un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Nu știam că meningita poate fi atât de periculoasă

19 Apr 2019  ·

GÂNDURI  ·

27 comentarii

M-a uimit știrea despre eleva moartă la Colegiul Național Gheorghe Lazăr. Am terminat Lazărul, așa că știrea mi-a sărit în ochi și, auzind că liceul se închide pentru igienizare, primul gând a fost de genul “băi, dar ce-a ajuns Lazărul, un soi de groapă de gunoi care trebuie dezinfectată?”

Boala asta, însă, poate fi a naibii de rea. Am tot auzit de meningită și știam ce înseamnă (inflamația membranei din jurul creierului), dar nu credeam că poate fi mortală și nu în câteva ore. Se pare că sunt două forme de meningită, una cauzată de viruși și alta de bacterii, iar cea din urmă este uneori atât de puternică încât poate provoca decesul în câteva ore.

Simptomele sunt cele clasice pentru meningită, dar duse la extrem: febră mare, vărsături puternice. Eleva de la Gh. Lazăr a fost miercuri la ore, miercuri noaptea a ajuns la Urgențe și de acolo la Institutul de Boli Infecțioase, unde medicii nu au putut să o salveze.

Meningita de acest tip este transmisă prin aer și prin contact, de asta elevii și profesorii au primit antibiotice și clădirea va fi igienizată. Sper că vor da cu substanțe mai bune decât apă cu șampon, ca la aviară, sau Hexipharma.

Lăsând la o parte cazul acesta, mi se pare uimitor că viața este foarte fragilă. Azi ești bine, mâine respiri o bacterie din asta și poate că nici tratamentul de urgență nu te salvează. Doi la mână, în continuare susțin că trebuie un program mai amplu de informare a românilor privind riscurile unor anumite boli și mai ales simptomele lor. Dacă ai în casă un om cu simptome de meningită și zici “hai să vedem cum se simte mâine înainte să chem medicul, că poate doar a mâncat ceva stricat și-i trece”, s-ar putea să fie prea târziu.

Surse: Hotnews, Hotnews, Digi24.

    27 comentarii

  1. Eu stiam ca meningita nu este transmisibila! Si da, mori destul de repede de la activarea ei.

      (Citează)

  2. ieși din bulă, radu.

      (Citează)

  3. Foarte trista situatia, sa moara un copil de 18 ani mi se pare tragic.

    Da, exista genul acesta de meningita fulminanta sau galopanta, care omoara in ore sau zile daca nu primesti imediat tratamentul perfect pentru ea.

    Nu este o boala deloc noua, situatia a fost complicata de medicamente, antibiotice folosite in exces care au facut microbii si virusii mai rezistenti. Depinde si de cat de adus la zi este sistemul imunitar al fiecaruia.

    Cel mai simplu si eficient mijloc de prevenire este spalatul pe maini.

      (Citează)

  4. Exista vaccin. Hai sa promovăm și treabă asta. Până de curând nu știam și poate mai sunt și alții care s-ar bucura sa afle

      (Citează)

  5. Andrei:
    Ce vaccin exista la o infectie bacteriana?

    Sunt și vaccinuri pentru boli infectioase bacteriene: vezi tetanos. Orice vaccin se administrează preventiv, nu în momentul în care evoluează boala.

      (Citează)

  6. Stiti ca, mai exista medici care nu stiu sa diagnosticheze un caz cum ar trebui ? Pornind de la cazul meu ,o durere de nas profundă, cap si urechi.Medicul de familie ma- ntreabă ” si eu ce sa-ti fac? I-am cerut trimitere eu spre orl speciliast acesta imi spune ca am ” doar ” o migrenă, ajung la un alt speciliast care imi spune ca am un ” microb” in ureche si intr-un final ajung la centru de diagnosticare ” Regina Maria ” unde imi spune ca am sinuzita cu polipi .Deci ,oare pe cine sa cred ? Un singur lucru il stiu si anume faptul că mi-am golit buzunarele bine si cam atat.. Deci ne miram cat de ucigător poate fi un virus sau microb sau ne -ntrebam daca cei care poartă echipamentul alb este sau nu capabil să ne vindece.

      (Citează)

    • Medicina nu-i o știință exactă, din păcate. Uneori ajungi la diagnosticul corect doar eliminându-le pe altele, de obicei în ordinea simplității.

        (Citează)

    • cum sa nu te gandesti la o sinuzita cand localizezi asa bine durerea?

        (Citează)

    • Dat fiind comunicarea intre nas, ureche si “gat”(faringe, laringe) e posibil si ca de la o otita netratata sa ajungi la o sinuzita. Singurul care a tratat superficial problema e medicul de familie.

        (Citează)

  7. Eu cu meningita am avut un noroc din ăla porcesc! Era vara lui 90, aveam 5 ani și ceva. Îmi aduc aminte fragmente: știu că eram la țară și mi s-a făcut rău în curte, apoi eram acasă în pat. Apoi îmi aduc aminte de cearșafurile cu apă rece în care mă înfășurau în spital să îmi scadă febra. Am avut noroc pentru că încă mai erau prin spital medicamente trimise de Occident imediat după revoluție.
    Amuzant e că mama s-a întâlnit la vreo 10 ani după cu doamna doctor care m-a tratat. Doamna și-a amintit de mine și a vrut să știe dacă m-am dezvoltat normal, una din fricile dânsei fiind că aș putea rămâne cu retard. Bine, nici foarte deștept n-am ajuns :))

      (Citează)

    • La fel am patit si eu, cred ca tot 5-6 ani aveam, pe acolo, oricum. 2-3 zile am stat in coma, am scapat, ca fierul rau nu piere.

      Despre cazul acesta: e teribil sa auzi ca un om perfect sanatos poate muri de pe o zi pe alta, fara sa se poata face nimic.

        (Citează)

    • Kopa_Kopan: Despre cazul acesta: e teribil sa auzi ca un om perfect sanatos poate muri de pe o zi pe alta, fara sa se poata face nimic.

      Și o chestie pe care nu am văzut-o discutată: de unde a luat victima bacteriile alea?

        (Citează)

  8. De 10 ani lazar chiar e un fel de groapa de gunoi din mai multe puncte de vedere, dar cu gard frumos si amplasament bun

      (Citează)

    • De ce zici asta? De când cu sistemul de admitere în funcție de lista de opțiuni și medie, se intră de pe la 9,80 în sus. Mă așteptam să fie deci mai bine decât pe vremea mea.

        (Citează)

  9. da, e total neclar ce antibiotice au primit elevii și profesorii în cazul ăsta

      (Citează)

  10. Acum 3 ani a murit o pustoaica de 11 ani, complicatii de la varicela. Am aflat de la un vecin, colegului de munca i-a murit copila, deci nu era poveste de prin ziare. Am vaccinat fata imediat ce au inceput sa se dea semne prin gradinita ca exista varicela. Regret ca nu i-am facut Preverarul, desi mi-a zis medicul de familie despre el. Asa ca ne-am distrat acum un an si ceva cu o pneumonie si spitalizarea aferenta :(

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus