un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cum să ai presiune mai mare de apă în duș

14 Jan 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

41 comentarii

Radu, zi-mi așa, în termeni inginerești, ce trebuie să fac ca să am o presiune mare a apei la dușul din baie? Nu m-a întrebat nimeni asta, niciodată, dar m-am gândit din când în când la această problemă importantă.

Poate că vă doriți o presiune mare a apei, așa cum găsiți uneori în hoteluri, cu un jet puternic de sare mătreața din păr, masează prostatele și provoacă orgasme, dar momentan este doar un firișor impotent. Iată un ghid de cercetare și rezolvare a problemei.

Singurul termen pe care trebuie să-l cunoașteți este cel legat de debitul de apă. Debit = volumul de lichid ce curge în unitatea de timp, de exemplu câți litri de apă curg pe minut de la robinet (nu-i definiția de manual, dar good enough pentru noi). Contează bineînțeles și presiunea apei pe coloana de alimentare, dar după cum explic mai jos, aceea nu este sub controlul vostru.

Ghidul de mai jos o ia treptat, pe întreg lanțul de aprovizionare cu apă, în ordinea în care ar trebui investigate lucrurile.

PARA ȘI FURTUNUL DE DUȘ

De multe ori de acolo este problemă. Bateria în sine ar putea asigura un debit mai mare de apă, dar un furtun de duș cu secțiune prea mică sau o pară de duș cu debit mic limitează totul. O soluție posibilă este să înlocuiți, deci, furtunul sau doar para de duș cu altele mai bune.

Cum puteți testa, înainte de toate, dacă de acolo este problemă? Păi măsurați debitul de apă. Luați o căldare sau un bidon gol de 5 litri și cronometrați în cât timp se umple cu apă de la para de duș (e mai bine cu căldarea, la bidon probabil veți avea nevoie și de o pâlnie mare) față de jetul care iese direct din baterie. Suplimentar, demontați doar para de duș de pe furtunul ei, dacă nu-i integrat, și măsurați debitul la ieșirea din furtun.

Nu vă luați după impresia vizuală asupra debitului pentru că multe baterii au aerator pentru a micșora debitul de apă, păstrând totuși impresia unui jet puternic. În practică, însă, nu oferă același grad de satisfacție.

Măsurați debitul în toate locurile indicate în schema de mai jos:

Dacă debitul este mic doar prin pară, schimbați-o. Dacă și furtunul limitează debitul, cumpărați altul mai gros. Dacă aveți același debit indiferent pe unde măsurați curgerea apei, poate că bateria în sine limitează debitul și aceasta trebuie schimbată.

(O posibilă idee este să luați și o pară de duș cu concentrator de jeturi, eventual una reglabilă care are și un mod cu mai puține jeturi, ceea ce le face mai puternice. Eu nu asta îmi doresc, ci vreau și debit mare.)

BATERIA DE LA CADĂ/DUȘ

De obicei lumea cumpără o baterie cât mai ieftină, că se gândește că toate sunt la fel. “Dai de robinet, curge apă, e simplu.” Sau poate cumpără una mai scumpă cu gândul că-i mai fiabilă și nu începe să picure apă în timp.

Problema este, însă, că bateriile au și debite diferite, în funcție de dimensiunile lor interioare, ba chiar au debit diferit pe ieșirea de duș decât pe ieșirea directă de apă. Eu am luat în baie un set Grohe de baterie de chiuvetă și baterie de cadă cu tot cu pară de duș, dar e un model entry-level și asta se cunoaște și la debit.

Uneori poți găsi în specificațiile de pe site debitul pe baterie sau chiar și pe duș. Cei de la Grohe țin minte că au un catalog în care erau menționate toate, dar online nu-l găsesc. Nu-i nimic, investigați ce aveți voi (prin măsurare directă sau din specificațiile tehnice) și luați altă baterie dacă este cazul, poate de la o firmă ce scrie clar debitul respectiv în informațiile tehnice.

(Vedeți și că de multe ori specificațiile se bat cap în cap: la aceeași baterie, pe site-ul Romstal scrie 3,8 litri/minut în titlul paginii, 5,8 litri/minut despre debitul aeratorului, iar în specificațiile originale ale produsului scrie 20 l/min pe direct și 13 l/min pe duș)

Iată schema bateriei mele (cred, parcă Eurosmart am luat) în care scrie că debitul pe direct ar putea fi de 20 de litri/minut la o presiune a apei de 3 bari, dar pe ieșirea de duș am doar 15 litri/minut la aceeași presiune a apei de la rețea. M-am uitat la una de la IKEA, aleasă la întâmplare, și scrie în site “Debit pentru baie: 20 l/min”, dar fără a preciza clar dacă are alt debit pe ieșirea de duș.

Înainte de schimbarea bateriei, totuși, verificați dacă nu cumva are reglaj de debit. Tot prin schemele bateriei mele este menționat și reglajul, trebuie să demontez robinetul și cu un imbus pot limita debitul.

La bucătărie am o baterie IKEA care are și ea limitator de debit. Investigați deci și acest aspect.

ȚEVILE DIN CASĂ

Este posibil ca țevile care sunt trase de la coloana de apă a blocului sau de la centrala casei să fie subdimensionate și atunci debitul prin ele este mic. Din experiența mea cu diverși instalatori, mulți cred că-ți fac ție un serviciu instalându-ți țevi mai înguste pe principiul “curge apă, deci ești fericit și ai făcut și economie”, deși economia este de câțiva lei la o lucrare pe care o faci o dată pe deceniu sau chiar mult mai rar.

Uitați-vă, deci, pe la țevi, ce diametru au și ce debit maxim poate circula prin ele. Dacă aveți unele prea înguste, schimbați-le dacă mai aveți cum. De multe ori e imposibil, că sunt trase prin pereți sau pe sub căzi.

COLOANA BLOCULUI

Dacă locuiți într-un bloc în care presiunea apei este foarte mică din diverse motive (pompe proaste, alimentare slabă, rețea învechită șamd), nu prea aveți ce-i face. Observați că majoritatea producătorilor de baterii menționează debitul la o presiune de 3 bari (43 PSI), iar bateriile de obicei suportă până la un maxim de 5 sau 10 bari.

Cum puteți afla presiunea apei în bloc? De obicei este un manometru montat pe coloana de alimentare, în subsolul blocului. Intrați acolo ca să o citiți sau întrebați administratorul cât este aceasta. Dacă apa intră cu presiune în instalația blocului, ar trebui să și-o păstreze, poate cu mici variații la etajele superioare sau în momentele când pe toți locatarii îi apucă îmbăierea.

Dacă presiunea la intrarea în bloc este bună, dar la voi în apartament apa ajunge cu presiune mult mai mică, e posibil să fie o problemă pe coloana de alimentare. Poate s-a rupt cândva țeava pe undeva și omul care a reparat-o a pus cine știe ce reducții ce-i limitează debitul sau presiunea.

Aici e mai greu de lucrat, că nu prea se înlocuiește întreaga coloană decât foarte rar.

Dacă locuiți la casă, ar trebui să știți foarte bine ce instalații ați făcut, exceptând cazul în care ați mers orbește pe mâna unui instalator și acestuia îi plăcea apa leșinată. Dacă ați cumpărat casa făcută la cheie, tot pașii de mai sus trebuie urmați pentru a găsi o eventuală limitare, doar că se mai adaugă și verificarea centralei termice, a boilerului și a altor instalații pe care poate le aveți în sistem.

(fotografie din Casa Ceaușescu)

    41 comentarii

  1. De obicei este de ajuns sa scoți limitatorul din para de duș. Perele noi vin cu un dop sau inel din cauciuc care limitează presiunea pentru a face economie la consumul de apă.

    Grohe e un brand foarte ok pentru piese și accesorii de baie.

      (Citează)

  2. Soluție: muta te din blocul comunist.
    Blocurile noi nu au problema asta.

      (Citează)

    • Am vizitat destule blocuri noi, nu-i paradisul pe acolo. Nu știi niciodată pe unde s-a furat la cântar.

        (Citează)

    • Mihnea, dacă zona are problema asta.. poate fi blocul si din 2020. Te invit in Popesti-Leordeni să vezi acolo probleme.

      Radu, multumesc pt articol, am mai invatat ceva – ca exista reglare de debit la unele modele.

        (Citează)

  3. Presiunea de la subsol nu e aceeași cu aia din apartament. Fizic, pierzi 1 bar la fiecare 10m de înălțime, deci la etajul 2 ai deja cu un bar mai puțin, la 5 cu încă unul și tot așa…

      (Citează)

  4. Mihai Oprisiu

    14/01/2020 la 9:26 AM

    Și dacă n-ai de la rețea?

      (Citează)

  5. Principalul motiv pt care debitul la dus se reduce sunt depunerile de calcar din para.
    Iar despre asta nu se zice absolut nimic in articol.

    Si e un subiect f bun, pt ca eu inca nu am reusit sa elimin calcarul din para de dus in mod multumitor. Parele nu prea pot fi desfacute iar inmuiatul in chestii nu functioneaza pt ca lichidul nu ajunge in interiourul parei.

      (Citează)

    • Se desface si para, ca tot de oameni a fost asamblata. Daca e cumva capsulata si se sparge la deschidere, cumpara alta care nu e.

        (Citează)

    • @nashu_mare
      eu nu am reusit sa desfac para mea Grohe si nici nu am gasit pe net sau in manual instructiuni.
      Sigur, as fi putut sa o fortez dar mi-a fost teama ca o sa o rup.

      Asa ca am luat alta para, tot Grohe, dar alta versiune ca nu se mai gasea de asta de care aveam eu – surpriza a fost ca asta noua avea debitul la fel de prost ca aia veche calcaroasa :-)

        (Citează)

    • Vezi sa nu ai furtunul gâtuit.

      Oricum, acum ca ai alta pară, de ce să îți mai fie frică să o spargi pe prima?

        (Citează)

  6. Imi place sa fie o oarecare presiune dar nu e bine nici cand scapi o secunda dusul din mana si se zvarcoleste ca si capul unui dragon, improscand apa pe toata faianta.

      (Citează)

  7. nwradu:
    Exact! Am pățit asta la un hotel, credeam că voi rămâne cu vânătăi.

    Iexact. Parca am fi in Seinfield cu aceasta “problema”.

    Pentru cei care locuiesc in Bucuresti si nu au centrala proprie, cred ca o problema mai mare o sa fie lipsa apei calde, nu lipsa presiunii. Zic si eu..

      (Citează)

  8. Vrei sa faci nevasta fericita apropo de orgaseme la dus ? Pui pe circuit o pompa booster de pe o masina de spalat cu presiune, ca tot esti inginer :).

      (Citează)

  9. Din 4 centrale de apartament pe care le-am vazut cu ochii mei, toate aveau probleme cu debitul, atat pe apa calda cat si rece, dar si cu temperatura apei calde care nu are destule grade (RADET-ul ofera o temperatura mult mai buna). Asta in conditiile in care setarile au fost facute conform recomandarilor din cartea tehnica (intre 45 si 50 grade). Dar real, nu pare ca primesti ce setezi. Probabil conteaza si modelul, pretul si cel care ti-o monteaza. O alta chestie care nu-mi place la centrala e faptul ca in timp ce faci dus scade brusc debitul si/sau temperatura daca altcineva deschide robinetul in bucatarie. Oare centralele mai scumpe rezolva acest aspect?

      (Citează)

    • Nu neapărat. Centrala are o putere limitata de încălzire a apei calde, că e nouă sau veche, scrie pe ea. La fel și un debit limitat de circulație / alimentare.

      De exemplu. Puterea. Daca e iarnă și centrala ta de 24 kwh încălzește apa de la 10 la 40 de grade ( nu contează că o încălzește la 50 și amesteci tu cu apa rece până la 40, e aceeași energie în apa aia cu care te speli ) , la o diferență de 30 de grade ai nevoie de circa 35Wh / l încălzit. ( 4185 J/ kg *°K, aproximam 1l = 1kg)
      Dacă dușul tau are un debit de 15l/min și îl folosești “blană”, asta înseamnă 900l/h , înseamnă 31.5kwh , adică depășești puterea de încălzire a unei centrale de 24kw. Tine minte că dacă e iarnă poate mai vrei și căldură în calorifere.
      Centrala aia are ea un buffer acolo ( minirezervor) mai recircula , eventual apa prin instalație pentru a o pastra mereu caldă, dacă ai un astfel de montaj, câștigi niste litri , și dacă nu ții dușul pornit într-una nu ai probleme. Dar dacă vrei dușuri lungi sau cada ochi cu apă e posibil să ai probleme. Și oricât de nouă ar fi tot depinde de puterea nominală.
      Poți îmbunătăți aspectul ăsta cu un vas tampon ( puffer/buffer ) presurizat , in care stochezi ceva apa caldă ( 50-100 de litri, cât calculezi că ai nevoie ) lucru care , într-o oarecare măsură îți poate rezolva și problema de debit. Trebuie ajustată, în cazul ăsta și capacitatea vasului de expansiune.

      Altfel, dacă dai drumul la toti robineții de prin casa indubitabil va scădea presiunea.

        (Citează)

  10. Marean:
    Principalul motiv pt care debitul la dus se reduce sunt depunerile de calcar din para.
    Iar despre asta nu se zice absolut nimic in articol.

    Si e un subiect f bun, pt ca eu inca nu am reusit sa elimin calcarul din para de dus in mod multumitor. Parele nu prea pot fi desfacute iar inmuiatul in chestii nu functioneaza pt ca lichidul nu ajunge in interiourul parei.

    Corect.
    Din cauza presiunii mici la dus am chemat un instalator care a scos calcarul din interior. Ai nevoie de o cheie speciala sa poti scoate “capacul” din interiorul bateriei.

      (Citează)

  11. Crezi ca la nevasta se referea cand a zis de prostata?

      (Citează)

  12. Hai sa ridic si eu o problema legata de centrala. De cand am pus hidrofor la subsol (in primii doi ani cat am locuit acolo neavand problema asta), cu vas tampon (bloc de 4 etaje, 8 apartamente), am observat ca iarna apa calda nu mai este fierbinte, cel putin nu cat ar trebui conform reglajului din centrala. Am chemat garantia de la centrala, a mosmondit Dorel vreo 2 zile, a si schimbat ceva piesa pe acolo, degeaba. Dupa un timp, am observat ca la debit mai mic de apa calda, apa venea mai fierbinte. Adica exact cat era reglata in termostatul din centrala. Tot sapand, m-am uitat prin specificatiile centralei si am vazut ca unul dintre parametrii centralei este debitul de apa calda menajera (ACM) asigurat la deltaT = 30 de grade. Asta am interpretat eu ca centrala e capabila sa-ti asigure un debit de ACM ridicandu-ti temperatura cu max 30 de grade.
    Ce s-a intamplat cand am montat hidroforul cu vasul tampon? Fiind la subsol, unde iarna se fac maxim 10 grade si apa stand in vasul tampon (500L), ea se racea fata de temperatura cu cat ar veni de la Apa Nova pe teava (probabil un 15-18 grade iarna). Astfel, centrala mea nu putea sa ridice temperatura decat la max 40 de grade la debitul maxim. De aia cand scadeam debitul, temperatura apei din centrala crestea, devenea fierbinte.
    Acum, intrebarea mea este daca stiti vreo centrala cu debit mai mare la deltaT=30 grade C.

    @Danyzus: rapsunsul pentru de ce scade temperatura apei cand se mai da drumul la un robinet il gasesti in explicatia mea de mai sus. De ce scade si debitul, asta tine probabil de debitul total care iti intra in apartament sau de cum e proiectata instalatia de tevi de la tine din apartament. Sau, poate chiar de debitul maxim pe care il da centrala.

      (Citează)

  13. Nu ma pronunt despre presiune ca nu am avut probleme pana acum. Dar bateria din schitele alea trebuie schimbata cu una termostatica.

      (Citează)

  14. cateva idei:

    – pt cei ingrijorati de calcar, uitati de instalatori si “chei speciale”, exista un singur leac: otet. lasi in otet piesa care trebuie si gata
    – in general blocurile noi din Romania sunt mai prost facute decat cele vechi. mai ales instalatiile. la case e alta poveste, depinde cine si cum le-a facut si cati bani ai bagat in ea

    – cat despre jetul de apa, si eu sunt ultra-fan de jet puternic si ador hotelurile unde ies cu vanatai din dus, din pacate ce zice Radu va fi foarte curand imposibil, cum e de altfel cazul prin Vest, unde majoritatea dusurilor si robinetelor vin by default cu aeratoare si unele sunt f greu de demontat.
    motivul e simplu: economia de apa, e o chestie de bani si de bun simt, legata de faptul ca multe zone din lume (europa inclus) au o problema cu consumul de apa.

    un cap de dus mai vechi, fara aerator sau alte sisteme, poate consuma peste 20l/minut. OK, iti da super jetul ala pe care si-l doreste Radu dar consuma enorm, un dus de 5 minute inseamna 100l de apa!
    un cap de dus performant, dar care nu iti provoaca orgasm, e undeva sub 9l/minut, unele pot si mai bine.

    asa ca, presiunea e f misto, dar economia de apa e si mai misto (da, stiu, in Romania nu merge, libertatea personala e mai presus de orice, economiile si reglementarile sunt pt comunisti,etc

      (Citează)

    • Copiii din Africa nu au apa, asa ca nici românii nu trebuie să aibă apă, că deși avem destulă, trebuie să o dăm la export. Să le luam africanilor banii, gen.

        (Citează)

    • @Stefan
      ai incercat cu otet sau zici teoretic?
      ca teoretic stim si noi ca otetul dizolva depunerile de calcar, dar problema in practica este ca otetul nu ajunge in interiorul parei ca sa dizolve depunerile de pe canalele alea.

      eu am lasat para la inmuiat si in otet si in solutie din aia speciala (acid citric) si nu a facut nici o diferenta.

        (Citează)

  15. Primiti si voi reclame pe diverse retele de socializare la niste capete de dus (chinezesti) transparente cu multe gauri mici care se lauda cu presiune mare desi nu ai presiune mare la apa?

    pun un link ca exemplu
    https://www. gearbest .com/shower-head/pp_1713974.html?wid=1433363

      (Citează)

    • Am avut ocazia să folosesc un dus cu găurile fine de tot. Ceva în genul acelor din reclamele magazinelor chinezești. Merită investiția in asa ceva! Dar neapărat cu filtru în manerul de la dus. Acum nu stiu la ce debit funcționează corespunzător acele pare de dus, unde l-am folosit eu cred ca era presiunea corespunzătoare. Tot aman să-mi command si eu unul dac acum ca mi-ai amintit comand unul de curios.

        (Citează)

  16. Am o întrebare oarecum în zonă. După fiecare duș, la vreo 15-20 de minute din pară începe să curgă apă și nu înțeleg de ce.
    Robinetele sunt închise și aș zice că se scurge ce a rămas în pară, dar de ce după acel timp și nu imediat după ce am oprit apa.
    Ceva idei?

      (Citează)

  17. Marean:
    @Stefan
    ai incercat cu otet sau zici teoretic?
    ca teoretic stim si noi ca otetul dizolva depunerile de calcar, dar problema in practica este ca otetul nu ajunge in interiorul parei ca sa dizolve depunerile de pe canalele alea.
    eu am lasat para la inmuiat si in otet si in solutie din aia speciala (acid citric) si nu a facut nici o diferenta.

    bai, la mine a mers, si apa pe unde locuiesc eu este fff calcaroasa. atat de calcaroasa incat prima oara cand simit diferenta cand faci dus (fata de exemplu de cea din Bucuresti).
    am lasat para de dus in otet, am lasat si un aerator, in general le las sa stea 1 ora, apoi incerc sa le agit in lichid, sa patrunda peste tot si apoi le mai las inca o ora. si se curata de fiecare data.

      (Citează)

  18. Marean:
    @Stefan
    ai incercat cu otet sau zici teoretic?
    ca teoretic stim si noi ca otetul dizolva depunerile de calcar, dar problema in practica este ca otetul nu ajunge in interiorul parei ca sa dizolve depunerile de pe canalele alea.

    eu am lasat para la inmuiat si in otet si in solutie din aia speciala (acid citric) si nu a facut nici o diferenta.

    Apa cum ajunge in interiorul parei ? Prin furtun. Toarna si tu prin capatul celalalt, tinand para submers intr-o oala tot cu otet. O mai agitit din cand in cand. O sticla de otet e 3 lei.

      (Citează)

    • pai apa are nevoie de presiune ca sa treaca prin toti porii parei de dus.
      incearca sa torni apa intr-o para de dus si o sa vezi ca iti curge doar prin partea de jos.

      in fine.

        (Citează)

    • de aia o mai agiti putin, si o lasi mult de tot la “macerat”. la mine merge, am avut mai multe pere (?) de dus de la Grohe, majoritate au un cauciuc flexibil in dreptul gaurilor, daca il freci putin cu mina se desprinde calcarul si intra mai bine otetul.

        (Citează)

  19. nashu_mare:
    Copiii din Africa nu au apa, asa ca nici românii nu trebuie să aibă apă, că deși avem destulă, trebuie să o dăm la export. Să le luam africanilor banii, gen.

    mai mai las-o cu gluma asta, ca e veche :)
    a spus cineva ca romanii, acesti bravi oameni care au rabdat 60 de ani de comunism si lipsuri, nu trebuie sa aiba apa?
    nu. vorbeam de debit si consumul de apa.
    si nu are nicio legatura cu copii din Africa, e vorba de economie de apa, care prinde bine oriunde.

    inmulteste o diferenta de cateva zeci de litri pe dus cu cateva milioane de oameni (in fine, depinde cati romani fac dus zilnic) si o sa intelegi ca diferenta poate fi fantastica.

      (Citează)

    • E veche din cauza ca si atitudinea asta de self-righteousness (importata de fapt din zone in care are baze logice) e veche. Este destul de evident ca dusul nu este numai o activitate de igiena. Nu este nici un mare lux, cel putin nu in România si nu are legatura cu lipsurile din perioada comunista sa ai asteptari realiste sa poti sa faci un dus cum iti place. Nu este nici macar echivalentul placerii de a avea fructe proaspete pe tot timpul anului.

      “Fantastic” este un concept relativ. Este fantastic sa ai piscina in desert, fantastic este sa ai partie de schi in Qatar, nu este deloc fantastic sa ai o gramada de apa dulce in România sau Germania. Fantastic este sa poti face plaja la 40 de grade in Scotia sau sa umbli in bermude prin vreo statiune de cercetare de la Polu’ Nord.

      Economia de apa potentiala in Romania este fantastica doar daca o raportezi la lipsurile de apa dulce din alte parti. Daca o compari cu resursele disponibile aici, e doar meh.

        (Citează)

    • Bucuresti nu e Dubai sau Cape Town, de acord, e apa. Dar asta inseamna ca trebuie sa irosesti apa degeaba?
      e absurda pozitia asta, tocmai in momentul in care ai foarte multe tari, multe dintre ele fara probleme majore de aprovizionare cu apa (gen Franta sau Germania) care fac eforturi sa reduca consumul de apa.
      daca poti sa faci un gest mic, minuscul chiar (=sa ai un dus mai performant, acompaniat de o mica scadere de presiune), de ce nu ai face-o? oricum, dusurile noi, alea mai scumpe si performante reusesc sa iti dea impresia de jet puternic cu mai putina apa/debit deci oricum asta e o non-problema.

        (Citează)

    • Atât timp cât folosești apa ca să te simți fizic mai bine, nu e degeaba, e cu un scop.

      Da, normal ca e mai logic sa folosesti o solutie moderna, insa daca aia nu te satisface la fel, are sens sa te intorci la cea veche. Discutia de aici de la premiza asta a inceput.

        (Citează)

    • Nu inteleg ce se intampla daca tu faci economie la apa in Romania. Exceptand faptul ca se economiseste ceva energie la epurarea apei. Nu e ca si cand apa economisita in Romania pleaca la export in Africa sau, prin subteran ajunge la cei de acolo.

        (Citează)

    • se pare ca aveti toti o obsesie cu Africa :) desi eu nu am mentionat niciodata asta.
      e vorba de economia de apa, punct. scopul nu e sa o trimiti undeva, scopul e sa consumi mai putin. se aplica si la caldura si la electricitate, alte domenii unde romanii sunt departe de a fi performanti (apartamentele incalzite la 25-26 de grade iarna sunt caz curent in Bucuresti).
      in fine, va veni probabil un moment cand chestiile astea vor fi puternic reglementate si in Romania, la fel ca si in restul tarilor “cu apa calda”.

        (Citează)

  20. Marean:
    pai apa are nevoie de presiune ca sa treaca prin toti porii parei de dus.
    incearca sa torni apa intr-o para de dus si o sa vezi ca iti curge doar prin partea de jos.

    in fine.

    Nu stiu de ce nu pot sa dau reply nested de pe telefon, in fine

    De aia am zis submers. Daca si in oala ai otetul peste nivelul perei, otetul din interior nu iese prin gaurile de jos. Ma rog, ideea e sa fie complet in apa, si o mai zgaltai tu din cand in cand. In cazul meu functioneaza, si avem apa serioasa in bv. Daca pun la fiert in cana electrica apa direct de la robinet fara sa treaca prin cana filtranta, ramane fundul alb.

      (Citează)

  21. Am avut aceeasi problema cand m-am mutat intr-un nou apartament. Stau la etajul 8 si presiunea era foarte joasa. Am cumparat o para de dus de pe amazon la vreo $20 si acum e perfect.

      (Citează)

  22. Eu am para de dus cu efect coanda de la zepter. Super smechera. Mai exista?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus