un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Apatie și timp pierdut până la valul doi

8 Oct 2020  ·

GÂNDURI  ·

30 comentarii

Pe 6 octombrie, România a raportat 2.121 de cazuri noi de covid și 73 de decese. Germania a raportat 2.462 de cazuri noi, dar doar 19 decese. Italia 2.677 de cazuri noi, dar doar 28 de decese. Franța 10.489 de cazuri și 66 de decese. Pe 7 octombrie, România a raportat cele mai multe decese din Europa raportat la numărul de cazuri active, la numărul de cazuri noi și cam în orice mod vreți să calculați un astfel de raport.

Înțeleg nevoia de noi măsuri restrictive și chiar sunt de acord cu ele. Mi se pare, de fapt, că ne îndreptăm pe calea Italiei sau Spaniei din martie și aprilie (și de acum, de altfel), iar autoritățile au luat măsuri foarte târziu, după prea multe zile de creștere a cazurilor și deceselor.

Înțeleg și de ce au făcut asta: vot, școală, sfârșitul verii. Un cumul de factori din cauza cărora un guvern care nu-i sigur pe poziția sa a întârziat să ia măsuri, la depășirea unor praguri pe care chiar ei le-au anunțat cândva.

Problema mea este însă alta, una mai veche: sunt nemulțumit că guvernul nu comunică deloc cu oamenii cu societatea. Guvernul guvernează pe metoda “taci și fă ce am decis noi”, deși mi se pare că fix în situații precum cea prezentă trebuie să dialogheze și să explice populației nevoia acestor măsuri și ce efecte speră că vor avea acestea.

Guvernul doar interzice una sau alta, fără a face apel la înțelegerea oamenilor de rând, fără a-i face pe aceștia, pe noi, un partener în lupta împotriva pandemiei.

Și apoi sunt alte probleme.

Amenzile mari pentru nerespectarea măsurilor au fost cândva anulate de Curtea Constituțională pentru că legea respectivă era prea vagă și lăsa prea mulți factori la libera interpretare a agentului constatator. Un motiv verosimil, de altfel.

Problema este că guvernul sau parlamentul au avut de atunci multe luni la dispoziție pentru a elabora o ordonanță sau o lege bine scrisă, împreună cu armatele de juriști pe care le au la dispoziție. N-au făcut asta.

Închiderea restaurantelor ar avea mai mult sens dacă ar fi și explicată așa cum trebuie. Aș vrea să văd statistici despre câte cazuri de transmisie a virusului s-au înregistrat în restaurante sau crâșme. Aș vrea să văd măcar unde se înregistrează cele 2.900 de cazuri zilnice recente. În spitale, în aziluri, în gări, în școli, în parc, în Mega-uri, unde?

Că fără o asemenea analiză, care ar trebui împărtășită și cu populația, închiderea restaurantelor pare o măsură arbitrară. Au ales ceva pentru închidere, s-au nimerit restaurantele.

S-au jucat prea mult cu “uite școala, nu e școala”. Anisie pare depășită de situație, nu-i un ministru al educației pentru vremuri de pandemie, poate nici pentru vremuri normale.

20% dintre polițiști vor fi trimiși în civil pentru a controla respectarea măsurilor. 20% din cât? 20% din 100.000 de polițiști? 20% din cei zero polițiști pe care-i vezi uzual luând măsuri la zecile de contravenții pe care oricine le observă zilnic în trafic, în parcări, pe trotuare, în magazine șamd?

Treaba asta cu “va ieși poliția să dea amenzi” este ca Moș Crăciun. Am auzit cu toții că ar exista, dar nimeni nu l-a văzut punând vreodată cadouri sub brad.

De asemenea, au fost multe luni la dispoziție pentru a reorganiza DSP-ul așa cum trebuie. Principala instituție care trebuie să supravegheze și să monitorizeze respectarea măsurilor de siguranță nu are suficienți oameni pentru asta. Sunt ani mulți de când lumea se plânge că nu se fac controale în diverse domenii nici în vremuri “de pace”, dar nici acum, când era nevoie de o mobilizare exemplară a tuturor autorităților și de dezvoltarea de urgență a capacității lor, nu s-a făcut mare lucru.

Campania care te îndeamnă să porți mască este slab făcută. Nu știu dacă ați ascultat cu atenție instrucțiunile ei, dar este foarte complicată. Lipește firul metalic de față. Scoate-o cu o singură mână. Arunc-o după o purtare. Sunt vreo 20-30 de secunde de instrucțiuni despre cum să porți o mască.

Și poate că o mască medicală este cea mai bună opțiune, dar cred ca guvernul trebuia să insiste întâi pe ideea “poartă o mască, orice mască, că e mai bine decât nimic”. Cred inclusiv că guvernul trebuia să încurajeze măștile “fashion”, cu diverse modele sau mesaje, pentru a le face cool în rândul adolescenților care nu vor să aibă una banală pe față. În loc să permită uneori un fatalism de genul “eu nu port mască”, trebuiau transformate într-un accesoriu modern, chit că asta însemna măști cu Hulk pe ele sau cu formația rock preferată.

Au cei de la covrigăriile Luca o campanie mai bună în care fac reclamă la ștrudele și tot reușesc să spună esențialul despre măști: îți pot salva viața.

Există un număr Telverde (0800.800.165) unde se pot raporta nerespectări ale normelor de protecție sanitară. În locul Guvernului, făceam obligatorie afișarea acestuia pe ușa oricărui operator economic, ca să afle cât mai mulți despre el. Treaba asta este crucială în condițiile în care statul nu are suficiente resurse pentru a face controale peste tot, ci mai bine merge la sigur, acolo unde primește informații că se încalcă aceste norme.

Oamenii trebuie să înțeleagă că nu-i vorba că un local sau magazin a servit mâncarea expirată sau nu a dat bon fiscal sau nu are ruta de evacuare lipită pe ușă. E vorba de ceva mult mai periculos pentru viața celor care observă nerespectarea măsurilor sanitare.

Și nu, nu zic că un guvern PSD ar fi fost mai bun. Ăia doar ar fi furat cu și mai mult spor, ca de obicei, și ar fi dat pomeni pe unde se poate. Doar că se putea face mult mai mult decât a făcut guvernul actual, care după eliminarea stării de urgență a intrat într-un fel de apatie apropo de coronavirus, în loc să folosească această perioadă pentru a pregăti legile și instituțiile necesare valului 2 despre care toată lumea zicea că va urma încă de la începutul valului 1.

S-au uitat “cu îngrijorare” cum cazurile cresc, s-au uitat cu nepăsare cum instituțiile abilitate nu au bugetul sau resursele necesare pentru amploarea crizei și, ridicând din umeri, practic și-au spus “eh, poate se va termina totuși cu bine”.

 

    30 comentarii

  1. A zis klaus ca cazurile multe de zilele astea sint cauzate de petrecerile de dupa alegeri. Adica castigatorii s-au adunat sa serbeze si s-au umplut de covid. Deci nu e din cauza alegerilor propriu zise, sau a inceperii scolilor. E de la afterparty. Eu il cred pe klaus. Doar e cel mai informat om din tara. Ce pot sa zic decat….ghinion.
    Mai departe continua campania electorala ptr 6 dec. Alegeri sa fie, ca-n rest îi doare la 2m in fata……

      (Citează)

  2. Cred că ține și de disciplina fiecărui popor. Disciplină dobândită și întreținută prin legi și amenzi plus cel mai important, educație. Și nu se obține într-un an :)

    Economic vorbind, viitorul nu arată spectaculos de bine. E nasol de toate chestiile care se închid.

      (Citează)

  3. Johannis e un imbecil care ii pupă-n c* pe doctori acum, nici Ceaușescu nu avea așa osanale.

    DSP este în continuare inutil. Coleg de la muncă și familia lui nu mai simt gust sau miros de 3 zile. A sunat la DSP și după 5 minute se deconecta automat.

    Soluția pare că a fost să sune la 112 și vin ei să îi facă testul lui și soției.

      (Citează)

  4. Am tot vazut circulabd pe net zilele astea statistica cu focarele de infectie si oameni revoltati ca se inchid restaurantele desi a existat un singur focar, iar asta minse pare legat de ce ziceai si tu in articol, ca ti-ar placea ca autoritatile sa povesteasca de unde au luat virusului cei peste 2000 de oameni pe zi. Practic mi se pare imposibil de determinat, in ultimele 2 saptamani cineva infectat o sa iti spuna ca a fost de 3 ori la Mega, o data la mall, la un restaurant sau terasa, zilnic cu metroul si s-a si plimbat prin parc de vreo 3 ori. Cum ai putea stii de unde a luat virusul? La caminele de batrani (care inteleg ca sunt fruntase la nr de focare) normal sa avem multe focare, oamenii aia stau doar acolo, e clar de unde au luat si poti sa declari locul ala drept focar.
    Ah si m-am plictisit de oameni care se plang de efectele negative ale economiei… e o criza sanitara, hai sa o rezolvam pe asta, hai sa nu mai avem 3000 de cazuri pe zi, si vedem apoi ce facem cu criza economica.

      (Citează)

  5. Da, comunicarea a fost si este in continuare incredibil de proasta. Realmente atat de proasta incat iti vine sa te intrebi daca nu cumva e intentionat proasta.

    Adica ok, la inceput toata lumea fost speriata etc, hai sa zicem. A iesit Johannis si a zis ca de maine e stare de urgenta fara sa spuna ce inseamna asta mai precis, ceea ce a creat panica in magazine instantaneu dar ok, a fost la inceput.

    6-7 luni mai tarziu insa, comunicarea e la fel de proasta.

    Pe de alta parte, uneori ma gandesc cum ar fi fost daca ne prindea pandemia cu guvernul Dancila si ma trec fiori :-)

      (Citează)

    • Bănuiesc ca ești angajat la stat sau la corporație, ca veniturile tale anul asta nu au scăzut. Nu cred ca ai vorbi asa dacă ai vedea afacerea pe care ai crescut-o cu sacrificii enorme 7 ani efectiv dusa pe apa sâmbetei, cum i s-a întâmplat sotului meu. Sau cum mi s-a întâmplat mie, gata, interzis sa va mai desfășurați activitatea doua luni jumate în primavara. Și acum din nou. Interzis.

      A.:
      Am tot vazut circulabd pe net zilele astea statistica cu focarele de infectie si oameni revoltati ca se inchid restaurantele desi a existat un singur focar, iar asta minse pare legat de ce ziceai si tu in articol, ca ti-ar placea ca autoritatile sa povesteasca de unde au luat virusului cei peste 2000 de oameni pe zi. Practic mi se pare imposibil de determinat, in ultimele 2 saptamani cineva infectat o sa iti spuna ca a fost de 3 ori la Mega, o data la mall, la un restaurant sau terasa, zilnic cu metroul si s-a si plimbat prin parc de vreo 3 ori. Cum ai putea stii de unde a luat virusul? La caminele de batrani (care inteleg ca sunt fruntase la nr de focare) normal sa avem multe focare, oamenii aia stau doar acolo, e clar de unde au luat si poti sa declari locul ala drept focar.
      Ah si m-am plictisit de oameni care se plang de efectele negative ale economiei… e o criza sanitara, hai sa o rezolvam pe asta, hai sa nu mai avem 3000 de cazuri pe zi, si vedem apoi ce facem cu criza economica.

        (Citează)

    • Banuiesc ca afacere in turism/restaurante etc? Nu stiu in alte parti, dar in Bucuresti, nu am vazut restaurant care sa respecte regulile elementare(masca gura/nas, dezinfectare meniuri, etc) Sambata trecuta am incercat sa mergem la un restaurant, dupa mult timp, dar la toate unde am incercat am renuntat cand vedeam cum se comporta (5 la numar, restaurante mai scumpe/de fitza). La hotel am stat doar o noapte in Campulung si nimeni nu avea nici un stres, fara masca la interior, fara dezinfectant etc. Sesizari degeaba facem la numarul ala, nu se intampla nimic. Poate afacerile voastre respecta toate regulile, sunt ok, dar din pacate sunt exceptia. Din vina celorlalti 90% care nu le respecta, suferiti si voi.

        (Citează)

    • @Ramona nu lucrez la stat, ba chiar mi-a scazut si mie salariul inca din aprilie si va ramane redus cel putin pana in mai anul viitor, deci sunt si eu direct afectata. Totusi, nu pot sa pretind ca afacerea cuiva, salariul meu sau in general bunastarea economica a oricui valoreaza mai mult decat viata unor oameni. Afacerile se pot reconstrui dupa ce trece pandemia, oamenii care si-au pierdut locul de munca se pot angaja acolo unde e nevoie in perioada asta (ex. curieri), pana la urma cu totii putem strange din dinti cat va fi nevoie ca sa trecem peste perioada asta.
      Nu putem insa pretinde ca falimentul si esecul personal al unor oameni sunt mai importante decat sa incetinim o pandemie care a produs pana acum vreo 5,000 de morti si cine stie cate victime cu traume permanente.

        (Citează)

    • Las ca compenseaza penelul cu anisie, turcan, violeta….
      Dancila parea academician pe langa anisie si turcan. Iar la ticalosie si vrajeala, vio de la munca e campioana.

        (Citează)

  6. Eu observ ca lumea incepe sa-si faca din nou provizii…

      (Citează)

  7. Tu dai vina pe stat, statul zice ca e vina oamenilor care nu respecta regulile si nimeni nu e tras la raspundere.

      (Citează)

  8. Vă e cam rușine să recunoașteti cinstit, pe față, că mizeria asta de guvern cu președintele lui în frunte au fost și sînt niște imbecili fără cea mai vagă urmă de creier. Ați rîs și ați distribuit meme despre prostiile spuse de Viorica, nu prea vă văd acum făcînd la fel cu prostiile spuse de Anisie, Vela, Tătaru și compania…
    Și cel mai trist nu e că sînt proști, ci că sînt rău intenționați.

      (Citează)

    • nu cred ca e exista un grad de comparatie.
      psd-isti fac opozitie pina si la masurile de igiena normale… nu poti compara un nespalat cu unul care chiar a terminat o facultate pe bune.

        (Citează)

    • Facultate pe bune? Vela??…
      Mai pe bune e facultatea de petrol și gaze a lu’ Dăncilă.

        (Citează)

    • Emil C:
      Facultate pe bune? Vela??…
      Mai pe bune e facultatea de petrol și gaze a lu’ Dăncilă.

      Vasilica e pe bune :) Tuta aia nici măcar nu a avut vreodata creier. Tu ? Că o tot ții cu tovarășii de la pzd.

        (Citează)

  9. Exista vreun test facut pe undeva care sa ne arate daca si cum protejeaza masca? Te protejeaza sa nu iei sau ii protejeaza pe altii sa nu dai tu? Daca o pui invers, se modifica si sensul protectiei? Ce se intampla daca, intr-un grup de 100 de oameni care poarta masca, intra unul care e bolnav si nu poarta? Iau toti? Dar daca din aia 100, sa zicem sanatosi toti, 50 poarta masca, 50 nu si intra unul fara masca si bolnav, care e distributia imbolnavirii?
    Eu ma mir ca inca nu exista astfel de studii la mai bine de jumatate de an de pandemie globala (da, e pleonasm).
    Intreb astea nu pentru ca eu as fi impotriva mastii, o port fara probleme, o data pentru ca nu mi-e greu si o data pentru ca asa recomanda mai toate autoritatile (din toata lumea), plus lumea medicala si stiintifica. Dar nu imi bazez opinia pe ceva ce am vazut demonstrat stiintific.
    Dar motivele principale pentru care intreb de un astfel de studiu sunt doua: unu, ca, in caz ca s-ar demonstra ca masca te protejeaza (in oricare sens), ar mai tria dintre conspirationisti (ok, nu toti s-ar converti, poate nici macar majoritatea, dar macar un 10-15% si tot e ceva). Si doi, ar da niste parghii mai serioase autoritatilor sa pedepseasca nepurtatul ei. Adica iei amenda ca nu porti centura (actiune prin care esti prtoejat exclusiv tu, scenariul in care zbori prin barbriz si dai cap in cap nu alt participant la trafic e SF de tot) dar nu iei daca nu porti o masca ce ar putea salva vieti si economii. Ba mai mult, nu ai masca si esti testat pozitiv la COVID, sa fie penal si incadrat la tentativa de omor prin imprudenta.

      (Citează)

    • l-am mai pus si la arhiblog (informatie exista, googu ala poate fi folosit cu succes)
      si da masca ajuta si la input si la output (si pe tine si pe altul) la fel cum iti pui o batista sa nu inhalezi parf (numai ca la input eficienta sistemului e de doar 70%) nu ca nu te protejeaza (mesajul gov vroia sa faca apel la empatie intr-o tara de smecheri in loc sa informeze corect si simplu).

      cel mai complet ghid tinyurl.com/FAQ-aerosols

      via kottke.org/20/10/how-to-protect-yourself-from-the-aerosol-spread-of-covid-19

      „Right now, in my opinion as someone who has done a ton of reading about Covid-19, the most best accessible information on how individuals and societies can protect themselves and others during the pandemic (and why) is available in Jimenez’s Time article (time.com/5883081/covid-19-transmitted-aerosols/), Aaron Carroll’s NY Times piece (www.nytimes.com/2020/08/28/opinion/coronavirus-schools-tradeoffs.html) about how to think about risk management, Zeynep Tufekci’s piece in the Atlantic (www.theatlantic.com/health/archive/2020/09/k-overlooked-variable-driving-pandemic/616548/) about dispersion and superspreading, and now this Google Doc by Jimenez et al. (docs.google.com/document/d/1fB5pysccOHvxphpTmCG_TGdytavMmc1cUumn8m0pwzo/preview?pru=AAABdQ5s5mA*YrLy9epGlHWhKPSl5JMT3w#)”

        (Citează)

  10. singurul lucru ingrijorator e nr de morti si cati ajung grav. Din pacate din mai multe surse s-a adeverit faptul ca daca ai boli cronice, se pisa pe tine cu bolta, nu-ti mai dau medicamente pt bolile alea, ci te trateaza doar de covid, de aici si frica oamenilor bolnavi sa treaca pe la spitale + ca multora li se spunea sa mai icnerce sapt viitoare, ca acum au prioritate cei cu covid.

    Din pacate la noi daca esti batran, la spital mergi sa mori, tinerii mai au o sansa sa-si revina, dar batranii cu bolile lor, ii omoara sistemul, nu covidul.

      (Citează)

  11. Suntem pe cont propriu… Spitalele nu mai fac față. Serviciile de urgență sunt depășite de situatie. In cazul in care ne îmbolnăvim stam acasa cu săptămânile așteptând vreun semn din partea autorităților. Au început să se dea pe sub mână remdesivir-ul doar la aia cu bani si relații. Dacă știi unde sa suni rezolvi, daca nu mori in pace…
    Oare cum putem să ne ajutăm singuri? Ce fel de medicamente ar fi bine sa le avem in casa, eu stiu doar de paracetamol si novocaina. Situația e maro fratilor… si tare mi-e teama ca ce e mai rau însă nu a trecut.

      (Citează)

  12. Azi la farmacia Tei, 2 babe cu masca pusa aiurea – cu nasul pe afara adica. Trece un politist pe acolo, pe cea pe care o vede o atentioneaza si o pune sa isi aseze masca corect.

    E si asta un progres.

      (Citează)

  13. România, tara unde nici acum nu a venit vestea ca ventilatoarele fac rău și omoară oamenii cu covid. Toată penibilitatea asta cu avem nevoie de ventilatoare e periculoasă. Atât de bine informați sunteți prin articole și comentarii dar de asta nu prea ati aflat.
    În primăvara oms a spus la un moment dat ca măștile nu sunt folositoare. După aia au zis ca sunt. După aia s-a recunoscut ca oms a mințit când a zis asta și ca au făcut-o ca lumea aa nu epuizeze atunci stocurile de măști. După părerea mea cel mai importanta negare a măștilor și lucrul care a dat muniție tuturor împotriva portului măștii. Of course, nimeni nu a pățit nimic, minciuna a fost trecuta cu vederea. Vad ca și voi ați uitat de ea.
    MAI SUNT și cretinii care aplaudau deschiderea școlilor, uite ce bine a făcut, dobitocilor. Ați fost folosiți ca să creati ideea ca e ok sa organizam alegerile și acum ca e ok sa le avem și pe alea în decembrie. Murea juniorul dacă nu făcea prima luna din școala asta care toți ziceți ca e de căcat si riscați viata tuturor ca sa aveți unde sa lasati copilul sa aibă altcineva grija de el cât munciți voi.

      (Citează)

  14. Oamenii sunt imbecili. Chiar si ieri la kfc intrase o ceafa lata sa comande “haripi” fara masca si cand i s-a atras atentia mai ca sarea peste tejgheaua aia sa ii rupa pe vanzatori.

    In mall sunt tone de oameni fara masti, mult mai multi ca aia care se protejeaza. Daca aia nu poart masca noi degeaba purtam.

    Oamenii precum cretinoidul ala de Cheloo sunt la fel de vinovati, prea multi tampiti care promoveaza mesajul cu “fara botnita” si duc o gramada de prosti pe paturile de spital.

    DSP sa arda in flacari cu toate telefoanele la care suna intruna si nu raspjnde nimeni.

      (Citează)

  15. E o situatie nasoala . Guvernul nu e dintre cele mai comunicative , insa nici nu ar fi avut cu cine.

    Romanul (fara suparare) nu este genul cu care sa dialoghezi , el vrea libertate , terase , mare , il doare la patina . Nu poate respira prin masca si sufera de complexul asta al covid-ului si e parerist in tandem cu teoriile conspiratiilor . Noi ca popor asteptam sa vina cineva , sa ne zica sa ne dea , daca nu ne convine , aruncam asta cu libertatea in sus si in jos . Si cand li se intampla , afirma relaxati ca nu credeau ca asa ceva li se va intampla lor . Hai serios . Asa cred eu . Am vazut oamenii – daca intrebi cine vrea schimbare – toti – daca intrebi cine vrea sa se implice , toti au treaba . Lucrurile urate sa le faca altii , primaria , statul , guvernul , altcineva ….

      (Citează)

    • Foarte bine ai punctat.
      Din pacate toata armata de juristi a statului nu a fost capabila sa creeze un cadru legislativ cu sanctiuni clare in cazul in care nu sunt respectate masurile si normele impuse. Degeaba urla toti cu restaurantele ca ei vor muri de foame. O parte dintre ei au omorat indirect niste oameni prin nerespectarea normelor de siguranta in aceasta perioada. Nu am vazut niciun comunicat din partea HORECA care sa discrediteze comportamentul acelor cluburi care au facut mega petreceri fara nicio norma de siguranta. Au tacut si pentru asta acum platesc cu totii. Fiecare in tara asta e pe cont propriu, nimeni nu vrea sa se implice sa ii ajute catusi de putin pe vecini, pe cei din zona lor. Acum suferim toti din cauza unor idioti inconstienti.

        (Citează)

  16. Apropos de polițiști, aceștia sunt preocupați să oprească bicicliștii prin oraș (București) și să-i avertizeze că nu au claxon la bicicletă.

    Mi s-a întâmplat mie, iar faza cu claxonul mi-a fost servită (cică e 870 lei amenda), când mi-am exprimat nedumerirea de a fi oprit pentru că nu circul pe banda destinată bicicletelor, bandă care nu era în direcția mea de mers :)

      (Citează)

    • … legatura dintre amenda pentru claxonul lipsa al bicicletei si nepurtarea mastii fiind aceeasi cum e intre un asteroid care orbiteaza pe centura lui Jupiter si un pahar de tuica de corcoduse.

        (Citează)

  17. Actualizare situație coleg, au revenit gustul și mirosul. În schimb 112 nu a venit nici azi sa le facă testul.

      (Citează)

  18. Sa te tot increzi in statul roman

    https://m.youtube.com/watch?v=cG7Rr-5Wkeo

      (Citează)

  19. numărul Telverde (0800.800.165) – sunat acolo sa reclam un caz in ilfov, de fapt 2 magazine, a iesit ca nu stie unde sa ma directioneze, ca am sunat la if-magurele, si incearca sa-mi dea pe cineva mai aproape de zona unde ma aflu, dupa 20 de minute de asteptare, n-a raspuns nimeni si mi-a spus sa incerc mai tarziu.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus