un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Câteva articole de citit la 30 de ani de la Revoluție

22 Dec 2019  ·

GÂNDURI  ·

21 comentarii

Operațiunea Trandafirul de la Timișoara, din 17 decembrie 1989, mi se pare printre cele mai oribile momente ale Revoluției. Când mai auziți pe cineva zicând că era bine sub Ceaușescu, să-i citiți ultima frază de mai jos ca să înțeleagă cât de mult valorau cetățenii de rând pentru cei de la conducerea țării:

Cenușa a 43 de oameni, aruncată într-un canal

Mihaela Ferkel avea să afle mai târziu că 43 de corpuri celor morţi din cauza represiunii de 17 decembrie au fost furate de la morga spitalului de cadre militare, au fost transportate la Bucureşti şi incinerate. Printre acestea, şi soţul ei. Cenuşa adunată în patru pubele de gunoi a fost aruncată în Dâmboviţa printr-o gură de canal. Operaţiunea, ordonată de Elena Ceauşescu însăşi, s-a numit “Trandafirul”.

Citiți integral pe Digi24 despre ziua de 17 decembrie în Timișoara. Cred că mulți oameni nu înțeleg acum, în vremurile când ai libertatea de a înjura cum vrei tu orice partid și politician, că în urmă cu 30 de ani mai mulți oameni au fost împușcați în stradă pentru că au strigat “jos dictatorul”. Mihaela Ferkel, din citatul de mai sus, și-a dus soțul la spital, iar apoi militarii au dat-o afară de acolo. A aflat ulterior că soțul ei a murit, iar cadavrul i-a fost incinerat pentru că Ceaușescu acționa deja pentru a ascunde urmele oricăror proteste, considerând că încă le poate opri.

Mă întreb cum s-a făcut asta. Cineva a condus de la Timișoara la București cu un camion plin cu 43 de cadavre?


Digi24 are articole destul de detaliate cu fiecare zi a Revoluției, cu interviuri și momente importante. Le găsiți aici.


Anul trecut am scris eu un articol despre poeziile în care Ceaușescu era preaslăvit ca erou al neamului, primul bărbat, de ne luam lumina din lumina ochilor săi. Iată o strofă:

Avem un barbat intre noi si lumina
ne luam din luminile ochilor sai
e bland ca amurgul sfintind Bucovina
si aprig ca Oltul vuind printre vai
pamantul acesta l-a dat, intr-o iarna
asa cum da iarba dintai, prevestind
schimbarea la fata a firii si-a vechei
suflari romanesti cu peceti de argint.

Citiți-le pe toate aici.


Cum munceau românii până în 1989. Cam așa “duduia” industria aia despre care mulți cred că o aveam și că însemna ceva important pe plan mondial, deși în practică era ineficientă, iar produsele ei nu erau utilizate decât în țările blocului sovietic, unde fiecare contribuia cu bucățica sa de puzzle.

Sigur, există în continuare oameni convinși că industria noastră era perfectă pentru că PCR îi indoctrinase bine în această privință. Am vorbit cândva cu un șef de echipă de pe la o fabrică de electronice și-mi spunea cam ce găsiți în articolul de pe PressOne: rată foarte mare de rebuturi, de umpluseră o hală cu ele ca să le ascundă din rapoartele oficiale, unde trebuie doar să arăți că ai crescut și îmbunătățit producția pentru a nu risca să fii etichetat drept sabotor al economiei.


47 de copii au murit la Revoluție. Mie mi s-a părut cel mai trist articol din toate cele citite despre Revoluție. Este o înșiruire simplă de nume, fără multe detalii, dar suficientă atunci când vezi vârstele lor.

O alta mamă din Sibiu a rămas să-și plângă copilul care a murit ciuruit în maşina în care se afla cu părinţii lui. Alin Paul Chircă avea doar 3 anişori. Era pe bancheta din spate. 35 de gloante au fost găsite în capota ciuruită.

Dacă vreți să citiți mai pe larg despre Corina Roșca, intrați aici. A fost o fată de 6 ani care dormea între părinții ei la etajul 3 al unui bloc din Brașov, când un glonț a intrat pe geam și a ucis-o.

Mă întreb cum treci pesta asta ca părinte. Nu peste moartea copilului, dar peste o moarte atât de șocantă. Cum treci peste faptul că o schimbare a poziției din pat cu 20 de centimetri putea transforma o familie distrusă într-una fericită, normală.


Citez ceva din articolul meu despre poezii:

știați că Moș Gerilă era varianta comunistă a lui Moș Crăciun, reprezentat de un tânăr muncitor ce aducea cadouri copiilor pe 30 decembrie? Zilele de 25 și 26 decembrie erau lucrătoare, că se încerca eradicarea tradiției Crăciunului, iar Moș Gerilă venea pe final de an. Frumos, finuț concept!


Liana a strâns mărturii de la prieteni despre cum au trăit ei revoluția. O găsiți și pe a mea acolo, încercați să ghiciți care este.


Adevărul are câteva stenograme de la o ședință din 1987, când se vorbea despre noi măsuri de austeritate și noi tăieri de electricitate și gaze:

Nicolae Ceauşescu: „Au contoar toţi consumatorii. Dacă blocul îşi depăşeşte consumul, închidem gazele la tot blocul. Comitetul de bloc trebuie să ia măsuri pentru asigurarea raţională a consumului”.


Dacă vreți să vedeți cum trăia Ceaușescu, vă sfătuiesc să vizitați Casa Ceaușescu / Palatul Primăverii din București, pe Bd Primăverii. Reședința este foarte mișto. Detalii găsiți în articolul meu, iar mai jos iată clipul video făcut atunci:

Susține-mă cu un Subscribe:

În alt an, tot la comemorarea Revoluției, am pus pe blog mai multe ziare din acea perioadă. Din păcate, imaginile din articol era pe Photobucket (dont ask, era 2007, nici eu nu mai știu de ce făceam așa) și s-au pierdut, dar am pus chestiunile importante în text.


Imaginile de mai jos sunt dintr-un reportaj mai vechi, dar le-am salvat atunci:

Încă nu înțeleg de ce nu avem un muzeu al comunismului aici în București. O clădire mare, de vreo 3 etaje, în care românii și turiștii străini să vadă astfel de mărturii, să poată citi despre Securitate, Ceaușescu, istoria regimului, congrese șamd.


La 30 de ani de la Revoluție, monumentul ei din București arată ca mai jos. Firea este ocupată cu secretizat manevrele ei cu turcii și cu crescut din pix prețul spitalelor, dar o mână de vopsea și înlocuirea a două dale de marmură n-a fost în stare să facă în aproape patru ani de mandat.

De la morți nu se mai poate fura, așa că de ce să se obosească? Am putea spune, de fapt, că le fură și respectul pe care-l merită pentru că au murit cerând democrație și libertate, dar cred că PSD-ul nu știe multe despre democrație, așa că mai bine să schimbăm numele unui parc în Teoctist Patriarhul și să trecem mai departe.


Ceva spus de Florin Negruțiu pe Facebook în data de 16 decembrie 2019:

Din acest motiv Revoluția de la 1989 nu trebuie uitată. Comuniștii încă sunt la putere. Al doilea om din stat astăzi, președintele Senatului, îl pupa în fund cu deosebită considerație. Oamenii aceștia nu vor schimba niciodată țara în mai bine și trebuie să fie eliminați complet din toate structurile ei.

    21 comentarii

  1. Grav mi se pare și că încă mai găsim prin școli profesori care transmit elevilor ideii trunchiate despre acele vremuri.
    E incredibil cum copiii vin acasă cu convingeri false despre Ceaușescu și regimul lui.
    Cu al meu fac acasă deparazitare ideologică, cu exemple clare, dar restul părinților?

      (Citează)

  2. Foarte bun articolul. Poti sa-ti faci o parere despre perioada comunista si revolutie.
    Cel mai rau este ca lucrurile nu au evoluat intr-o directie buna pe toate planurile.
    Comunismul a avut foarte multe lucruri rele dar sa spui ca nu a avut si lucruri bune consider a fi o prostie.
    Astefel infrastructura s-a dezvoltat foarte putin. Cea ferevioara mai mult s-a degradat.
    Infractionalitatea a crescut, daca inainte te temeai de Militie acum te temi de interlopi. Legile s-au modificat in favoarea lor.
    Multe lucruri facute de stat par facute la misto, doar pentru a fi pe lista si a mai cheltui niste bani cu prietenii. Nici celebrele cartiere de vile / blocuri facute la periferie, nu sunt facute cu cap ci doar pentru profit maxim.
    Spunea Ceausescu in stenograme sa nu ramana un metru patrat de pamant nefolosit in agricultura. Acum cred ca primarii vb sa nu ramana un metru patrat nefolosit in constructii ca de acolo vin $.
    Concluzia este ca democratia e mai faina decat comunismul dar tranzitia nu a fost buna deloc. Este loc de mai bine.

      (Citează)

    • Tu ai ratat esenta articolului lui Radu: pai tot aparatul comunist care a supravietuit dupa revolutie, tot sistemul pus pe picioare de Iliescu si ai lui e responsabil de tot ce ai zis. Politia ineficienta, mana in mana cu interlopii, milionarii de carton care au capusat toate aparatele statului, vezi infrastrucutura unde e foarte usor sa iei 9 din 10 lei acordati investitiilor, ala care cumpara suruburi cu 200 delei bucata la CFR, sanatatea etc.
      Toti sefii de partid, toti securistii si urmasii lor au fost si inca sunt infiltrati in structurile statului, pe care l-au parazitat pana la descompunere, aproape. De ce crezi ca Ungaria, Cehia, Polonia o duc mai bine si ei nu regrets deloc caderea comunismului?

        (Citează)

    • @Octav: Nu prea eşti informat. Ungaria şi Polonia atât de mult nu regretă căderea comunismului că aproape s-au întors complet în comunism (Ungaria dar şi din ce în ce mai mult Polonia) din punct de vedere al justiţiei, drepturilor, libertaţilor, presei, corupţiei sub Viktor Orban şi Jaroslaw Kaczynski.

        (Citează)

  3. Locuiesc in blocul in care a murit Corina Rosca, la doua scari mai incolo. Este un bloc in apropierea spitalului judetean din Brasov, iar apartamentul meu, ca si cel al familiei Rosca este orientat catre spital. Aveam 6 ani atunci si nu am sa uit niciodata cum dupa Craciun ne-am intors la apartament (eu impreuna cu verisoarele mele fuseseram trimise la bunici in timp ce ai partintii erau pe strazi) si am gasit cartuse de gloante in balcon. Mai tarziu mi-a zis mama ca numarase 66 si asta doar la noi pe balcon. Stau si acum sa ma intreb cine naiba a tras in blocul nostru cand el oricum este vis a vis in laterala fata de spital si relativ departe fata de alte blocuri.

      (Citează)

    • Multi civili erau securisti, au fost instruiti sa duca o viata normala si sa se activeze doar cand este nevoie. Daca ai gasit gloante pe balcon inseamna ca o ruda sau un vecin a tras din balcon in altcineva, poate i s-a parut ceva suspect, poate a fost o răfuială mai veche.

      Întreabă-ti parintii daca lucrau la securitate, poti merge la CNSAS sa le verifici dosarul părinților/rudelor suspecte.
      http://www.cnsas.ro/acces_dosar.html#2

        (Citează)

  4. Stii ca au disparut obiectele expuse din muzeul de istorie din sectia dedicata revolutiei? Au ramas niste postere si atat. Nu mai este haina nu stiu carui general gaurita de gloante si patata de sange, nici usa de la televiziune, toate “sunt la reconditionat”.

    Stii cum incepe stergerea istoriei si modificarea in sensul dorit comunistii care si acum sunt la putere? Fix asa, cu disparitia dovezilor.

    Toti dementii aia care urlau la TVR ca vin teroristii peste ei, ca armata sa traga in plin, sa vina tancurile, toti aia cu Iliescu in frunte trebuie aruncati in puscarie pentru genocid. Psihoza indusa de ei a dus la zeci si sute de morti care se puteau evita.

      (Citează)

  5. Astăzi dupa ora 12 se poate vizita Sediul Ministerului Afacerilor Interne din Piața Revoluției unde a funcționat Comitetul Central al Partidului Comunist Român.

    Vor putea fi vizitate: arestul fostei Securități, aflat în subsolul fostului Comitet Central, dar și balconul din care dictatorul Nicolae Ceaușescu s-a adresat pentru ultima dată public.

    Vizitarea sediului fostului Comitet Central se va putea realiza până la ora 16:00.
    Persoanele în vârstă de peste 14 ani trebuie să aibă asupra lor un act de identitate, iar copiii trebuie însoțiți de un adult;

      (Citează)

  6. Nu înțeleg cum poți să scrii articolul acesta dar să îi promovezi pe chinezi în același timp.

      (Citează)

    • Trebuia să explici care este motivul acestei probleme, că eu nu văd o legătură între cele două. Nu văd nici cum îi promovez pe chinezi. Statul lor mi se pare o dictatură în care tehnologia este utilizată cu și mai multă precizie pentru a ține oamenii sunt control.

        (Citează)

  7. Eu aștept un comentariu de la Marius M

      (Citează)

  8. Bun articolul scris de tine, dar si cele din text mai ales cel de pe pressone.
    As mai adauga ca cei mai mulți au murit datorită terorii creată de Iliescu si prietenii. Cum au dat ei arme la populație ca aia sa se împuște între ei sa pară ca chiar se petrece o revoluție si nu doar o lovitură de stat organizată de niste nemulțumiți din partid.

      (Citează)

  9. Inainte sa te intrebi cum au transportat victimele in Operatiunea Trandafirul (operatiunea Vama in cea de-a doua parte), verifica Wikipedia inainte. Ai toate datele pe ore si minute.

      (Citează)

  10. Oamenii aceștia nu vor schimba niciodată țara în mai bine și trebuie să fie eliminați complet din toate structurile ei.

    Inclusiv neamurile, familiile lor, inclusiv nepoții & nepoatele și așa mai departe…

      (Citează)

  11. Câți morți de frig / sufocare au găsit în camionul acela în Anglia? Transportul a 43 de morți, mai ales dacă nu îi spuneau adevărul șoferului, nu era deloc cea mai mare problemă.

    Da, România producea atât de prost ca și în 2012 MEFIN avea export în Norvegia, Brazilia și alte țări care au nevoie de pompe diesel și alte piese pentru motoare de tractor sau alte utilaje agricole. Așa că nu o luați nemestecata povestea ca industria nu era bună de nimic, la 25 de ani de la revoluție exista piața de desfacere.

    E ironic ca singura soluție pentru a scăpa de comuniști este una aplicată de cea mai comunista țară: epurarea culturală. Nimeni peste 60 de ani acum nu trebui sa aibă voie la cel funcție de conducere în administrație sau guvern. Și tot nu ar fi ok, limita corecta ar fi la 45 de ani mai curând.

      (Citează)

  12. Ca o paranteză dar legat tot de revoluție: pentru țară, pentru libertate au murit și unguri, împușcați la Timișoara. Zic și eu..

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus