost. Am plătit acolo doar băuturile, 109 dolari, pentru că mâncarea ne-o debitaseră deja de pe card la câteva zile înainte de vizita programată. Am plecat rostogolindu-ne după atâta mâncare, ne-am dus la Met, în Central Park și apoi pe Fifth Avenue pe la magazine.

Per total, însă, mâncarea a fost foarte bună și atent preparată și servită (cel mai bun serviciu de până acum, ever), însă nu wow. Adică n-am reveni acolo. Prin comparație, tot în New York am fost ulterior la Cosme (locul 23 în lume), care are influență mexicană, și acolo ne-a plăcut mult mai mult tot ce-am mâncat. Apoi am fost la Momofuku Ko a lui David Chang, de 2 stele Michelin. La acestea aș reveni oricând.

Părerea noastră este că Eleven Madison Park are un meniu prea clasic în ingrediente, cu multe arome cunoscute nouă (chit că n-aș ști cum să gătesc nimic din ce-am mâncat acolo), în timp ce un restaurant mai exotic ne este mult mai memorabil. Probabil asiaticii care vizitează EMP zic fix invers. Oricum, l-am bifat și pe acesta.

    37 comentarii

  1. Postarea asta m-a convins că restaurantele cu stele Michelin sunt o fandoseală sinistră pe foarte mulți bani, care să demonstreze că oamenii pot merge departe în goana după senzații. Îmi amintesc filmul celebru cu Louis de Funes cînd verifica incognito restaurantele, lua cu pipeta din vin, cînd restaurantul era o nenorocire dintr-un sat oarecare. Nimic din ce ai mîncat nu arăta a mîncare, ci doar cocofifuri fanteziste pe fooooaaaarte multi bani. Știu, experiență, gustul, servirea, etc, etc, o seamă de delicatețuri stimabile, dar rezultatul e … o fantezie, nu mîncare. E vorba de gusturi, evident că totul e subiectiv. Cea mai buna friptură de vită am mincat-o la Outback, spelunca aia sinistră din fiecare shopping center any town usa. Și apoi la un restaurant country style, cu foc de carbuni. Pentru că e mai importantă carnea, pe urmă pregătirea ei, iar vita americană cea mai proastă e de citeva ori mai bună decit ce e in Romania disponibil. Iar o Jambalaya bună am mîncat la BJ’s restaurants, cu tot dichisul de spice-uri, care are și beri bune făcute de ei.

    Am verificat de curiozitate cît costă o rezervare acum la acest restaurant, 335$ de persoana la masă și 175$ la bar.
    Cred că niște oameni se plictisesc rău de tot ca să perpetueze fandoseala asta cu stele Michelin, care arată a scam. E ca in schema MLM, iei teapa și încerci s-o dai mai departe, să ia și alții teapa, chiar dacă nu o recuperezi.

      (Citează)

    • Restaurantele astea nu sunt pentru când ți-e foame și atât, că ai un milion în jur gata să te hrănească.

      Aici mergi ca să vezi ce poate face un bucătar talentat pornind de la ingrediente uzuale și unde poate ajunge cu ele.

      De asta nu are rost comparație cu friptura. Cea mai bună mâncată de mine, de exemplu, a fost acasă, că am toate instrumentele necesare. Dacă iau carne bună, sunt mai satisfăcut decât în 95% de steakhouse-uri. Am fost și la Peter Luger, nu m-a dat pe spate.

      Am uitat să adaug că nu sfătuiesc pe nimeni să meargă acum la Eleven Madison Park. Înțeleg că din 2020 a devenit vegetarian-only și na… nici chiar așa!

        (Citează)

  2. Multumesc pentru review ;)

      (Citează)

  3. La faza cu roșioara aia tăiată tacticos in 3 am râs sănătos :)) Mi se pare o fandoseală pe foarte mulți bani (părere strict subiectivă).

      (Citează)

    • Da, și noi am râs între noi după ce ne-au așezat-o în față. A fost însă surprinzător de bună. Adică dacă aș putea face acasă o roșie la fel, aș servi-o așa invitaților și toți ar zice ce gustoasă poate fi o simplă roșie cu niște “condimente”.

        (Citează)

  4. Interesanta experienta ta, dar bine de notat ca nu a fost neaparat o experienta wow.
    Tin minte cand am fost la Osteria Francescana, din Modena. Totul, absolut totul a fost o revelatie, mi se parea incredibil ca mancarea avea gustul ala. Desi au trecut vreo 5 ani de atunci si nu imi mai amintesc ce am mancat (n-am facut nici poze, ca imi era rusine), imi amintesc perfect ca mancarea aia mi-a trezit emotii, pur si simplu. O experienta magica, sincer, care a meritat toti banii cu varf si indesat. Ah si toata excursia a fost de fapt ca sa mergem sa mancam aici, cu rezervare cu vreo 9 luni in avans.
    Recunosc ca mi-ar placea sa repet experienta dar, mai mult, mi-ar placea ca bucatarii romani sa treaca pe la restaurantele astea. Cred ca fiecare bucatar cu pretentii ar trebui sa incerce macar 5-6 restaurante care au fost in top 3 Michelin, sa isi faca o idee despre ce inseamna gastronomia la nivel inalt.
    Pana atunci, in Bucuresti ramanem la burgeri, pizza artizanala, ceafa de porc si, mai nou, tacos.

      (Citează)

    • Da, despre asta este vorba, mâncare poți găsi oriunde, dar la restaurante scumpe ai parte mai degrabă de “arta” gastronomică și de o experiență memorabilă.
      Poți încerca și la noi The Artist, Kaiamo și Bistro Francais. Sunt la nivel cu cele din străinătate.
      https://www.nwradu.ro/2018/02/restaurante-la-the-artist-de-multi-ani-considerat-cel-mai-bun-din-bucuresti/

        (Citează)

    • Le-am incercat pe toate 3. Sincer, mi s-a parut banala mancarea. Buna, in comparatie cu ce se gaseste in Bucuresti si se simte ca ingredientele sunt de calitate, dar gustul nu mi-a trezit nicio emotie, nu a fost nimic memorabil.

        (Citează)

    • Cred că mai este și efectul de turist la mijloc. De asta un gin tonic băut lângă Palatul Dogilor pare mai bun decât unul băut acasă, chit că este același gin.

        (Citează)

    • Ce frumos – si noi ne dorim sa ajungem la Osteria Francescana! Acum vom vedea cand om avea oportunitatea.

      Asa cum descrii tu cred ca m-am simtit la Gagan, unde am stat si la chef’s table si am vazut cum lucreaza la fiecare fel. A fost o super experienta.

        (Citează)

  5. Eram curios dupa experienta respectiva, unde v-ati dus sa mancati, banuiesc ca nu v-ati culcat cu stomacul gol.

      (Citează)

    • Heh, n-am mai mâncat nimic toată ziua. Știu că par porții infime, dar când bagi atât de multe ieși prea plin de la un astfel de restaurant, de fapt.

        (Citează)

  6. Ah, si pt cine spune ca e scump sau, in general, nu merita banii: o experienta de genul nu e pentru voi. Nu o zic peiorativ, dar trebuie sa fii clar pasionat de mancare sa poti sa apreciezi asa ceva, sa iti doresti sa vezi cum e unul din cele mai bune restaurante din lume.
    Similar, sunt concerte sau spectacole unde biletul costa 400 de euro. Mie mi se pare enorm si n-as da niciodata atat, dar pentru un pasionat de muzica e o experienta pt care e dispus sa plateasca si sa nu ii para rau de bani.
    La fel cu orice alta pasiune pe care o aveti – haine, arta, electronice, etc. Sunteti disupusi sa platiti mult mai mukt decat cineva care nu e pasionat de asta.
    Cam asa e cu restaurantele astea “simandicoase”.

      (Citează)

    • Cine spune că e unul din cele mai bune restaurante din lume? Alți fandosiți din domeniu, care își dau stele între ei în cerc restrâns ca generalii și politicienii români doctorate. Ok, nu e o chestie democratică, că nu e treaba țugurlanilor să decidă dacă e bună mîncarea aia, dar e cam pe față un show și atît. E snobism in cel mai înalt grad posibil. Nu că ar fi ceva in neregula cu asta, dar să spui că “sunteți voi un pic cam țărani că nu știți să apreciați arta culinară” face parte din experiență, bănuiesc. Cred că nici nu se poate face artă culinară cu chestii normale, care să te sature, că nu sunt simandicoase. Auzi, “caviar” din semințe de bame. Mă scuzați, dar nu mă opri din a lua în derizoriu toate chestiile astea. Bășini cu aere de parfum.

      A.:
      … sa iti doresti sa vezi cum e unul din cele mai bune restaurante din lume.

        (Citează)

    • @finch: “sunteți voi un pic cam țărani că nu știți să apreciați arta culinară” – zice fix opusul: dacă nu te interesează mâncarea la nivelul ăla n-o să ți se pară că merită. E valabil pentru orice pe lumea asta, iar dacă apreciezi experiențele oferite de astfel de restaurante nu înseamnă că că nu te mai interesează mâncarea simplă – dar e modul ăsta liniar de a privi lucrurile în RO, să sari de pe o treaptă pe alta, nu să iei ce e bun, indiferent de preț sau statut.

      Stelele alea nu trebuie să reflecte doar calitatea unor preparate din meniu la un moment dat. E important ca preparatele să fie la fel tot timpul și să aibă în general constanță restaurantul – nu e ca la un bistro care o săptămână n-are pește proaspăt și aia e, îți recomandă altceva. Sunt o groază de chestii pe care trebuie să le respecte un restaurant și aia ridică destul de mult prețul, începând de la ce ține de organizare. În plus, orice restaurant care nu se bazează pe un volum mare (pentru că nu poate servi volum mare) are prețuri mai mari, mai ales dacă ingredientele au anumite origini – gen ferme mici.

      Poți lua aproape orice în derizoriu și să zici că e snobism dar… de ce?

      @A: mai sunt și orgoliul și complexul de inferioritate.

        (Citează)

  7. A.:
    Ah, si pt cine spune ca e scump sau, in general, nu merita banii: o experienta de genul nu e pentru voi. Nu o zic peiorativ, dar trebuie sa fii clar pasionat de mancare sa poti sa apreciezi asa ceva, sa iti doresti sa vezi cum e unul din cele mai bune restaurante din lume.
    Similar, sunt concerte sau spectacole unde biletul costa 400 de euro. Mie mi se pare enorm si n-as da niciodata atat, dar pentru un pasionat de muzica e o experienta pt care e dispus sa plateasca si sa nu ii para rau de bani.
    La fel cu orice alta pasiune pe care o aveti – haine, arta, electronice, etc. Sunteti disupusi sa platiti mult mai mukt decat cineva care nu e pasionat de asta.
    Cam asa e cu restaurantele astea “simandicoase”.

    bine ca ne-ai spus tu… hai, fii capitanul nostru

      (Citează)

    • Nu inteleg tonul tau rautacios. Tot ce am vrut sa zic e ca, daca nu te pasioneaza mancarea, nu da 350 euro pe un meniu de degustare, ca nu o sa te imprezioneze. La fel cum eu nu o sa dau 2000 euro pe niste boxe, ca mi se pare ca nu merita.
      Dar pentru cineva pasionat (cum e Radu, spre exemplu), ala e un pret corect.

        (Citează)

  8. ce tare e tipul ala din poza 2 cum sta singur la masa.
    la noi stai la birtu din sat ca e 2 lei berea, ala pare plictisit lvl 999 dar se duce la stele miselin sa si inece amarul.

      (Citează)

    • Îl țin minte și eu, a fost solo până la final. Poate avea abonament :P
      Eu aveam un șef care mânca zilnic la Hilton. Bănuiesc, deci, că în funcție de cât câștigi îți permiți să mergi des la astfel de restaurante, nu doar o dată în viață.

        (Citează)

  9. ca nu SE merita
    cu plakere

    A.:
    Nu inteleg tonul tau rautacios. Tot ce am vrut sa zic e ca, daca nu te pasioneaza mancarea, nu da 350 euro pe un meniu de degustare, ca nu o sa te imprezioneze. La fel cum eu nu o sa dau 2000 euro pe niste boxe, ca mi se pare ca nu merita.
    Dar pentru cineva pasionat (cum e Radu, spre exemplu), ala e un pret corect.

      (Citează)

  10. Astea sunt restaurante pentru boieri.
    Omul de rand merge o data in viata, sa vada “cum e” si atat.

      (Citează)

    • Iti dai seama ca e o experienta – cel putin noi nu suntem inca la nivelul sa mergem acolo asa, la ordinea zilei. Si nici nu stiu daca am aprecia la fel de mult experienta in acel context.

      Acum pentru mine e un highlight in orice vacanta cand am oportunitatea sa merg la un restaurant de genul. Deja poate l-am vazut prezentat in vreun show, stiu backgroundul chef-ului, stiu pentru ce sunt cunoscuti – creste anticiparea. Daca ar fi la ordinea zilei probabil nu m-as bucura la fel de mult.

        (Citează)

  11. Intresant articol. Recomand si serialul Chef’s Table de pe Netflix, care prezinta multi bucatari celebri si restaurantele lor din Top 50 in lume.

      (Citează)

  12. Amin :D

    dam167:
    @finch: “sunteți voi un pic cam țărani că nu știți să apreciați arta culinară” – zice fix opusul: dacă nu te interesează mâncarea la nivelul ăla n-o să ți se pară că merită. E valabil pentru orice pe lumea asta, iar dacă apreciezi experiențele oferite de astfel de restaurante nu înseamnă că că nu te mai interesează mâncarea simplă – dar e modul ăsta liniar de a privi lucrurile în RO, să sari de pe o treaptă pe alta, nu să iei ce e bun, indiferent de preț sau statut.

    Stelele alea nu trebuie să reflecte doar calitatea unor preparate din meniu la un moment dat. E important ca preparatele să fie la fel tot timpul și să aibă în general constanță restaurantul – nu e ca la un bistro care o săptămână n-are pește proaspăt și aia e, îți recomandă altceva. Sunt o groază de chestii pe care trebuie să le respecte un restaurant și aia ridică destul de mult prețul, începând de la ce ține de organizare. În plus, orice restaurant care nu se bazează pe un volum mare (pentru că nu poate servi volum mare) are prețuri mai mari, mai ales dacă ingredientele au anumite origini – gen ferme mici.

    Poți lua aproape orice în derizoriu și să zici că e snobism dar… de ce?

    @A: mai sunt și orgoliul și complexul de inferioritate.

      (Citează)

  13. Si totusi, cat a fost debitat de pe card? :D

      (Citează)

  14. “When placing a plate on the table, the servers at Eleven Madison Park in New York City must lay the china in such a way that if a diner flips it over to examine the backside, the restaurant’s logo will appear right side-up.”

    Interesant cum poți pune china si servers în aceeași frază, fără nicio legătură cu ce ai putea crede :D

      (Citează)

  15. Rosia aia despielițată pusa pe snopu’ ala de alge….)))))))). Sublim.
    In rest fiecare cu placerea lui.

      (Citează)

  16. nu e clar cît a costat mîncarea. Să înțeleg că ați ales-o cu cîteva zile înainte? Asta înseamnă acum lux? mie mi se pare ultra-sărăcie, așa era pe vremea lui Ceașcă pe litoral, bifai în restaurantul hotelului ce variantă de meniu vrei pt a doua zi.

    Personal mi se pare o porcărie sinistră ca Michelin sau oricine altcineva să numească așa ceva “cel mai bun restaurant”. Poate “cea mai ciudată experiență”, cum mai erau unii în Korea care te puneau să stai pe scaune în forma de WC, dar nu cel mai bun.

      (Citează)

  17. .. e snobism doar dacă veniturile familiei Dumitru sunt sub $7-8.000/lună .. dacă au peste $8.000 își permit să mănânce într-o vacanță la un astfel de restaurant – asta este plăcerea lor ! 👍

      (Citează)

    • Eu sunt curios cum ai calculat tu pragul ăla, dacă vrei să dai mai multe detalii. Ca o notă, mi se pare foartea aiurea să calculezi ce ar trebui sau n-ar trebui să facă oamenii cu banii pe care-i câștigă, dar nu asta e important, chiar sunt curios care e algoritmul – poate apare vreun nou golden ratio și descoperim o „potecă de aur”.

      Dacă punem în context, așa zisul snobism sunt țigările unora pentru 6-7 luni.

        (Citează)

  18. Mai, fiecare cu pasiunea lui :) Radu a fost destul de reticient in a scrie pe blog despre experientele astea. Mie insa nu mi-e rusine deloc sa povestesc despre experientele astea, care sunt intr-adevar mai premium.

    Muncesc pentru banii astia, muncesc ca sa imi permit acest lux, iar mie asa imi place sa ma rasplatesc ocazional. Personal, va doresc fiecaruia sa va rasfatati din cand in cand, oricum considerati voi, pentru ca asta face viata frumoasa.

    Vorba lui A. – unii merg la festivaluri. Sau unii isi cumpara masini scumpe. Mie imi place sa merg in cate o vacanta misto si la cate un restaurant de genul.

      (Citează)

    • Chestia e că sunt niște amintiri frumoase, a fost un moment în viață când ai făcut ceva și îți aduci aminte cu plăcere de experiența aia. O fi pentru unii vreo amintire legată de micii de la Kaufland, dar experiențele aparte au un loc al lor și de obicei costă mai mult.

      E complet aiurea să ne bucurăm toți de aceleași lucruri și să ne impunem aceleași bugete pentru tot ce facem.

        (Citează)

  19. Exact, de ceva timp parca ma bucur mult mai mult de experiente decat de majoritatea lucrurilor pe care dau banii. Inclusiv de experinta de a manca o salata de vinete misto, facute pe jar :D (ca tot ziceai de mici)

    dam167:
    Chestia e că sunt niște amintiri frumoase, a fost un moment în viață când ai făcut ceva și îți aduci aminte cu plăcere de experiența aia. O fi pentru unii vreo amintire legată de micii de la Kaufland, dar experiențele aparte au un loc al lor și de obicei costă mai mult.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus