blog demisec cu note fine de tehnologie

Robotesc și la canalul de YouTube.

Avem număr record de accidente rutiere pentru că nimeni nu se teme de Poliție (și este vina polițiștilor)

9 Jul 2019  ·

GÂNDURI  ·

41 comentarii

România este, în continuare, țara din UE cu cei mai mulți morți în accidente rutiere raportat la numărul de locuitori, mult peste media europeană. Răspunsul Poliției? Eternul răspuns al Poliției, indiferent de întrebare, moment sau problemă? Scoatem radarele pe șosele pentru o acțiune de amploare!

Asta este singura măsură de care par capabili cei care conduc Poliția, indiferent dacă are sau nu legătură cu problema cu care se confruntă. Eu chiar mă întreb cu ce se ocupă polițiștii de când Oprea nu mai trebuie escortat de 1600 de ori pe an la frizer sau amantă și PSD nu le mai cere ridicarea unor plăcuțe de înmatriculare, că în rest nu-i văd niciodată luând măsuri—orice alt tip de măsură!—prin trafic.

Pe 28 iunie, Poliția Rutieră a anunțat cu surlo-trâmbițe că scoate toate radarele pe șosele, timp de 3 zile. O acțiune care venea după ce, de Rusalii, 17 oameni au murit pe șosele. În zilele de sâmbătă și duminică (15-16 iunie) au avut loc 46 de accidente soldate cu 71 de răniți, dintre care 35 în stare gravă.

Problema este că nu viteza este principala cauză a accidentelor, ci abia a treia.

De exemplu, pe 21 iunie un șofer beat a condus 12 kilometri pe contrasens pe autostradă în zona Lugoj, omorând trei persoane, alte două fiind în stare gravă în spital. Tot pe 21 iunie, un bărbat de 32 de ani din Ghimbav intră pe contrasens și lovește o mașină; se dovedește că avea alcoolemie de 0,95 mg/l.

În Cluj, pe 27 iunie, un “milionar” conducând un “bolid” face stânga peste loc nepermis, că i-a fost lene să întoarcă legal la giratoriul din apropiere, și omoară un tânăr ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni. Aici cazul este din nou o rușine pentru Poliția Rutieră. Șoferul avea permisul deja suspendat, dar nu-l predase niciodată, iar cei din Poliție uitaseră și ei să proceseze asta și sper că o anchetă va dovedi dacă uitaseră sau “uitaseră”.

Pe 29 iunie, un șofer din Olt a fost prins conducând beat și fără a avea permis de conducere. Avea 127 km/h în localitate.

Pe 30 iunie, chiar în perioada marii acțiuni de scoatere a radarelor pe șosele, pe E581 lângă Vaslui un șofer a depășit neregulamentar și a lovit două mașini. 5 morți, alți 7 răniți.

Pe 3 iulie, noaptea în Mamaia, un șofer intră pe contrasens și lovește câteva mașini. Poliția descoperă că avea permisul suspendat.

Pe 6 iulie, un bărbat din Odobești a fost prins conducând beat și fără a avea permis de conducere.

Radarele nu vor rezolva niciodată astfel de situații pentru că nu viteza provoacă accidentele respective, ci șofatul neregulamentar pe fondul lipsei fricii de Poliție și amenzile pe care aceasta le-ar putea da pentru zeci de tipuri de contravenții, nu doar pentru depășirea vitezei regulamentare.

De fapt, în statisticile oficiale se vede că viteza a generat doar 17% dintre accidentele rutiere grave, fiind a treia cauză a acestora. Cauzele principale sunt indisciplina în trafic și neacordarea priorității. Conducerea sub influența alcoolului pare a fi foarte populară.

Sunt mulți care spun că lipsa autostrăzilor este cauza multor accidente, dar eu nu cred asta. N-ai drum de mare viteză? Mergi mai încet. Condu cu atenție. N-am auzit niciodată că un șofer care conducea legal a provocat un accident cu victime. De ce? Pentru că, după cum zice termenul, conducea regulamentar și asta exclude accidentele din vină proprie.

Autostrăzile te pot feri de idioți care intră pe contrasens, dar nu sunt o soluție. Numărul mare de victime de pe A1 și A2 din ultima perioadă (vreo 20 de morți) arată asta, mai multe persoane fiind omorâte chiar și pe banda de urgență, unde staționau ilegal.

Și la rădăcina problemei este tot poliția rutieră pentru că nimănui nu-i este teamă de poliție și amenzile pe care le poate da aceasta. Polițiștii nu sunt prezenți în trafic decât pentru a dirija ceva într-o intersecție, nu-i vezi pe șosele decât poate cu radarul în brațe.

În acest timp, șoferii trec pe roșu, întorc pe linia continuă, intră pe contrasens, conduc după ce au băut alcool, nu poartă centura de siguranță (deși ar trebui), vorbesc ținând telefonul la ureche, nu pe car kit, nu opresc la trecerile de pietoni, fac viraje de pe banda incorectă șamd. Mergeți prin oraș și, la orice drum, numărați câte contravenții vedeți în jurul vostru și nu mă refer la parcarea neregulamentară, ci la cele cu adevărat periculoase.

Șoferii sunt indisciplinați pentru că nimeni, niciodată, nu le-a atras atenția că greșesc printr-o tragere pe dreapta și o amendă pe cinste. Când conduci băut sau fără permis de conducere este clar că nu te temi absolut deloc de Poliția Rutieră, asta fiind poate cea mai bună dovadă a modului în care polițiștii sunt percepuți de societate, mai ales cu Carmen Dan la conducerea ministerului.

Să încalci flagrant și periculos codul rutier este un mod normal de a conduce pentru că o poți face chiar și ani de zile fără a primi vreo amendă. Aceiași oameni care povestesc cu uimire în glas cum în străinătate imediat au fost luați la ochi de poliție sunt zmei în România, că-i țara nimănui.

Sau, când s-a întâmplat ca un astfel de șofer să primească o sancțiune, amenda a fost prea mică. La începutul anului, PSD a limitat valoarea punctului de amendă, care nu mai este legat de 10% din salariu, că ar fi fost amenzile prea mari pentru votanții lor. Multe amenzi oricum zac neplătite. Un deputat PSD voia chiar să înlesnească legea în favoarea șoferilor periculoși.

Din păcate, pe drumurile din România știi când pleci, dar nu și dacă ajungi la destinație. Orice drum poate fi mortal, uneori în mod stupid, și nu pentru că nu avem autostrăzi, ci pentru că sunt prea mulți șoferi proști sau teribiliști, iar poliția nu-i niciodată pe fază ca să-i potolească prin mijloacele pe care le are la îndemână.

    41 comentarii

  1. Corect! Titlul spune tot!

      (Citează)

  2. Imi doresc politisti ca in SUA. https://www.youtube.com/watch?v=OZCotzs3xjM

      (Citează)

  3. Mie treaba cu raderele manuale mi se pare o pierdere de vreme si culmea ineficientei. Adica blochezi niste oameni pentru un proces ce putea fi foarte bine automatizat.

    Cred ca jumatate din politia rutiera sta cu radarul in mana in loc sa aiba un sistem automat. Prin Germania aveau un sistem fain, aveau zeci de radare fixe dar numai 10% erau active intr-o zi. Doar ca tu ca sofer nu stiai care :)

    Soferul milionar ar fi condus si daca nu mai avea deloc fizic permisul. Ca degeaba il ai ca tot suspendat e daca ti-l verifica cineva.

    Traficul, mai ales prin orase, se disciplineaza prin supraveghere video ce genereaza amenzi. Iar aici poate nu politia rutiera nu are vointa ci mai mult leguitorul ce nu are chef de asa ceva nu de alta dar ei sunt aia ce incalca cel mai des probabil.

      (Citează)

    • Iulian: nu de alta dar ei sunt aia ce incalca cel mai des probabil.

      Aici uiti ceva foarte important: ei incalca cel mai des, impreuna cu: familia, vecinii, prietenii de familie, cunoscutii, precum si alti “colegi” din alte structuri ale statului (ca doar suntem colegi no?!).
      Radu, in Bucuresti n-o sa vezi un trafic civilizat, pentru ca aici e cea mai mare concentrare de fii, fiice, nepoti, baroni, ministri, deputati senatori samd. Cand ai o sansa de 50% sa opresti un tri-coios din-asta, si prin urmare sa-ti pierzi vremea si sa mai fii si apostrofat inainte sa-l lasi sa plece, cred si eu ca nu-ti mai vine sa-ti bati capul.

        (Citează)

    • “Traficul, mai ales prin orase, se disciplineaza prin supraveghere video ce genereaza amenzi. Iar aici poate nu politia rutiera nu are vointa ci mai mult leguitorul ce nu are chef de asa ceva nu de alta dar ei sunt aia ce incalca cel mai des probabil.”

      Gândește-te cum era traficul în urmă cu 30 de ani, știu că erau mai puține mașini dar aveai respect pentru poliție, nu exista supraveghere video. Deci nu poți scoate complet din ecuație răspunderea poliției care de ani buni de zile atâta știe să facă: tufiș. Ce programe de educare a celor aflați la prima abatere, ce masuri de combatere a alcooliștilor la volan sau amenzi pentru depășiri ilegale. Nu, alea sint doar sfuri.

        (Citează)

  4. Radu, spune-mi un domeniu în care statul român acționează cu mână de fier! Nici unul! E un haos generalizat!!

      (Citează)

    • @BGDN

      In București, veti vedea cei mai civilizat trafic din țară. Ma rog, cei mai politicos. Resemnarea s-a instaurat de mult în rândul șoferilor de aici. Aia care nu sunt politicoși doar sar în ochi, dar sunt minoritari. De fapt, ii numeri pe degete. Mare majoritate este respectuoasa.

        (Citează)

  5. Populația are nevoie sa se deplaseze. Pentru asta are nevoie de infrastructură. A2 nu e un exemplu bun pentru “avem infrastructură, dar tot sunt accidente”. A2 e e struțocamila, e parțial infrastructură. E infrastructură gâtuită de stația de taxare cu doar 3 posturi reale de trecere unde ar fi trebuit sa fie măcar 10.

    In Luxemburg, poliția nu există pe străzi. Se exprimă doar prin radare fixe. Sâmbătă seara, as pune pariu ca 90% din șoferi au luat ceva la bord. Însă nu vezi atâtea accidente pentru ca există infrastructură. Iar infrastructură nu înseamnă “autostrăzi”. Înseamnă marcaje care sa se vadă chiar dacă ești băut și înseamnă transport în comun. Din nou, mișcarea este o necesitate a omului modern, statul polițienesc, nu.

    Oamenii ajung pe contrasens pe autostradă pentru ca marcajul este la minim. La noi, dacă un șofer nu a văzut un semn de interzis, este exclusiv vina șoferului, nu ia nimeni administratorul drumului la rost că nu e suficient de vizibil. El a pus acolo un semn, s-a acoperit, deci e vina cetățeanului.

      (Citează)

    • Pai si cam ce sa inteleg, ca daca nu e infrastructura si ca daca “nu ni se da si nu ni se face”, este acceptabil sa incalcam regulile?
      Zici tu ca in “alte tari” politia nu exista. O, ba exista dar cetatenii sunt asa de “atenti”, ca nu e nevoie ca politia sa se arate mai niciodata. Am vazut eu cateva interventii, crede-ma ca exista. Plus ca amenda vine sigur si nu scapi de ea.

      Uite, iti propun un test de pura imaginatie: cum ai mai zice tu daca unul care considera si el ca e acceptabil sa incalce regulile, te accidenteaza incalcand regulile de circulatie? O sa mai dai vina pe infrastructura sau… ?

      Iti spun din postura unuia care a patit-o, intrebarea e retorica evident.

        (Citează)

    • Peste tot se incalca reguli, altfel nu ar avea rost sa existe politie. Si peste tot unii scapa si altii nu. Eu am dat exemplul cu Luxemburg, unde scapa mai toti. Tu ma contrazici cu mituri. Amenda este doar una dintre metodele de a preveni accidentele si nu aia mai importanta.

      Intr-un accident, va fi intotdeauna un vinovat scriptic. Nu inteleg care e minunea in afirmatia ta sau de ce o consideri atat de inteligenta. Asta am zis si eu: daca exista undeva un minim de semn sau un marcaj facut acum 3 veri pe asfalt, statul se comporta ca si cum si-ar fi facut datoria, restul amenda, cetateanul e vinovat.

        (Citează)

    • Vladutz, eu nu văd aici o problemă de ”să ni se dea să ni se facă”, mai degrabă de răspundere a tuturor și de a vedea cum putem efectiv micșora numărul de incidente. Dacă un indicator în plus în locul potrivit reduce numărul incidentelor, mai discutăm despre a cui e vina incidentului??? Dimpotrivă, tu te concentrezi pe vinovație, e ca și cu pietonul care este lovit pe trecerea de pietoni și ajunge la spital cu dreptatea în mîini… Nu era mai frumos de găsit o cale de a evita incidentul decât de a stabili cu exactitate vinovatul?

        (Citează)

  6. Solutia este foarte simpla: confiscat masina care a cauzat accidentul. Chemat remorca si plecat cu masina de acolo pentru *orice* infractiune rutiera. Masina se returneaza dupa incheierea cercetarilor in caz ca nu era vinovat sau dupa expirarea termenului de suspendare a permisului.

    Asta cu ridicat permisul este o tampenie, orice idiot isi da seama ca prezenta sau absenta unei bucati de plastic nu are nici o consecinta reala. Nu este o motivatie pentru sofer sa aiba grija cum conduce in trafic, solutia este sa ii iei mijlocul cu care comite infractiunile: masina.

    Aaah, nu era masina lui? Nasol, sa invatam sa nu mai dam automobilul personal sau de firma unor idioti care nu stiu sa conduca.

    Vrei masina mai repede? Stabilit o cautiune functie de puterea motorului, incepand de la 10.000 de lei, o platesti si o primesti inapoi monitorizata cu un GPS pana la sentinta definitiva.

    Nu e infractiune cu suspendat permisul si e doar cu amenda? Foarte frumos, iti tinem noi masina pana platesti amenda. Nu platesti amenda, iti vindem masina la licitatie si ce nu se acopera din amenda iti ramane pe CNP datorie pana platesti.

    Daca nu arde la portofel, nu functioneaza. Si uite asa ii disciplinezi imediat, ii inveti sa conduca frumos, si ca actiunile au consecinte.

      (Citează)

    • alooo domnu hitler , mai usor ca s-ar putea sa iti moara …… inteleg ideea de educatie prin amenzi dure insa ea nu e solutia . te apuci sa iei masinile oamenilor care fac bani cu ele si iti intretin tie juma de neam prin taxe si impozite .
      Solutia este educatie rutiera , puterea exemplului si consecventa in decizii.
      Educatie rutiera nu e doar aia pe care o inveti pt permis , e aia pe care o primesti de la parintii tai & scoala, de cand esti un mucea pana cand esti ditamai vlajganu care trece strada pe “zebra” , la culoarea verde a semaforului , care respecta atat conducatorul auto cat si ceilalti pietoni reciproc valabil pt toata lumea .
      Exemplu de la deminitari si persoane influiente & influienceri (nwradu) au arata o conduita preventiva si respect in trafic , oriunde ar fii acesta .
      Consecventa , polita romana nu este consecventa nici in decizii , nici in aplicarea acestora , nici in respectarea proprilor actiuni + rea vointa . Exista nenumarate cazuri de rea vointa pt situatii unde permisul de conducere trebuie suspendat , iar la niste abateri minore este demonizat faptasul de parca ar fii omorat un om.
      Domnu’ Hitler mai usor ca te tradeaza fata si iti moare la intrare , …… motorul in intersectie ca tu esti un “inteligent” care se grabeste , da si eu ma grabesc dar mai respect si eu niste reguli . Si daca le incalc stiu ce am facut si mi le asum . ASTA E UNA DIN MARILE NOASTRE PROBLEME , CA NU NE ASUMAM FAPTELE domnule Hitler

        (Citează)

    • Ti se pare ca 100 de ani de educatie rutiera a functionat?

      Daca pedeapsa este sa ramai fara masina, vei invata sa conduci legal, iti vei lua si camere de bord si spate si toata lumea va fi mai in siguranta.

        (Citează)

  7. Cred ca vinovatul principal e totusi parlamentul care nu a stiut cum sa-i lege mai tare pe politisti de maini si de picioare, nu cumva sa ramana vreun smecher fara carnet sau masina.
    Niste legi decente cu norme de aplicare bune i-ar lasa si pe ei sa-si faca meseria.

    Pe de alta parte acum sunt la stop la cotroceni si e politist in intersectie si e plin de nesimtiti care o taie prin parcarea palatului si nu se intampla nimic

      (Citează)

  8. Politia nu isi face treaba, deloc.

      (Citează)

  9. In București traversarea străzii că pieton (pe verde, la semafor) e sport sinucigaș. Nimeni nu mai oprește, intersecțiile sunt toate blocate, și timpii sunt prea scurți pentru a ajunge de pe o parte pe celalată la un singur stop. Pentru cei care se mișcă mai încet din diferite motive cum ar fi vârstă, probleme de mobilitate, sau pur și simplu e prea mare înghesuiala și trebuie să ocolești fluxul de pietoni din față e și mai rău.

      (Citează)

    • Bă, dă-o dracu! Nimeni nu oprește dar intersecțiile sunt blocate. Mai taie din ele!

        (Citează)

    • Intersecția lui Schrodinger. În același timp blocată și nu oprește nimeni.

        (Citează)

    • Ca pieton e nașpa in trafic. Dacă te miști mai greu trebuie sa ocolești fluxul de pietoni din față care se mișcă mai rapid
      Face sens.

        (Citează)

  10. Problema traficului din Ro este impartita in doua dimensiuni:
    1. Infrastructura rutiera demna de anii 70-80.
    2. Ineficienta crasa in aplicarea legilor.
    Daca la punctul 1, ne putem lega de faptul ca nu avem autostrazi ceea ce a devenit un cliseu in sine, eu o sa ma leg de faptul ca toate orasele din Romania, nu au fost proiectate sa suporte valorile de trafic din ziua de azi, respectiv oamenii nu s-au adaptat la asta. Solutia acceptata tacit de mai toata lumea a fost scoaterea radarelor in timpurile super aglomerate si speram la ceva bun. Aici vina este a noastra pentru ca timp de 30 de ani am batut pasul pe loc si nu am putut face ceva mai bun. Nu vreau autostrazi peste tot, dar fa-mi un drum express sau un drum simplu ce ocoleste localitatea, ma refer la gluma sinistra numita E85. Ca si paranteza la drumul express Craiova-Pitesti cica se lucreaza, dar numai dupa ce a facut scandal seful de la Ford, asta aratand inca odata ce harnici suntem ceea ce ma duce la punctul 2.
    Punctul 2 este efectul indirect al punctului 1, intrucat pentru aplicarea legii este necesara munca si nu plimbatul de hartii, sau scrisul de procese verbale. De asemenea cand opresti o masina si observi ca persoana este cineva important ce faci? Motivul pentru care politia romana este in situatia asta, este fix din cauza ei, pentru ca s-au complacut in situatia asta si au uitat ca ei sunt in slujba cetatenilor stiti vorba “timpurile se schimba, politia ramane aceeasi”.
    Solutii magice, nu existe, intrucat nu este absolut nici o chestie magica sa te apuci de munca si sa iti faci treaba, iar daca ai probleme sa faci un pic scandal. Noi stam in continuarea si asteptam un miracol sa se intampla si cineva sa vina sa munceasca in locul nostru.
    Legat de traficul din Bucuresti, o sa spun ca este civilizat in masura aglomeratiei, iar cine se vaita de el nu a condus la turci. Ca poti da peste idioti, este o chestie absolut normala, problema este cand toti sunt idioti si modul de facto de a conduce este ca un idiot, ceea ce in Bucuresti nu este cazul desi pare ciudat.

      (Citează)

  11. Si justitia e de vina, la fel de mult ca politia.

      (Citează)

  12. Intradevar. Politia are prima vina.
    Si in celelalte tari civilizatia s-a facut DOAR cu amenzi foarte mari.
    Dupa cum au spus si colegii mai sus, trebuiesc foarte multe radare fixe si sanctionarea drastica a soferilor pe sectoarele de drum problematice.
    Aia care vor legi mai blande sunt (logic) cei care incalca legea frecvent.

      (Citează)

    • Deci pe “sectoarele de drum problematice” tot soferii sunt de vina? Sunt anumite sectoare de drum unde se aduna niste soferi răi, care nu mănâncă tot din farfurie, nu? Ce gândire de milițian!

        (Citează)

  13. Marian:
    Corect! Titlul spune tot!

    Titlul foarte eronat. Nu are nici o legătura numărul de accidente cu poliția in România. Dacă am fi vorbit despre Germania ar fi fost adevărat. In România sunt multe accidente din cauza lipsei infrastructurii. Punct. O sa fie multe accidente încă vreo 5ani după ce termina de construit autostrăzile, pentru ca mai durează pana învățam sa mergem pe drumuri de viteza. Poliție atât de multă ca in România pe străzi nu am mai văzut decât in Ucraina și Bulgaria care nu sunt departe de noi. In Olanda intr-o luna de stat in continuu nu am văzut decât o poliție la un accident pe autrostrada(ratase unul o ieșire și a intrat in parapet). Mai bine cu salarile care ii platim pe polițiști sa construiască autostrăzile alea mai repede și totul o sa se imbunătățească…

      (Citează)

  14. Pedepsele sunt prea blande. Cei care omoara oameni pe sosele scapa fara probleme (vezi Huidu si alte cazuri)..si au in continuare carnet. Dupa parerea mea astia sunt niste criminali, pe sosea nu esti singur si trebuie sa ai grija de siguranta ta si a celor din jurul tau. Vrei viteza?..mergi pe circuit. La noi politia doarme, nu instaleaza nici macar niste camere/radare pe baza carora sa trimita amenzi catre cei care incalca regulile..ce sa mai vorbesc de cei care circula fara permis sau bauti!?
    Baut la volan sau accident cu victime din vina ta = inchisoare, fara discutie, si fara carnet restul vietii.

      (Citează)

  15. Există cam 50k polițiști în România (toți, rutieri probabil vreo 25%) și 5 milioane de melteni cu carnet. Să înțeleg din articolul ăsta că trebuie un polițist la fiecare șofer să-l țină de mânuță să n-o ia razna. Situația o să se rezolve când oamenii o să înțeleagă că românia e plină de șoferi proști, nu să dea vina pe poliție, străzi, guvern și oricine altcineva mai puțin ei înșiși. Din ce văd în în articol și în comentariile de pe un blog cât de cât spălat unde nu comentează toți cocalarii, problema nu o să se rezolve prea curând. Dacă voi ăstia mai intelectuali (teoretic) tot îi dați înainte cu marota asta cu poliția, ăia 100k (să zicem) de șoferi care sunt cu adevărat periculoși pe șosele nu se gândesc nici o secundă că poate ei sunt problema până e prea târziu. Ce vreți voi aici e un sistem totalitar. Dar uite că țările civilizate au trafic decent fără o poliție draconică. Poate o fi din cauză că ei sunt civilizați în general, și traficul civilizat e doar un efect.

      (Citează)

    • Dar uite că țările civilizate au trafic decent fără o poliție draconică.

      Du-te in tarile alea civilizate cu trafic decent si fara politie draconica si fa 2-3 manevre pe care le vezi in bucuresti in fiecare intersectie la 2 minute (depasit coloana, trecut pe rosu, neacordat prioritate pietonilor, …) si vezi in cat timp ramai fara carnet si fara bani

        (Citează)

    • Trăind într-una din țările alea civilizate văd mult mai puțină poliție pe stradă ca în România. Și sunt destui care fac ilegalități pe aici. Dar nu fac idioțenii care să pună in pericol pe ceilalți. E vorba de respectul pentru tine și ceilalți de lângă tine. Articolul despre asta vorbea, nu băgat în față în ambuteiaje.
      Cel mai interesant aspect e băutură. Beau și ăștia aici destul dar nu-și pierd mințile ca în România.
      Dacă românilor chiar le-ar păsa de trafic ar face demonstrații ca la 10 august.

        (Citează)

  16. vladutz:
    Pai si cam ce sa inteleg, ca daca nu e infrastructura si ca daca “nu ni se da si nu ni se face”, este acceptabil sa incalcam regulile?

    nu este acceptabil, dar este explicabil.

      (Citează)

  17. Avem număr record de accidente rutiere pentru că nimeni nu se teme de Poliție (și este vina polițiștilor)

    avem un numar record de accidente pentru ca ne lipseste educatia in general si educatia rutiera in special.
    si cu un bonus pentru stressul si frustrarea adunata de oameni in general si care dau pe afara pe sosele.. si ajugem intr-un fel de razboi, in loc sa cooperam eficient pentru a ajune toti repede si in singuranta la destinatie.

    in romania e imposibil sa respecti 100% legea cand te deplasezi.
    de la regimul de viteza absolut stupid (cu limitari de 50 sau chiar 30 in zone mari din anumite localitati unde drumul trece efectiv prin camp – dar elocalitate pentru ca terenul respectiv valoreaza mai mult daca e intravilan),
    la faptul ca nu poti sa pierzi o saptamana ca sa traversezi tara dintr-o parte in alta,
    la liniile incalcate in orase pentur ca o masina parcata sau o groapa te impiedica sa respecti marcajul (acolo unde exista),
    si pana chiar la mersul haotic pe autostrada pentru ca nimeni nu are skillul si dorinta de a merge cu viteza constanta.

    daca politia ar amenda 100% din situatii.. fiecare sofer ar avea cate 10 amenzi in fiecare zi, dar situatia nu ar fi diferita.
    nu putem rezolva infrastructura peste noapte (dar putem pune presiune pe responsabili – probabil prin vot), dar putem incepe cu educatia (si autoeducatia – auto in sensul de self, nu de motor) rutiera.

      (Citează)

    • ”avem un numar record de accidente pentru ca ne lipseste educatia in general si educatia rutiera in special.”
      Nu doar asta. Este vorba și de pierderea respectului față de poliție. Când vezi că șmecherii (câți or fi, 5%, 10% din participanții la trafic) scapă și poliția se ocupă de stat în tufiș pentru ceilalți… se încurajează șmecherismul. Și nicio măsură nu va rezolva peste noapte o situație care se înrădăcinează în mentalul colectiv de zeci de ani de zile.

        (Citează)

  18. http://www.raducraciun.ro/geamurile-sparte-ale-politiei-rutiere/

    cred ca doar amenzile mari si exigenta politiei ne va mai educa putin adica aplicarea legii la sange.

    Cat inca sunt oameni care sicaneaza in trafic si omoara oameni in batai8e n-avem nicio sansa.

      (Citează)

  19. Ia sa puna suspendarea automata a permisului, daca te-a prins baut, pentru minim 2ani (ca si in R. Moldova). Sa vezi cum se linistesc toti smecherasii de cartier.
    O amenda o mai intorci, o platesti la urma urmei, dar cu permisul suspendat este mai greu.

      (Citează)

  20. nashu_mare: Intr-un accident, va fi intotdeauna un vinovat scriptic.

    Daca prin scriptic te referi la “de forma”, ca trebuie sa fie un vinovat dar el saracul “n-a avut infrastructura si a incalcat regulile”, atunci pentru mine, eu nefacand afirmatii inteligente ca tine ce e drept, e clar de ce suntem in postura asta.
    Nu e ca si cum regulile alea au fost facute de niste oameni de stiinta ca sa previna si sa minimizeze riscurile. Nu, noi stim mai bine ele sunt discutabile de fiecare din noi si daca nu avem infrastructura, e permis sa nu tinem cont de ele.

    Uite, afirmatii inteligente la tine, neinteligente la mine, conteaza mai putin. Reiterez invitatia la exercitiul de imaginatie cu accidentul de mai sus, vedem noi atunci cum e cu “vinovaul scriptic” de care zici tu.
    Si daca vrei cu adevarat, te invit la o plimbare in spitalul de neurochirurgie spinala la Bagdasar, sa vezi acolo oameni care sunt destul de suparati pe vinovatii “scriptici”.

      (Citează)

    • In limba română, “scriptic” inseamna “inregistrat in scripte/ oficial”. Toate accidentele au un vinovat scriptic, altfel ar insemna ca legea este gresita si permite accidente.

      Altfel, accidentele se numesc accidente pentru ca sunt accidentale, adica neintentionate. Este logic ca diminuarea numarului acestora sa se faca prin eliminarea conditiilor care duc la ele. Si, cum greseala umana este neintentionata, rezulta ca e o idee mai buna sa lucrezi in alta parte: marcaje, vizibiltate, avansul tehnicii etc. Infrastructura.

      Bine, in logica militienasca si a babelor revanșade, asta se traduce in amenzi. Aceeasi logica care pentru a lupta impotriva cauzei “neadaptarea vitezei la conditiile de trafic”, pune radare, uitănd de fapt ca viteza aia neadaptata este de fapt sub limita legala.

        (Citează)

  21. In Franta soferii începători au jumatate de puncte adica 15 nu 30, daca ai incalcat legea in cei 2 ani si ai epuizat punctele atunci ti se anuleaza carnetul si este foarte greu sa il recapeți, asa motivezi soferii tineri sa conducă corect si prudent inca de la inceput când isi formează conduita in trafic.

    O alta chestie interesanta in Franta, examentul teoretic il dai inainte de a incepe scoala, asa elevul cand incepe orele de condus deja stie bine teoria si astfel asimileaza informatiile.

      (Citează)

  22. O explicație ar fi asta:

    ”A: Cu o mică rectificare – Caiac a murit de vreo 20 de ani. Asta nu înseamna că a rămas patria nimănui, dar nu mai e patria lui Caiac.

    B: Știu când a murit Caiac, că au tuns-o pe o colegă de-a noastră atunci. Tot patria lui Caiac e. Nimic nu s-a schimbat.

    C: Ba s-a schimbat pentru o scurtă perioadă: când niște polițiști cu sânge în instalație au adunat interlopii cu probe. Ce crezi că s-a întâmplat cu polițiștii? Le-a făcut un domn procuror șmecher niște dosare penale, să se sature să mai prindă interlopi!
    Cam asta este mafia în Craiova, aia apărată de procurori și judecători.

    B: Păi sunt toți cu toți. Ce să facă? Să se ia ei pe ei? Patria lui Caiac, numai că acum Caiac de justiția.”

    https://www.facebook.com/sorinaruxandra.matei/posts/2397227620602092?comment_id=2397231510601703&reply_comment_id=2397257620599092&comment_tracking=%7B%22tn%22%3A%22R%22%7D

    În legătură cu postarea ta, mi s-a părut adecvată comentariul, pe subiect, de ce nimănui nu-i e frică de poliție (evident, nu ălora care chiar ar trebui să le fie, dar nu le e). Unii mai sunt și de gașcă cu polițiștii (hashtag ”bombardier”).

      (Citează)

  23. OMG, iar s-a deschis cutia pandorei cu un subiect discutat si rasdiscutat.
    Oare cand o sa intelegem naibii ca situatia de pe sosele nu poate fi separata de restul dezastrului actual, este imaginea fidela a societatii in care traim, a lipsei de respect pentru toti cei din jur, a dispretului samd. Cineva mai sus spunea ca “smecherii” reprezinta 5-10% dintre participantii la trafic. Pe naiba, vorbim despre cel putin jumatate. Oricine circula cat de cat pe sosele romanesti stie foarte bine ca este asa.
    Politia cu raderele? Un kkt, o actiune menita sa aduca doar bani la buget pentru salariile bugetarilor.

      (Citează)

  24. Totusi, de ce doar politia? De ce nu si sistemul legislativ sau justitia?

    “Pe 3 iulie, noaptea în Mamaia, un șofer intră pe contrasens și lovește câteva mașini. Poliția descoperă că avea permisul suspendat.

    Pe 6 iulie, un bărbat din Odobești a fost prins conducând beat și fără a avea permis de conducere.”

    Mie mi se pare normal sa primesti puscarie cu executare pentru asa ceva. Poate gresesc eu, dar nu prea cred ca cei de sus or sa faca puscarie. Sper ca ma insel.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus