blog demisec cu note fine de tehnologie

Sărbători fericite!

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

acer swift 5 la preț bun

La Maize, restaurantul de pe primul loc din topul Gault & Millau România

30 Jul 2018  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

28 comentarii

Maize (farm to table) este restaurantul de pe primul loc din ghidul Gault & Millau 2018 în România și asta ne-a făcut să mergem acolo și să vedem cum se compară cu nume deja clasice precum Joseph sau The Artist.

Fotografiile sunt din luna mai, că am mers acolo pentru a sărbători Sf Elena. Meniul lor se poate schimba, că multe ingrediente și preparate sunt sezoniere, dar momentan pe site-ul oficial figurează același. Din păcate, am mers la Maize pe seară, iar lumina în interior este destul de slabă și fotografiile n-au ieșit foarte bine, dar asta e. Să vină ghidul Michelin și să facă unele mai bune.

Înainte de ce-am comandat noi, ne-au adus un amuse-bouche făcut dintr-un micuț castravete cu cremă de brânză și verdeață deasupra, inedit gătite, bun ca să te facă și mai curios pentru ce urmează.

Am luat întâi aperitive. Au mai multe aperitive în meniu, inclusiv platouri cu cărnuri românești –mezeluri, dacă vreți– și platou cu brânzeturi românești. Noi l-am luat pe cel de brânzeturi (49 lei), că ne plac astfel de preparate, și vi-l recomand pentru a vedea cât de multe brânzeturi de calitate, inedite ca aromă și preparare, se fac în România și cât de puține dintre ele ajung în piață sau în magazinele uzuale. Platoul a venit însoțit și de o mică salată asortată.

Un alt aperitiv a fost cel intitulat “smântână afumată, chipsuri crocante din legume și lipiuțe cu maia gătite la grătar” (29 lei) și pe care l-am luat pentru că suna foarte interesant. Este o salată, dar inedită și ea, majoritatea frunzelor și legumelor fiind într-adevăr crocante, iar undeva sub el, nevăzută în fotografie, se află smântâna afumată, care este exact ce-i spune numele și tare mi-ar plăcea să știu cum este făcută, fiind foarte bună la gust. Lipiile, două la număr, au venit separat pe un platou.

Ca feluri principale eu am luat “caracatiță ciobănească servită cu mousse de mămăligă, sos de capră și ulei de brad” (99 lei) din secțiunea New Romanian Cuisine, pe care v-o recomand pentru că este foarte bună. Este și foarte inedită ca prezentare, genul de preparat ce-ar fi remarcabil în orice restaurant cu pretenții din lume.

S-a întâmplat așa: au adus două platouri la masă, într-unul fiind în principal un sos foarte bun, în celălalt o mămăligă coaptă în jar, de formă aproape sferică. Persoana care a adus-o la masă a “destupat” mămăliga și înăuntru s-a dovedit a fi caracatița, a mutat tentaculele în platoul cu sos, iar în “vasul” rămas acolo a turnat un mousse de mămăligă, o cremă aproape lichidă, foarte bună la gust.





Caracatița a fost foarte moale (mă temeam să nu iasă gumoasă), sosul foarte bun, tot preparatul foarte mișto ca experiență. Nu știu câte au zilnic; niște oameni de la masa alăturată, care veniseră după noi, au vrut și ei o porție și li s-a spus că nu mai este.

Matilda a luat porumbel gătit în jar (120 lei), servit cu sparanghel și cartofi noi și arăta ca mai jos. Porumbelul în general nu-i foarte mare, dar porția a fost suficientă pentru o persoană, iar porumbelul a fost moale și gătit exact cum trebuie. Din ce văd acum pe site, rețeta s-a schimbat și acum include mere maturate, țelină și prune uscate.



Am luat și desert. “Cornet dulce” este făcut cu păstârnac, ciocolată albă și mușețel și este un desert remarcabil, luați-l cu încredere dacă ajungeți pe acolo. N-aș fi ghicit niciodată că mănânc păstârnac. Oricum, e greu de zic ce-i prin el, ceea ce-l face cu atât mai bun.

“Măr în fân”, însă, nu-i foarte bun. E un măr copt acoperit cu alte toppinguri dulci, dar e prea mult măr și prea puține toppinguri și un gust prea banal în comparație cu celălalt desert.

Asta a fost tot. Împreună cu un pahar de șampanie, trei de Liliac Fetească Regală (24 lei paharul :|) și o apă plată mare, totalul a fost de 512 lei, adică intră tot în categoria restaurantelor unde dai 200-250 de lei de persoană dacă iei 2 sau 3 feluri de mâncare.

Maize arată bine, chiar dacă mesele sunt ușor cam înghesuite pentru gustul meu. Restaurantul se află la ultimul etaj al unei vile mari din Dorobanți, pe strada Paris, cea pe care scrie mare Malvensky. Bucătăria este semideschisă și au și un chef’s table acolo, unde puteți vedea toate operațiunile făcute de bucătari.

Aș vrea să zic că totul a mers perfect, dar nu-i așa. Mâncarea a fost bună, nimic de reproșat acolo cu excepția desertului cam banal, dar un restaurant scump trebuie să ofere o experiență plăcută pe toate planurile și lucrurile n-au stat în totalitate așa.

Am avut impresia că domnișoara care ne-a servit era singură la vreo 8-9 mese, ceea ce făcea ca serviciul să fie uneori ușor întârziat sau grăbit. Pentru noi asta nu e o problemă, dar prin comparație cu restaurante unde am cheltuit la fel de mult de căciulă și serviciul era asigurat de câte 2-3 persoane la masă, e o diferență.

Problema mai mare a fost că mesele sunt foarte, foarte mici. Aperitivele nu au încăput pe masă împreună cu două pahare de vin, așa că ne-am mai adus o masă rabatabilă pe care am pus inițial lipiile și una dintre salate. Mesele sunt oricum apropiate, auzeam tot ce vorbesc cei de lângă mine, vedeam ce fotografii fac ei și aveam impresia că suntem 2+2 acolo.

Ca o concluzie, mâncarea este foarte bună și inedită și îmi place că cineva de la noi reinterpretează bucătăria tradițională într-un stil modern, cu ingrediente de calitate, exact cum puteți vedea în diverse documentare că au făcut restaurante celebre din alte țări cu bucătăriile lor tradiționale și au avut mare succes. Mai trebuie lucrat un pic la celelalte aspecte, dincolo de gastronomie; eu din aceste motive nu l-aș fi pus pe locul 1 în ghidul respectiv, dar în top 3 sau top 5 cu siguranță ar fi intrat, că mi-e greu să-l compar mai precis cu alte restaurante bune din București.

Maize se află în strada Paris 61, la etajul 3 al unei vile. Au site oficial maize.ro și pagină de Facebook. Orar L 17–24, M–S 12-16 și 17-24, D 12–16 brunch. Cu parcarea e mai dificil în zonă, dar poate seara găsiți locuri după ce pleacă lumea de la firmele din zonă.

    28 comentarii

  1. “Caracatiță ciobănească servită cu mousse de mămăligă”…pentru ca, se stie, ciobanii sunt mari amatori de caracatite, langa care trantesc o felie de mamaliga vartoasa. Prea bun, prea ca la tara.

      (Citează)

    • Tocmai asta este ideea, să iei ceva clasic și să-i dai un twist nou. Restaurantul nu se adresează ciobanilor care vor mâncare ca la stână.

        (Citează)

  2. Lipii servite pe fân. Pentru că motive. Vestea bună: e chiar fanul în care dimineața s-a ouat găina deci microorganismele de pe el sunt fresh.

      (Citează)

  3. Caracatita? Unde plm gasesc ciobanii caracatita pe munte?! Asta e din seria de imbecilitati ca sa fim “full retard”.

    Mesele sunt multe ca sa jupoaie de bani mai multi prosti o data. Personalul este putin ca sa aiba cheltuieli mai mici cu salariile.

    Gunoi tipic romanesc, business de succes.

      (Citează)

  4. Am făcut primăvară o tocăniță de pui de porumbei, 10 am aruncat în ceaun de ne-am lins degetele tot weekendul. Buni și la jar copți așa sau in aluat, dar o tocana bine făcută bate tot.

    cu cine sa vorbesc sa îmi trec casa in topul ăla ?

    Mai am vreo 20 in congelator, nu mi-ar strica niste bani in plus :)

    In rest, că de obicei, preturile sunt amuzante. Ca și tu care te aștepți să fie caracatița gumoasa și parca zici că e un feat of strenght să ți-o prezinte digerabila. Hint, e foarte ușor.

      (Citează)

    • user: Ca și tu care te aștepți să fie caracatița gumoasa și parca zici că e un feat of strenght să ți-o prezinte digerabila. Hint, e foarte ușor.

      Nu chiar așa ușor, trebuie gătită într-un anumit fel. Majoritatea localurile o fac direct pe plită și iese “stilul grecesc”.

        (Citează)

    • Dacă chiar nu ai chef de chestii complicate o bagi la congelator sa o faci bocnă iar pas 2 ar fi într-o oală la presiune (nu dau timpi, mai lăsăm și pentru Google). După ce faci asta trebuie sa fi bucatat exagerat de prost sa o aduci înapoi la stadiul de guma.

      Probabil cei de la maize merg pe slowcooking, de aia nu au avut o alta bucată ready to go.

        (Citează)

  5. Este foarte bun restaurantul, noua ne-a plăcut mult. Chef este “D’artagnan” unul dintre concurenții la primul Master Chef de pe Pro. Ai dreptate cu mărul și cu mesele un pic înghesuite, noi am fost săptămâna trecută și erau mai multi chelneri. Noua ne-a plăcut foarte mult, chiar merită experiența.

      (Citează)

    • Bogdan: Chef este “D’artagnan” unul dintre concurenții la primul Master Chef de pe Pro.

      Da, țin minte și primul său restaurant, Autographe pe lângă Casa Poporului, nu mi-a plăcut deloc.

      Cică a lucrat o vreme la Noma, de atunci, ceea ce mi se pare o chestie foarte șmecheră, având în vedere că probabil sunt mii de bucătari care ar vrea o astfel de experiență.

        (Citează)

  6. Eu nu as putea sa mananc asa ceva niciodata! :)

      (Citează)

  7. …. Atâtea bășini în restaurantele astea că parcă le miros prin ecran.

      (Citează)

  8. haios cu fitosii de pe aici. de parca ii obliga cineva sa manance acolo. fratica ce fite!
    mamaliga cu caracatita. vrei sa incerci, bravo tie. nu vrei, nu e o problema, dar sa critici ceva doar pt ca mintea ta nu accepta chestii diferite inseamna ca ai o problema mai mare de atat.

      (Citează)

  9. nwradu:
    Tocmai asta este ideea, să iei ceva clasic și să-i dai un twist nou. Restaurantul nu se adresează ciobanilor care vor mâncare ca la stână.

    De la ce vine atunci cuvantul “ciobanesc” din titlul preparatului? Eu cred ca a fost gandit astfel incat sa atraga clientii.

    Bine, eu n-am experienta cu astfel de resturante foarte scumpe, poate ca asa e moda acum.

      (Citează)

  10. Inca nu s-a plans nimeni de marimea portiilor. Mai astept putin.

      (Citează)

  11. “caracatiță ciobănească”… foarte inteligent aleasă denumirea, ce să spun !

    nwradule, tu ești inginer, trebuia să le spui să-ți aducă o “caracatiță inginerească”. se potrivește la fel de bine sau chiar mai bine. Aparent, nimeni de pe aici nu înțelege ce legătură are ciobanul cu caracatița. Măcar inginerul are o legătură mai mare pt că el mănîncă caracatițe :-)

      (Citează)

    • Caracatita inginereasca ar fi una facuta in MathLab sau Autocad.

      Asa, caracatita e ciobaneasca pentru ca e cu mamaliga, branza de capra si ceva de brad.

        (Citează)

  12. Am fost prin iunie, total de acord cu review-ul tau. Tot ce am mancat a fost foarte bun, cu o prezentare interesanta. Insa spatiul mic din jurul mesei si serviciul cam grabit strica putin experienta. Pare ca Alex Petricean a facut un restaurant foarte ok dpdv culinar, insa apoi au venit niste “consultanti de business” care i-au zis ca, daca vrea sa fie si profitabil, trebuie sa mai inghesuie 5 mese in spatiul ala si sa mai reduca din personal.

      (Citează)

  13. aparent este foarte greu de inteles ca “ciobaneasca” din text este modalitatea de preparare a mancarii. Adica bulz prajit.
    E misto de vazut ce conservatori sunt romanii. Sa nu cumva sa le pui in fata ceva ce nu inteleg, ca imediat li se umfla basica udului de indignare

      (Citează)

  14. nwradu:
    Tocmai asta este ideea, să iei ceva clasic și să-i dai un twist nou. Restaurantul nu se adresează ciobanilor care vor mâncare ca la stână.

    Hai că mi-a plăcut asta: twist nou!! Pe când o tochitură moldovenească de rechin cu mujdei de mango? Românul are un cuvânt pentru lucrurile astea: bășini! Ajungi să mânânci “idei” și nici alea inteligente! Parcă am fi în povestea cu hainele cele noi ale împăratului.

      (Citează)

  15. animaloo:
    aparent este foarte greu de inteles ca “ciobaneasca” din text este modalitatea de preparare a mancarii. Adica bulz prajit.
    E misto de vazut ce conservatori sunt romanii. Sa nu cumva sa le pui in fata ceva ce nu inteleg, ca imediat li se umfla basica udului de indignare

    Animaloo, românii doar fac bășcălie.. mai ales când au și de cine/ce.
    Altfel, se mănâncă bine în Suedia?

      (Citează)

  16. Ender:
    haios cu fitosii de pe aici. de parca ii obliga cineva sa manance acolo. fratica ce fite!
    mamaliga cu caracatita. vrei sa incerci, bravo tie. nu vrei, nu e o problema, dar sa critici ceva doar pt ca mintea ta nu accepta chestii diferite inseamna ca ai o problema mai mare de atat.

    Ender, de ce să nu critici pretențiile unora care încearcă să epateze cu orice preț? Mai nou e plin de “chefi” în România, zici că și-au luat toți diplomele la Spiru Haret..

      (Citează)

  17. Portii prea mici, ce rost are sa mananci caracatita cand poti manca o ceafa de porc, si nu in ultimul rand cate feluri 2 iti luai de banii astia in alta parte.

      (Citează)

    • Eu as fi mâncat caracatiță doar dacă ar fi avut telemea rasă deasupra, altfel nu îmi permite religia.

        (Citează)

    • nu prea inteleg de ce-i f*** grija pe romani de capra vecinului… vrei ceafa? baga o ceafa atunci.

        (Citează)

  18. Nashu_mare:
    Eu as fi mâncat caracatiță doar dacă ar fi avut telemea rasă deasupra, altfel nu îmi permite religia.

    Telemea la greci….. Nuuuu

      (Citează)

  19. As da 120 de lei pe un porumbel numai daca ar fi unul dintre aia care se caca in balconul meu.

    De ce nu le taie ghearele alea?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus