un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cum vi se par noile Dacia Logan și Sandero?

8 Sep 2020  ·

AUTO  ·

63 comentarii

Le-ați văzut deja, dar iată-le și mai jos. Acestea trei sunt fotografiile originale făcute publice de Dacia cu noile Logan, Sandero și Sandero Stepway:

Fotografiile au rezoluție originală mare, așa că am dat crop pe fiecare model în parte. Trebuie să zic că mie îmi plac toate, arată modern și cred că Dacia va obține în continuare vânzările bune pe piețele externe pe care le avea deja, mai ales dacă și interiorul automobilelor va fi plăcut ochiului.

Sandero se vinde cam de 5 ori mai mult decât Logan pe piețele din străinătate, iar noul Logan va fi disponibil:

în următoarele țări din Europa: Albania, Țările Baltice (Lituania, Letonia, Estonia), Bosnia & Herzegovina, Bulgaria, Cehia, Spania, Ungaria, Muntenegru, Kosovo, Macedonia, Maroc, Moldova, Noua Caledonie, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Tahiti. (Profit)

Am pus citatul în această formă pentru că mi s-a părut amuzant că la “Europa” au intrat și Tahiti, Maroc și Noua Caledonie în știrea de pe Profit.

Așa că nu mă mir că accentul este pus pe Sandero în aceste imagini și probabil design-ul de la acest model a plecat. Observați că Sandero Stepway are o capotă foarte diferită, cu două domuri mai proeminente față de unul pe Sandero clasic. Nu lipsește bara argintie din partea de jos, dar și zona proiectoarelor este mult mai proeminentă în design.

Îmi place foarte mult și spatele mașinilor, care-i mai rotunjit și foarte plăcut vizual. Chiar le-a ieșit bine.

Acum, am văzut noile faruri și stopuri cu iluminare în Y comparate cu cele de pe Lamborghini. Sigur, seamănă cu cele de pe Urus, să zicem, dar la un moment dat în 120 de ani de automobile se cam trece prin toate formele posibile. Eu sunt doar uimit că au abandonat stopurile cu “dreptunghiuri” introduse la facelift-ul de acum câțiva ani, aveam impresia că vor rafina acel design pentru încă o generație după ce a fost prezentat ca o parte din identitatea vizuală a mărcii.

Loganul pare cam stingher acolo în spate, zici că-i ruda mai săracă ce n-a fost primită în primul rând la fotografie. Nici nu-l vedem din spate. Nu arată rău per total, deși ar avea nevoie de niște jante mai arătoase.

Pe 29 septembrie vom afla toate detaliile despre mașină. Sper să anunțe atunci niște cutii automate, indiferent de tipul lor, că de câțiva ani gama Dacia a rămas fără așa ceva și asta a îndepărtat câțiva clienți potențiali ai mărcii.

    63 comentarii

  1. Pilot adaptiv?! Se vede ceva in grila față.
    Mi se par arătoase. Farurile cu semnatura in Y sunt ca la Lamborghini Urus :)))
    Păcat că nu sunt și motoare mai puternice pe ele. Știu, sunt pentru o categorie de oameni care nu au nevoie.

      (Citează)

  2. “Nu are umflături pe capotă, e polististiren pus sub folie să inducă în eroare privitorii”. Experți auto, august 2020.
    Arată binișor mașinile, Loganul zici că e facelift de Lada Vesta.
    Nu doar interiorul va conta, va depinde și ce motorizări va avea, cică vor fi cele de pe Clio, mai puțin cel de 130 CP. Adică înțeleg că va fi și cel de 65 CP. Cam jalnic.

      (Citează)

  3. Dacia e ce ar trebui să fie Renault. Arată bine.

      (Citează)

  4. Se pare ca vor avea si:
    – radar … pentru Cruise Control adaptiv … sau poate ma insel (toate 3 au in spoiler fata jos).

    – o camera la oglinda (nu se vede clar, dar probabil ca asta e ) ..

    – senzori de parcare si pe lateral pe spoilere fata / spate

    .. deci e posibil sa vedem niste sisteme de siguranta suplimentare fata de ce am vazut pana acum la Dacia.

      (Citează)

    • De asemenea, se pare ca:
      – duzele de la spalatoare parbriz sunt ascunse (sub capota probabil)
      – antena radio a fost mutata in spate
      – semnalizatoarele fata nu vor fi in DRL-uri
      – broasca usa sofer e in maner
      – semnalizatoarele laterale tot in aripi au ramas ..

        (Citează)

    • Ai uitat tamburi pe spate…

        (Citează)

    • Din ce știu, sunt șanse ca acel senzor să fie doar pentru emergency brake assist.

      Știu pentru că într-un timp m-a interesat un Nissan X-trail, și avea fix același senzor în față dar nici unul nu avea adaptive cruise control. Apoi am aflat pe forumuri că deși e același senzor, îl folosesc doar pentru emergency brake assist.

      Deci s-ar putea să fie același caz și aici. Senzorul poate nu e cine știe ce scump dar restul infrastructurii pentru adaptive e mai scumpă.

      Nu sunt sigur, rămâne de văzut.

        (Citează)

    • manu144x: Din ce știu, sunt șanse ca acel senzor să fie doar pentru emergency brake assist.

      Ar putea fi. Există o lege la nivelul UE care obligă ca producătorii să introducă sistem de frânare automată.

      Ar putea fi însă și un soi de adaptive cruise control, de ce nu? Cred că e tot mai necesar.

        (Citează)

  5. Arata bine.
    In sfarsit au reusit sa scoata butonul clasic inca de la dacia 1310 de la portbagaj.
    Aplauze!

      (Citează)

  6. cele mai frumoase sicrie pe roti.

      (Citează)

  7. Mihai:
    Pilot adaptiv?! Se vede ceva in grila față.
    Mi se par arătoase. Farurile cu semnatura in Y sunt ca la Lamborghini Urus :)))
    Păcat că nu sunt și motoare mai puternice pe ele. Știu, sunt pentru o categorie de oameni care nu au nevoie.

    Scuze. Nu citisem tot articolul. Am văzut apoi că ai scris că seamănă stopurile și farurile cu cele de pe Urus.

      (Citează)

  8. Mie imi plac. Sper sa aiba si 5* NCAP.

      (Citează)

  9. Cum ar putea sa aibe in continuare vanzari bune pe pietele externe, daca s-a retras de pe pietele externe?

      (Citează)

  10. Sunt curios de ratingul Euro NCAP. Probabil tot 3 stele, cum e traditia marcii…

      (Citează)

    • Cel putin nu sunt 3 stele care sa ia foc in mers, cum sunt cele 5 de pe passatul tau din ’99.

        (Citează)

    • Probabil ca esti interesat de protectia la impact, caz in care ar trebui sa studiezi raportul NCAP. Stelele alea se dau si in functie de dotarile pentru protectie activa, gen ABS, ESP, Lane Assist etc. daca sunt sau nu optionale etc.

      Accum, strict pentru protectia la impact, tot 3 stele la protectia pasagerilor a luat, si 4 pentru protectia copiilor (vorbesc de Sandero).

        (Citează)

  11. Poate nu e relevant, dar alea nu sunt poze, sunt rendere.

    Design-ul e dragut, imi place, dar ma ingrijoreaza cand vad ca Sandero ala albastru pare sa aiba frane tambur pe spate.
    Altfel, sper doar sa nu vedem o miscare stil Skoda, de a merge incet-incet tot spre segmentul premium.

      (Citează)

    • bai am vrut sa zic ca masinile alea par aruncate ca nuca in perete in pozele alea.
      deci fake-uri, am inteles.

        (Citează)

    • Si mie mi se pareau ciudate pozele, era ceva aiurea acolo.
      Nu imi place maneaua asta pe care a facut-o Dacia: lansam 3 masini blabla si apoi pun trei desene animate si ne lasa sa ghicim noi daca are tamburi sau naiba stie ce elice sau pedale.
      Eu aveam de gand sa cumpar un Sandero dar nu cred ca mai am rabdare sa vad cum se termina telenovela de prost gust.

        (Citează)

    • Mai sunt marci care la masinile sub 100cp au tamburi pe spate..vezi Volkswagen .

        (Citează)

    • Jumătate din fotografiile cu mașini la lansare sunt render, vezi cam orice articol anterior de-al meu despre mașini noi. Design-ul de obicei e ținut la secret, nu au cum să meargă la ședințe foto cu ele. Ce contează asta, din moment ce așa va arăta mașina?

        (Citează)

  12. eu nu am casa, ce sa mai zic de driveway (stai sa ma sterg de engleza la gura) pe care sa tin nu o dacie, ci 3.

    si daca stateam la casa, sigur nu imi luam dacie.

      (Citează)

    • Mihai: si daca stateam la casa, sigur nu imi luam dacie.

      Mulți străini nu gândesc ca românii, așa că își cumpără Dacia și când stau la casă. Plus că mulți stau la casă pentru că nu au blocuri în țara lor, că n-au avut comuniști care să-i înghesuie în cutii.

        (Citează)

  13. 1. Arata foarte frumos toate
    2. Pilot adaptiv pare la LOGAN (conform pozei)
    3. Sandero-ul din poza are tot tamburi pe spate
    4. Au rezolvat cel putin 2 lucruri infecte de la vechiile generatii
    – incuietoarea pe tabla – metoda “gainarilor” de a-si face mana la spargeri
    – au si ele usi montate in interiorul masinii , nu la exterior (ca pana acum). Chederele fiind tot acolo probabil vor aduce un plus de insonorizare si rafinament.

      (Citează)

  14. Foorysh:
    Cel putin nu sunt 3 stele care sa ia foc in mers, cum sunt cele 5 de pe passatul tau din ’99.

    LOL, WTF?

      (Citează)

  15. Ar fi fain ca borbagaju loganului sa fie pe stil hayon.
    In rest mijtocuțe.

      (Citează)

  16. Am făcut peste 400.000 de km, jumătate/jumătate cu două Dacii Logan, prima un 1.4 benzină și a doua un 1.5 dCi. Mulțumit, mai ales de Diesel, care are un consum excelent pt cei 90CP.

    Dar dacă prețul unei dotări decente va sări de 12.000 euro, știu că a 3-a mașină nu va mai fi de la Dacia. De la 13.000 de euro încolo sunt multe opțiuni mai bune decât Dacia.

    Să nu uităm nici de ce se cumpără mașina asta: pentru că e bună și ieftină. În momentul în care nu va mai fi așa ieftină, voi lua bun din altă parte.

      (Citează)

    • A luat cineva recent o ofertă de Ford Puma cu 15.200 euro și o mulțime de dotări, inclusiv masaj în scaune și din astea.

        (Citează)

    • D’ aia zic că Dacia trebuie să aibă grijă cât de mult ridică prețul. Pt că găsești oferte mai bune la concurență odată ce treci un anumit prag.

        (Citează)

  17. Eu in 2015 nu am ales Sandero , am ales Peugeot 208 ca era mai ieftin . Si era si mai frumos si mai dotat . Ambele pret promotional , achizitie prin “rabla” cu eco bonusurile de rigoare .

    Ale naibii , toate erau mai ieftine (Polo – mk5 ca al Politiei) i20 , Swift , la motorizari similare / dotari infinit mai multe la celelalte vs Dacia .

    Deci .. ar putea sa puna un pret mare , ca arata bine, si sa scada prin promotii agresive. Pana acum insa politica Dacia era sa nu faca discounturi prea mari (sau deloc) .

      (Citează)

    • M-am uitat pe configurator la Peugeot 208 si cel mai ieftin este peste 14.000
      Chiar cu oferte nu vad cum ar fi sub Dacia

        (Citează)

    • E complicat. Poate era pe stocul dealerului, poate era final de generație și se vindeau cu discount mare șamd. Prețul depinde mult de momentul achiziției.

        (Citează)

  18. Liviu:
    Eu in 2015 nu am ales Sandero , am ales Peugeot 208 ca era mai ieftin . Si era si mai frumos si mai dotat . Ambele pret promotional , achizitie prin “rabla” cu eco bonusurile de rigoare .

    Ale naibii , toate erau mai ieftine (Polo – mk5 ca al Politiei) i20 , Swift ,la motorizari similare / dotari infinit mai multe la celelalte vs Dacia .

    Deci .. ar putea sa puna un pret mare , ca arata bine, si sa scada prin promotii agresive. Pana acum insa politica Dacia era sa nu faca discounturi prea mari (sau deloc) .

    stai asa ce polo ca ala e cat un i30, i20 dar o varianta de motorizare/echipare slabuta.

    Parca Stepway all inclusive era 9500+ euro (ala easy R), celelalte sareau de 10.000.

      (Citează)

  19. Octav:
    Doar ca sagetile Y sunt orientate invers.

    Chiar ma gandeam ca sagetile spre exterior ar arata mai bine, ar fi mai vizibile, induc senzatia de semn de ocolire..

      (Citează)

  20. mai degraba dupa farurile la xc40 si alte volvo cu thor hammer. xc40 a fost lansat inaintea urus. doar zic.
    sa speram ca au copiat volvo si la siguranta

      (Citează)

  21. cutiile sunt bune.
    dar pe langa cutii care formeaza centrul, ai cartiere de case.
    mie imi place la cutie, am crescut la casa si nu vreau sa am de-a face cu toate prostiile de intretinere atunci cand stai la casa.
    respect that

    nwradu: Mulți străini nu gândesc ca românii, așa că își cumpără Dacia și când stau la casă. Plus că mulți stau la casă pentru că nu au blocuri în țara lor, că n-au avut comuniști care să-i înghesuie în cutii.

      (Citează)

  22. Mi se pare doar mie sau Sandero seamana foarte mult cu Opel Corsa D?

      (Citează)

  23. slab de tot.. au aratat niste randari 3d, nimic din interior.
    si nimic despre spring.. era mai interesant acel model.

    in rest arata a masina model 2017, ceea ce un lucru bun.
    ajunge si dacia in prezent.

    voi visati la cutie automata, cand loganul vine cu 0.9 si gpl din fabrica…

      (Citează)

  24. Designul exterior arata bine, vedem cel interior, poate ar trebui Renault sa invete de la dacia cum se deseneaza masinile.

    Motoare, probabil cele mai anemice din curtea Renault.

    Siguranta, probabil ca tot 3 stele, masina usoara, facuta din materiale ieftine

    Pretul, ar trebui sa ramana in zona 10k, mai sus de atat gasesti fiat, renault, ford si altele.

      (Citează)

  25. Dacă nu erau românești, cât de mult le înjurați că sunt și proaste și scumpe?

      (Citează)

  26. Cum vi se par noile Dacia Logan și Sandero?

    E greu de spus din câteva poze cu exterior randat.
    Estimez că arată bine, dar și înainte arătau ok pe dinafară.
    Problemele Dacia la exterior nu erau neapărat de design, ci de calitate a îmbinărilor, tabla subțire și vopseaua care se mântuiește / zgârie relativ rapid, lucruri care fac mașina să îmbătrânească inclusiv estetic relativ rapid.
    Iar în randarile astea nu se poate vedea daca au îmbunătățit astea. Dacă da, GG, dacă nu, vrăjeală.
    Ce vreau să spun e ca eu prin 2015 când luăm în considerare un Logan nou ( nu m-am lăsat soția ) nu am avut rețineri din motive de cum arată pe afară / design. Aia era ok și atunci, acum e doar mai bine. Nu sunt sigur dacă mai pot câștiga clienți cu update-uri/ îmbunătățiri pe partea asta.

      (Citează)

  27. In sfârșit au mutat ecranul multimedia sus, sa poată fi privit, chiar și la Logan. Combinat cu Android Auto, deja e lux.

      (Citează)

  28. Da, caroserii acceptabile in care au pus motoare de motoreta, de 898 cm3.
    Nu mai miram de ce sunt puturoase de incurca circulatia.

      (Citează)

  29. În Turcia, Sandero și Duster (Logan se vinde sub sigla Renault) au cutii automate de ani buni. Probabil că cererea scăzută din România i-a determinat să nu aducă modele cu așa ceva.

      (Citează)

  30. Pentru cei care nu prea au inteles starea de fapt din 2015 (da , Peugeot 208 este un model scump ca pret de lista dar promotiile insa il fac foarte atractiv). Repet , voiam sa cumpar ieftin , cu rabla si orice discount posibil , chiar si cu leasing (de ex. VW iti ofera 4% discount daca platesti prin leasing-ul lor ;) .

    Dacia Sandero a iesit din discutie, pentru ca varianta Sandero 0.9 TCe mai dotata ar fi costat 9800EUR cu tot cu rabla sau trebuia sa iei una mai dotata (gen Stepway) care nu avea discount deloc. Nu mai zic de faptul ca nu avea motor.

    Midocar mi-a oferit VW Polo MK5 (ca cel al MAI , inainte de asta nou) prin aceeasi rabla 9800Eur – atentie Comfortline (Trendline era cu 600Eur mai jos) 1.2 TSi

    Fabia vreo 9700 dar cu dotarile dorite 1.2 TSi sau 10k Eur 1.0 MPi 75 full options- de la vreo 14k Eur ziceau ei

    i20 1.2 84 Comfort era 9k iar Highway 10k

    Initial mergeam sa dau avansul pentru un Reno Clio 1.5 dci (ca deh , fiind singura masina m-am gandit ca fac multi kilometrii, peste 20k pe an) si fiind la promotie , era 10k o editie limitata de la Meridian , dar cand am vazut o livrare de una identica , agentul de vanzari mintise ca are clima si tableta pe bord si de fapt nu avea .

    Am ajuns la Peugeot unde am platit 9561 pe 208 Style 1.4 HDi (1.2 Puretech 80 era 9200) fiind destocaj . Masina avea pret de lista la care platesc casco 15400 . Si nu era pentru Romania , ca Style nu se vindea aici , noi aveam doar Acces , Active si Allure . A durat 3 saptamani pana la mine venind din Austria. Daca am gresit vreo cifra e posibil de la trecerea timpului , insa cred ca avem 99% veridicitate .

    Si da , retin faptul ca daca as fi plusat pana la 10400 (dar nu am fost pe faza ca nu aveam toti banii) aveau o KIA Cee`d 1.4 Best . Deci cu siguranta am ramas cu gust amar dupa discutia cu Dacia . Asta avand in vedere ca eu aveam discountul de 8% ca am mai cumparat 2 Dacii in trecut

      (Citează)

  31. Dacia sau Renault deghizat, devine prea scumpa pt ce ofera, noi tot saraci suntem …..

      (Citează)

  32. nwradu:
    Ce contează asta, din moment ce așa va arăta mașina?

    pe mine ma deranjeaza la ochi, nu pot sa “procesez” bine imaginile. daca ar trece pe langa mine masina aia prafuita si fara sigla nu as sti ca e dacia sandero.
    si nu cred ca era o mare scofala sa faca o sedinta foto cu doua zile inainte sau sa organizeze un eveniment de lansare filmat.

    decizia de cumparare la Dacia cred ca e in mare masura rationala si teasingul asta nu ajuta la nimic. nu mi-i imaginez pe aia de la o companie de taxi stand cu inima in san sa vada cum arata noul Logan.

      (Citează)

  33. O poza cu bordul… https://bit.ly/33hGbee

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus