un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

O listă de laptopuri de gaming cu design Max-Q

21 Dec 2018  ·

TEHNOLOGIE  ·

4 comentarii

Update: o zi după ce am scris, Asus a anunțat lansarea pe piață a modelului Asus Zephyrus S GX531, cel mai subțire laptop de gaming. cu maxim 15,75 mm grosime. Core i7-8750H, GTX 1070 la bord, ecran de 15,6 inchi cu 144 Hz refresh și 3 ms timp de răspuns, memorie DDR4 la 2666 MHz și stocare SSD tip NVMe.


După ce-am scris articolul despre Max-Q, cineva de la NVIDIA mi-a trimis o listă de astfel de laptopuri disponibile prin magazinele noastre și am completat-o apoi cu mai multe modele găsite și pe site-ul principalilor producători.

Sper să vă folosească. După cum puteți observa, magazinele noastre nu au creat un filtru special pentru Max-Q, ceea ce eu aș fi făcut în secunda doi după lansare.

MSI GS65 Stealth Thin 8RF. Pare o bestie, cum se zice, are GTX 1070 cu 8 GB memorie video, SSD de 512 pe PCI-Express, ecran de 15,6 inchi cu refresh la 144 Hz, 16 GB memorie RAM, dar poate fi extinsă la 32 GB. Procesorul este un Core i7-8750H, adică H de la high performance graphics.

Toate cele de mai sus într-un laptop de 17,9 mm grosime și 1,88 kg. Am început cu acest model pentru că demonstrează cel mai bine ce înseamnă Max-Q. Până și tastatura este făcută în colaborare cu Steelseries.

Asus Zephyrus GX501GI. Seria Zephyrus a fost dată ca exemplu chiar la lansarea Max-Q de către NVIDIA. Modelul acesta include chiar o placă GTX 1080 cu 8 GB memorie video pe un ecran de 144 Hz refresh și 24 GB memorie RAM. Memoria RAM cred că este integrată, adică lipită direct în placa de bază și nu poate fi upgradată, dar cu 24 GB probabil că nu va exista această necesitate.

Nu are port RJ-45, ceea ce i-a redus grosimea la 16,9 mm, dar jucătorii de FPS-uri ar putea strâmba de nas la latența un pic mai mare a wifi-ului (sau ar putea utiliza un adaptor Ethernet-USB).

Lenovo Legion Y520. Este la jumătate de preț față de celelalte, dar arată că Max-Q este util și în gama mai ieftină. Are hard-disk, nu SSD, are GTX 1060 cu 3 GB memorie RAM, 8 GB RAM cu posibilitatea de a monta în total 16, ecran cu refresh standard șamd. Tot este mai bun decât un laptop comparabil la preț, dar fără arhitectura Max-Q.

MSI GS73 Stealth 8RF. Varianta de 17 inchi a celui de mai sus. Culmea este că e mai ieftin, deși are tot un GTX 1070 și ecran mai mare, dar asta pentru că s-a trecut la o combinație de SSD pe SATA și HDD de 1 TB. Grosimea este de 19,6 mm.

Ultrabook Dell XPS 15 9570. Nu sunt sigur dacă este făcut pe arhitectura Max-Q, dar vine cu Core i7-8750H, 16 GB memorie RAM, 512 GB pe SSD. Placa grafică este un GTX 1050 Ti cu 4 GB memorie și are ecran tactil 4K. Cum ar fi, nu o mașină de gaming de ultimă oră, dar un ultrabook pe care te poți și juca.

Grosimea, apropo, este de 17 mm, ceea ce mi se pare că spune mai multe despre laptopurile de mai sus și cât de subțiri sunt ele.

HP Pavilion 15-bc416nq. Costă 2.698 lei acum, are Core i5-8250U, placă video GTX 1050 cu 4 GB, stocare 128 GB pe SSD și 1 TB pe HDD. Memoria RAM este de doar 4 GB, dar are două sloturi RAM în care puteți monta ceva mai bun.

Am mai găsit și alte modele pe site-urile producătorilor:

Acer Predator Triton 700 – un alt model emblematic pentru design-ul Max-Q, are 18,9 mm grosime și include o placă GTX 1080 cu 8 GB memorie video și procesor Core i7-7700HQ, ecran de 120 Hz cu G-Sync. Stocarea se poate face pe două SSD-uri PCI-Express conectate în RAID. Ventilatoare Aeroblade 3D și 4 guri de admisie a aerului și 5 heatpipe-uri în interior asigură răcirea și fac posibilă grosimea de 18,9 mm. Are chiar și port Ethernet.

Ca idee, un Acer Helios 500 cu GTX 1070 are grosimea de 38,7 mm și cântărește 4 kg, pentru că nu-i făcut pe design-ul Max-Q.

Asus TUF FX504 – are GTX 1050 sau 1060, până la 32 GB RAM, ecran anti-glare Full HD până la 120 Hz, maxim 32 GB RAM, port Ethernet. Site-ul Asus vorbește despre soluții de răcire foarte bune (inclusiv cu un ventilator sub tastele WASD), tastatură cu fiabilitate foarte mare și altele caracteristice gamei TUF. Are 25 mm grosime și cântărește 2,4 kg.

Asus ROG Strix Scar II – GTX 1070 cu 8 GB memorie, până la 32 GB RAM, SSD PCI-Express, ecran la 144 Hz. Grosime 2,61 cm și 2,4 kg.

Razer Blade 15 – carcasă din aluminiu groasă de 17,3 mm sau 19,9 mm dacă vreți și port Ethernet. Are placă video GTX 1070, ecran de 15,6 inchi cu refresh 144 Hz, SSD PCI-Express până la 512 GB, până la 32 GB memorie RAM. Îmi dau seama că unele dintre laptopurile de mai sus au specificații mai bine, dar acest Razer arată bine, bine de tot.

Alienware m15 – a fost ușor de recunoscut laptopul Max-Q pe site-ul Alienware: se numea “the new Alienware 15”. Grosime maximă 21 mm, 2,16 kilograme greutate, placă video GTX 1070, se poate pune ecran 4K@60 Hz, dar eu aș prefera varianta Full HD la 144 Hz. Stocarea poate urca până la două unități SSD PCI-Express de 1 TB în RAID (mă întreb cât de rapidă ar fi o asemenea configurație).

Dell G5 5587 – 25 mm grosime, GTX 1060 cu 6 GB memorie video, SSD și HDD, Core i7-8750H, 16 GB memorie RAM.

HP Omen 15 – și seria de gaming de la HP are laptopuri cu design Max-Q. Omen 15 are 2,5 cm grosime, GTX 1070 în varianta de top, ecran la 144 Hz și sincronizare G-Sync, stocare pe SSD PCI-Express și HDD, design destul de clasic negru cu roșu.

Dacă mi-ar oferi cineva gratuit oricare dintre cele de mai sus, ar fi o alegere grea între Zephyrus, Triton, MSI și Razer Blade.

NVIDIA Max-Q este un set de recomandări de design pentru a face laptopuri de gaming subțiri și ușoare, chiar dacă sunt dotate cu plăci video performante GTX 1060 până la 1080 (iar în curând din seria RTX 2xxx). Practic, laptopurile de gaming tind spre forma ultrabook-urilor. Detalii găsiți aici.

G-Sync este o tehnologie NVIDIA de sincronizare a frame rate-ului plăcii video cu refresh-ul ecranului. Refresh-ul își schimbă permanent valorile pentru a ține pasul cu placa video, ceea ce elimină fenomene nedorite de tearing care apar în situații când placa video livrează către monitor mai multe sau mai puține cadre decât poate afișa acesta pe secundă. 

    4 comentarii

  1. Pacat ca trebuia sa vina NVIDIA sa le ofere un guideline marilor producatori prin care sa le demonstreze ca se poate si slim nu doar caramida. Sunt curios ce au pazit pana acum producatori ca ASUS, MSI, LENOVO etc. Usor penibil ….

      (Citează)

  2. salut, stiu ca este disponibil numai in SUA dar trebuie mentionat :

    https://www.newegg.com/Product/Product.aspx?Item=N82E16834154900&Description=msi%201070&cm_re=msi_1070-_-34-154-900-_-Product

    1.399$, am primit si o geanta cadou in valoare de 100$, pret mai bun pentru un laptop de gaming nu cred ca o sa existe.

    sper sa il primesc pana de revelion :))

      (Citează)

  3. Laptopurile Asus ROG Strix Scar II nu au placi video NVIDIA Max-Q. Sunt cele obisnuite. Detin un asemenea laptop si stiu ce vorbes.

      (Citează)

  4. Bine zis…

    Adrian:
    Pacat ca trebuia sa vina NVIDIA sa le ofere un guideline marilor producatori prin care sa le demonstreze ca se poate si slim nu doar caramida.Sunt curios ce au pazit pana acum producatori ca ASUS, MSI, LENOVO etc. Usor penibil ….

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus