blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

Eu am instalat aplicația Biziday doar pentru alerta de cutremur

15 Dec 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

21 comentarii

Eveniment mare: Moise Guran a lansat aplicația oficială Biziday (explicație oficială, link la Google Play), care are două funcții mari și late: îți arată o listă de știri de calitate, trimițându-te direct la site-uri ce prezintă informația cât mai bine și, apoi, trimite alerte în cazul unor cutremure mai mari de 6 grade.

Partea de știri nu-i cine știe ce, vă zic mai jos despre ea. Partea de avertizare la cutremure e bună pentru că-i prima astfel de soluție pentru Android.

Dacă mai țineți minte, am vorbit de mai multe ori despre avertizarea la cutremure. Unda de șoc se propagă în vreo 20 de secunde din Vrancea până la București, așa că o notificare push de la senzorii seismici montați de INFP acolo poate ajunge înainte. 15-20 de secunde nu sunt suficiente ca să cobori în stradă, dar măcar nu te mai sperii. Te aștepți la cutremur, te duci în camera copiilor ca să le zici și lor, lași jos vasul cu apă clocolită pe care tocmai îl țineai în mână, te bagi sub pat… faci ce vrei tu.

În prezent eu folosesc site-ul alerta.infp.ro, am un tab deschis pe el. Am și prins o alertă, pe 31 octombrie, la un cutremur de 4,2 grade, deși cutremurul nu l-am simțit. Aplicația Biziday, însă, va fi mereu pe telefon și așteptam de mult așa ceva pentru Android.

O mică problemă: avertizează doar la cutremure de peste 6 grade, cele care chiar sunt puternice. După cum ne-a arătat cutremurul de 5,6 grade din 24 septembrie, de la ora 2:12 noaptea, se simt și acestea. Aș fi preferat să reducă bariera de alertare la un 5,5 grade, prin urmare, dar poate în viitor, când se mai adună feedback. În plus, nu pot configura notificarea, habar n-am cum va suna, cu ce sunet șamd. Update: detalii aici, e și notificarea la 1:45.

În ce privește partea de știri, aplicația este atât de rudimentară încât pare ceva programat în două zile de doi oameni. Serios, am văzut aplicații de știri făcute de diverși pasionați care arătau ceva mai bine, în care puteai alege domeniile de interes, în care interfața era mai colorată, mai ușor de navigat.

Biziday arată ca mai jos. Îți fug ochii pe ea fără să fii atras de vreun cuvânt cheie. O minimă formatare bold pe câteva cuvinte cheie n-ar fi stricat, de exemplu pe numele țării sau al persoanei sau al companiei despre care este știrea. Zoso mai vorbește și de alte probleme.

biziday_app_5

Nu-i rea, dar eu, ca un consumator avid de știri, nu sunt impresionat. Și aplicația Agerpress, de exemplu, are notificări push pentru cele mai importante știri și le oferă într-un mod similar și destul de bine aranjate pentru consumul de știri pe mobil.

Am vorbit cândva despre plecarea lui Moise Guran de la Digi24, el motivând atunci că tânăra generație nu se mai uită la televizor și că vrea să o atingă cu știri relevante prin ceva nou. Dacă acel ceva nou este această aplicație, nu cred că va avea mare succes. Nu-i suficient să faci o agregare de titluri (fie ele chiar și cele mai importante) și să trimiți oamenii pe site-ul ce le-a scris pentru a spune că gata, acum și oamenii tineri și moderni vor citi știri.

Zilele trecute chiar eram interesat de ce are de spus Moise Guran despre alegeri, așa că m-am uitat pe YouTube la înregistrarea unor emisiune de-ale sale de la EuropaFM. Nu mai știu în care dintre cele două emisiuni urmărite de mine chiar Moise Guran spunea că la EuropaFM este ascultat de mai mulți oameni decât îl priveau la Digi24 (care are o audiență mică). Prin urmare, dacă problema este una de audiență insuficientă, nu cred că această aplicație va rezolva ceva.

Cred că generația tânără nu are timp de urmărit știri simple. Ar trebui să le urmărești vreo doi ani înainte să înțelegi întreg contextul și să faci singur niște conexiuni între ele pentru o imagine mai bună a țării. Cred că oamenii vor mai degrabă ca altcineva să facă aceste conexiuni pentru ei, să le arate cum se leagă totul, iar asta nu se face prin agregare de știri, ci prin generarea de conținut nou pe baza lor.

Știu, abia a lansat-o, iar o aplicație poate fi actualizată ulterior, dar dacă vrei o masă critică încă de la prima lansare trebuie să vii cu mai mult decât ce oferă astăzi. O las instalată, cum ziceam, în primul rând pentru cutremure și apoi pentru momentele de plictiseală când voi fi curios ce mai e nou pe la știri. Dar simt că tot pe site-ul Hotnews mă voi duce mai des, că au un mix bun acolo. Nu m-ar mira ca Biziday să mizeze tocmai pe acest comportament: las aplicația instalată pentru alertele de cutremur, dar mai intru în ea când primesc notificări de știri importante.

Bonus:

    21 comentarii

  1. De cand a ajuns Zoso referinta? :)))

      (Citează)

  2. Auzi vocea lui Guran cand vine cutremurul. Are un video in care explica partea asta. Are si un demo cu alerta de cutremur in video, pe la minutul 1:45

    https://www.youtube.com/watch?v=bnLg0liMsPk

      (Citează)

  3. Singura aplicatie de stiri demna de luat in seama este cea a Ziare.com, unde primesti pe langa stiri si notificari despre vreme si evenimente in trafic.

      (Citează)

  4. Din (foarte) lunga explicatie a lui Moise inteleg ca cea mai importanta parte a aplicatiei este algoritmul de filtrare a stirilor care asigura ca sunt informatii reale si bine documentate. Nu cred ca p-asta o faceau 2 programatori in 2 zile – daca chiar e ce spune Moise acolo e chiar mult de munca.
    O alta chestie importanta este ca aduna toata informatia in titlu – ceva opus strategiei stupide cu “N-o sa-ti vina sa crezi ce-a mai facut X-ulescu”… Asta ar fi si explicatia pentru care aplicatia arata asa nefinisata.

      (Citează)

  5. Pe iOS văd titlurile cu Bold.
    Poate e un feature greu de implementat pe toate variantele de Android :)

      (Citează)

    • In sfarsit cineva care a citit cu atentie explicatiile din release notes.
      Aproape toti s-au luat de cum arata layoutul, culori, fonturi; au fost socati ca au vazut o p**a roz de fier cu luminite, cand ei ar fi vrut una albastra si au dat verdictul: uninstall sau sucks.
      Eu zic sa asteptam alea cateva zile pana cand ar trebui sa arate agregarea de stiru diferentiat, pentru fiecare in parte, in functie de preferinte, si acolo ar trebui sa ne dam cu parerea: cat de bine functioneaza algoritmul.
      Ok, si prezentara este f importanta, dar nu cred ca este atat de dezastruasa la biziday. In plus, care era smecheria atunci? O super aplicatie roz de fier cu luminite care facea acelasi lucru ca alte zeci de aplicatii de fier cu luminite.

        (Citează)

    • Aplicația trebuie să mă facă să o deschid din când în când. Dacă are un aspect banal, nu mă atrage așa tare.

      Din ce văd până acum, notificările vin destul de des, probabil am primit vreo 8 în jumătate de zi (și aprind și ecranul, ceea ce-i deranjant). Le-am citit, am fost informat, good job pe partea asta. Dar n-am deschis aplicația din proprie inițiativă, iar o interfață mai bună poate m-ar fi făcut să o deschid.

        (Citează)

  6. vali:
    de când se pricepe. adică de ~10 ani.

    la ce?

      (Citează)

  7. Nu cred că Moise Guran a vrut să facă un simplu agregator de știri. Așa am un RSS reader instalat și n-aș mai avea nevoie de altceva. Bănuiesc că undeva există o filtrare a știrilor gen click-bait sau inventate (gen “N-o să-ți vină să crezi ce-a făcut Mutu” – primarul, nu fotbalistul – pe care le mai vezi pe ziare.com, mediafax.ro sau businessmagazin.ro). El chiar asta zicea mai demult că vrea să facă.

      (Citează)

  8. Atunci cand nu ai argumente sau comaparatii, poti sa scoti ceva insipid pentru Octavian Palade: Prima data cand ai deschis gura si ai spus primul “a”, a fost ceva bun. In rest poti sa te apuci de altceva.

      (Citează)

  9. Octavian Palade.. you make my day! :)

      (Citează)

  10. Eu il vad pe Moise mai pragmatic si cred ca nu i-a pasat de design cat va pasa voua. Aplicatia mi se pare foarte tare pentru ca isi propune sa iti livreze stiri relevante pentru tine, bazat pe ce alegi sa citesti. Sa instalezi aplicatia si sa iti dai cu parerea asupra titlurilor vazute, fara sa folosesti aplicatia o vreme, e o prostie. Sunt sigur ca omu a bagat la cutie ca mai are nevoie de ceva oameni pe ux si design, pacat ca oamenii care-si dau cu parerea exagereaza si nu apreciaza. Valabil si pentru Z. :)

      (Citează)

  11. alerta.infp.ro este un serviciu functional?:) Nu de alta dar azi la 1.22 a fost cutremurul.

    La 1.24 am incercat sa intru pe site dar ce sa vezi …. picat:))

      (Citează)

  12. Salut. Am o întrebare, a funcționat alertarea cutremurului de azi dimineață de la 1:22?

      (Citează)

  13. O alta aplicatie interesanta care te notifica inainte de cutremur este “avertizare cutremur romania”, e doar pentru android si e free, se lauda ca ar prelua datele direct de la senzorii seismici de pe teritoriul romaniei, dar acum sa vedem cum o sa se comporte la urmatorul cutremur de peste 4 (te notifica la orice cutremur peste 4 grade),merita incercata

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus