un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Seriale: The Witcher (Netflix) este bine făcut

23 Dec 2019  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

20 comentarii

The Witcher, pus vineri pe Netflix, s-a inspirat din Game of Thrones și vine cu două elemente făcute celebre de acel serial: lupte destul de violente, cu sânge din abundență, și nuditate feminină din plin, lucru bun având în vedere că au ales actrițe frumoase pentru majoritatea rolurilor.

Dar nu de asta zic că-i bine făcut, ci pentru că vine cu personaje plăcute, bine dezvoltate de-a lungul celor 8 episoade, cu un scenariu complex, chiar dacă uneori prea complex, și cu impresia generală că la acest serial chiar s-a muncit pe toate planurile. Costumele, de exemplu, sunt foarte mișto realizate, tot la nivelul GoT. Luptele sunt foarte bine puse în scenă, cu o coregrafie bine făcută, iar efectele speciale sunt și ele la un nivel înalt.

Eu n-am jucat deloc jocul The Witcher și nici n-am citit seria de cărți care a stat de fapt la baza lui, dar serialul mi-a plăcut mult. Nu știu dacă și fanii jocului vor zice la fel, dar chiar nu contează. Filmele făcute doar pentru fanii unui joc ies de obicei prost.

(Serialul este făcut chiar de Netflix, apropo, care în ultimele două săptămâni au pus mai mult conținut bun pe platformă decât pot urmări în 3 luni, iar în curând vin și altele, precum Lost in Space sezonul 2.)

Scenariul este simplu. Un regat cucerește un alt regat, iar tânăra prințesă Ciri este cam singura supraviețuitoare importantă și cu limbă de moarte i se spune să-l caute pe Geralt din Rivia. În paralel îl vedem și pe Geralt, zis the witcher (adică masculinul de la witch), care este un luptător șmecher care merge din sat în sat și ia diverse quest-uri pentru bani, de obicei omorând diverși monștri și salvând oamenii de diverse blesteme, exact ca într-un RPG. La un moment dat i se face o prorocire: trebuie să întâlnească fata din pădure, că așa este destinul său.

Există și al treilea personaj principal, tânăra vrăjitoare Yennefer, salvată de la o viață nasoală și antrenată în ale magiei. De-a lungul episoadelor vom vedea cum se întrepătrund destinele celor trei personaje, cum acțiunile lor anterioare au dus la situația din prezent și ce legături există între ele. Eu am prezentat totul mai simplu decât este, că în realitate situația este complicată de politică, asasinate, diverse interese, profeții, vrăji și altele. Mie mi s-a părut și un plot twist destul de bun legat de trecut și prezent.

Actorii principali sunt Henry Cavill în rolul witcher-ului, pe care-l știți ca Superman din Man of Steel, Batman vs Superman și Justice League. Îmi place de el ca actor, dar în The Witcher este cam stană de piatră în primele episoade, deși apoi mi s-a părut că se mai destinde și devine mai expresiv și mai plăcut. Anya Chalotra, care o joacă pe Yennifer, este o actriță frumoasă și joacă foarte bine. Castingul în general a fost foarte bun.

Sunt o mulțime de personaje. De fapt, problema serialului este că vreo 3 episoade sunt cam de umplutură, făcute probabil pentru ca fanii jocului să mai vadă niște quest-uri sau locații sau personaje celebre din joc. De exemplu, Geralt se întâlnește la un moment dat cu regele elfilor, dar scena nu aduce nimic important pe lângă un pic de character development; similar, Ciri este salvată de niște oameni și apoi de elfi, dar asta nu avansează povestea prea mult, ci doar arată ce probleme sociale erau în respectiva lume magică.

Mai sunt și niște monștri, cu tot cu scene ușor scârboase gen Alien. Uneori te întrebi “what the fuck was that?”. Per total, însă, am urmărit The Witcher cu plăcere, am făcut un binging de zile mari, și abia aștept sezonul 2.

Jocul The Witcher 3, considerat unul dintre cele mai bune făcute vreodată, costă 9 euro pe Steam (și varianta cu addonuri e vreo 14). O să-l iau și eu. Iar dacă vreți să citiți cărțile lui Andrzej Sapkowski, de la care au pornit toate, le găsiți pe eMAG, Libris, Elefant și Nemira.

    20 comentarii

  1. e simpatic, l-am vazut si eu in weekendul asta :)

      (Citează)

  2. Mie mi s-a părut chiar slab, făcut pentru fanii cărților și jocurilor. Lumea nu este explicată deloc, nici regulile din acea lume, așa că nimic din ce se întâmplă nu este surprinzător. Apar regate random, personaje despre care ar trebui să îți pese doar pentru că… ar trebui, un război în care din nou nu mi-a păsat ce se întâmplă pentru că personajele erau antipatice de fiecare parte. Puterile și limitele lor sunt foarte vagi – Mousesack ține piept unui asediu până zice gata, nu mai pot, dar pare fresh ca după o zi de spa. Alți vrăjitori”puternici” se ofilesc după o singură “schemă”, cea mai mare putere a lui Geralt este că își schimbă culoarea ochilor (și la ce îi folosește asta?). “Plot twistul” de care zici nu a fost deloc twist, chiar în primele episoade apar personaje care tocmai au murit, sau copii ce erau adulți cu câteva minute in urmă. Altă problemă, de ce doar unele personaje îmbătrânesc?

    Dacă serialul s-a vrut un fan service, sper că fanii s-au bucurat de el si a fost ceea ce trebuie pentru ei. Dar ca serial de sine stătător, pentru mine, care nu am citit cărțile și nu am jucat jocurile, este doar o înșiruire de fapte, personaje și locații de care ar trebui să îmi pese. Este doar o altă încercare de a fi GoT, doar pentru că arată tâțe fie că are sau nu rost.

      (Citează)

    • Am scris si in alta parte, Cavill il intruchipeaza aproape perfect pe Geralt cel din jocuri pe care chiar el a zis ca l-a jucat in draci. Sezonul 1 este o insiruire de nuvele din cartile 1 si 2 …scurte nuvele pt a ne prezenta viata lui Geralt, deci foarte putina legatura cu adevarata poveste dintre Ciri-Geralt, care de fapt va incepe cu cartile 4-8, deci probabil sezonul 2
      Lumea nu este explicata …pt ca nici in carti nu este explicata, Redania, Temeria, Nilfgard. kaer Moerh . Aceste zone vor fi detaliate mai incolo.
      @nwradu Nu stiu cat se aseamana cu GOT, dar cartile /jocurile sunt la fel de sangeroase in ceea ce priveste matele si capetele . Nu ar avea farmec deloc daca nu ar fi.

        (Citează)

    • “Lumea nu este explicată deloc, nici regulile din acea lume, așa că nimic din ce se întâmplă nu este surprinzător.” Poftim?

        (Citează)

  3. M-am trezit sambata pe la 4 dimineata ca sa il vad si nu mi-a parut rau.

    Am jucat putin doar primul joc Witcher, mi s-a parut destul de reusit. Celelalte jocuri din serie mi s-a parut foarte interesante din prezentari si filmulete, asa ca eram chiar curios in privinta serialului.

    Netflix a facut o treaba mult mai buna cu The Witcher decat de exemplu cu Lost in Space sau Sabrina, cazuri in care efectiv si-au batut joc de sursa si au calcat pe spiritul materialului original.

    Mi-am dat seama tarziu ca actiunea prezentata se intampla in 2 planuri de timp diferite, chiar 3 de fapt daca tinem cont de Yennefer si ca ea a devenit vrajitoare cu ani de zile inainte de actiunea principala a serialului.

    Nu ma asteptam sa imi placa Henry Cavill in acest rol, mi se parea prea tanar si prea baiat bun pentru un personaj intunecat si prost dispus care seamana mai curand cu Batman (sabii, pumnale, potiuni si desagi).

      (Citează)

  4. Legat de joc, sunt reduceri si pe gog.com
    The Witcher 2: Assassins of Kings Enhanced Edition e 2.69 euro.

      (Citează)

  5. Te prinde după ce te uiți la câteva episoade dar :
    – cgi este foarte slab
    -decorurile simpliste
    -modul de filmare e ciudatel, schimba foarte des cadrele în timpul dialogului
    -culorile nu sunt cele mai plăcute
    -nu știi in ce perioada prezintă acțiunea, fie ca e la 10 ani distanta, personajele arata la fel
    În rest e mișto!

      (Citează)

    • Era sa ma opresc din citit dupa prima liniuta. Dar am zis sa-ti dau o sansa. Dupa a doua m-am convins ca nu stii despre ce vorbesti.

        (Citează)

  6. Tot respectul pentru fani si pentru gusturile acestora însă, mie personal, nu mi-a plăcut…m-am oprit la episodul 3. Asa cum remarca si Adrian, mai sus, mi s-a parut un serial slab … ca incepator, nu am inteles mai nimic din lumea Witcher …au aruncat personaje si întâmplări fara a explica pentru necunoscători ce este cu ele…sincer o amestecatura de întâmplări, personaje și evenimente…

      (Citează)

  7. Am vazut doar primul episod insa mi-au placut deja cum joaca Geralt, vocea in special, ma gandeam ca nu au cum sa reproduca cu alt actor.

    Atmosfera si decorurile simpliste asa cum se regasesc si in jocuri.

      (Citează)

  8. Nu am citit cărțile, doar m-am jucat. Dar nu este deloc inspirat din got. Inclusiv în joc îți alegi dacă și cu cine sa faci sex, pentru ca asa e construit Geralt. Iar la faza cu mult sânge, putem zice și ca AC ar fi inspirat din got…

      (Citează)

  9. Echipa de PR de la Netflix România, merită felicitări și o mărire. :)

    https://www.facebook.com/NetflixRO/videos/1015506318800755/

      (Citează)

  10. Am văzut tot sezonul. Recunosc că, dacă nu aș fi citit cărțile, începând de la episodul 2 m-ar fi pierdut. Dar citindu-le, nici unul dintre episoade nu mi s-a părut de umplutură, fiecare contribuie cu ceva la conturarea personajelor. În episodul 7 se împletesc firele care pânâ atunci păreau răzlețe.

    Ce mi-a plăcut mai puțin au fost momentele care în cărți m-au emoționat puternic, dar în film au fost destul de sec prezentate (lupta cu strida, întâlnirea cu dragonul auriu, găsirea lui Ciri)

    Actrița care o joacă pe Yennefer este foarte bună, deși în imaginația mea, imaginație ajutată și de jocuri, era mai frumoasă.

      (Citează)

  11. 1. Mi-a placut serialul, l-am vazut pe tot duminica, sper sa crească de la sezon la sezon.
    2. Chiar urasc treaba asta cu GOT, asa este universul, atat in carti cat si in video game, nu are nici o treaba GOT cu faptul ca are The Witcher nuditate sau blood&gore. Jesus, nu a inventat GOT apa calda. Daca stau bine sa ma gandesc, primul serial din era recenta cu nuditate si mult sange a fost Spartacus nu GOT… Dar hei… Tot ce apare o sa fie catalogat GOT wannabe

      (Citează)

  12. Ai mai sters din pacatele cu articolul despre Mandalorian. Pune mana si joaca jocul :) O sa apreciezi si mai tare serialul :)

      (Citează)

  13. N-am citit cărțile, n-am jucat jocul și nici GoT n-am văzut, dar serialul mi s-a părut OK. Merge la sfârșit de săptămână în loc de altceva.

      (Citează)

  14. M-ai pierdut din primele randuri, ce treaba are the witcher cu got? Articol de duzina..

      (Citează)

    • Păi scrie chiar acolo că “vine cu două elemente făcute celebre de acel serial: lupte destul de violente, cu sânge din abundență, și nuditate feminină din plin”. Dacă treceai de cuvântul GoT aflai.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus