un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Pe lângă legile privind dronele, și DJI complică suplimentar utilizarea lor

7 Jun 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

11 comentarii

Poate că știți că, în România, dronele trebuie înregistrate la AACR, unde primesc un număr de identificare. Apoi, pentru utilizarea lor cam oriunde în România, este necesară permisiunea celor de la AACR, care se obține după ce le scrii când, unde și de ce vrei să utilizezi o dronă.

Cei de la AACR promiteau că vor eficientiza astfel de operațiuni printr-un sistem online inteligent, dar încă nu au făcut-o. Ce-i drept, nici nu știu câte cereri primesc pe săptămână pentru a se justifica investiția într-o aplicație dedicată. Uneori nu dau permisiune, după cum scrie Răzvan Baciu.

La fel se întâmplă și în străinătate. Casey Nestat, un cunoscut videoblogger din SUA, este investigat de FAA pentru că a folosit ilegal drone în situații periculoase, fiind înregistrate câteva sute de plângeri la adresa sa. Riscă o amendă mare, poate și mai rău. Asta demonstrează că poți avea milioane de urmăritori, mereu vor fi și unii care te urăsc și te studiază cu atenție doar ca să găsească o metodă de a ți-o trage.

Bun, asta ține de legile țării. Legile țării sperie unii potențiali clienți de drone. Într-o zi eram la F64, așteptând să ridic o comandă, și lângă mine o femeie cumpărase pentru un copil de vreo 10-12 ani o dronă Parrot, care-i relativ slabă, nu se ridică mult și nici nu zboară prea departe. Cei de la magazin i-au dat să semneze și un formular că a luat la cunoștință faptul că trebuie să înregistreze drona, altfel riscă niște sancțiuni conform codului penal (sau ceva așa, era dificil să trag bine cu urechea). Femeia, auzind de Autoritatea Aeronautică și Codul Penal, a zis că nu are de gând să se complice cu așa ceva și a făcut pe loc cerere de retur, în lacrimile copilului.

DJI, principalul producător de drone pentru amatori și semi-profesioniști, îngreunează și mai mult sistemul. Dronele lor sunt utilizate în general în tandem cu o aplicație oficială pentru telefonul mobil, iar acea aplicație trage acum de la DJI o listă cu zone unde există interdicție de zbor și, dacă te afli într-o astfel de zonă, nu permite zborul dronei peste o anumită altitudine și uneori nici măcar activarea ei.

Principiul este bun, că o dronă poate căra câteva kilograme și cred că-i doar o chestiune de timp până când vom vedea un atentat terorist făcut cu ajutorul uneia. Un dispozitiv exploziv poate fi dus de o dronă peste gardul Casei Albe, peste pereții unui stadion aglomerat sau peste mulțimea adunată la un concert. Poate fi trimisă exact la țintă împotriva unui politician sau a unei vedete, ceea ce face din dronă o armă periculoasă în mâini criminale.

Problema este că unii clienți DJI au descoperit că trăiesc în astfel de zone NFZ (no-fly zone) și nu-și mai pot utiliza dronele. Și nu-i vorba că locuiesc în interiorul aeroportului, ci uneori la 2 kilometri de acesta, alteori lângă o clădire utilizată de FBI sau lângă un stadion.

Iată harta cu zona New York-ului:

Cu Paris:

Cu Londra:

România nu-i inclusă în sistemul GEO de interdicție, care-i mai complex, ci doar într-unul NFZ inițial. Găsiți în el principalele aeroporturi, Cotroceni, Palatul Parlamentului, Arena Națională și Stadionul Steaua (celelalte nu), sediul SRI din zona Unirii (dar cel din zona Ștefan cel Mare nu) șamd. Posibil ca sistemul GEO să fie oricum activ și la noi și site-ul încă neactualizat.

Dar dacă trebuie să filmezi chiar aeroportul sau Palatul Parlamentului pentru un film de prezentare? Pentru a trece și peste limitările DJI, trebuie făcută și la ei o cerere de zbor temporar. Trebuie să ai cont înregistrat pe site-ul lor și dronă verificată, apoi cererea este verificată și, în intervalul cerut, aplicația ta primește permisiunea de a survola zona respectivă.

Pare simplu, dar nu este. Poate ai mai multe drone (de rezervă), trebuie să ceri pentru toate. Dacă apar pe loc probleme și ratezi intervalul orar solicitat, trebuie să faci din nou cerere. Dacă nu vrei să pleci prin procedura de autentificare a contului tău, drona va fi limitată la 30 de metri altitudine și 50 metri mișcare în jurul tău, zice DJI.

Sistemul oricum nu-i 100% sigur. Cum spuneam, este impus prin aplicația de telefon, dar majoritatea dronelor DJI pot fi pornite manual, controlate din telecomandă și utilizate “din ochi”. Probabil că următorul pas va fi să blocheze utilizarea dronelor fără un telefon conectat în acel moment la dronă, ceea ce ridică alte semne de întrebare: dacă vrei să utilizezi drona într-o zonă fără semnal?

Complicată treabă.

Găsiți aici harta GEO și cea NFZ.

    11 comentarii

  1. Sau poti sa cumperi o drona no name si sa faci cu ea ce vor muschii tai.

      (Citează)

    • Nu prea mai merge nici cu alea….

        (Citează)

    • Da, dar DJI nu te păzește pe tine, ci-și păzește propriul spate pentru a nu fi acuzați de neglijență după vreun incident. Au totuși o cotă mare de piață, dronele lor sunt în toate magazinele.

        (Citează)

  2. Iei o drona made in China de un producator no name si faci ce vrei cu ea.

    Eu astept evadarea din penitenciar cu pila livrata cu drona.

      (Citează)

  3. Drona este un obiect periculos si ar trebui sa poata fi folosita numai cu permis, pe langa autorizare de zbor.

    Adica sa fie nevoie sa dai examen, ca la auto.

      (Citează)

  4. Am avut anul trecut un Phantom 3, si a fost dintotdeauna activa blocarea in anumite zone, insa mi se par destul de ok. Intr-adevar daca esti pro si vrei sa faci filmulete de prezentare cu obiective gen Palatul Parlamentului, aeroport, etc nu prea poti dar mi se pare normal.
    N-am inregistrat Phantom-ul anul trecut dar mi-era cam frica cand zburam prin oras insa acum am de gand sa-mi iau noul Spark si le-am dat un mail celor de la AACR si mi-au raspuns asta:

    In conditiile in care aeronava fara pilot pe care o achizitionati are o masa maica de 500 de grame nu este necesara identificarea ei. Conditiile de zbor sunt insa acelasi si sunt mentionate in HG 912/2010.

    Problema e ca HG-ul respectiv reglementeaza toate avioanele si elicopterele si zice niste aberatii gen, in orase nu ai voie sa decolezi decat de pe aeroport iar in afara oraselor doar daca ai acordul proprietarului terenului, etc.
    Spark-ul are 300g deci sper totusi sa nu am probleme.

      (Citează)

  5. În zona Amsterdamului restricțiile DJI sunt extrem de permisive pe lângă cele oficiale.

    DJI nu te lasă deasupra aeroportului Schiphol și deasupra stadionului Ajax.

    Oficial n-ai voie nicăieri în oraș cu excepția unei fâșii înguste din Amsterdam Noord.

    http://imgur.com/a/k41od

      (Citează)

  6. Exista o reglementare extrem de proasta la nivel national si international in timp ce producatorilor de drone li se impun niste reguli destul de tampite. Nu e vina celor de la DJI ca in compozitia parlamentelor (chiar si in ala european) e plin de incompetenti care nu sunt in stare sa reglementeze treburile astea.

      (Citează)

  7. Nu este bun linkul către Casey.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus