un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Nu cred că suntem pe direcția cea bună

12 Aug 2020  ·

GÂNDURI  ·

20 comentarii

Graficele de mai jos sunt făcute până vinerea trecută, că atunci le-am capturat. Reprezintă media mobilă, de altfel, calculată pe câte 7 zile, pentru a estompa salturile artificiale introduse de numărul mai mic de teste din weekend.

Mi se pare în continuare îngrijorător graficul României față de al altor țări care au avut anterior sute de mii de cazuri, cu alte cuvinte au plecat cu o bază mult mai mare de bolnavi la început de iulie și august față de noi. Adică sunt țări la care 300 de cazuri noi zilnice a reprezentat situația cea mai bună, semnul că țin sub control epidemia. România, la 300 de cazuri zilnice în mod constant, a început de fapt să scape de sub control răspândirea virusului.

Asta e România, cu o formă de brontozaur.

Germania:

Franța:

Italia:

Marea Britanie:

Țările acestea nu doar că arată că țin sub control valul 2, dar au de obicei mai puține cazuri zilnice decât România, deși, după cum spuneam, au plecat cu o bază mult mai mare de infectări.

Doar Spania arată rău, o ia din nou în sus. Este rău și pentru că aveau în jur de 200-300 de cazuri zilnice, dar au ajuns din nou la 4000+.

Ca referință, uitați din nou România:

Mă deranjează că autoritățile par blocate în declaraÈ›ii despre “am putea lua din nou măsuri, dacă situaÈ›ia devine gravă”. Tot aud cu “am putea” È™i “dacă devine”, dar nu o definiÈ›ie clară pentru “gravă”. Știu că există acele praguri de îmbolnăviri la suta de mii de locuitori, dar mi se pare că este ca È™i cum ai vedea un început de incendiu È™i ai spune “momentan e o flacără mică, aÈ™tept să fie mult mai mare înainte să scot stingătorul de flăcări”.

Închiderea teraselor la ora 23? Mare scofală de măsură. Oare nici faptul că la Ambulanța Brașov sunt forțați să lucreze oameni depistați cu covid-19 nu e grav?

Și mă deranjează, cum ziceam anterior, că:

  • au fost anulate amenzile date anterior pentru că legea era neclară, dar de atunci nu s-a scris o lege mai bună, mai clară, constituÈ›ională.
  • lipsesc controalele, care sunt cel mult simbolice. Nu se doreÈ™te o acÈ›iune de obiÈ™nuit lumea că legea trebuie respectată, ci doar vor să arate că “ceva s-a făcut”.
  • degeaba introduc diverse judeÈ›e reguli noi privind purtarea măștii în anumite zone sau ore, dacă nu are cine să verifice că È™i respectă cineva aceste reguli.
  • staÈ›iunile de la Marea Neagră par un focar continuu. Imaginile de mai jos mă sperie, plus È™tiri despre oameni bolnavi care au plecat oricum la mare (unu, doi).

Și uitați-vă la știrea aceasta: în luna iunie, România a avut un exces de mortalitate de 1.230 de decese față de media lunilor iunie din ultimii 9 ani. Adică au murit mai mulți oameni decât era uzual în iunie. 370 dintre decese sunt cauzate de covid-19. Chiar și considerând că numărul ar fi dublu din cauza unor decese nediagnosticate corect, tot rămân vreo 500 de decese peste media uzuală a perioadei?

De ce? Probabil este consecința lipsei de acces la tratamente medicale pentru diverse boli deoarece spitalele sunt pline sau blocate cu covid-19. Poate așa ar fi pățit și tata dacă aștepta să se opereze la stat, având în vedere că principalul spital de boli cardiovasculare i-a spus că ei operează acum doar urgențe, să mai încerce peste câteva luni. Oameni aceștia, deși au murit fără virusul în organism, tot din cauza covid-19 și a efectelor virusului în societate au murit acum.

    20 comentarii

  1. Piticigratis a explicat f bine, totul se rezuma la voturi: https://www.facebook.com/1186954944773743/posts/1988887414580488/?app=fbl

      (Citează)

  2. Poti suprapune un grafic cu numarul de cazuri raportat la populatia tarii?

      (Citează)

  3. Gresit, statiunile de la mare nu sunt focar, ba din contra.
    Pozele sunt intentionat facute din lateral sa para mai multi oameni, daca faci o poza de sus sau din spate se va vedea plaja libera si mai mult de jumate sezlonguri goale.

    Apropo, de “intentionat” e o intamplare sau nu ca ai ales scala diferita pentru Romania ca sa apara brontozaur? Daca alegi aceasi scala luna august e la fel ca-n Franta.

      (Citează)

    • BaÈ›i câmpii, să ai în România atâtea cazuri noi câte are FranÈ›a este dincolo de foarte grav. PopulaÈ›ia FranÈ›ei este peste 65 de miloane, a României este vreo 14 milioane real. Dacă aveam de 4x mai puÈ›ine cazuri decât FranÈ›a È™i tot era cam nasol.

        (Citează)

    • In spatiu deschis si direct in bataia soarelui este cel mai dezinfectat loc. In orele in care ultravioletele sunt puternice poti sta cu infectatul langa tine pe plaja.

        (Citează)

    • Ce ziceti daca voi doi va luati familiile si va duceti si ramaneti la mare pana la sfarsitul sezonului?

        (Citează)

  4. Am fost la mare cateva zile pe plaja modern din constanta si sincer, fata de iasi, mi s-a parut muuult mai safe. Nu era multa lume pe plaja, in general pe strazi se pastra distanta, chiar si in centrul vechi. Nu stiu cum e in alte statiuni, dar daca eviti cluburile si locurile aglomerate gen impinge tava, cred ca poate fi un sejur placut si fara probleme.
    In genere fata de alti ani era mai putina lume, la casino si in orice loc. Sansele sa iei ceva la o plimbare mi se par minime, nu imposibile, dar minime.

      (Citează)

    • Evident ca daca eviti cluburile si aglomeratiile e (destul de) safe. Nu zice nimeni ca se transmite virusul cand faci snorkeling sau pluta sau cand stai pe sezlong. Cei mai multi se infecteaza in cluburi, unde distantarea lipseste, unde lumea canta, danseaza, e dezinhibata si uita de precautii.

        (Citează)

    • Tu te duci la mare È™i mergi în centrul vechi??
      Și ești la mare, CE CENTRU VECHI BA?!

      Nuvamaidrogati

        (Citează)

    • Peninsula, centrul vechi al Constantei, Piata Ovidiu, langa Plaja Modern.

        (Citează)

  5. Radu, e evident pentru toata lumea ca directia nu e buna, e cat se poate de usor sa arati asta. Fa si niste previziuni ca sa “aflam” ceva ce nu stim. Nu o spun ca si critica, nu stiu cum sa formulez altfel in momentul asta :)

      (Citează)

  6. alunelu:
    Evident ca daca eviti cluburile si aglomeratiile e (destul de) safe. Nu zice nimeni ca se transmite virusul cand faci snorkeling sau pluta sau cand stai pe sezlong. Cei mai multi se infecteaza in cluburi, unde distantarea lipseste, unde lumea canta, danseaza, e dezinhibata si uita de precautii.

    Pai oricum astia de se inghesuie in cluburi in mamaia sunt aceeasi care se inghesuie in cluburi si acasa la ei, deci nu marea e problema.

    @bogdan, e tristut sa nu mai stii alt centru vechi in afara de bucuresti :)

      (Citează)

  7. Mihai:
    Tu te duci la mare și mergi în centrul vechi??
    Și ești la mare, CE CENTRU VECHI BA?!

    Nuvamaidrogati

    Ai fost vreodata la Constanta? Ai auzit de centrul istoric? E un cartier, fix pe locul batranului port Tomis… Dar tu probabil iti faci vacantele doar in Mauritius si prin Tanzania, nu ai de unde sa stii…

      (Citează)

  8. Sunt din Constanta si va zic ca da pe plaja e full Mamaia etc , faleza la fel, cluburile la fel si ele, care si-au modificat programul de la 16-23 despre ce vorbim.. poate vine si vremea cand aflam mai multe despre acest virus mortal.

      (Citează)

  9. oare faptul ca la inceputul brontozaurului erau foarte putine teste nu indica nimic?

    Iar numarul mare de morti are ca si cauza si faptul ca enorm de multi oameni cu boli cornice nu au mai fost tratati/operati etc fiindca toata lumea era axata pe covid.

      (Citează)

  10. XYZ:
    In spatiu deschis si direct in bataia soarelui este cel mai dezinfectat loc. In orele in care ultravioletele sunt puternice poti sta cu infectatul langa tine pe plaja.

    Vezi ca ultravioletele alea-s de mai multe feluri. Stii tu ceva, dar stii incomplet, ca majoritatea romanilor. Daca erau UVC era bine si era dezinfectat locul cum zici. Pacat ca la UVC se prajesc si oamenii pentru ca na, sunt sterilizante pentru orice bioorganism, nu doar pentru virusi, ca asa functioneaza biologia reala, nu aia din comentarii. Asa ca la plaja ai UVA si UVB care-s neglijabile dpdv coronavirus.

      (Citează)

  11. monciu:
    oare faptul ca la inceputul brontozaurului erau foarte putine teste nu indica nimic?

    Nu, nu indica nimic. Prin intrebarile astea retorice cu iz propagandistic vrei sa sugerezi probabil ca si inainte erau la fel de multi infectati, dar nu ii testam. Ceea ce evident e fals, pentru ca s-ar fi vazut in numarul de internati in stare grava in spital, ori la inceputul “brontozarului” in spital era destul de liniste.

    Al doilea motiv pentru care intrebarea e inutila este pentru ca exista procent de pozitivare in teste care acum se duce in ~8-10% pentru testele DSP-ului, ceea ce inainte prin mai-iunie era la 2%. Daca faceai prea putine teste fata de necesar procentul trebuia sa fie mai mare de hit, nu mai mic, simple math. Daca e de tras vreo concluzie e ca ACUM sunt mult mai putine teste decat necesar.

      (Citează)

  12. Ungaria are cate 20/25 cazuri pe zi si e langa noi.
    Nu e populara metoda lor. Poate ar trebui sa ne intrebam de ce nu prea sunt mentionate rezultatele lor. De asemenea poate ar trebui analizata metoda/situatia lor. La noi probabil insa ar fi ilegal sa dai prin ordonanta 5 ani psucarie pt fake news, 3 ani pt fuga din izolare, puteri sporite primului ministru. Eu nu am reusit sa inteleg cum reusesc ei sa aiba atat de putine cazuri. Din ce imi aduc aminte insa ei promovau purtarea mastii in transportul public de prin mai cred. Poate ma insel, dar parca asa era..

      (Citează)

  13. Te rog sa pui pe grafice si numarul de teste facute in fiecare tara in zilele in care au rezultat acele noi cazuri. Fara acestea ………

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus