un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Încă o dovadă că armele de foc nu trebuie să fie la îndemână oricui

23 Apr 2020  ·

GÂNDURI  ·

31 comentarii

Dacă vreți încă un motiv pentru care armele n-ar trebui să fie la îndemâna cetățenilor, uitați-vă la recentul masacru din Canada, zona Nova Scotia, unde un nebun a omorât 23 de oameni sâmbăta trecută și numărul ar putea crește.

Crimele de acolo dovedesc că unii pot găsi metode foarte simple de a ucide mulți oameni, fără ca poliția să poată interveni rapid pentru a-i opri (alt link).

Mai exact, canadianul respectiv cumpărase o mașină veche de poliție. Nu știu dacă era în continuare inscripționată sau o colantase el ulterior cu însemne de poliție; nici nu contează. A cumpărat și o uniformă de polițist sau o replică a uneia și, cu diversele arme pe care le avea în dotare, a plecat să ucidă pe cine-i ieșea în cale.

Dându-se drept polițist, a tras pe dreapta mai multe mașini, la întâmplare, și i-a omorât pe cei dinăuntru. Nu sunt multe detalii despre cum a făcut asta, dar a pornit și niște incendii și acum autoritățile încă sunt în căutarea unor cadavre pe acolo. După mai multe atacuri armate în diverse localități, canadianul a fost prins de poliție la 60 de mile distanță (cam 100 de km, pentru cei care sunt debusolați) și după 12 ore de la prima crimă.

Faptul că era îmbrăcat în polițist probabil că l-a făcut foarte dificil de prins. Acesta nu-i un om care pune mâna pe arma din dulap și trage în cine vede în cale, la întâmplare. Nivelul de planificare arată că a luat din timp măsuri pentru a evita cât mai mult timp poliția adevărată, pentru a ucide cât mai mulți oameni în acest timp. Un plan complex, nu o nebunie de moment.

Astfel de treburi nu pot fi evitate decât interzicând armele de foc. Câtă vreme nu sunt la îndemâna oricărui nebun, îi limitezi din start 90% din potențialul criminal.

Acum la canadieni este scandal pentru că o alertă similară cu Ro-Alert-ul nostru n-a fost trimisă celor din zonă, deși ar fi fost utilă.

    31 comentarii

  1. in Elvetia mai toti au arme si nu se impusca ca chiorii. pt ca treaba e gandita bine.

      (Citează)

  2. Giovani:
    in Elvetia mai toti au arme si nu se impusca ca chiorii. pt ca treaba e gandita bine.

    asta e un talking point des a NRA, da e genul ala de jumata de adevar.

      (Citează)

  3. ar trebui vazuta si legatura cu antidepresivele: cati din shooterii astia erau pe tratament sau au fost pe tratament

    si e statistica: Canada/SUA au milioane de utilizatori de arme de foc dar doar cativa fac pe ucigasii. la fel si dintre soferi doar unii fac accidente mortale.

      (Citează)

  4. Tu vezi de legile legitimei aparari în tara noastră până să plângi faptul ca la canadieni poți sa detii arme. Pentru fiecare criminal de genul sunt milioane care dețin arme și nu omoară la nimereala. De ce ești ca politicienii și te folosești de incidente rare și emoția momentului ca să încerci să reduci din drepturile unei populații?

      (Citează)

    • Care drepturi ar putea fi reduse? La noi oricum nu poți cumpăra arme de foc decât în câteva cazuri foarte restrânse.

        (Citează)

    • E vorba de principiu, pana la urmă asta faci nu, susții ideea reducerii unor drepturi existente folosindu-te de emoția unui eveniment rar. Pentru fiecare mass shooter sunt zeci de milioane de posesori de arme de foc care au o conduita corectă. Răufăcătorii au de unde sa procure arme de foc oricat de interzise ar fi ele. Interzicerea nu ar face decât sa lase oamenii normali fara aparare. Omul normal nu este politician care are paza armata plus ca unii mai trăiesc si altundeva decât în apartament la oraș.

        (Citează)

  5. Tipul avea la activ o condamnare pentru “assault” (cred ca tentativa de omor de traduce la noi) din 2001. Nu stiu cum de a avut dreptul sa detina arma, probabil ca o eroare in sistem.

    https://globalnews.ca/news/6848816/nova-scotia-shooting-gunman-assault-2001/

    Nu m-as grabi cu concluzia pentru detinerea de arme. Daca traiesti intr-o zona izolata arma este singura sansa de a te apara. Sunt situatii si situatii.

      (Citează)

    • Nu așa se pune problema, că trăiești într-o zonă izolată și ai nevoie de armă ca să te aperi. Asta ar merge doar în condițiile în care potențialul atacator ar veni la tine cu o bâtă sau maxim un cuțit.
      Dar dacă legalizezi deținerea de arme, asta înseamnă că și atacatorii/hoții vor avea acces la același echipament și atunci se anulează orice avantaj tactic pe care l-ai fi putut avea.

      Și cum hoții de obicei sunt mai bine pregătiți decât cetățenii de rând (fiindcă se ocupa cu asta zilnic), rezultă mai multe victime în rândul celor care se apără.

        (Citează)

  6. Daca era în SUA poate mai aveau și alții arme pe lângă sa riposteze.. deci soluția are fi sa se dea tuturor arme… Lăsând gluma asta nu a fost un nebun oarecare așa că niste reguli mai stricte nu ar fi avut nici un efect. In general regulile sunt pentru oamenii care le respectă oameni. Cei care fac astfel de gesturi nu cred că sunt genul care sa lase niste legi sa îl oprească…

      (Citează)

    • Poate că niște reguli mai stricte ar fi făcut mai dificil (spre imposibil) ca acest cetățean cu probleme mentale să intre în posesia unei arme de foc.

        (Citează)

  7. Gândind la fel, poate ar trebui să interzicem şi camioanele (vezi Franţa), furgonetele (Spania), cuţitele de bucătărie (Anglia, Germania, Belgia etc.).
    Nu conteaza arma, ci omul.

      (Citează)

  8. comentariile precum cel al lui Alex de mai sus arata ca logica de tip Trump (de fapt care l-a creat si il mentine acolo unde e) se transmite ca o infectie. ori romanii sunt din ce in ce mai cretini, ori ai multi cetateni americani aici pe blog.

      (Citează)

  9. O societate liberă trebuie să învețe să coexiste cu un nivel mai ridicat de securitate și incertitudine altfel n-ar mai fi liberă. Ce-ar mai fi America dacă dacă cetățenii ar renunța la dreptul lor suveran de a se apără inclusiv de ipotetice acțiuni ale unui guvern local sau federal ostil?! De ce să schimbi ceva ce “funcționează” de sute de ani?! Infractorii oricum obțin arme. Chiar și la noi, câți vânători vânează cu adevărat și câți plătesc cotizația doar pentru că n-au încredere să-si lase securitatea exclusiv în mana autorităților?!

      (Citează)

    • “O societate liberă trebuie să învețe să coexiste cu un nivel mai ridicat de securitate și incertitudine altfel n-ar mai fi liberă” – de acord, dar e bine sa selectezi riscurile acceptate in functie si de beneficiile lor.

      “Ce-ar mai fi America dacă dacă cetățenii ar renunța la dreptul lor suveran de a se apără inclusiv de ipotetice acțiuni ale unui guvern local sau federal ostil” – asta suna a unul dintre cele 3 argumente pe care americanii le folosesc sa isi justifice armele. Argumentul e stupid din 3 motive. Primul e ca cetatenii nu se pot apara de actiunile guvernului, pentru ca AR15 nu doboara drona. Al doilea e ca guvernul ostil isi exercita ostilitatea folosind armata, care e si ea formata din cetateni. Al treilea e ca nu ai nevoie de violenta sa conduci americanii.

      “De ce să schimbi ceva ce “funcționează” de sute de ani” – daca te referi aici la amendamentul numero due, as zice ca faptul ca e un amendament ar trebui sa-ti dea de gandit. In alta ordine de idei, baietii care au scris hartia aia (constitutia adica) au specificat ca trebuie modificata din cand in cand. Daca intrebarea era mai generala asa, as zice ca trebuie sa stabilesti intai daca chiar functioneaza.

      “Infractorii oricum obțin arme” dar mai rar si mai greu decat ar obtine daca armele ar fi mai usor de obtinut in general.

      “Chiar și la noi, câți vânători vânează cu adevărat și câți plătesc cotizația doar pentru că n-au încredere să-si lase securitatea exclusiv în mana autorităților” – nu am un raspuns dar, avand in vedere cat de dificil e sa obtii un permis de vanatoare si sa te aperi cu o pusca de vanatoare, ma gandesc ca putini. Dar poate ar trebui investigata si eliminata posibilitatea asta.

        (Citează)

  10. ”Astfel de treburi nu pot fi evitate decât interzicând armele de foc. Câtă vreme nu sunt la îndemâna oricărui nebun, îi limitezi din start 90% din potențialul criminal”.

    Păi de aia sunt testările psihologice, pentru a nu fi la îndemâna oricărui nebun.
    Ceea ce sugerezi tu este de fapt o interdicție totală de acces la arme pentru populația civilă.

    În condițiile în care – cum chiar tu o spui – omul de mai sus a planificat totul cu maximă luciditate, crezi că i-ar fi fost foarte greu să procure un instrument de ucis, câtă vreme și-a pus asta în minte ?

    Și cine crezi că va pierde ? Omul sănătos, de bună credință, care nu are o armă pentru a se apăra de cel care oricum își poate procura una pe căi ilicite.

      (Citează)

    • Da, i-ar fi fost foarte greu să intre în posesia unei arme.
      Încearcă tu în România să faci rost de o armă plus muniția aferentă necesară să omori vreo 20-30 de persoane. Aici nu luăm in calcul armele de vânătoare.

        (Citează)

  11. Populației ar trebui să i se permită înarmare până la paritate cu Ministerul de Interne. In unele țări este mult mai înarmată decât echivalentul ministerului de interne. Arme, întradevăr nu ar trebui sa poată avea oricine ci doar oameni cu un anumit nivel minim de educație, cu proprietăți, afaceri, anumite meserii, etc. Și da, pentru arme trebuie permis. Oricum un procent important din populație. Este o chestie absolut sănătoasă, democratică, un garant al libertății ca cetățeni respectabili să aibă arme. Când au venit comuniștii ai bătrâni avea arme și cu toate astea nu se împușcau între ei sau cu jandarmul din comună. Poate dacă gradul de înarmare și calitatea armelor(puțini aveau arme moderne) altfel ar fi decurs colectivizarea. Poate s-ar fi făcut doar parțial! Precum la alții.

      (Citează)

    • Trebuie permisă înarmare sau doar la anumite meserii și nivel de educație? De ce-ar conta asta, crezi că nebuni apar doar în rândul needucaților. Ăsta din Canada și shooterul din Las Vegas erau milionari cu afaceri de succes.

      Bătrânii aveau arme în 1940? Ce arme aveau? Câte? Erau semiautomate sau te referi la topoare?

        (Citează)

  12. Cat mai multa lume trebuie sa aibe arme de foc cu care sa se apere in caz de nevoie. Si trebuie relaxata si legislatia, mai ales in cazul autoapararii.

    Cand toata lumea are potential unul sau mai multe pistoale, riscul de a fi jefuit scade considerabil prin prisma faptului ca nu prea iti mai vine sa intri la unul in casa care te poate omori foarte usor.

    Cel mai bun exemplu sunt legile de tip “stand your ground” din anumite state ale SUA.

      (Citează)

    • Logica stupida. Criminalitatea in US e mult mai mare decat in Ro, mai ales cand vine vorba de violenta. Armele doar cresc posibilitatea violentei.

      Cea mai retardata parere e sa duci Romania catre US din punctul asta de vedere.

        (Citează)

  13. Giani Mucea:
    Logica stupida. Criminalitatea in US e mult mai mare decat in Ro, mai ales cand vine vorba de violenta. Armele doar cresc posibilitatea violentei.

    Cea mai retardata parere e sa duci Romania catre US din punctul asta de vedere.

    Procentual nu cred ca e vreo diferenta in criminalitate, difera doar modul. Acolo poatest esti impuscat, aici esti injunhiat. Singura diferenta in Romania e ca daca esti atacat si te aperi si cumva iti omori atacatorii o sa fii judecat pentru omor pentru ca “nu ai folosit acelasi nivel de reciprocitate” – ultimul exemplu in acest caz fost un batran dintr-un oras care e acum acuzat de omor pentru ca l-a omorat pe unul din ce-i doi pe care i-a prins ca-i jefuiau casa.

    Cum ziceam, arme si “stand your ground”, si o sa fii mai in siguranta.

    Sunt convins ca aia din Tandarei aveau AK-47 legal si le foloseau doar la vanatoare de rate.

      (Citează)

  14. Andrei G: cum hoții de obicei sunt mai bine pregătiți decât cetățenii de rând (fiindcă se ocupa cu asta zilnic), rezultă mai multe victime în rândul celor care se apără.

    Cu precizarea ca infractorii nu se impiedica e legi, ei pot sa faca rost de o arma pe prin mijocae ilegale, pe cand cetateanul onest rame fara aparare.
    Legal tipul avea antecedente si nu cred ca ar fi avut dreptul sa detina arma. La fel faptul ca putra uniforma politiei locale a crescut numarul vitimelor.
    In cazul lui nu cred ca legile pot face vreo diferenta, pe cand pentru victime accesul la arme ar putea sa ajute.

      (Citează)

  15. Andrei G: În condițiile în care – cum chiar tu o spui – omul de mai sus a planificat totul cu maximă luciditate, crezi că i-ar fi fost foarte greu să procure un instrument de ucis, câtă vreme și-a pus asta în minte ?

    Păi luăm în calcul orice arme de foc.
    O armă de vânătoare este în mod obișnuit mai puternică decât o armă militară comună.

      (Citează)

  16. Andrei G:
    Nu așa se pune problema, că trăiești într-o zonă izolată și ai nevoie de armă ca să te aperi. Asta ar merge doar în condițiile în care potențialul atacator ar veni la tine cu o bâtă sau maxim un cuțit.
    Dar dacă legalizezi deținerea de arme, asta înseamnă că și atacatorii/hoții vor avea acces la același echipament și atunci se anulează orice avantaj tactic pe care l-ai fi putut avea.

    Și cum hoții de obicei sunt mai bine pregătiți decât cetățenii de rând (fiindcă se ocupa cu asta zilnic), rezultă mai multe victime în rândul celor care se apără.

    Fals, hoții au acces la arme daca vor indiferent de restrictii. De obicei răufăcătorii sunt mai conectați la piata neagra decat maricica de la cora.

      (Citează)

  17. In principiu armele le cumperi pentru autoaparare. Asa ca intr-o tara in care ai acum acces la arme trebuie pus in balanta: cat oameni se pot apara, in cazul in care e nevoie sa foloseasca arma si cati mor impuscati de indivizi precum cei de mai sus (care probabil isi putea procura arma si ilegal, daca erau interzise).
    In Romania cred ca mor de aiurea mai multi oameni in spitale decat impuscati aiurea in US, de exemplu.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus