un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Seriale: Star Trek Picard (Amazon Prime Video) este foarte bun

12 Feb 2020  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

17 comentarii

Pot vedea noul Star Trek: Picard pe Amazon Prime Video, serviciu pe care-l plătesc cam degeaba de vreo doi ani, că n-am avut timp de el, dar își arată acum beneficiile. Culmea, am aflat abia acum că Amazon transmite noul serial Picard, eu crezând că poate fi găsit doar pe CBS All Access din SUA. M-am uitat la cele trei episoade disponibile până în prezent.

Serialul Picard mi s-a părut foarte bun. Este modern, abordează teme dure legate de terorism, asasinate, acceptarea androizilor în societate (rasismul acelor vremuri) și altele și se îndepărtează mult de la utopia care era Federația în serialele clasice Star Trek, unde toți făceau ceea ce era just indiferent de costuri.

Picard începe din start cu o acțiune complexă. Cu 14 ani în urmă, în circumstanțe neelucidate, niște androizi (simpli, nu la nivelul Data) se răscoală pe Marte, distrug fabricile de acolo, flota și întreaga planetă. Acea flotă urma să fie utilizată pentru a-i salva de romulani de o supernovă, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Prin urmare, Picard demisionează din Starfleet, supărat că șefii săi n-au vrut să-i ajute pe romulani, deși în acel moment cele două civilizații erau dușmane.

În prezent, Picard își vede de vița de vie la chateau-ul său din Franța, iar o femeie misterioasă, căutată de asasini romulani, îi iese în cale. Ar putea fi și ea un android, de fapt, unul foarte capabil (ca Data). Romulanii, care se pare că erau și un fel de blade runneri cu istorie mare în vânat androizi, o vor moartă. În paralel, vedem ce se întâmplă și pe un cub Borg capturat, unde au loc alte comploturi.

Picard iese de la pensie și vrea să descopere adevărul. Vă spuneam că serialul nu mai este cel fericit și utopic din vremurile clasice. Picard este practic luat la mișto și dat afară de către Starfleet atunci când le cere ajutorul, iar în primele două episoade mor mai mulți oameni decât în toate sezoanele de Star Trek (și niciunul nu era îmbrăcat în uniformă roșie). Vedem agenți infiltrați, manipulări, comploturi.

Ritmul este bun. Nu-i unul rapid, ci unul adecvat pentru spus pe îndelete o poveste de la cap la coadă. Serialul Picard petrece destul de mult timp dezvoltând personajul Jean-Luc Picard și îmi place asta. Dacă doar îl luau de pe canapea și îl băgau într-o nouă acțiune, fără a-i da o dimensiune umană și fără a arăta cum a evoluat în ultimii ani, ar fi fost prea simplu, prea fad. Abia în episodul trei își asamblează echipa cu care pleacă în spațiu.

Aștept cu nerăbdare episoadele următoare pentru că mi se pare că au o poveste complexă de spus, iar scenariul pare mult peste cel din Star Trek Discovery. Chiar cred că au terminat cu personaje care salvează situația butonând ceva la computer sau sintetizând un antidot sau inversând polaritatea câmpului sub-tahionic. De fapt, elementele clasice de Star Trek cred că nu se vor regăsi prea mult în Picard, ci universul în sine este doar baza pentru o poveste unică.

M-am uitat pe Rotten Tomatoes la review-uri și sunt bune. Cei care se plâng de serial reproșează, de fapt, că e diferit de atmosfera celui clasic. Foarte bine! Au trecut 30 de ani de atunci și este cazul pentru altceva.

Singura problemă reală a serialului este că au așteptat prea mult să-l facă. Se vede că Patrick Steward este bătrân. Încă poate, încă joacă bine și este vioi atunci când trebuie, dar probabil ar fi ieșit și mai bine totul dacă-l făceau acum 5 sau 10 ani.

Primul episod poate fi văzut gratuit și pe YouTube, dar nu din România. Cred că va merge bine cu un VPN, însă. Nu înțeleg practica asta de a da ceva gratuit, dar geo-locked.

    17 comentarii

  1. Patrick Stewart kicks majos ass, la 79 de ani cei mai multi nici nu pot face 2 pasi fara baston.
    Imi place si mie serialul si incep sa ma reobisnuiesc cu ritmul de 1 episod pe saptamana, acum ma uit si la Avenue 5 care e tot 1/saptamana.

    Dezavantajul e ca mai uit ce s-a intamplat de la un episod la altul. :-)

      (Citează)

    • La avenue 5 am renuntat in mijlocul episodului la faza aia cu shit storm. Am vrut sa-i dau o sansa da il gasesc obositor. Laurie nu ajunge…

        (Citează)

  2. Si mie mi se pare un serial bun, dar este evident ca e un serial foarte politically correct, deci prost. Nu stiu ce il face politically correct, ca nasul meu nu e sensibil la PC, dar sigur e si sigur se va gasi cineva sa imi explice de ce.

      (Citează)

  3. Discovery e drama intre personajele de pe nava si picard o reflexie in viitor a temelor politice de acum.

    Picard e mai aproape de original ca si roddenberry se lega de temele momentului, doar ca avea o perspectiva mult mai optimista, ceea ce mie mereu mi-a placut. Se potrivea tonul pentru ca era vorba de o societate fara lipsuri (orice iti doreai era la un buton distanta), si care avea doar dileme morale.

    In Picard e pe dos, federatia sunt aia rai si opresivi si sistemul trebuie daramat pentru ca motive.

      (Citează)

  4. O sa imi reactivez abonamentul cand o sa fie disponbil tot sezonul si fac binge. Am totusi indoieli, dupa ce m-am ars cu Star Trek Discovery. Nu stiu daca e aceasi echipa creativa in spate, dar si ala era tot pe CBS in State.
    PS: Daca ai Prime Video, ai gratuit in fiecare luna un Twitch Prime subscription, cu care poti sa sustii un streamer care iti place.

      (Citează)

  5. Eu il las sa se coaca, sa apara tot sezonul, si apoi o sa-l urmaresc in tihna.

      (Citează)

  6. Pune și tu “spoiler alert” în titlu!

      (Citează)

  7. Da, si eu il astept de mult, e ok dar deocamdata ceva lipseste. Poate cand isi “iau zborul” o sa gasesc ce asteptam.

    Meanwhile, cine tanjeste dupa atmosfera si stilul din Enterprise, recomand The Orville (https://www.imdb.com/title/tt5691552/). Chiar daca are alta abordare (un gen de comedie) l-am urmarit cu placere.

      (Citează)

  8. Nu am zis de Picard ca e disponibil pe Amazon Prime cand am comentat la niste stiri acum ceva timp? Eram convins ca am zis.

    Ce imi place mie este ca au lasat actorii sa imbatraneasca, au trecut si in serial niste zeci de ani ca in realitate peste ei.

    Federatia nu mai este organizatia aia care vrea sa iasa totul mai alb si mai curat ca in reclamele de Persil, apar interese ascunse de politica.

    Probabil in vechiul TNG ar fi rezolvat problema in maxim 2 episoade, dar acum intra in detaliu mai mult. Solutia nu se gaseste imediat si usor desi este clar ca este o legatura intre androzii simpli, cel pe care il cauta Picard si cubul borgilor cu care se joaca romulanii.

      (Citează)

  9. alxzen:
    tot aia sunt si tot in stilul agitat/ bombastic e.

    F :(

      (Citează)

  10. Cei care se plang de serial nu se plang atat de faptul ca e “altfel” cat de excesul de “identity politics”. Nu stiu daca ai observat dar majoritatea persoanelor cu autoritate sunt femei, ceea ce hai sa fim realisti nu este credibil pentru o institutie militarizata (flota stelara).

    Personal prefer sa ma focusez pe poveste si nu pe ideologie, dar pot sa ii inteleg si pe cei care sunt deranjati de asta.

    Pentru ca a fost mentionat in comentrii Orville – si acolo exista diversitate dar nu intr-un mod atat de “in-your-face”.

      (Citează)

    • @Giani – n-ai avut mult de asteptat :-)

      e vorba de un SF a carui actiune se intampla in secolul 24 dar nu e realist / credibil sa fie femei in pozitii de autoritate :-)))

      probabil pentru ca se considera ca 400 de ani nu sunt suficienti ca sa scapam de sexism
      :-))

      se stie ca si femeile de pe Vulcan (cum e tipa aia sefa la spioni) sunt la fel de proaste ca si alea de pe Pamant :-))

        (Citează)

    • N-ai priceput. Problema nu este ca “sunt femei in pozitii de autoritate”. Problema este ca flota stelara pare a fi condusa exclusiv de femei.

      Nu are nicio legatura cu sexismul, tocmai de aceea am dat exemplul Orville unde distributia pe sexe este ceva mai balansata.

      Acuma na… tu poti sa intelegi ce vrei din asta.

        (Citează)

    • cred ca pana acum in serial a aparut doar “sefa la flota” si “sefa la securitate”.

      deci au aparut 2 conducatori si intr-adevar ambii sunt femei.

      e ca si cum ar aparea la TV madam Merkel si cu Anegret aia (ea e ministrul apararii) iar noi am trage concluzia ca “Germania pare a fi condusa exclusiv de femei”

        (Citează)

  11. …Amazon Prime Video, serviciu pe care-l plătesc cam degeaba de vreo doi ani, că n-am avut timp de el…

    Dacă-ți vei face timp, mie mi-au mai plăcut și următoarele:
    The Marvelous Mrs. Maisel
    The Expanse
    The Boys
    Good omen
    The Man in the High Castle
    Carnival Row
    …și probabil mai sunt, dar doar de atâtea am avut timp.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus