un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Ce sper să învățăm ca societate din criza aceasta

2 Apr 2020  ·

GÂNDURI  ·

81 comentarii

Aș vrea să spun ce intenționez să fac după ce trece toată perioada asta, dar parcă nu-mi vine. Mă tem să nu ajungem într-o situație atât de rea încât să mă uit în urmă la un astfel de articol și să mă gândesc ah, ce simplu credeam că va fi totul! Așa că voi păstra genul acela de liste pentru sfârșitul epidemiei.

Cea de mai jos este însă de alt tip. Aici zic ceea ce ar trebui noi, ca societate, să învățăm din toată treaba asta. Ce ar trebui să schimbăm sau să prețuim mai mult în viitor, că poate acum am înțeles cât de importante sunt anumite aspecte pe care le ignoram.

Să protejăm natura. Nu că vă lipsește plimbatul în aer liber? Plaja mării? Un tur de Herăstrău? O alergare sau o tură cu bicicleta, un loc cu iarbă unde să alerge copiii?

Sper ca, în viitor, să înțelegem cât de importantă este natura pentru viața noastră și să o prețuim mai mult. Să păstrăm curățenia. Să reciclăm mai mult. Să cerem măsuri concrete împotriva tăierii copacilor. Să închidem grădinile zoologice, acum că știm cum se simt acele animale.

Să avem economii pentru 6 luni. Atenție, nu trebuie să fie 6 salarii puse deoparte, că probabil puteți trăi 6 luni cu mai puțini bani de atât, la nevoie. Dar sper că-i clar pentru toată lumea că niște economii trebuie să aibă în cont.

Să nu mai acceptăm corupție și incompetență. Ar fi fost bune acum niște spitale în plus, nu? PSD-ul a promis 8 noi spitale regionale înainte de alegerile din 2016, apoi a petrecut 3 ani încercând să modifice legile justiției. Medicii au plecat treptat din țară, iar acum îi îngrijesc pe britanici sau pe italieni.

Ar fi fost buni oameni eficienți în posturi cheie din teritoriu, nu pile politice care doar semnau acte pe timp de “pace”, iar în criză sunt total depășite. Ar fi fost bună o teamă mai mare de autorități, de amenzi, ar fi fost bune mecanisme competente de control al achizițiilor sau măcar o cultură de a te plânge când vezi că directorul tău de spital este un incompetent care nu-ți asigură cele necesare.

Să muncim mai puțin și să trăim mai bine. Nu zic să vă dați demisia, nici pe departe. Nu lăsați însă munca să fie scopul vostru în viață, ci doar mijlocul care vă asigură banii pentru restul timpului.

Criza asta ne va arăta, în cel mai bun caz, că viața ni se poate bloca brusc pentru câteva luni. În cel mai rău caz, că viața noastră și a celor din jur este foarte fragilă. Beți whisky din acela bun, călătoriți în locuri exotice, faceți sex ca-n filme, vorbiți cu persoana de care vă place în secret, învățați să schiați dacă asta vă doriți. Faceți copii, nu-i amânați pentru următoarea treaptă a carierei.

Nu mai amânați atâtea planuri, nu mai renunțați la visurile personale în favoarea patronului.

Să avem skilluri de bază. Învățați să gătiți 10 preparate. Știți să gătiți un pui întreg, dacă doar asta găsiți la magazin, că s-a terminat pieptul feliat fără os?

Învățați să vă informați din surse corecte, nu din zvonuri venite pe telefonul fără fir. Încă vorbesc cu oameni care nu știu cum se poate transmite acest virus sau care nu-și pun corect masca pe față. Încă primesc linkuri legate de Polidin, iar în străinătate unii au murit bând lichid de curățare a acvariilor.

Să vă spălați bine pe mâini. Să schimbați o țeavă pe sub chiuvetă, că într-o perioada ca asta nu puteți găsi instalatori. Aveți clește papagal în casă sau alte unelte de bază? Ar trebui să aveți. Măcar o găleată. Dar o siguranță electrică de rezervă, în cazul în care nu-s automate? Un stingător? Fașă, spirt și un spray anti-arsuri? (pregatiri.ro, apropo, cred că-i singura resursă care abordează subiectul, deși nu insistă foarte mult pe ce-ar trebui să fie într-un apartament normal de om din oraș).

Să avem mai multă grijă pentru sănătatea proprie. Oamenii cu diverse afecțiuni se dovedesc foarte vulnerabili acum, nu? Comorbidități. Urât termen.

Ce-ar fi să luăm de acum măsuri pentru a nu ajunge la bătrânețe cu obezitate, cu diabet, artere blocate și alte probleme? Ce-ar fi să nu mai fumăm?

Ce-ar fi să nu amânăm ceea ce putem trata deja de acum? Să vă spun exemplul meu. Am amânat un an recuperarea medicală pentru durerile de spate, că nu e ceva grav acolo și eram “ocupat”. Anul acesta mi-am făcut programări pentru kinetoterapie pentru luna mai; nu voi mai merge.

Acum un an sau mai mult mi-a căzut o plombă. Nu mi-a păsat prea tare pentru că puteam mesteca la fel de bine în continuare. Anul acesta am decis să-mi rezolv dinții și, la o radiografie, s-a descoperit un chist în sinus, chist pornit de la rădăcina acelui dinte plombat. Trebuia să încep lucrările pentru rezolvarea problemei pe 12 martie, dar n-am mai făcut-o.

Nu fiți ca mine. Și la mine nu-i ceva grav, pot amâna lejer ambele probleme, dar sunt sigur că în acest moment sunt oameni care au amânat probleme mult mai serioase și acum epidemia asta îi amână ea.

Să avem armonie în familie. Sunt oameni singuri acum în carantină și-mi pare rău pentru ei. Găsiți-vă un partener bun de viață cu care să împărțiți lucrurile “și la rău”.

Împăcați-vă cu rudele cu care sunteți acum la cuțite. Prea mulți oameni sunt certați din motive ridicole și poate că acum își dau seama că mai bine se țineau aproape.

Să avem mai multă știință și mai puține biserici. E mișto spiritualitatea, mă bucur pentru oamenii care găsesc alinare în credință în astfel de momente. Din situația asta, însă, ne va salva un vaccin. Este poate prima situație la nivel mondial din care ne pot salva doar știință și tehnologia, nu rugăciunile și nu compromisurile sau negocierile între oameni.

    81 comentarii

  1. … mi-a plăcut ! 👍

      (Citează)

  2. Dragut articol. Cum s-ar zice: “face sens” :))
    Bine ar fi, ca mesajul asta sa ajunga si la fanii vulpitei si a lui jador, ca ei sunt majoritatea care au contribuit la dezastrul care e acum (prin nepasare, prostie, lipsa de educatie si de bun simt). Doar ca e mult de citit pentru ei. Un video ar fi bun, cu titlu tip click bait :)))
    Din pacate, va ramane doar pentru noi, astia care ne informam, atat cat putem.

    Legat de economii, cel mai simplu sfat pe care il pot da cuiva, sfat care m-a ajutat enorm, chiar si in momentele cand castigam atat de putin incat nu vedeam sa pun ceva deoparte: puneti deoparte 10% din venituri. Orice ar fi. Inainte de a face orice cheltuiala, 10% zboara la economii.

    Exemplu: salariul net e undeva la 2000 de lei. Iti calculezi totul la 1800 de lei. Aia 200 de lei nu exista. Ii pui deoparte, inainte de orice altceva.
    Daca locuiesti cu partnerul, se mai pun inca 200 de lei, sau 10% din cat castiga acesta.

    Invatati-va sa traiti cu 90% din venit, de aia 10% nu va atingeti, nu va bazati pe ei, nu umblati la ei. Aia sunt pentru cazuri extraordinare (ramai fara job, ai probleme medicale, etc).
    Din aia 90% din venit va calculati viata: facturi, vacante, iesiri, orice.
    Da, poate aia 200 de lei, erau fix banii de iesit in oras luna aia, sau eu mai stiu ce. Aia e, nasol… Invatati sa prioritizati pusul deoparte. Inaintea oricarei placeri, inaintea oricarui moft.

    Mai bine asa, decat sa astepti momentul si suma “propice” pentru a pune deoparte. Din putin in putin, se aduna si orice suma e buna.
    Si 80 de lei pe luna daca pui, la final de an sunt 960 de lei, bani pe care nu ii aveai, daca nu puneai deoparte.
    Pentru ca, din experienta vorbesc, daca nu iti faci obiceiul de a pune deoparte, cand vor creste veniturile, vor creste si cheltuielile.
    Asa, nu ajungi sa pui deoparte niciodata.

    Evident, cand venitul permite, creste suma la 20%, apoi 30%, etc. Daca iti formezi disciplina de a pune aia 10% deoparte, o sa te inveti asa si iti va fi usor sa maresti procentul.

      (Citează)

    • E un sfat bun, da. Tu ai 2.000 lei salariu sau era doar un exemplu?

        (Citează)

    • @nwradu: era doar un exemplu. Daca avea salariu de 2000 de lei, nu mai era jupaneasa. Era ajutor de jupaneasa.

        (Citează)

    • @Jupaneasa: Am sa te contrazic, salariul minim net nu e de 2000 de lei ci e fix 1346 de lei. Daca tu crezi ca doua persoane pot trai decent (da, stiu, “decent” inseamna ceva diferit pentru fiecare) cu 2692 de lei te inseli amarnic. Si asta fara sa puna ceva deoparte ca daca pun 10% suma scade la 2422,80 de lei. Sa nu-mi spui ca daca nu e multumit cu salariul minim poate oricand sa-si caute altceva ca nu e asa; sunt oameni care poate si-ar dori mai mult, dar nu au cum.

        (Citează)

    • @NwRadu Era doar un exemplu. Dar acum vreo 3 ani, cam atat castigam, iar partenerul undeva la 3000 de lei net.

      @GabrielG Sa stii ca poti sa fii jupan si pe burta goala, trebuie doar sa asculti maneaua potrivita :))) Oricum, nickname-ul meu vine dintr-o gluma, tot legata de o manea, nu sunt nicidecum vreun pui de Becali.

      @Radu-Mihai Unde am scris eu ca salariul minim net este atat? Am scris clar “EXEMPLU”. Toata lumea isi doreste mai mult, lol. Nu ma insel amarnic, ca nu cred ca e cineva care e fericit cu minimul pe economie si nu am pretentia ca nimeni sa fie fericit din banii astia, ca doar de jos am plecat si eu.

      Acum vreo 10 ani, traiam cu al meu din 1600 de lei impreuna. Din care 800 de lei era chiria intr-o garsoniera, vai mama ei, avea linoleum scorojit pe jos si gandaci. Noroc ca ne mai ajutau parintii cu mancare, de bani nu se pune problema, ca nu venim din familii bogate. Si aveam si bonurile alea de masa, bonurile- cadou de craciun si paste, de sarbatori primeam amandoi pungi pline de dulciuri din care mancam 1-2 luni. Contau enorm.
      Atunci da, nu puneam deoparte, ca nu aveam efectiv din ce.

      Deja, la 2600 de lei pe luna impreuna eram boieri. Da, atunci puneam deoparte.
      Se poate trai. Foarte frugal, ce-i drept, dar puneam deoparte, tot putinul ala. Invatasem “trucul” cu 10% si l-am aplicat. Si m-a ajutat. Din nou, bonurile de masa si bonurile cadou+ alte bonusuri au cantarit si ele. Am mai avut si joburi part time, de weekend, pe langa joburile normale.
      Pacat ca nu exista Uber Eats si Glovo pe atunci :)))

      Partea buna din toata povestea asta, e ca ne-am invatat sa traim frugal. Acum punem deoparte undeva la 30% din venit si am putea si mai mult, dar ne-a ajuns sa tot strangem din fund. Acum traim si noi normal, ca tot consumeristul :)))

      In fine, divagam de la idee. Eu doar am vrut sa ajut pe cei care nu stiu cum sa inceapa sa puna deoparte, sau au impresia ca trebuie sa puna minim o anumita suma, altfel n-au cum.
      Asta e, acum ca unii putem sa punem mai mult, altii mai putin, deja nu mai tine de mine, fiecare are drumul lui in viata.
      Era doar un sfat, ca sunt oameni care pot pune deoparte, ca au din ce. Dar care nu stiu cum sa o faca, pentru ca mai intai isi fac placerile si lasa la urma economiile si normal ca raman cu nimic la sfarsit de luna.

        (Citează)

  3. Eu sper ca lumea sa inceapa sa isi prioritizeze lucrurile din viata. Nu e nevoie de ultimul model de telefon, daca ai de reparat prin casa. Nu ai nevoie de masina daca faci sub 5000km pe an(e usor sa inchiriezi), nu ai nevoie de 3 televizoare in 2 camere, etc. Poate nu avem nevoie nici de iesit saptamanal in oras, sau comandat mancare online. Daca scapam de chestia asta cu consumatul aiurea o sa fie mai bine pentru towta lumea.

      (Citează)

    • ‘Nu ai nevoie de masina daca faci sub 5000km pe an(e usor sa inchiriezi)’ – nu am reusit sa diger partea asta si am ajuns sa-ti pun la indoiala intentiile. In rest, multa sanatate tuturor.

        (Citează)

    • Eu sper la vanzari mai mici ale tururor produselor non-alimentare pentru a se pune accentul pe calitate, nu multe si proaste. Toata lumea se grabea, proiectele erau dezvoltate insuficient, rezultatul era ce iesea

        (Citează)

    • Hai sa va zic eu ceva ce am aflat/invatat eu zilele astea: se pare ca la orice infectie virala, deci si la coronavirus, conteaza doza initiala de virus la care esti expus.

      Da, ati citit bine, nici eu nu stiam asta. Nu dau link ca gasiti pe gogu si nu am chef sa intru in spam, ca ma enerveaza.

      Asta inseamna ca medicii nu au doar risc de crescut de a face boala, ci au si risc crescut de a muri de pe urma ei.

      Legat de articol, sunt sfaturi dragute ce sa zic dar stai sa vedem intai ca nu ne prabusim ca societate. In Italia deja sunt semne de “social unrest”.

        (Citează)

    • Alin: Eu sper ca lumea sa inceapa sa isi prioritizeze lucrurile din viata. Nu e nevoie de ultimul model de telefon, daca ai de reparat prin casa. Nu ai nevoie de masina daca faci sub 5000km pe an(e usor sa inchiriezi), nu ai nevoie de 3 televizoare in 2 camere, etc. Poate nu avem nevoie nici de iesit saptamanal in oras, sau comandat mancare online. Daca scapam de chestia asta cu consumatul aiurea o sa fie mai bine pentru towta lumea.

      Alin, cred că prima propoziție este adevărată. Trebuie prioritizate lucrurile din viață.

      Apoi, însă, tu proiectezi asupra altora prioritățile tale și vrei ca toți să le respecte pentru că ți se par foarte bune. Pentru tine un telefon scump nu e important, dar poate pentru alții este.

      Eu zic fix invers: dacă telefonul este ceea ce-ți aduce plăcere sau contează, ia-ți-l! Dacă vrei o mașină sport și ți-o permiți, go for it, chiar dacă nu este o achiziție foarte logică sau performantă!

        (Citează)

  4. Eu zic ca libertatea e pe primul loc dar ma rog…

      (Citează)

    • Libertatea nu mi se pare că a fost afectată acum. Adică nu avem voie să ieșim din casă, dar este o măsură foarte logică cu care majoritatea sunt de acord, nu ceva implementat de un dictator cu scopul de a controla populația pentru propriul său interes.

        (Citează)

  5. Articolul e foarte bun oricum. 🙂

      (Citează)

  6. Asta ultimul punct e așa…sa dam in biserici…
    Cum ar fi sa avem mai putine carciumi sau mai putine pacanele? Sau mai putini fumatori , sa nu dam banii pe vindecarea lor?
    Iara merem pe logica imbatabila ca daca nu dadeam banii pe biserici, astia faceau cu ele spitale..
    Nu bisericile opresc spitalele, ci coruptia … Dar e mai neplacuta ideea asta pentru oameni si atunci dam vina pe biserici.

      (Citează)

    • Neplăcut e că BOR se bazează pe naivitatea, suferinţa şi disperarea oamenilor pentru a cumpăra maşini de lux, straie de aur sau a face catedrale. Şi nu ar fi asta o problemă dacă ar şi contribui măcar puţin în societate (chestii minore cum ar fi educaţia, protecţia socială etc.)

        (Citează)

    • Biserica = speranta pentru cei saraci cu duhul ca sa nu zic mai putin educati. Deci da, religia tampeste

        (Citează)

    • @Dave: compari BOR, care-i susțină de la stat și nu plătește taxe și are în general o atitudine anti-modernitate și este plină de nereguli și șpăgi, cu afaceri private care generează creștere economică, plătesc taxe, nu cer nimic de la stat.

      Nu cred că are rost să continuăm discuția pe aceste direcții.

        (Citează)

    • Stai un pic…ca tu postul tau e legat de situatia in care suntem…
      Ca nu e ca si cum , cum ti-am raspuns deja, dac platea Biserica inpozite, acuma aveai 100% spitale…ca, coruptia tot mare era..
      Eu nu iau apararea BOR, dar nici nu sunt de acord cu discursul progresist de genul asta …
      Nu constructia de biserici ne-a dus in situatia asta, ci coruptia…
      Cand vom intelege ca suntem unde suntem pentru ca suntem ignoranti si ne lasam condusi de incompetenti, atunci va fi bine…nu pentru ca s-a facut o biserica…
      Cred ca esti de acord cu mine ca daca erau catedrale care aduceau un plus in societate, nimeni nu comenta…
      Dar cand coruptia devine endemică si in Biserica, atunci e baiul mare..

        (Citează)

  7. Sanatatea. Faptul ca nu te poti duce la spital, deci ai face bine sa fii sanatos.

    Aia cu gradinile zoologice e de o prostie induiosatoare.

      (Citează)

  8. Dave:
    Asta ultimul punct e așa…sa dam in biserici…
    Cum ar fi sa avem mai putine carciumi sau mai putine pacanele? Sau mai putini fumatori , sa nu dam banii pe vindecarea lor?
    Iara merem pe logica imbatabila ca daca nu dadeam banii pe biserici, astia faceau cu ele spitale..
    Nu bisericile opresc spitalele, ci coruptia … Dar e mai neplacuta ideea asta pentru oameni si atunci dam vina pe biserici.

    Carciumile si pacanelele platesc taxe. Biserica este scutita de asa ceva.
    Hai sa nu mai asociem mere cu pere.
    Din partea mea, sa faca si 10 biserici pe metrul patrat, atat timp cat aceasta institutie plateste taxe si impozite, ca restul fraierilor.

    Si asa avem destule probleme, cum ca de banii multi, pe care i-am dat la sanatate, s-a ales praful. Chiar nu vreau ca pedofilii cu sutana sa traiasca pe spatele meu. Poate vrei sa iti aduc aminte cu ce mertzane umbla BOR si ce viloaie au unii preoti.
    Si cat te costa o nunta, o inmormantare, un botez. De ce nu platesc taxe, la fel ca fotograful, restaurantul si altii care incaseaza bani?
    De ce nu platesc taxe din vanzarea de lumanari, icoane, carti, etc?

    Din partea mea, sa credeti in ce vreti voi si sa sustineti din banii VOSTRI, din donatii, aceste institutii oculte, invechite. Nu sa fie toata lumea obligata sa le sustina, sau mai grav, in anul 2020 cand avem probleme reale si importante (nu tampenii gen inviatul lui isus care si-a sacrificat weekendul pentru noi, a murit si el 3 zile, apoi ne-a aratat mumu dupa 40’j de zile), institutia zeilor sa primeasca finantare de la guvern, in mod LEGAL. Tu n-ai habar cati bani mananca BOR, ca fiecare bisericuta din asta, din fiecare sat si cartier, are bugetul ei de mancat.
    Trezeste- te. Toate regiunile unde religia troneaza (vezi ASIA, care e un continent mancat de religie), sunt cele mai slab dezvoltate, cele mai sarace, cele mai corupte, cu cei mai spalati pe creier oameni.

      (Citează)

    • Mai rar atata prostie intr-un singur comentariu…

      @Radu, articolul e foarte bun, inca o arzi aiurea cu polidinul, care a fost un imunostimulator foarte bun. A nu se intelege ca il recomand in tratarea coronovirusului.

        (Citează)

    • Si daca e exact invers?

      Daca in conditii grele lumea trebuie sa devina religioasa ca sa isi protejeze integritatea psihica?

      O stii pe aia cu “pe front, in linia 1, nu exista nici un ateu”?

        (Citează)

    • @varucu
      sper ca nu te referi la comentariul Jupanesei, ca nu e nici un pic de prostie in el, din contra sunt numai lucruri corecte si adevarate.

        (Citează)

    • @Marean

      a decretat cineva ca e corect si adevarat? Din ce punct de vedere e corect?

        (Citează)

    • din punctul de vedere al corespondentei cu realitatea si al logicii, cum adica din ce punct de vedere?

        (Citează)

    • Adrian Milas: Daca in conditii grele lumea trebuie sa devina religioasa ca sa isi protejeze integritatea psihica?

      N-am o problemă cu asta. Zic doar că soluția aici o va da știința. Spiritualitatea poate face doar călătoria mai plăcută.

        (Citează)

    • Din punct de vedere a logicii nu ai dovedit decat cel mult corelatia. Cauzalitatea e cu totul altceva.

      De acolo pana la “din contra sunt numai lucruri corecte si adevarate”, e alta treaba.

      BTW, exact asa isi aparau credinta religiile in evul mediu.

        (Citează)

    • Perfect de acord…dar nu o cladire e problema ci un sistem
      Daca de maine ai spitale, dar tot la fel va fi coruptia , nu rezolvam nimic…
      Hai sa privim scorect si sa nu ne luam de o institutie , ci de oamenii din ea..ca aia is putregaiul,.fie ei si popi…

        (Citează)

  9. fiipregatit.ro?!??!

      (Citează)

  10. Tot timpul aud sau citesc “mai putine biserici”, de ce nu mai putine stadioane is lafel de goale si alea acuma.

      (Citează)

    • Pentru că de obicei biserica se poziționează în opoziție de principii sau acțiuni cu știința. Stadioanele sunt de obicei entități private care au un business, trăiesc din meciuri și de-ale lor. Și cafenelele sunt goale acum.

        (Citează)

  11. Un talmeș-balmeș de floricele de influensăr cu propaganda antipesede si anti biserică.

      (Citează)

    • Mi se pare că nu-ți place nici un articol de pe acest blog. De ce te mai obosești să-l citești, atunci? Sunt sigur că poți găsi unele care să-ți valideze propriile tale opinii, oricare ar fi acelea.

        (Citează)

    • Ai nevoie de confirmare? alea la care nu comentez negativ îmi plac. Cînd scrii aiurea, critic, că poate te corectezi.

        (Citează)

    • Ca idee, “aiurea” e cand scrii ceva negativ (desi real) despre pesede. Toata lumea stie ca rahatul se tine sub covor.

        (Citează)

    • Mucea, aiurea e sa scrii și acum nasol DOAR despre pe-se-de, cînd e concurs de proști la guvernul penele.
      Si nu doar asta e aiurea, mai citește ce trăznăi sînt în articol.

        (Citează)

    • Emil C:
      Ai nevoie de confirmare? alea la care nu comentez negativ îmi plac. Cînd scrii aiurea, critic, că poate te corectezi.

      Comentariile tale sunt inutile dacă nu explici și de ce mă înșel, cu argumente. Dacă doar zici “e aiurea, te înșeli, hai PSD”, e doar spam și lumea trece peste.

        (Citează)

    • Si astia de la penele si-o iau pentru prostiile pe care le fac. Poate ca nu in articolul asta, dar sigur in altele. Si e normal sa si-o ia.
      Dar astia sunt aici de mai putin de un an. Inaintea lor, o buna bucata de timp, a fost doar pesede. Pesede a promis chestii pe care nu le-a facut, ocupat fiind sa il scoata pe Dragnea de la puscarie si sa fure tot ce se poate. Faptul ca a ramas in mintea oamenilor ca un partid corupt e vina pesede, nu a oamenilor.

      Si in restul articolului nu vad nimic gresit.

        (Citează)

    • RADU E UN PENELIST ÎMPUȚIT!!!

      gata, am zis-o, să trecem peste.

        (Citează)

  12. În mare parte idei bune, dar la punctul cu incompetența și respectul/frica de autorități nu.

    Acelea vin la pachet. Nu poți una fără alta. Nici măcar în dictatură. Teoretic ce dictatură cruntă aveam înainte de 89′ nu? În practic se fura din întreprinderi în masă.

    Lumea nu poate avea frică și respect față de autorități dacă nu sunt competente. Se bat cap în cap. Poți forța lucrurile cu kalashnikov-uri, dar până la o limită.

      (Citează)

    • Da, așa este. Trebuie crescute toate simultan. Mai trebuie făcut și obiceiul de a raporta nereguli atunci când le observi, că autoritațile nu pot controla totul, ci sistemul este gândit că legile se vor aplica în acele puține cazuri semnalete.

      Dacă autoritățile trebuie să controleze totul pentru a găsi neregulile, indiferent de domeniu, ne trebuie 3 milioane de polițiști, inspectori în construcții, auditori șamd.

        (Citează)

  13. R:
    Neplăcut e că BOR se bazează pe naivitatea, suferinţa şi disperarea oamenilor pentru a cumpăra maşini de lux, straie de aur sau a face catedrale. Şi nu ar fi asta o problemă dacă ar şi contribui măcar puţin în societate (chestii minore cum ar fi educaţia, protecţia socială etc.)

    Sunt de acord ca , conducerea BOR e cel putin ipocrita, dar avem si preoti care fac ceea ce trebuie..
    Si BOR+ alte biserici/ culte chiar ajuta si societatea…

      (Citează)

  14. Foarte bune articolele din ultima vreme si acesta nu face exceptie.

      (Citează)

  15. Foarte bun articolul si sunt de acord in mare parte cu el.

    Personal, am o parere mixta in legatura cu economiile, in contextul in care ai un credit. Practic, eu daca am 1000 de euro, indiferent daca a venit ca bonus la salariu sau i-am strans, primul gand pe care il am este sa ii duc la banca, sa mai acopar din creditul pentru care platesc dobanda. Asa ca, din pacate, economiile mele cu 0, ca orice ban extra s-a dus la banca.

    Apoi mai e treaba cu muncitul mai putin. Am mai zis-o si o s-o zic mereu: romanii nu muncesc mult, ci muncesc prost. Intarzie intre 15 minute si o ora dimineata (e suficient sa te uiti la trafic din Bucuresti de la ora 9 jumate – 10), cand ajung la birou coboara la cafea cu colegii si stau vreo jumatate de ora, din pauza de pranz mai ciupesc cateva minute, pauze de tigara de 15 minute la fiecare ora, raspuns la mesaje si scroll pe facebook cand nu sunt in pauza, mai cauta pe emag vreo jumatate de ora un aspirator. Si cand se face 6 seara, soc, nu au terminat ce aveau de facut si angajatorul e naspa ca il pune sa stea peste program. Trebuie sa invatam sa venim la munca cand incepe programul, sa lucram 2 ore fara niciun fel de intreruperi (inclusiv fara sa ne uitam pe telefon), apoi sigur luam o pauza de 15 minute, bem o cafea, vorbim la telefon, facem ce vrem si ne intoarcem la munca, pentru inca 2 ore de lucru neintrerupt. Ia sa vedem atunci cine mai sta peste program si cine are parte de “work-life balance”.

      (Citează)

    • A.: Practic, eu daca am 1000 de euro, indiferent daca a venit ca bonus la salariu sau i-am strans, primul gand pe care il am este sa ii duc la banca, sa mai acopar din creditul pentru care platesc dobanda. Asa ca, din pacate, economiile mele cu 0, ca orice ban extra s-a dus la banca.

      Nu cred că-i metoda cea mai bună. Nu-i rea, dar eu aș aplica-o după ce aș avea economii. Altfel, de pe urma banilor în plus pe care-i ai tu profită momentan doar banca. O să profiți și tu, dar peste 20 de ani. Criza asta ne arată că planurile prea lungi strică.

      A.: Am mai zis-o si o s-o zic mereu: romanii nu muncesc mult, ci muncesc prost. Intarzie intre 15 minute si o ora dimineata (e suficient sa te uiti la trafic din Bucuresti de la ora 9 jumate – 10), cand ajung la birou coboara la cafea cu colegii si stau vreo jumatate de ora

      Să știi că treaba asta contează tot mai puțin într-o organizație în care este important să-ți îndeplinești sarcinile în timpul alocat lor. Dacă îți faci treaba, din partea mea poți bea și 10 cafele ziua.

      Și cred că tot mai multe firme merg spre așa ceva. Dacă și administrația de stat sau cea locală ar face la fel (de exemplu, trebuie să emiți pe zi 100 de avize sau să nu întârzii mai mult de 15 zile emiterea unui aviz), lucrurile ar fi ok.

        (Citează)

    • Sigur, daca reusesti sa iti faci treaba la timp, poti sa iei cate pauze vrei. Eu vorbeam despre cei care trebuie sa stea peste program pentru ca nu termina tot ce au de facut, dar daca le aduni orele efectiv muncite, nu ajungi nici la 5.

      Si intre noi fie vorba, daca termini tot ce ai de facut in 5 ore si restul le petreci in pauze si cu tot felul activitati non-work related, poate angajatorul ar trebui sa iti dea mai mult de munca sau poate sunteti prea multi angajati (nu vorbim despre perioada asta cu Corona, ca acum e clar ca nu prea e de munca in general).

        (Citează)

    • in primii ani ai unui credit pe termen lung, platile anticipate, cu pastrarea duratei creditului, reprezinta o buna alocare a banilor!

        (Citează)

  16. Eu aș zice mai puțină ignoranță, dar asta în plus față de sfaturile bune din postare.

    Ironia e că deși clasa politică e arătată cu degetul pentru absolut orice (un exemplu clar e ăsta cu spitalele, că politicienii sau partidele nu au cum să facă spitale), așteptăm tot clasa politică să se schimbe ca să ne fie bine.

    Un alt exemplu sunt instituțiile statului și administrațiile locale unde sunt posturi care nu au interesat pe nici un om competent – bani puțini, lipsă performanță. Când s-au mărit salariile, au sărit ăștia informați și nespălați pe creier să spună că acuma câștigă ăia prea mult. Politicul n-o să plombeze niciodată drumurile și n-o să-ți facă o rețea de termoficare eficientă. Am o tangență cu anumite domenii din infrastructură și îi văd pe cei informați și care nu mai vor corupție cum arată cu degetul tot timpul pe altcineva decât pe cei vinovați – pentru simplul fapt că nu înțeleg fenomenul – iar când latri unde nu trebuie n-are cum să se schimbe ceva.

    Știință? știința modernă înseamnă bani și expunere, orice idee inovatoare contează mult mai puțin. Cercetarea modernă înseamnă publicații la care au acces aproape numai cei din cercetare. Articolele cât de cât nu apar în gizmodo ci în jurnale ale editurilor de prestigiu, care jurnale se pot citi pe bani – când un articol costă 30$ nu-i chiar ca și cum citești un blog, nu? mai ales că sunt atât de multe și în atâtea domenii încât și dacă știi ce cauți e destul de greu să ajungi acolo.

      (Citează)

    • dam167: Un alt exemplu sunt instituțiile statului și administrațiile locale unde sunt posturi care nu au interesat pe nici un om competent

      Să știi că eu nu cer competență din prima, ci doar să nu se fure. Dacă ne obișnuim cu ideea de a nu accepta să se fure, putem cere treptat și competență.
      Prefer un om cinstit și nepriceput, măcar ăla poate învăța. Sau poate fi înlocuit după un timp cu unul mai priceput.

        (Citează)

  17. Nu e treaba noastră câte biserici sunt, câtă vreme acestea nu sunt construite și susținute de stat.

    Altfel, vor fi unii care vor avea o atitudine mai precaută și ecologistă despre viață după acest deranj global, dar să nu uităm că mereu apar generații care nu cred în poveștile bătrânilor.

      (Citează)

  18. Marean:
    @varucu
    sper ca nu te referi la comentariul Jupanesei, ca nu e nici un pic de prostie in el, din contra sunt numai lucruri corecte si adevarate.

    Not sure if troll or…

    Țările din Asia sunt slab dezvoltate? serios? Pe lângă că evident confundă religia cu instituția bisericii, lucruri care ar trebui să fie clare pentru orice om cu școală, e complet în afară când vine vorba de contribuțiile la sănătate, taxe și impozite. În realitate contribuțiile nu se plătesc așa cum ar trebui. Tu ca angajat figurezi cu contribuțiile plătite (o perioadă de timp) chiar dacă angajatorul tău nu le-a plătit, pentru că ar fi aiurea să mergi la spital, ca om cu loc de muncă, ca să afli că nu ți s-au plătit contribuțiile la sănătate și că trebuie să plătești orice injecție.

      (Citează)

  19. motanes:
    Nu e treaba noastră câte biserici sunt, câtă vreme acestea nu sunt construite și susținute de stat.

    Tu crezi ca bisericile sunt facute din vanzarile de lumanari ? Si salariul preotului tot de acolo vine ?

      (Citează)

    • M-ai citat, dar nu m-ai citit. Ai obosit după 7 cuvinte și n-ai mai ajuns la sfârșitul frazei?! :)

      Ce îți este neclar din “câtă vreme acestea nu sunt construite și susținute de stat” ?!

        (Citează)

  20. Eu sper ca macar sa mai avem paduri atunci cand iesim din case.

    Am inteles ca se taie la greu acum ca autoritatile sunt concentrate pe masurile luate pentru combaterea raspandirii COVID 19.

    Nu mai vorbim de gunoi/moloz ce se arunca prin rauri si paduri in momentul de fata.

      (Citează)

    • Ce râuri, e un drum făcut prin București, dar nu foarte circulat, pe care e plin de moloz aruncat. Merge paraleul cu Dâmbovița la ieșirea spre centură, dă în Autobaza Titan.

        (Citează)

  21. Ce minunat trebuie sa fie in natura acum. Din pacate, cand o sa ies din nou, o sa iasa si concetatenii mei iubiti, cu gunoaiele dupa ei, cu muzica la maxim, etc.

      (Citează)

  22. Te puteai opri la “Să avem mai multă știință”.

    Din punct de vedere civic cultul este un element al pacii sociale. Ce crezi ca ar putea coagula si oferi un minim ghid moral unei mase mari de oameni? Doar coercitia exterioara, care are limitele ei. Credinta ofera acele parghii pentru a cultiva in interiorul omului infranarea, solidaritatea, cumsecadenia. OK, acestea exista si la oamenii fara religie. That’s not the point. Ideea e ca la mase mari de oameni religia crestina e un factor social si civic pozitiv.

    Eu as vrea ca din criza aceasta sa invatam sa toleram BOR si pe inchinatori, de la cei prosti la cei cu PhD. Sa punctam esecurile, care exista si ele, sa proportionam corect partea aia cu bogatia (cati preoti bogati sunt din totalul de peste 12.000?), sa invatam o data ce impozite plateste si ce nu plateste BOR, sa ne informam cand opinam despre medievali macar a zecea partea din cat ne informam pentru un articol despre masini de lux. Sa ne informarm de la cei care cunosc fenomentul din interior. Poate chiar sa cunoastem, doamne-fereste!, cativa preoti.

    Pe Cetin nu-l citesc ca e anti-religios habotnic. Pe Zoso il citesc ca desi mai agata si el, nu e habotnic si isi pastreaza in mare spiritul critic si pentru zona aia. Azi maine nu mai citesc nici nwradu, ca s-a trezit sa puna in opozitie BOR cu progresul tarii.

      (Citează)

  23. nwradu: Să știi că eu nu cer competență din prima, ci doar să nu se fure. Dacă ne obișnuim cu ideea de a nu accepta să se fure, putem cere treptat și competență.
    Prefer un om cinstit și nepriceput, măcar ăla poate învăța. Sau poate fi înlocuit după un timp cu unul mai priceput.

    Lumea s-a obișnuit să zică că se fură, dar asta uneori e doar o percepție – adică unde e incompetență se urlă că se fură.

    Ca să-ți dau exemple concrete (cât se poate), oameni din administrații locale nu permit dezvoltarea unor zone turistice până nu-și primesc de la posibilii dezvoltatori prima care cred ei că îi rezolvă financiar – consecința e că nu se face nimic, că nici un dezvoltator normal la cap nu lucrează așa, iar zonele respective rămân sărace. În alte administrații locale, incompetența nu atrage fonduri și gestiunea corectă a bugetelor, deci ce s-ar putea face nu se face – drumuri, spitale, sau alte chestii legate de infrastructură.

    Birocrația exagerată e dată tot de oameni care nu știu ce trebuie să facă, așa că îngreunează procese și investiții. Unde e sărăcie nici nu ai ce fura, doar unde sunt investiții și bani ai ce sifona – cu excepția fondurilor europene, acolo n-ai ce sifona.

      (Citează)

  24. Marean:
    Hai sa va zic eu ceva ce am aflat/invatateu zilele astea: se pare ca la orice infectie virala, deci si la coronavirus, conteaza doza initiala de virus la care esti expus.

    Da, ati citit bine, nici eu nu stiam asta. Nu dau link ca gasiti pe gogu si nu am chef sa intru in spam, ca ma enerveaza.

    Asta inseamna ca medicii nu au doar risc de crescut de a face boala, ci au si risc crescut de a muri de pe urma ei.

    Legat de articol, sunt sfaturi dragute ce sa zic dar stai sa vedem intai ca nu ne prabusim ca societate. In Italia deja sunt semne de “social unrest”.

    Na, bravo! Incepe lumea sa mai citeasca articole stiintifice si sa invete despre virusi. Abia acum. Cand ziceam, acum 2 saptamani, ca tinerii si aia sanatosi nu sunt in pericol atata vreme cat respecta masurile de distantare (atentie, nu neaparat izolare totala) si de igiena, m-ai contrat.
    Doza initiala de virusi e responsabila si de moartea aclor tineri, in afara de doctori. Poate a mers cu un metrou si a luat contact cu 2-3 virusati odata, poate s-a intalnit cu cineva contaminat si ala i-a tusit in fata, fiind aproape de perioada de apogeu al bolii etc. Sunt multi factori de care poate depinde doza initiala de virusi. Asta, impreuna cu o imunitatea nu tocmai perfecta, poate duce la moarte unor tineri chiar si sub 30 de ani. Dar astea sunt cazuri foarte izolate. Media mortilor la varstele sub 50 de ani e trasa in sus in special de doctori.
    Altfel, lumea medicala cam stie cu ce se mananca virusul asta. Vorbesc aici de universitati, virusulogi, institute medicale prestigioase ca asa, si printre medicii comuni sunt o groaza de loaze care te “vindeca” dupa ureche (sau iti prescriu oscillococcinum). Stiu ce tip de virus este, ce organe poate afecta, cum actioneaza etc.

      (Citează)

    • presupun ca tu esti domnul care voia sa se infecteze intentionat.
      sincer, nu inteleg logica ta, tu pari sa crezi ca poti controla doza asa incat sa iei o doza mica, ceea ce ar duce la o forma mai usoara?!!

      daca asa gandesti … mi se pare o nebunie, sincer iti spun. :-)

      doza conteaza, dar asta inseamna ca doza mare are sanse sa duca la o forma mai grava, nu ca doza mica inseamna automat boala usoara (ca mai depinde de alte lucruri evolutii bolii)

      ma rog.

        (Citează)

  25. “Nu mai amânați atâtea planuri, nu mai renunțați la visurile personale în favoarea patronului.”

    Da, aici avem de lucrat. Eu zic că mă descurc bine pe partea asta, mai trebuie puțin tupeu, mentalitatea e aliniată.

      (Citează)

  26. Prea putini spre deloc or sa invete ceva din criza asta. Dupa ce-o sa treaca dileala asta cu virusu, o sa fie coada la malluri si la facut gratare. Pun pariu pe ce vreti. O sa dea lumea navala in restaurante si cafenele, cinematografe etc.
    Oamenii n-au invatat mai nimic dupa perioade cu adevarat crancene (razboaie de ex). D-apoi dupa niste saptamani de stat in casa.

      (Citează)

    • Pai si care e problema daca e coada la gratare, cafenele sau cinematografe dupa ce trece virusul?
      Sincer, daca oamenii raman dupa treaba asta cu reflexul de a tusi in cot si de a se spala bine pe maini, e super.

        (Citează)

  27. Foarte dragut si idealist dar nu se va schimba nimic. Cum va trece aceasta molima, cum vom reveni la vechile obiceiuri.
    Cine avea economii, avea grija de sanatate, stia sa gateasca, etc, va fi la fel si dupa acest moment nefericit. Nu cred ca va iesi din pandemie unul cu abilitati de mare bucatar, mester, econom, etc.
    Legat de biserici, mi-e complet egal, din perspectiva mea agnostica, roaga-se fiecare la cine doreste daca asa se simte bine. Nu cred ca tocmai bisericile stau in drumul omenirii catre progres acum, in secolul XXI.
    As vrea sa stiu cum sa scapam de coruptie, ala mi se pare cel mai important punct de pe lista, de la care pleaca toate problemele.

      (Citează)

    • depinde cat de mare va fi trauma colectiva.
      eu zic ca de la 100.000 de morti in sus sunt sanse sa se produca schimbari durabile in societate.

      nu neaparat alea pe care ni le dorim, adica poate fi din contra, ceva gen “you only live once” – YOLO – sa fie adus la rangul de cvasi-religie :-))

        (Citează)

  28. Giani Mucea: OK, acestea exista si la oamenii fara religie. That’s not the point. Ideea e ca la mase mari de oameni religia crestina e un factor social si civic pozitiv.

    Pana acuma mai putina credinta crestina a insemnat mai multa intoarcere la vrajitorie, meditatie si alte surogate.
    Inclusiv violentele secolului XX au fost exponential mai mortale decat razboaiele religioase.
    In lipsa credintei crestine omul nu va deveni mai “stiintific” (whatever that means) ci mai barbar.

      (Citează)

    • 1. la noi de exemplu nu e crestism, este un amestec de superstitie pagana cu mimetica crestina, adica exact vrajitoria de care zici, si asta nu din cauza ca avem mai putin credinta, nu? cel putin declarativ suntem cea mai religioasa tara din Europa

      2. ref la barbarism, te contrazice Suedia – cea mai putin religioasa tara din Europa care este si una din cele mai dezvoltate dpdv al grijii statului pentru cetatean si al vietii bune in general

      religia intotdeauna vine cu intoleranta.
      ateismul intotdeauna vine cu dragoste de viata (ai doar una, deci e pretioasa) si de cele mai multe ori si de oameni (nici un ateist nu s-a aruncat vreodata in aer intr-un loc aglomerat pentru non-credinta lui, daca intelegi ce vreau sa spun)

        (Citează)

  29. Dar despre incompetenta actualului guvern nimic, nimic Radule? Ok stim povestea cu PSD e naspa trebe la puscarie cu ei, aici nu te pot contrazice. Dar ca acuma se ascund cazuri, de problema de la Universitar unde se stia de sambata dar s-a ascuns si ieri a explodat nimic nimic? De faptul ca ministerul de interne e condus de un incompetent care nu stie nici macar sa citeasca de pe hartie nimic? Despre totala lipsa de comunicare, despre cum jurnalistii sunt amenintati cu dosare penale daca spun altceva decat doreste Vela nimic? Sau nu te lasa sefi sa spui??????

    Sti ce mai trebuie sa invatam din criza asta? Sa ne dam seama cine cui serveste. Eu deja m-am cam prins despre uni bloggeri, jurnalisti si in general despre multe persoane publice cui servesc si nu e vorba de public.

      (Citează)

  30. Daca ramai in pana de idei, un live vlog pe youtube/discord in care comentam diverse articole (pe cat posibil fara corona) ? :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus