un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Testdrive: Ford Focus 2019

2 Oct 2018  ·

AUTO  ·

48 comentarii

Am condus noul Ford Focus pe autostradă, drumuri județene și chiar și pe circuit. Este una dintre cele mai bine vândute mașini la nivel mondial și inclusiv în România, așa că iată un raport detaliat despre a patra generație a acestui model.

EXTERIOR

Forma generală a rămas aceeași, hatchback cu plafonul coborând destul de pronunțat spre partea din spate, dar diverse modificări estetice aduc mașinii liniile moderne de design. Farurile au un design mai complex, cu LED-uri și obturatoare mecanice pentru direcționarea fasciculului de lumină (în cazul farurilor adaptive).

Partea frontală este mai complexă, induce ideea de sportivitate și, dacă la Fiesta nu-mi plăcea capota prea simplă, fără nici o linie care să-ți ghideze privirea, la Focus nu mai am de ce să mă plâng.

Mi-a plăcut și spatele, unde stopurile nu mai sunt așa mici și rotunjite, ci lungi, chiar impunătoare prin modul în care sunt ieșite în relief. Nu-mi place textul mare FOCUS din mijlocul haionului, dar așa este moda acum, iar Ford nu este singurul producător care face acest lucru. Interesant că la ediția Vignale, cea de lux, scrie mare chiar Vignale, nu Focus.

Mai sunt și alte modificări subtire: ștergătoarele cu deschidere în sensuri opuse au fost înlocuite cu unele normale, duzele de apă sunt ascunse sub capotă, antena de pe plafon este acum de tip aripă de rechin, iar haionul are un design despre care Ford spune că împiedică scurgerea apei pe cei care-l deschid atunci când este ud.

Culorile sunt vii, intense. Albastrul poate fi o alegere bună, iar din cele două tipuri de roșu, Racing Red și Ruby Red, al doilea parcă se potrivește mult mai bine mașinii.

Ca pentru diverse modele Ford din ultimii ani, și Focus vine în mai multe variante: Trend, Titanium, S-Line (cu un aspect mai sportiv), Active (mai înaltă, tinde spre un crossover, dar producția începe prin noiembrie) și Vignale, care este modelul cu un interior foarte elegant, cu piele de foarte bună calitate, inserții de lemn șamd.

INTERIOR

Aici au fost cele mai multe schimbări. S-a dus bordul voluminos, cu mult plastic, al generaÈ›iei anterioare, noul Focus fiind făcut pe acelaÈ™i design ca È™i noua Fiesta sau noul Ecosport. ÃŽntreg bordul este plat, iar consola centrală mult mai bine organizată. “Tableta” de 8 inchi este la locul ei, ieÈ™ită în sus, iar sub ea sunt gurile de ventilaÈ›ie, apoi sistemul de control al climatizării. Sub acesta se află un spaÈ›iu mare de depozitare ce include o suprafață pentru încărcarea wireless a telefoanelor, inclusiv unele de dimensiunea iPhone-urilor Plus.

Ecranul tactil are culori bune și luminozitate mare, iar interfața SYNC 3 este ușor de învățat și navigat. Am testat și Android Auto, a funcționat fără probleme. La sistemul de climatizare (automat cu două zone) am apreciat din nou posibilitatea de a regla inclusiv modul Auto cu trei turații diferite, astfel încât să poți regla și ritmul în care mașina creează temperatura interioară dorită de tine.

Cum arată schimbătorul de viteze al mașinilor cu transmisiune manuală puteți vedea în imaginea de mai sus, la pachet cu butoanele din jurul său. Eu am condus ceva mai mult timp varianta automată, cu 8 trepte de viteză, iar acolo schimbătorul este un comutator rotativ cu care schimbi modurile de mers. Eliminarea manetei schimbătorului și cea a frânei de mână par binevenite, întreaga consolă centrală pare foarte aerisită și spațiul interior parcă este mai mare.

Butoanele de mai jos sunt importante:

În ordine avem un selector de moduri de rulare (Normal, Eco și Sport), controlul tracțiunii, sistemul de parcare automată Park Assist, auto start-stop on/off, configurarea HUD-ului și activarea senzorilor de parcare. Par un pic cam la grămadă puse, adică la butonul Normal/Eco/Sport umbli mult mai des decât la cel de configurare a HUD-ului, dar asta este. În cotieră am găsit un spațiu mărișor de depozitare.

Spuneam ceva despre HUD: acesta iese din bord odată cu pornirea motorului și-ți arată instrucțiuni de navigare, viteza, modul de rulare al pilotului automat adaptiv, ba chiar și indicatoarele rutiere din zonă, așa cum le detectează camera video a mașinii.

Bordul a rămas o combinație de ceasuri analogice, dar acum cu un ecran mai mare și color în centru, iar numărul setărilor și opțiunilor configurabile ale mașinii a crescut de 3-4 ori față de generația anterioară, că sunt mult mai multe sisteme de configurat.

Portbagajul este unul normal pentru o compactă C hatch-back. Special pentru România se va produce în continuare și Focus în 4 uși, adică varianta sedan, noi fiind singura țară în care o astfel de formă are succes în Europa. Dacă vreți portbagaj mai mare, mergeți pe varianta wagon, unde încape fără probleme tot ce-i nevoie pentru o familie de 4 persoane cu bagaje multe.

Mi-a plăcut plafonul panoramic de mari dimensiuni, cu parasolar È™i trapă electrică. Am stat È™i în spate, iar un astfel de plafon face mult mai plăcută călătoria. Locul în spate, apropo, a fost bun pentru mine, la 1,86 metri, am stat confortabil. Cei de la Ford spun că sunt peste 5 centimetri în plus pentru genunchi față de versiunea anterioară, iar podeaua este mai joasă, inclusiv pentru cine are “norocul” să stea pe centru în spate, ceea ce sporeÈ™te confortul. Per total, patru adulÈ›i încap confortabil în maÈ™ină. Există chiar È™i o priză de 12 volÈ›i pentru cei din spate.

TEHNOLOGIA

Și aici noul Ford Focus excelează și asta mă bucură, pentru că tehnologii pe care anterior le-am văzut pe diverse limuzine din clasa D premium sunt acum disponibile pe C non-premium, un mare pas în față.

Focus are autonomie de nivel doi, adică are cruise control adaptiv, ce păstrează distanța față de mașina din față inclusiv până la oprire totală și apoi cu pornire de pe loc, ba chiar recunoaște automat semnele rutiere și ajustează viteza singură. Include și posibilitatea de a lua singură curbele ușoare, cele specifice autostrăzii, câtă vreme detectează bine benzile rutiere.

Sistemul funcționează fără reproș. Pe autostradă sau drumuri naționale mai ample, mașina chiar poate conduce singură, inclusiv micșorând singură viteza atunci când intră în zone cu limitări speciale sau în sate. Poți configura o toleranță peste limita detectată (de exemplu, să meargă cu +15 față de limita detectată), iar sistemul îți respectă dorința.

Am mai văzut așa ceva pe BMW seriile 7 și 5 și pe noul X3, dar este prima oară când văd tehnologia de nivel doi pe o mașină compactă non-premium, un semn bun. Îndrăznesc să spun că funcționează mai bine decât cea de pe BMW-uri, în sensul că rămâne funcțională în curbe un pic mai strânse decât cele suportate de BMW-uri.

Asistența pentru evitarea unor coliziuni funcționează, de asemenea, foarte bine. Radarele și camerele video detectează inclusivi bicicliști și pietoni și o face de la o distanță mărișoară, astfel încât mașina poate frâna singură pentru evitarea coliziunii până la o viteză maximă de 80 km/h. Am testat asta, pentru prima oară, cu un om care sărea și intra în fața mașinii și da, Focus pune o frână de zile mari. Mi se pare liniștitor de știu că, dacă ai un moment de neatenție, mașina poate opri în siguranță de la viteze destul de mari, mult peste cele uzuale din oraș sau chiar și din afara lui.

Parchează automat, cu spatele sau lateral. Activezi Park Assist, mașina îți semnealează când simte un loc liber și parchează singură în acesta, manevrând atât direcția cât și accelerația/frâna. Sistemul mi s-a părut îmbunătățit față de generația anterioară, în sensul că este mai rapid în manevrare și mai ușor de folosit (ții apăsat un buton); mi-ar plăcea așa ceva, elimină acele momente când trebuie să te uiți tu în oglinzi, în spate, în camere și senzori, pare genul de lucru pentru care vrem să evolueze tehnologia. La final cuplează chiar și frâna pentru staționare.

Același Park Assist scoate și mașina din parcare, dacă vrei, lăsând-o pregătită pentru a te integra în trafic.

Farurile LED au obturatoare mecanice prin care pot dirija fasciculul de lumină astfel încât poți folosi faza mare fără a orbi mașinile ce vin de pe contrasens. Personal mi s-a părut că astfel de sisteme au întotdeauna un mic delay în detecția celorlalte mașini, momente când pot fi deranjante, și nu știu dacă Focus face excepție. Pentru cei care merg mult noaptea, în special în afara localităților, sistemul crește siguranța pentru că folosești faza lungă mult mai mult timp și deci vezi mai bine drumul.

Același sistem de faruri iluminează și curbele, dar folosește camerele video și navigația pentru a ști că urmează o curbă sau un giratoriu și iluminează din timp traiectoria ta, pe când alte mașini pornesc această iluminare abia când rotești volanul dincolo de un anumit unghi într-o direcție sau alta.

Există și diverse sisteme de asistență la urgență, mașina pregătind frâna atunci când simte că ar putea urma o frânare puternică din partea șoferului, astfel încât acesta să apese mai ușor pedale. Și direcția este similar pregătită (sau prearmată, dacă doriți) pentru a coti rapid în caz că mașina intuiește că ar urma o astfel de manevră.

Mai mult, există inclusiv un sistem de asistență post-coliziune. În cazul unui impact, când șoferul poate că este dezorientat și nu controlează mașina în acele momente, Focus controlează automat frânele pentru a ține vehiculul cât de cât pe traiectoria sa inițială, împiedicându-l să se răsucească sau să iasă în afara carosabilului.

Trecând la alte sisteme și tehnologii, mie mi-a plăcut sistemul audio Bang & Olufsen disponibil opțional. Am dat muzica la maxim (și mă refer la maxim, cu sânge curs din timpane) și sunetul a rămas clar, iar panourile portierelor nu vibrau și nu dădeau semne că ar vrea să sară de pe mașină. Le-a ieșit bine tuningul auto, este o opțiune bună.

LA VOLAN

Călătoria a fost foarte confortabilă. Scaunul te ține în toate locurile necesare, poziția de condus este confortabilă, noul HUD de mare ajutor pentru că-ți arată informație mult mai aproape de direcția naturală a privirii.

SpaÈ›iul la volan este foarte bun. Consola centrală mi s-a părut mai îngustă, iar zona dintre scaune este foarte “aerisită”, mai ales pe transmisia automată care foloseÈ™te acel comutator rotativ, aÈ™a că simÈ›i că ai mai mult spaÈ›iu în interior. Vizibilitatea este bună, iar faptul că maÈ™ina È›ine banda È™i viteza m-a relaxat È™i mai mult pentru că-È›i permite să observi mai mult mediul înconjurător, să te uiÈ›i în jur È™i să fii mai atent la ceilalÈ›i pasageri.

Este un sistem autonom de nivel doi, așa că vrea să-ți simtă mâna pe volan. Poți lua mâna de pe acesta maxim 15 secunde, apoi o alertă îți cere ca măcar să-l atingi din nou (ideea este să fii pregătit să reacționezi), iar dacă nu o faci, mașina frânează și se oprește singură.

Butoane ușor accesibile, spații de depozitare mărișoare în portieră, volan cu butoane de dimensiune și în număr potrivit, chiar nu am ce reproșa mașinii.

Eu am condus varianta 1,5 diesel de 120 cai putere, transmisie automată. Este neașteptat de silențioasă pentru un diesel, iar cutia cu 8 trepte este bine configurată, schimbările de viteză nefiind resimțite în vreun mod care creează disconfort.

Modul Sport chiar funcționează. Cutia schimbă treptele la o turație mult mai mare, în funcție de cum apeși pedala de accelerație. Îmi place opțiunea de a schimba astfel de lucruri în funcție de modul în care vrei să conduci.

Există mai multe motoare disponibile:

  • diesel 1,5 litri de 90 È™i 120 CP È™i 2 litri 150 CP
  • benzină 1 litru 85, 100 È™i 125 CP È™i 1,5 litri de 150 È™i 182 CP

Cele cu bold pot fi cuplate cu transmisia automată în 8 trepte, altfel aveți manuala de 6 trepte.

Am condus și benzină manuală pe circuit. Mașina pare foarte stabilă, am luat diverse curbe și chiar și șicane improvizate cu viteză mare, iar manevrabilitatea și stabilitatea au fost foarte bune. Frâna este foarte performantă, de asemenea.

Nu pot să vă spun multe despre consum, n-am mers normal ca să pot trage o concluzie. Am reținut că pe autostradă, la 140 km/h, consumă 6,5 litri de motorină.

Prețuri

Citiți broșura de prețuri pentru toate informațiile.

Ca idee, prețul cu Rabla pentru un Focus Trend este de 13.925 euro, iar Titanium începe de la 15.650 euro. ST Line cu motor de 125 CP benzină costă 17.050. Nu știu cine ar cumpăra mult mai scumpul model Vignale. Îi înțeleg rostul la Fiesta, pentru cumpărătorii care vor o mașină mică, le place Fiesta și au bani de cea mai bună Fieste din gamă. La Focus, însă, nu mai bine urci la Mondeo dacă ai un astfel de buget? În fine, nu contează asta.

Pentru diesel, adăugați 2000 de euro, iar dacă vă interesează versiunea RS, mai aveți de așteptat vreo 3 ani, de obicei apare odată cu facelift-ul generației curente.

CE E BINE

CE E RÄ‚U

  • Condus autonom nivel 2.
  • Interior plăcut, spaÈ›ios.
  • SpaÈ›iu generos pentru toÈ›i pasagerii.
  • Mă aÈ™teptam la un ecran tactil de dimensiuni mai mari decât cel de pe Fiesta.

CONCLUZIE

Noua generație Focus este o actualizare de succes a modelului. Pe exterior sunt modificările necesare pentru a crea un design modern, dar adevăratele upgrade-uri sunt în interior, care are un aspect mult mai rafinat și integrează tehnologii ce abia acum încep să ajungă pe această clasă auto. Focus a fost mereu un model de succes pentru Ford, iar noua generație sunt sigur că va continua tradiția.

    48 comentarii

  1. Ar fi un vis frumos ca ST-ul sa plece de la 17000 euro… vezi ca lista de preturi pe care ai pus-o e de la vechiul focus. :)

    Apropo, mai sunt tichete rabla? Stiam ca e “sold out” de multe luni de zile.

      (Citează)

  2. Ce motor pe benzina ai condus pe circuit, 1.0 sau 1.5 ?
    Cum se simte acel motor ca nivel de vibratii ?Avand in vedere ca toate motoarele pe benzina sunt in 3 cilindri…

      (Citează)

    • Am condus două È™i nu mai È›in minte exact ce erau. Cred că 1 litru 125 CP È™i 1,5 litri 184 CP pe wagon (care este în 4 cilindru, dacă nu mă înÈ™el).

      Totuși, am condus multe mașini cu motorul în 3 cilindri și nu mi s-a părut niciodată că ar fi vibrații deranjante. Cred că un test-drive la orice dealer te poate lămuri mai bine decât opinia mea.

        (Citează)

  3. Noul Focus chiar este o masina destul de reusita.

      (Citează)

  4. Foarte frumos noul focus, spatele aduce cu A-klass
    Ar fi util la astfel de articole menționat și cât de fiabile sunt. Probleme comune, recall uri.

      (Citează)

    • E o generaÈ›ie nouă, nu ai cum să È™tii astfel de lucruri. O generaÈ›ie poate fi perfectă, alta poate avea probleme, că se schimbă complet linia de producÈ›ie.

      Focus în general nu prea a avut probleme în istoria sa de 20 de ani (a înlocuit Escort, apropo), este una dintre cele mai bine vândute mașini și nu prea am auzit oameni care să se plângă.

        (Citează)

  5. nwradu: mine

    ST-ul cu motor de 125 cp are pret de lista 20750, minus 1500 euro rabla ==》19250.
    Sa inteleg ca mai ofera Ford inca o reducere de minim 2000 euro ca sa ajunga la pretul de 17000… ceea ce e ciudat ptr un model d-abia lansat.

      (Citează)

    • Nu este foarte ciudat, Ford are mereu promoÈ›ii de lansare fie prin reduceri de preÈ›, fie prin pachete de dotări oferite la preÈ› redus sau gratuit.

      Eu zic să considerăm prețurile orientative, mai ales pe cele de listă. În practică, orice dealer dă discount-uri mari. Un prieten și-a luat o mașină încă nelansată cu 2.000 euro discount față de prețul ce ieșea din configurator, vreo 10% discount.

      Dacă vrei prețul la precizie maximă, du-te la un dealer. Dacă nimerești și un final de trimestru, probabil vor da discount-uri și mai mari ca să-și facă ținta de vânzări.

        (Citează)

    • Sa iti reamintesc ca am obtinut reducere de la 28000 la 23000? Model 2019?

        (Citează)

    • nashu_mare:
      Sa iti reamintesc ca am obtinut reducere de la 28000 la 23000? Model 2019?

      Povesteam de un prieten, nu de familie :P

        (Citează)

    • Si la ce marca si model ati obtinut 18% discount domnule Nash Mare ?!

        (Citează)

    • Opel Astra, dar am auzit de la masa cealalta cand configuram ca si la Corsa era cam la fel. Posibil sa obtii mai mult daca e masina de pe stoc.

        (Citează)

    • Multumesc de raspuns Nashu Mare…mare om(adica nash) , mare caracter.

        (Citează)

  6. Ca posesor de mk2 mi s-a parut mereu ca mk3 a pierdut ceva din calitatile lui mk2, iar mk4 pare ca a pierdut din atuurile celor doua generatii.
    Nu am condus inca mk4 dar am fost in showroom si ca prima impresie am fost destul de dezamagit ca prim contact
    Fata metalica a usii de exemplu flexeaza imediat sub linia geamului daca apesi usor pe ea. Stiu ca rigiditatea sasiului e crescuta dar oricum e deranjant.
    Am vazut pe clipurile de le lansarea pt presa internationala ca se misca consola dintre scaune, insa cred ca a fost remeiata problema.
    Capacul torpedoului mi-a amintit de loganul anului 2005. Un plastic infect si deschidere aiurea, plus 2 spatii foarte mici.
    Scaunele mi s-au parut faine, bine profilate, cu suport bun. Imi aduc aminte de cele de pe leon.
    Desi imi place designul interior nu pare demn de o compacta, ci mai degraba de fiesta.
    Exteriorul e simpatic pana la montantul B. Apoi parca masina s-a topit.
    Desi eram cumva subiectiv si imi doream sa mi placa m-a lasat cam “mehh” primul contact.
    In clasa compacta noul ceed pare o oferta foarte buna, preturi decente, comportament foarte bun, calitate si super dotari. Designul in schimb, chiar plictisitor

      (Citează)

    • E placut cand lumea vorbeste si din experienta. Eu am avut mk2 si acum mk3.5.

      Mk2 a fost o masina excelent gandita, cu mult spatiu interior si materiale de calitate. Modelele ulterioare sunt socante: plastice foarte ieftine prinse doar in cleme, chedere lipite cu dublu adeziva care se desprind, probleme de soft cam multe, etc. Pe de alta parte optiunile gen parbriz incalzit, sisteme de asistenta, motoare fiabile, revizii ieftine sunt motivele pentru care cineva ar alege aceasta masina… o data. A doua oara va vrea ceva mai bun decat ceva ce lasa impresia de chinezarie cu briz-briz-uri. La test am tras de manerul de portiera si au sarit cateva cleme pe care a trebuit sa le apas la loc, la fel cu unele de la consola centrala si ceva prin portbagaj.

      Comparand cu Hyundai Kona, aceasta reprezinta o alternativa mai buna decat modelul Focus Active. Desigur nu din perspectiva dotarilor, doar ca Hyundai este o masina mai bine inchegata. Am adus vorba despre Kona deoarece in cativa ani va ajunge si la noi varianta electrica, probabil concomitent cu Facelift-ul Focus-ului cu motor electric plus ca SUV-urile de oras sunt segmentul in care investesc acum producatorii.

      In final ar trebui sa stiti ca se poate ajunge la un discount de 30%, cu Rabla, fata de pretul de catalog. De asemenea variantele Titanium sunt mai avantajoase decat cele Trend cu optiuni. Iar nota de subsol este ca dupa ce ati luat masina, pe Ford Romania ii doare undeva de orice sugestii si reclamatii ulterioare, dar cam asa e la toti din cate am auzit.

        (Citează)

  7. nwradu:
    Nu este foarte ciudat, Ford are mereu promoții de lansare fie prin reduceri de preț, fie prin pachete de dotări oferite la preț redus sau gratuit.

    Eu zic să considerăm prețurile orientative, mai ales pe cele de listă. În practică, orice dealer dă discount-uri mari. Un prieten și-a luat o mașină încă nelansată cu 2.000 euro discount față de prețul ce ieșea din configurator, vreo 10% discount.

    Dacă vrei prețul la precizie maximă, du-te la un dealer. Dacă nimerești și un final de trimestru, probabil vor da discount-uri și mai mari ca să-și facă ținta de vânzări.

    Este posibil sa fie asa la Ford.

    Eu am experienta cu VW care mi-a oferit un discount de doar cateva sute de euro ptr noul polo… in schimb la Skoda un prieten a obtinut o reducere de 7000 de euro ptr superb, dar ce e drept masina e pe final de ciclu.

      (Citează)

  8. da, eu cred că este un etalon în segment. lupta se dă cu ceed care este tot o mașină demnă de 2018. versiune electrică?

      (Citează)

  9. in sfarsit au scapat de schimbatorul ala inutil.

    mi se pare dubios sa nu poti pune cutia automata pe cea mai puternica varianta de motor pe care o au.

      (Citează)

  10. ST Line cu motor de 125 CP -> asta e un fel de Logan cu volan de BMW?

      (Citează)

  11. Si linkul catre brosura duce spre vechiul Focus.

      (Citează)

  12. Nu știu cine ar cumpăra mult mai scumpul model Vignale. Îi înțeleg rostul la Fiesta, pentru cumpărătorii care vor o mașină mică, le place Fiesta și au bani de cea mai bună Fieste din gamă. La Focus, însă, nu mai bine urci la Mondeo dacă ai un astfel de buget?
    Nu îti înțeleg dilema. De ce se poate la Fiesta dar nu se poate la Focus? De ce cel cu Fiesta Vignale sa nu treaca la Focus mergand pe rationamentul tau?

    E diferenta de clasa si acolo si acolo.

      (Citează)

    • nashu_mare: De ce cel cu Fiesta Vignale sa nu treaca la Focus mergand pe rationamentul tau?

      Pentru că vrea o mașină mică. Cunosc oameni în situația asta. Banii nu erau o problemă, așa că au luat cea mai scumpă Fiesta posibilă.

        (Citează)

    • Pai poate vor un hatchback nu vapor. Hint: eu.

      Bine, ce nu inteleg eu de ce ti-ai lua Fiesta daca banii nu sunt o problema. :)) Sunt si altele in clasa aia…

        (Citează)

  13. 1.pe unde se schimba filtrul de polen?
    2.vad ca au mutat gura de alimentare de pe dreapta pe stanga
    3.nu stiu cat de incarcata era masina, dar la filmul cu parcarea laterala rotile mai au putin si ating aripa. saci de ciment in portbagaj?
    4.ce idiot e ala de se pune in fata masinii doar pentru a testa sistemul automat de franare. de obicei se folosesc manechini balon.

      (Citează)

    • ionut: 1.pe unde se schimba filtrul de polen?

      Eu l-am schimbat mereu la mecanic :P

      ionut: 3.nu stiu cat de incarcata era masina, dar la filmul cu parcarea laterala rotile mai au putin si ating aripa. saci de ciment in portbagaj?

      Erau 4 adulți în mașină, dar mai este destul loc pentru roată sub aripă.

      ionut: 4.ce idiot e ala de se pune in fata masinii doar pentru a testa sistemul automat de franare. de obicei se folosesc manechini balon.

      Un om care are încredere că tehnologia nu va da greș.

        (Citează)

  14. nwradu:
    Nu este foarte ciudat, Ford are mereu promoții de lansare fie prin reduceri de preț, fie prin pachete de dotări oferite la preț redus sau gratuit.

    Eu zic să considerăm prețurile orientative, mai ales pe cele de listă. În practică, orice dealer dă discount-uri mari. Un prieten și-a luat o mașină încă nelansată cu 2.000 euro discount față de prețul ce ieșea din configurator, vreo 10% discount.

    Dacă vrei prețul la precizie maximă, du-te la un dealer. Dacă nimerești și un final de trimestru, probabil vor da discount-uri și mai mari ca să-și facă ținta de vânzări.

    Eu am obtinut o reducere de aproximativ 4000 euro (de la 21000 si ceva la 17300) la un titanium wagon cu motor de 1.5 benzina, versiunea bussiness, cu senzori de parcare si navigatie.

      (Citează)

  15. nwradu:
    Am condus două și nu mai țin minte exact ce erau. Cred că 1 litru 125 CP și 1,5 litri 184 CP pe wagon (care este în 4 cilindru, dacă nu mă înșel).

    Totuși, am condus multe mașini cu motorul în 3 cilindri și nu mi s-a părut niciodată că ar fi vibrații deranjante. Cred că un test-drive la orice dealer te poate lămuri mai bine decât opinia mea.

    Si motorul de 1.5 cu 150 respectiv 182 cai este un motor in 3 cilindri.
    Ce este nou la acest motor, este ca vine cu cylinder deactivation, in care merge si cu 2 cilindri atunci cand nu este nevoie de mai multa putere.

    Mai este de mentionat sistemul CCD (Continuously Controlled Dampers), amortizoare controlate continuu cu detectare gropi, care iti ofera 2 moduri in plus de condus, din care mentionez modul Comfort.

    Motoarele 1.5 benzinar si 2.0 diesel, vin cu punte spate multilink, restul de motorizare vin cu punte spate semi rigida.

      (Citează)

    • Am vrut să scriu despre acest sistem de amortizare, dar nu am găsit nicăieri informaÈ›ii mai multe, dincolo de ce-a fost pomenit la anunÈ›area modelului.

        (Citează)

    • Si eu am cautat mai multe informati despre acest sistem CCD, dar nu am gasit mare lucru.
      Anyway, eu am comandat Ford Focus 1.5, 182 HP cu acest sistem, si o sa scriu aici odata ce am masina si vad cum se comporta :)

        (Citează)

    • Ramzy: Anyway, eu am comandat Ford Focus 1.5, 182 HP cu acest sistem, si o sa scriu aici odata ce am masina si vad cum se comporta :)

      Felicitări, să-l conduci cu plăcere!

        (Citează)

  16. wagon-ul mi se pare urat rau, hathcback-ul arata ok. La interioru nu imi place tableta cu marginile uriase.

    As fi putut astepta noul Focus, dar pana la urma am mers cu o Octavia 2018 1.5 TSI 150 CP. Mai spatioasa, interior care mie imi place mai mult si un ecran fain. Discount mare nu as fi primit, dar am luat masina de test drive, asa ca am iesit cu vreo 3000-4000 euro mai ieftin decat una luata direct din configurator.

      (Citează)

  17. Oare despre durabilitatea volanului imbracat in piele pe cand un comentariu? La modelul ford mondeo volanul din piele se comporta la 50000 km ca si cum masina ar avea 300000km, respectiv pielea se exfolieza Masina se afla in garantie iar raspunsul celor de la ford este ca acest volan nu se schimba decat in primii 2 ani, de parca volanul ar fi piesa de schimb

      (Citează)

  18. nwradu: Am vrut să scriu despre acest sistem de amortizare, dar nu am găsit nicăieri informații mai multe, dincolo de ce-a fost pomenit la anunțarea modelului.

    următoarea vizită de fabrică la bilstein la sibiu. un prieten e manager de proiect la sistemul de amortizare de la s class care vede cu laser groapa și nu lasă să cadă în ea. în românia sistemul stă în eroare, nu poate levita complet.

      (Citează)

  19. bughy: următoarea vizită de fabrică la bilstein la sibiu. un prieten e manager de proiect la sistemul de amortizare de la s class care vede cu laser groapa și nu lasă să cadă în ea. în românia sistemul stă în eroare, nu poate levita complet.

    Acelasi sistem se va regasi si pe noul focus cu suspensii adaptive, adica masina sesizeaza daca roata “cade” brusc intr-o groapa si n-o lasa sa coboare prea mult, protejand astfel ansamblu anvelopa/janta si ce mai e pe acolo.

      (Citează)

  20. Silika: ST-ul cu motor de 125 cp are pret de lista 20750, minus 1500 euro rabla ==》19250.
    Sa inteleg ca mai ofera Ford inca o reducere de minim 2000 euro ca sa ajunga la pretul de 17000… ceea ce e ciudat ptr un model d-abia lansat.

    Mai asteapta doua luni si il iei la Black Friday. Poate prinzi oferta si la tigaie. Intreaba-l pe Radu. :D

      (Citează)

  21. nashu_mare:
    Sa iti reamintesc ca am obtinut reducere de la 28000 la 23000? Model 2019?

    La ce mașină?

      (Citează)

  22. Ai uitat sa ne spui ca noul Focus vine cu suspensie independența numai pe anumite modele.

      (Citează)

  23. Ramzy:
    Anyway, eu am comandat Ford Focus 1.5, 182 HP cu acest sistem, si o sa scriu aici odata ce am masina si vad cum se comporta :)

    Ceva impresii despre masina? Poti sa-mi spui cat consuma?

      (Citează)

    • Am făcut 2300km cu maÈ™ina, ce pot spune despre ea pana acuma :
      – maÈ™ina arata foarte bine, pentru mine cel puÈ›in.
      – motorul trage bine.
      – ca È™i consum am în jur de 9L in oraÈ™, trafic, aglomeraÈ›ie. Mers frumos ajung poate pana la 8.5 iarna în trafic.
      Daca mergi sportiv și tragi de mașina, o sa consume destul de mult, ai putere dar și consum mare.
      Pe autostrada iarna 7/7.5, o sa scadă pe parcurs, dar trebuie sa iei în calcul ca motorul este încă nou, și consumul este puțin mai mare.
      – are filtru de particule GPF, dar nu am avut probleme cu el pana acuma.
      – se simte ceva vibraÈ›ii la motor de la dezactivarea unui cilindru în mers constant în momentul ala în care se merge cu 2 cilindri, momentan se cauta soluÈ›ii la Ford pentru remedierea problemei, nu este extrem de deranjant.
      – interiorul este ok, nu ma plang, poate un portbagaj mai mare nu m-ar deranja :)
      În mare pot zice ca mașina merge bine, ținută de drum excelenta și nu am avut probleme cu ea.
      Daca mai ai ceva întrebări te rog sa îmi scri și îți răspund :)

        (Citează)

  24. Salutare,

    Am un Golf 6 GTI si din motive de fiabilitate ma simt nevoit sa il schimb. Ca pachet (aspect + fun to drive+dimensiuni) , Focusul de 182 cai pare a fi o optiune buna. As aprecia daca ma poti ajuta cu cateva raspunsuri:

    – cat a costat si ce optionale ai pus pe ea? Ai avut parte de vreun discount?
    – in cat timp a fost livrata?
    – ce piese sunt acoperite de garantie?
    – scaunele sunt confortabile dupa un drum ceva mai lung (+4 ore)?

    Multumesc!

    Ramzy:
    Am făcut 2300km cu mașina, ce pot spune despre ea pana acuma :
    – mașina arata foarte bine, pentru mine cel puțin.
    – motorul trage bine.
    – ca și consum am în jur de 9L in oraș, trafic, aglomerație. Mers frumos ajung poate pana la 8.5 iarna în trafic.
    Daca mergi sportiv și tragi de mașina, o sa consume destul de mult, ai putere dar și consum mare.
    Pe autostrada iarna 7/7.5, o sa scadă pe parcurs, dar trebuie sa iei în calcul ca motorul este încă nou, și consumul este puțin mai mare.
    – are filtru de particule GPF, dar nu am avut probleme cu el pana acuma.
    – se simte ceva vibrații la motor de la dezactivarea unui cilindru în mers constant în momentul ala în care se merge cu 2 cilindri, momentan se cauta soluții la Ford pentru remedierea problemei, nu este extrem de deranjant.
    – interiorul este ok, nu ma plang, poate un portbagaj mai mare nu m-ar deranja :)
    În mare pot zice ca mașina merge bine, ținută de drum excelenta și nu am avut probleme cu ea.
    Daca mai ai ceva întrebări te rog sa îmi scri și îți răspund :)

      (Citează)

  25. Ramzy:
    Am făcut 2300km cu mașina, ce pot spune despre ea pana acuma :
    – mașina arata foarte bine, pentru mine cel puțin.
    – motorul trage bine.
    – ca și consum am în jur de 9L in oraș, trafic, aglomerație. Mers frumos ajung poate pana la 8.5 iarna în trafic.
    Daca mergi sportiv și tragi de mașina, o sa consume destul de mult, ai putere dar și consum mare.
    Pe autostrada iarna 7/7.5, o sa scadă pe parcurs, dar trebuie sa iei în calcul ca motorul este încă nou, și consumul este puțin mai mare.
    – are filtru de particule GPF, dar nu am avut probleme cu el pana acuma.
    – se simte ceva vibrații la motor de la dezactivarea unui cilindru în mers constant în momentul ala în care se merge cu 2 cilindri, momentan se cauta soluții la Ford pentru remedierea problemei, nu este extrem de deranjant.
    – interiorul este ok, nu ma plang, poate un portbagaj mai mare nu m-ar deranja :)
    În mare pot zice ca mașina merge bine, ținută de drum excelenta și nu am avut probleme cu ea.
    Daca mai ai ceva întrebări te rog sa îmi scri și îți răspund :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus