un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

MicroSD Samsung Evo Plus 128 GB la 99 lei (l-am luat, l-am testat)

29 Jan 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

18 comentarii

Săptămâna trecută, la Revoluția Prețurilor, mi-am luat acest card microSD Samsung Evo Plus de 128 GB cu 99 lei. Astăzi, la Crazy Days, este din nou la același preț, 99 lei. Livrarea m-a costat 5 lei până la un EasyBox din zonă (și era 10 lei prin curier acasă, dar oricum aveam treabă în clădirea cu EasyBox-ul).

Este clasa UHS-I U3. L-am luat pentru că se laudă cu viteză mare de scriere. Majoritatea cardurilor pun vizibil pe cutie viteza de citire a fișierelor, dar aia contează mai puțin. Viteza de scriere este importantă pentru că, dacă filmezi la rezoluție mare și rată de bit maximă cu vreun GoPro sau mirrorless, ai nevoie și de scriere foarte rapidă. Eu îl folosesc într-un Sony RX100 M7 cumpărat în decembrie.

Testul făcut de mine cu CrystalDiskMark 7 a dat rezultatele de mai jos. Pentru camere foto/video contează acel secvențial Q1T1, unde a obținut 86,8 MB/s citire și 82,6 MB/s scriere. Rezultatul este foarte bun, că am pe acasă și carduri care scot 80 pe citire și doar 20 pe scriere.

Cardul este și pe lista recomandată de GoPro pentru cardurile lor. Mai am unul identic, cumpărat în luna mai 2019 de la PC Garage cu 129 lei, tot la o campanie de reduceri (că normal era listat la 219 lei). Azi văd că nu-l mai au în ofertă, iar cel mai apropiat ca preț este un Sandisk Ultra la 104 lei, dar este doar UHS-I U1, nu U3 și cred că scrie cam cu 40 MB/s maxim. E bun pentru telefoane mobile.

Am testat anterior și carduri Kingston Canvas și puteți citi acolo toate testele. Sunt bune și ele, în special varianta React, dar nu sunt acum la ofertă. Acum câțiva ani am explicat și de ce am trecut la carduri microSD în toate aparatele mele și folosesc adaptor acolo unde trebuie SD normal. Pe scurt, îmi permite să pun cardurile în aparate în funcție de nevoile de moment. Dacă vreți soluție de transport simplă pentru carduri și adaptoare, sunt aceste Dimecard.

    18 comentarii

  1. Mulțumesc de sfat. L-am luat si eu acum la prețul său real.

      (Citează)

  2. de curiozitate, cu cat ai gasit RX100 M7? eu am reusit sa gasesc cu greu un RX100 M6 la 900 si am pensionat M3-ul :)

    daca vrei sa faci un test real, baga-l in mod burst HI, lasa-l pe RAW+JPG si apasa pe declansator pt cateva secunde. trage 24 de cadre pe secunda, deci o sa vezi repede cand se ineaca…

      (Citează)

    • +1 pentru un review la aparatul foto, plus ceva poze comparative sa vedem diferentele, senzor de telefon vs 1″ vs APS-C daca mai ai mirrorlessul.

        (Citează)

  3. Mersi, am luat și eu unul.

      (Citează)

  4. Bun pret, ca de Felipe gearbest
    Eu de acolo am luat varianta de 64gb acum un an, neprinzand promoție la vreun magazin la noi

      (Citează)

  5. acum tre’ sa iau si eu cardul asta si nici macar nu am nevoie de el.

    eu cand vad ceva redus cu 66%, cumpar.

      (Citează)

  6. Rezultatele depind si de card reader-ul folosit, cu ce l-ai testat?

      (Citează)

  7. Foarte bun, am si eu doua.

    Plus ca am ceva de genul asta – ,https://www.mobiledirect.ro/cititor-carduri-otg-microsd—tf—momax-one-link-type-c_iw2q2y2z2t2.html si copiez pozele din go pro/ nikon direct in telefon.

      (Citează)

  8. Gabriel Covrig

    29/01/2020 la 3:07 PM

    Era 89 lei la quickmobile.ro de 1 luna. Am luat si daca platesti cu card nici nu costa transport !

      (Citează)

  9. haha ce trolaj fin, m am prins.

    nashu_mare:
    Mulțumesc de sfat. L-am luat si eu acum la prețul său real.

      (Citează)

  10. Am in telefon un card de 32GB. Mai are 1GB liber.
    Sa dau 104 lei pe un card mai mare sau sa pun dracului mana sa descarc pozele si filmele pe PC, cu tot cu backup in cloud?
    Decisions, decisions…

      (Citează)

  11. daca te uiti pe comparatoare de preturi fix acum.. gasesti produsul asta listat in o gramada de magazine cu pret intre 99 si 110 lei.
    iar pretul intreg de la emag (300 lei) e cu o treime mai mare decat cel de la pcgarage de acum 2 ani cand am luat eu cardurile astea.
    inteleg emag si ce are el bun, dar cand crezi in reducerile lui.. esti naiv.

    altfel, da.. bun card si bun pret (doar ca nu reducere).

      (Citează)

  12. Am luat si eu un gunoi de asta de 32 de GB pentru camera auto xiaomi 70mai..merge bine deocamdata, dar am dat mult pe el -vreo 55 de lei parca

      (Citează)

  13. eu am o problema mai aparte cu aceste device-uri de stocare a datelor. Cata “viata” are un astfel de MicroSD? Banuiesc, fireste, ca depinde de numarul de scrieri si citiri, dar asa, in mare, pot pune niste fisiere pe el care sa fie citibile peste, sa zicem, 20 de ani, cu o rata de accesare de, iar sa zicem, 10 accesari lunar ?

      (Citează)

  14. chiar aveam nevoie de 2 bucati. Mersi!

      (Citează)

  15. multumesc! am dat si eu comanda de 2 bucati!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus