blog demisec cu note fine de tehnologie

Căutați o trotinetă electrică? Citiți review-ul de la Ninebot ES2. Urmăriți-mă și pe Instagram și YouTube.

Cum să oprești telefonul din a închide aplicațiile din fundal (și ce producători fac asta)

17 Jan 2019  ·

TEHNOLOGIE  ·

16 comentarii

Un site numit DontKillMyApp.com dă note producătorilor principali de telefoane, clasificându-i după agresivitatea cu care opresc aplicații de fundal în numele unei autonomii mai mari a bateriei.

Am observat și eu că unii producători taie rapid din aplicațiile ce rulează în background, deși, cu 4 sau 6 GB de memorie RAM, nu prea mai este nevoie de așa ceva pentru a crește rapiditatea sistemului. Și atunci de ce o fac? Pentru că, dacă multe aplicații rulează în background, autonomia totală scade, că fiecare consumă câte puțin din baterie.

Problema este că eu am niște aplicații care rulează doar pe fundal și mă supăr când telefonul le închide fără să mă întrebe. OneDrive și Google Photos sunt două dintre ele, că fac automat backup de fotografii în cloud. Telegram este o altă aplicație în care eu nu intru în mod direct niciodată, ci o folosesc doar pentru notificări la cutremur. Lista poate continua cu multe altele care-mi trebuie doar pentru notificări/task-uri de fundal.

Clasamentul este cel de mai jos, Nokia sunt cei mai agresivi, HTC cel mai puțin agresivi, dincolo de Android chior.

Dacă mergeți pe site-ul respectiv și dați click pe numele unui producător din acea listă, veți găsi și instrucțiuni despre cum să treceți individual aplicațiile într-o listă de “nu le opri”. Eu pe telefonul meu așa fac cu cele la care țin cu adevărat.

sursa: Android Police.

    16 comentarii

  1. Eu prefer sa inchid aproape tot ce ruleaza in background.
    Si netul il tin oprit, cand am nevoie il pornesc eu.

      (Citează)

  2. Din ce vad majoritatea producatorilor mari care folosesc Android au aplicatii proprii de gestiune a aplicatiilor care ruleaza pe telefoanele lor. Din impresia pe care mi-o lasa cei care au site-ul, aplicatiile astea ar fi inutile.
    Cu toate astea si pe Androidul pur exista functii de limitare a rularii aplicatiilor in background. Iar pe IOS limitarile sunt si mai severe pentru o autonomie mai mare a bateriei. N-as crede ca functiile din Android (si IOS) pentru managementul aplicatiilor sunt facute doar sa fie.
    Din prisma acestor sisteme poate fi valid argumentul ca software-ul cu care vin producatorii nu face prea multe in plus.

      (Citează)

  3. Huawei taie tot când închizi ecranul și ești pe setările default. Oprește wifi, 4g, notificări etc.
    Durează puțin până te prinzi că de făcut reglaje ca să vezi totul ca pe Samsung.
    Ce face Huawei ajută la baterie, dar pierzi din chestiile pe care ai vrea să le vezi. Și la baterie de 4.000 nu văd de ce atâta agresivitate.

      (Citează)

    • HUAWEI Mate 10 pro nu oprește nimic din ce înșiri acolo, nici acum nici cu Androidul 8. La aplicațiile care insista sa stea pornite anunță și cere acordul, cum ar fi ACR sau aplicația pt smartwatch.

        (Citează)

    • Eu sunt la al treilea Huawei, si nu mi s-a întâmplat ce zici tu cu opritul. Poti seta manual ce aplicatii sa ruleze in fundal, daca se te mai notifice ca sunt mari consumatoare de curent dar in niciun caz sa oprească wifi, datele mobile, notificări.

        (Citează)

    • În nici un caz? Deloc, deloc?
      Și setarea asta de ce e aici pe P20 Pro?
      https://imgur.com/a/egR1VMD
      Sunt 100% sigur că aveți și pe Mate pentru că m-au întrebări prieteni cu Pro și Lite.
      Și dacă nu prea ai net atunci nu prea ai nici notificări, nu?

        (Citează)

    • Confirm și eu că pe Huawei nu se întâmplă sa închidă aplicații fara sa alegi tu.

        (Citează)

    • Da, setarea exista (acum am văzut-o) și default este pe dos față de ce zici tu.

        (Citează)

  4. Cand primesti notificare pe telegram, iti intra automat, chiar daca nu ai deschisa aplicatia. Nu trebuie sa ruleze in fundal. Incearca.

      (Citează)

  5. Eu sunt de acord cu macelaritul aplicatiilor din background. Prefer sa fie nevoie sa scriu eu clar caror aplicatii le permit sa ruleze in background, restu’ sa moara subit ca majoritatea consuma baterie ca la nebuni.

      (Citează)

  6. De curiozitate, ce telefon folosești în viața de zi cu zi? Let the flame wars begin?

      (Citează)

  7. Catalin Tanase

    17/01/2019 la 6:59 PM

    Nokia 7 Plus cu Pie. Nu se întâmplă asta. Nu știu de ce e Nokia pot primul loc, mai ales că de vreo doi ani au Android One pe toate telefoanele lor, deci sistemul de management default al sistemului de operare, nu ceva făcut de ei

      (Citează)

  8. Ce e cu firma asta, Nokia? E noua?

      (Citează)

  9. Păi și telefoanele Nokia cu stock Android?

      (Citează)

  10. Da, eu am OnePlus și sunt foarte mulțumit de modul în care gestionează problema aplicațiilor ce consumă baterie și alte alea.

    Nu știu la alte telefoane, dar OnePlus chiar îți permite să stabilești ce aplicații să poată fi oprite și ce nu. Adică exact cum trebuie.

    Deci ăia care au pus OnePlus pe locul 2 in Topul telefoanelor neprietenoase cu aplicațiile, sunt în cel mai bun caz niște amețiți care nu știu să facă niște setări potrivite la un telefon. Dar tind să cred că, mai degrabă, sunt doar niște apărători unor aplicații care ar vrea să te spioneze chiar și când ai telefonul oprit.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus