un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Samsung A52 și A72 – al doilea cel mai vândut telefon din lume vine cu o nouă generație

17 Mar 2021  ·

TEHNOLOGIE  ·

30 comentarii

Samsung lansează astăzi noile Galaxy A52, A52 5G și A72. Modelul A52 în particular are o tradiție importantă de respectat: generația anterioară, A51, a fost al doilea cel mai bine vândut telefon din lume anul trecut și deci un generator important de venituri pentru Samsung.

Le-am văzut pe toate cu două zile înainte și trebuie să zic că, dacă totul merge bine, Samsung are un nou câștigător în portofoliu. Aș recomanda noul A52 oricum este în căutarea unui telefon din gama sa, adică mid-range spre flagship, iar prețul de lansare a rămas același ca și anul trecut, adică 349 €, în jur de 1.650 lei.

Here’s my sneaky preview:

Susține-mă cu un Subscribe:

Mi-a plăcut în primul rând aspectul telefonului. Bump-ul camerei este mic și bine disimulat, îmi place că “aragazul” are culoarea carcasei și, împreună cu policarbonatul aproape mat de pe spate  și siglele foarte greu de văzut contribuie la un aspect minimalist.

Ecranul de 6,5″ este drept, ai difuzoare stereo, jack audio, senzor de amprentă în ecran, carcasă IP67, baterie de 4.500 mAh, cu încărcare la 25 W, dar charger de 15 W livrat în cutie.

Ca hardware vine cu Snapdragon 720G, ecran de 90 Hz Super AMOLED 1080p protejat cu Gorilla Glass 5, 6 sau 8 GB RAM, 128 sau 256 GB stocare și card microSD. Interfața mi s-a părut că zburdă, culorile sunt plăcute, ecranul este neașteptat de luminos pentru gama sa.

Și pe partea foto m-a impresionat plăcut. Camera principală este de 64 megapixeli f/1,8 cu stabilizare optică, ajutată și de un ultrawide de 12 megapixeli. Ce m-a impresionat? Culorile erau excelent reale, absolut toate fotografiile au avut nuanțele surprinse exact ca-n realitate. Pare să ia și suficiente detalii și texturi fine, iar senzorul principal se descurcă onorabil la un zoom digital 2x și chiar 3x.

Există și funcții software precum Night Mode, Portrait Mode și Scene Optimizer. Camera frontală are acum 32 megapixeli și scoate fotografii foarte bine. Chiar n-am găsit nimic să-i reproșez la prima vedere, dincolo de faptul că în cutie primești încărcător de 15 W deși telefonul poate 25 W.

A52 5G are un chipset mai rapid, un Snapdragon 750G, iar ecranul are un refresh de 120 Hz, nu 90 Hz, probabil din motive de controller mai performant. De reținut însă că refresh-ul este fix, nu variabil în funcție de situație.

A72 este fratele “doar un pic mai mare”. Ecranul crește cu 0,2 inchi la 6,7 inchi, bateria crește la 5.000 mAh. Pe spate dispare camera de adâncime și apare una reală tele de 8 megapixeli cu zoom optic 3x. Problema este că, pentru doar 0,2 inchi în plus și o cameră cu zoom optic nu se justifică diferența de preț de 100 de euro față de A52. Sunt fan al multor camere utile pe un telefon, dar între cele două aș alege modelul A52.

Prețuri:

  • A52 LTE 6/128 – 349 €, 8/256 GB -409 €
  • A52 5G 6/128 – 429 €, 8/256 GB – 489 €
  • A72 LTE 6/128 – 449 €, 8/256 GB – 509 €

Apar zilele acestea în magazine.

 

    30 comentarii

  1. Card sd simultan cu dual sim, mufa 3,5mm…
    La telefoane ieftine se poate, la alea scumpe doar la variantele extra scumpe.
    Aproape ca tre sa fii prost sa dai banii (mai mult decat dublu) pe un S21, Samsung isi bate joc de clienti mai abitir decat Apple.

      (Citează)

    • De ce spui asta? Apple a introdus slot de card pe ultimele modele?

        (Citează)

    • Nu știu ce să zic de dual sim, dar jack audio și micro sd e normal să fie doar pe telefoanele mai ieftine. Jack-ul e folosit de cei ce au căști simple, ieftine, cu fir. Pentru căști scumpe de obicei ai un DAC, care oricum are nevoie de ieșire usb; sau chiar variante wireless care sunt mult mai comod de folosit în general dar na, mai scumpe.

      Cardul ăla iar nu te ajută prea mult pentru că nu ai 10 carduri ca la un aparat foto, ci doar descarci de pe el când e plin – practic plătești mai puțin pe telefon și îi mărești capacitatea de stocare.

      Cine e dispus să dea mai mulți bani pe un telefon o să aibă și stocare și accesorii pentru usbc, n-o să folosească micro sd sau jack-ul audio.

        (Citează)

    • Asta voiam și eu să zic. Cei cu telefoane scumpe își permit earbuds. De asta și Apple rupe pe AirPods și nu mai plânge nimeni după mufă.

        (Citează)

  2. Snapdragon? Atât de prost este Exynos? #sarcasm

      (Citează)

  3. am un A51 la care nu functioneaza difuzorul de apeluri (ala de sus) cand apelez sau sunt apelat, in mod aleator
    pe internet scrie ca-i o problema de software
    penibil, Samsung

      (Citează)

    • Cei de la service ce au spus?
      Acum, serios vorbind, probleme de software pot aparea oricand, indiferent de modelul de telefon. Mai ales ca aici discutam de un midrange.

        (Citează)

    • ce service, n-am timp eu de pierdut timp cu service pt o mizerie de telefon

      e telefon primit de la munca… i l-am dat nevestei sa vada cum se descurca cu telefon mare, ca ea are mainile mici, l-a folost vreo cateva zile pana s-a enervat dn cauza difuzorului, iar acum e pe undeva prin casa, cine stie pe unde

      aici inteleg ca discutam de “al doilea cel mai bine vândut telefon din lume anul trecut” de la unul din cei mai mari producatori de telefoane, deci nu exista “pot aparea oricand probleme de software”

      ma asteptam la Xiaomi sa aiba probleme de software, ca e ieftinache si am zis ca imi asum acest risc, dar evident Xiaomi sunt impecabili

        (Citează)

    • Daca ai timp sa comentezi pe aici, cu siguranta gasesti cateva minute sa trimiti si telefonul in Service:
      https://www.samsung.com/ro/support/mobile-devices/service-samsung-direct-la-tine-acasa/
      Dar inteleg ca nu te intereseaza asta pentru ca nu il folosesti.

      Asta cu erorile de software se intampla si la echipamente de zeci de mii de euro, asa ca nu este nimic penibil sa apara la un telefon ieftinache de sub 300 de euro.
      https://europe.autonews.com/automakers/mercedes-recalls-more-1-million-vehicles-over-tech-error

      PS: asta cu Xiaomi sunt impecabili este o vrajeala maxima; nu stiu ce telefoane de 200-300 de euro ai folosit tu de la ei care sa nu aiba diverse bug-uri.

        (Citează)

    • nu man, motivul pentru care nu il folosesc este tocmai pt ca nu ii merge difuzorul.
      i-adevarat ca nu am nevoie de el, dar asta e altceva.
      daca ar functiona, ar fi folosit.

      o alta chestie e ca problema nu apare tot timpul, am zis de la inceput ca e aleator, deci e foarte probabil sa il trimit in service si aia sa imi zica ca nu are nimic si-s eu nebun

      am folosit 2 aplicatii diferite de testare hardware, una din ele zice ca difuzorul nu e ok, cealalta zice ca e ok, deci na, software problem dupa cum ziceam.

      eu am Redmi Note 8 pro fix de 1 an de zile, am dat 1000 de lei pe el si a mers tot timpul brici. Ok, mint, 1 data pe luna mai ingheata Chrome-ul timp de cateva secunde.

        (Citează)

    • Daca il trimiti in service, chiar daca nu se constata defectul, se face oricum o resoftare a telefonului. Asa ca, daca este o problema software, ai toate sansele sa se remedieze.

        (Citează)

    • Xiaomi nu este impecabil, e doar ieftin.

        (Citează)

  4. Asa mi am luat eu teapa cu a70 o petarda de telefon, face niste poze de toata jena. Inafara de ecran mare si baterie ok n are nimic bun. Iar senzorul din ecran cea mai sinistra mizirie existenta. Va rog eu incercati sa utilizati telefoanele astea inainte sa le recomandati, ca mai citesc unii si iau tepe ca mine. Niste telefoane facute in saracie.

      (Citează)

    • da, confirm ca si la A51 senzorul de amprenta din ecran e jenant
      nici eu nu as da bani pe aceste A-uri, cand exista RedMi.

        (Citează)

    • pai am avut de ales intre redmi si asta a70. am zis hai sa nu cred chinezu sa ma dau spre coreeni, never again. am avut s8 super telefon, astea mid range de la samsug mi se par cam tepe.

        (Citează)

  5. Andrei G:
    De ce spui asta? Apple a introdus slot de card pe ultimele modele?

    Discutia nu era Samsung vs Apple la feature-uri ci mai degraba Samsung vs Samsung. Samsung to scoate feature-uri de pe telefoanele scumpe in timp ce le lasa pe alea ieftine. Apple n-a avut niciodata cardSD ca sa le poata scoate si probabil nici n-o sa aiba. Sunt la al 3lea telefon samsung (s9+), cu siguranta va fi ultimul.

      (Citează)

  6. Radu, nu vreau să te necăjesc, dar Samsung nu merita acest articol. Trebuia să îți dea un exemplar cu care să te joci măcar o zi. Dar așa, să te duci la ei ca să pui mâna 10 minute pe telefon, ca apoi să faci un video acasă, pe baza pozelor făcute la sediul lor… Blogul tău merită mai mult respect.

      (Citează)

    • Trust me, știu mai bine cum merg lucrurile. La orice lansare există un hands-on. Am fost la zeci până acum, iar apoi articolele se scriu și clipurile se editează pe unde poți, inclusiv de pe jos într-un colț al sălii sau înapoi la hotel cât se poate de repede. Am făcut și asta de zeci de ori, ca toți ceilalți care mai scriu despre telefoane, de altfel.

      Dacă vrei să faci un review, sigur, îl iei multe zile la teste, dar asta este un first look. Am văzut că unii și-au denumit aceste materiale “review”. Problema lor.

        (Citează)

  7. Total off-topic:
    S-a schimbat fontul pe blog sau sunt eu nebun?

      (Citează)

  8. iphone ba saracilor. nu mai fiti saraci
    IPHONE
    aifoun

      (Citează)

    • ironia e ca si eu utilizez Samsung, dar cel mai probabil o sa merg pe Apple, chiar si modelele de top coreene au probleme jenante, plus ca iphone 12 mini e marimea ideala.

        (Citează)

  9. Aștept M62 cu 7000mA. E pe vine…

      (Citează)

  10. Prea mult pupat in dos brandul la sfarsit de video……nu toata lumea sta in Bucuresti sa beneficieze de customer care rapid…..foarte scumpe pentru ceea ce ofera….. Redmi 10 PRO vine tare din spate oferind mult mai mult la un pret mai mic, incarcare mai rapida, incarcator pe masura, ecran/ camere superioare….

      (Citează)

    • Dar Xiaomi ofera un Customer Care mai bun sau mai rapid in provincie?

        (Citează)

    • Nu, dar el zice că acest aspect oricum nu contează pentru el și are dreptate la asta.

      Eu nu zic ca Redmi Note 10 Pro este mai bun, că nu este. Dacă ai 1.650 de lei, Samsung A52 e probabil cel mai bun telefon de luat. Dacă ai 1.400, sigur, mergi pe Redmi. Dacă ai 900…

      Xiaomi încă nu reușește să treacă de bariera “are probleme, dar este bun pentru prețul său”, dar ei încearcă, vedem anul acesta dacă le reușește manevra.

        (Citează)

    • serios Radu, care sunt problemele la Xiaomi?
      daca ma uit pe emag, nu ai zice ca sunt cu probleme – toate telefoanele Xiaomi au note peste 4.7, din sute de review-uri
      ma uit la A52 si are 4.3 iar A71 are 4.5 tot din sute de review-uri

      deci care sunt problemele, chiar sunt curios.

        (Citează)

  11. Niste panarame de telefoane, cu o gramada de probleme cu burned-in display, cu touch-ul, cu software, pline de bug-uri la fel ca si cele de la Xiaomi. Le ridicati in slavi aiurea, Samsung Galaxy S7 inca le da rusine la jafurile astea, si e aparut acum 5 ani

      (Citează)

  12. Am A52 5G, primit de la firma, oarecum impus sa-l folosesc. Il folosesc de 1 luna -office/photo/whatsapp/twitter no games, in system dual sim (work & personal); Este jale, prost, lent. Inainte foloseam un Honor View20, 2 ani vechime dar totusi comparabil la nivel de RAM & procesor cu A52-ul. Samsungul asta se misca in reluare comparativ cu un telefon din gama similara cu 2 generatii anterioare !

    Pozele ziua sunt parca mai bune pe A52 (diferenta mica), dar seara/noaptea “din mana” efectiv sunt material de “delete” in 95% din cazuri. Honor-ul anterior este net superior.
    Samsung cu divizia de telefoane cred ca trebuie sa dispara…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus