un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

DJI Pocket 2 este un update minor al primei generații

27 Oct 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

3 comentarii

Pentru filmări rapide și fără mare chinuială, eu am mers pe un gimbal DJI Osmo Mobile 3 pe care-mi montez propriul telefon, care poate filma 4K/60fps la o calitate mulțumitoare. Mai nou, cu opțiunea Pro Video sau cu niște bani investiți în aplicația Filmic Pro, pot controla chiar bine shutter speed-ul pentru a elimina tot felul de efecte sau artefacte nedorite.

Mie soluția asta mi se pare bună, dar am văzut că foarte mulți oameni folosesc un DJI Pocket, care-i un gimbal cu o cameră deja pusă pe el. Costă de 3 ori mai mult decât doar un gimbal, ceea ce mie nu mi s-a părut foarte eficient.

Sunt însă situații când un DJI Pocket poate fi mai bun. De exemplu, combinația gimbal Osmo plus smartphone foarte bun pe filmare s-ar putea să coste la fel de mult ca DJI Pocket plus un telefon mid-range. Diferența este că astfel primești o soluție “la cheie” pentru filmare, mai simplu de utilizat, probabil și mai bună din diverse puncte de vedere (de exemplu nu te sună nimeni în timp ce filmezi, ca să-ți strice treaba, este mai mică).

Acum a apărut pe piață DJI Pocket 2. Motoarele îl stabilizează activ pe 3 axe. Senzorul este unul de 64 megapixeli și diagonală 1/1,7″ și cu care filmează 4K la maxim 60 fps, bitrate maxim 100 Mbps. Obiectivul oferă un unghi de cuprindere ceva mai larg decât prima generație.

Camera are doar 117 grame, mai ușoară decât majoritatea telefoanelor, și dimensiuni de 125 x 38 x 30 mm, adică mai mic decât majoritatea telefoanelor.

Pe lângă câteva butoane de control, are și un mic ecran color pentru încadrare. Softul de la bord poate urmări un subiect ales de cameraman, iar motoarele rotesc automat camera pentru tracking. Aceleași motoare fac posibile și diverse fotografii panoramice de mari dimensiuni sau timelapse combinat cu mișcare. Are 4 microfoane, iar autonomia bateriei este de vreo 100 de minute.

Modificările față de prima generație, numită Osmo Pocket, sunt totuși minime. Senzorul a crescut de la unul de 1/2,3″ la 1/1,7″, deci teoretic calitate mai bună a imaginii în special în lumină slabă, dar cam atât. Senzorul nu mai are 12 megapixeli, ci 64 megapixeli, ceea ce permite un zoom digital de până la 2x pe 4K și până la 8x pe Full HD, dar asta nu mi se pare cine știe ce. Mici îmbunătățiri audio, câteva accesorii noi, deși ideea la DJI Pocket mi se pare că este tocmai să nu cari accesorii și alte dispozitive cu tine. În rest, funcțiile, autonomia, ecranul și restul par la fel.

DJI Pocket 2 costă 1.800 de lei la F64. Prima generație, DJI Osmo Pocket, costă 1.200 de lei acum la F64 și eMAG. De ce costă 600 de lei în plus? Nu știu.

În afara cazului în care mi-a scăpat mie ceva prin specificații sau funcții ce nu pot fi descris prin numere seci (dar nu cred că mi-a scăpat), prima generație pare o afacere mult mai bună, mai ales dacă în curând va veni și vreun discount suplimentar pentru lichidarea stocurilor.

    3 comentarii

  1. Partea cea mai tare la Pocket 2 sunt lentila wide (te poti filma fara sa acoperi tot cadrul) si acesoriile din Creator Combo – mai ales microfonul wireless. Si adaptorul de lentila ultrawide, care il transforma intr-un echivalent 15mm.

    Practic, cam cu pretul Hero 9, ai one-stop-shop pentru video, fara sa te chinui cu gimbal, microfon extern, adaptor pentru microfon, scoate-le, monteaza-le, testeaza cum se vede, s-a dus cadrul.

    Eu unul am returnat Hero 9 (care cu acesoriile pe care le comandasem m-a costat mai mult decat Pocket 2 Creator Combo) si am comandat Pocket-ul 2.

    Pocket 1 este o varianta mai bună dacă il foloseşti pentru b-roll, dar si acolo îți trebuie diverse accesorii care la 2 vin nativ fie în camera, fie in extensiile din combo. Dacă faci vlogging în mişcare, Pocket 2 e o solutie mai bună zic, foarte convenabilă şi uşor de luat cu tine peste tot.

    Plus că (mi se pare mie) filmează mai bine şi decât Hero 9, şi decât iPhone 12.

    Filmic Pro are nişte chestii inhibate pe Samsung S20, nu poți să îl foloseşti de toți banii. Dar într-adevăr, modul pro video e foarte ok.

      (Citează)

    • OK, interesantă alegerea ta.

      Mie mi se pare că ceva precum Pocket 2 trebuie să fie all-in-one, adică să nu mai iei și alte dispozitive cu tine. Dacă ai prin buzunare și microfon wireless și adaptor de lentilă și alte accesorii, parcă devine prea mult.

        (Citează)

  2. nwradu:
    Dacă ai prin buzunare și microfon wireless și adaptor de lentilă și alte accesorii, parcă devine prea mult.

    Pai asta e frumuseta, microfonul, baza si lmadaptorul de lentila se prind de noua husă, şi este un singur obiect pe care îl iei cu tine.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus