un blog de Radu Dumitru

Uitați-vă și pe canalul meu de YouTube.

Prima dezbatere electorală cu Firea, Turcescu și Nicușor Dan

17 May 2016  ·

GÂNDURI  ·

34 comentarii

Ieri a fost pe Digi24 o dezbatere între Gabriela Firea, Robert Turcescu și Nicușor Dan, moderată de Prelipceanu. Cătălin Predoiu, candidatul PNL, a refuzat să vină, probabil pentru că știe că este degeaba în cursă și nu s-a mai deranjat. La ora aceasta, probabil că o puteți găsi înregistrată pe site-ul Digi24 (sau dacă nu, atunci declarațiile principale).

Iată câteva idei despre respectiva dezbatere, așa cum mi s-a părut mie.

Gabriela Firea rămâne soluția cea mai proastă dintre cei trei. Mi s-a părut genul de femeie complexată de cei din jur, care mai mult s-a văitat că este întreruptă din discurs și le-a socotit altora secundele, încercând uneori câte un mișto fin la care doar ea râdea. Pare genul care, atunci când o întrebi ceva nasol sau îi ceri socoteală, recurge la apărarea cu “ai ceva cu femeile?” în loc să răspundă la obiect. Genul căreia i se ridică vocea ca la o țață, care îi șicanează pe alții ca o țață, dar care vrea să fie tratată ca o mare doamnă în schimb.

E tare enervantă. Nu neg, pare să știe situația Bucureștiului, dar este enervantă și vine cu PSD-ul în spate, ceea ce o face să pornească direct cu un dezavantaj, având în vedere că Oprescu de USL a fost susținut. Robert Negoiță candidează la primăria sectorului 3 din partea PSD și are 50 de milioane de euro datorie către stat; cum să mai ai tupeul să vorbești despre bugete insuficiente, corupție ce trebuie eliminată șamd, când omul pe care-l susții tot tu are 50 de milioane de euro datorie la buget, iar mulți alți candidați la sectoare sunt cercetați sau urmăriți penal?

I-a tras-o bine Turcescu la final. A arătat cum, la alegerile prezidențiale din 2014, Firea spunea că există secții de votare lângă Londra care stau goale, că nu e nici o criză la vot în diasporă, arătând însă imagini tocmai din Liverpool, la 300 de km distanță.

Și Firea a jucat bine la final. În loc să pună întrebări celorlalți candidați, a vorbit mai mult despre programul ei electoral, ceea ce mi s-a părut o idee inspirată.


Robert Turcescu s-a prezentat mai bine decât mă așteptam. Nu-i vorba că-i informat, toți trei sunt, dar Turcescu pare și convingător atunci când vorbește. Se vede că nu degeaba este un moderator TV bine plătit, știe să se descurce în interviuri rapide, știe să vorbească peste oameni care-i sunt ostili în dialog și să întoarcă vorbele, are o voce clară și puternică.

Îl fac asta și bun ca primar? Habar n-am, dar eu zic că are șanse la urne dacă va continua astfel pe la dezbateri diverse, făcându-se cunoscut și celor care nu-i urmăresc emisiunea. Vine cu un mare avantaj, este genul care i-o poate trage lui Firea doar pentru faptul că aceasta este președinta PSD București, că știe bine situația partidului și a candidaților săi.


Nicușor Dan mi s-a părut ca întotdeauna: bine intenționat, dar neexperimentat în a-și face campanie electorală. Nu a fost la fel de incisiv, nu s-a descurcat la fel de bine în schimburile de replici, nu s-a exprimat simplu, pe înțelesul tuturor. De exemplu a întrebat-o pe Firea, în esență, de ce vrea votul oamenilor în condițiile în care reprezintă un partid de corupți care n-au făcut niciodată ceea ce au promis, doar că, în loc să o zică în acest mod, s-a încurcat în fraze prea elaborate. A pierdut timp prețios cu cifre exacte privind situația clădirilor cu bulină, pe fiecare clasă în parte, în loc să vorbească la modul general despre de ce nu se mișcă lucrurile și ce propune el.

Serios, omul are niște planuri, este de vreo 10-12 ani implicat în tot ceea ce ține de activitatea orașului, cunoaște bine situația, a oprit o grămadă de mârlănii și a tras semnale de alarmă pentru multe probleme, de-a lungul anilor. Este matematician, olimpic, adică genul de om despre care te-ai enerva auzind că a plecat din țară ca să lucreze la străinii. Nicușor Dan este aici și are o pasiune pentru București! Din păcate, nu poate transmite asta mai departe într-un mod simplu și clar!


Pe total, dezbaterea a fost prea limitată și insuficientă. Nu înțeleg decizia postului Digi24: ai cei trei candidați în studio, la o primă dezbatere, dar îi ții acolo doar o oră? Trebuia eliberat programul serii și întins discuția pe oricât ar fi fost nevoie. Țin minte că și la alegerile prezidențiale Digi24 a făcut la fel, terminând rapid dezbaterea pentru că aveau alte emisiuni programate. Nici Prelipceanu n-a strălucit, trebuia să-i țină din scurt, nu să-i lase să abereze despre Titus Corlățean.

Temele au fost puține: ce vor face cu spitalele în scandalul Hexi Pharma, traficul din București în contextul accidentului din Pasaj și reconsolidarea clădirilor cu bulină. Am uitat vreun subiect? Unde e discuția despre RADET, poluare, școli și grădinițe, lucrările de infrastructură mult întârziate și pe care pierdem fonduri, idei de dezvoltare șamd?

Mai important, unde este discuția despre bugetul insuficient al Bucureștiului?! Toți au promis că fac și dreg, revoluționează RATB-ul, fac parcări, construiesc spitale – dar cu ce bani? Nu sunt bani în oraș, de ce să promiți marea cu sarea dacă nu le poți face? Ca să câștigi alegerile cu promisiuni și apoi să o freci la birou cu scuza că tu ai vrut, dar n-ai avut cu ce?

Sper că va fi doar prima dezbatere din mai multe. Sper că Predoiu va sta în continuare acasă, doar ar consuma de pomană spațiul de emisie.

dezbatere_digi24

    34 comentarii

  1. “Incearca si cu o femeie” spunea un slogan electoral candva…

    Si inca 2 centi

    1. oamenii de TV au “vrajeala” ieftina si sclipitoare
    2. sansa o merita Nicusor… macar din pdv al capacitatii mentale

      (Citează)

  2. M-am uitat si eu la toată dezbaterea. Dacă ai observat, Firea încerca mereu să laude guvernul Ponta. Turcescu sau Nicusor Dan ar fi trebuit sa o întrebe cine va conduce Bucureștiul dacă va câștiga: ea, soțul ei Pandele sau PSD-ul?

      (Citează)

  3. La Turcescu e o greseala, “Nu-i vorba că-i informat” trebuia “Nu-i vorba că-i informator”. In discurs l-a ajutat mult si tupeul fantastic.

      (Citează)

  4. Firea si Turcescu sunt fiecare in felul lui JEGUL ABSOLUT. Nu pot sa fac comparatie si sa zic ca unul e mai _nu_stiu_cum_ decat celalalt, si ca unul ar fi _raul_mai_mic_ decat celalalt. Sunt doua ciume.

    Ca bucurestean sincer nu vad cum se mai poate purta vreo discutie despre a vota altceva decat Nicusor Dan…

      (Citează)

    • Il votam pe acelasi principiu pe care l-am votat si pe Johannis. Daca tace inseamna ca face.
      Eu am citit programul lui Nicusor Dan si e suprinzator de incoerent pentru cineva care a fost olimpic la matematica.

        (Citează)

    • Mie mi se pare cel mai putin probabil sa vina pus pe furat.
      L-as vota fie si numai pentru asta, mai ales cand alternativele sunt Firea sau rahatul Turcesc.

        (Citează)

  5. Nu am vazut, dar se pare ca a fost evenimentul zilei de ieri. Bine ca nu a fost Predoiu, in fond el o sa se apuce sa isi faca campanie in preziua votului.

    Din fragmente se pare Turcescu a fost incredibil de bun, dar asta pentru ca nivelul clasei politice e atat de jos. Orice om cat de cat pregatit pe domeniul lui sterge pe jos cu PSD.

      (Citează)

  6. Dacă pot să-mi spun și eu părerea (fiind o persoană anti-PSD):
    – Firea s-a pișat efectiv pe cei doi masculi din platou. Amintești de stereotipuri legate de faptul că e femeie/doamnă/mamă (când ea de fapt este doar o țață) dar ea prin acele fraze se adresează unui grup țintă de 3-6% care îi asigură o victorie liniștită. În plus a fost singura care a amintit de o strategie energetică a Bucureștiului și alte chestii despre care turcescu și nicușor dan nu sunt în stare nici măcar să le asimileze ca noțiuni. Firea trebuia să fie întrebată dacă va conduce ea sau masoneria din spatele lui pandele (vezi hexi pharma). Pe firea nu vor putea absolut niciodată să o prindă în operațiuni de luare/dare de mită iar banii pe care îi bagă în campanie sunt cei mai curați posibili (țața asta face totul ca la carte)
    – Turcescu: aș vrea să mă abțin ținând cont că este un ofițer sub acoperire cu ACTE (penibil). Ar trebui pe legea securității naționale să fie deschisă o mică urmărire penală. Dacă la lansarea lui, am ascultat un discurs bine pus la punct, acum s-a văzut că nu este pregătit pentru o astfel de cursă respectiv poziție.
    – Nicușor Dan: îl consider încontinuare cel mai mare rău care se poate întâmpla Bucureștiului și mă rog să nu fiți nevoiți să-mi dați dreptate. La final în timpul unui schimb de replici cu Firea, se înroșise tot la față (nu e pregătit și nu are „școală” pentru așa ceva). Întrebare: de unde a avut Nicușor bani de 2-3 luni a avut în fiecare intersecție din București cort de campanie????

      (Citează)

  7. Am scapat emisiunea.
    La ceea ce spui am o singura remarca: Negoita are o datorie de 48-50 milioane lei, nu euro. Oricum la posturile de stiri, chiar si cele serioase, cand se anunta sume, se face adesea confuzia intre lei, euri si dolari.
    Daca votez, il votez pe Nicusor Dan, sa dau si eu sansa unuia care a invatat pe bune, chiar daca nu are carisma, nu are o deosebita spontaneitate in dialog.

      (Citează)

  8. mai nea radu, ma *** pe parerile tale politice, si pe fata securistului turcescu

    vad ca selectionezi cu mare atentie comentariile care apar pe blog, numai tu stii cate *** iti iei de la cititorii tai care cauta altceva decat politica pe blogul tau, dar stii vorba aia, telecomanda se afla la cititor, clic si ai disparut de pe ecran….

      (Citează)

    • De fapt, e mai puțin de un comentariu care mă înjură în fiecare săptămână. Ți l-am aprobat doar ca să-ți spun că ești printre puținii mârlani care fac asta. N-ai găsit telecomanda sau de ce mai citești?

        (Citează)

  9. 3 rahati, nici mai mult, nici mai putin.

    reprezentativi pentru bucuresti? probabil

      (Citează)

  10. Pica perfect articolul de astazi si dezbaterea de aseara in contextul traficului de dimineata, unul “normal” pentru o zi cu ploi in Bucuresti.

    De apreciat discursul semi-coerent sustinut de Nicusor pe trafic. Ordinea lucrurilor macar a inteles-o. In rest solutiile par superficial aruncate, “he talks a good game”

      (Citează)

  11. Posibil ca asa i-au convins sa vina in studio, in special pe “doamna” – timp limitat si un numar de subiecte acceptate.

      (Citează)

  12. Buna intentie a lui Nicusor Dan am observat-o in campanie electorala cand cu cei 200.000 – 300.000 euro din donatii (?) a avut grija ca sa puna cate un cort in fiecare intersectie. Pentru ca-i mai ramasese niste bani a ales sa le reprinteze cu un alt mesaj. Pai daca avea proiecte pe care vroia cu adevarat ca sa le deruleze putea sa reduca investitia electorala la nivelul celorlalti candidati si baga banii in respectivele proiecte, iar apoi putea sa se laude in campanie cu treaba asta. Insa omul a preferat sa arunce toti banii pe printuri si cortulete.

      (Citează)

  13. Niste prosti toti.

      (Citează)

  14. Cipper:
    Ia uite ce zice lista rusinii.

    Campion absolut Robert Negoita: 232.068.248

    Cum era cu lei/euro?

    Ai dreptate, am urmarit in timp la stiri suma respectiva si era ceea ce am spus. Inca un argument pentru lipsa de profesionalism a televiziunilor de stiri.

      (Citează)

  15. ioan: – Turcescu: aș vrea să mă abțin ținând cont că este un ofițer sub acoperire cu ACTE (penibil). Ar trebui pe legea securității naționale să fie deschisă o mică urmărire penală. Dacă la lansarea lui, am ascultat un discurs bine pus la punct, acum s-a văzut că nu este pregătit pentru o astfel de cursă respectiv poziție.

    specificul „comentatorului” român: de a-și da cu părerea după ce a citit un început de frază (de altfel și voturile negative). Din acest motiv alți bloggeri au scos votarea comentariilor deoarece românul încă se zbate la limita percepției unui mesaj scris.

      (Citează)

    • Bughy, mai lasa-ne cu PSD-ul..

      bughy: strălucit, trebuia să-i țină din scurt, nu să-i lase să abereze despre Titus Corlățean.

      Temele au fost puține: ce vor face cu spit

        (Citează)

  16. Dan:
    Il votam pe acelasi principiu pe care l-am votat si pe Johannis. Daca tace inseamna ca face.

    Da, îl votăm pe principiul pe care l-am votat pe Johannis, dar nu că “tace și face”, ci deoarece contracandidații sînt mai nasoi decît el. Așa e în politică peste tot, alegi răul cel mai mic, nu cauți perfecțiunea, că altfel nu poți vota pe nimeni…

      (Citează)

  17. Adică: nu-s încîntat de Johannis dar nu regret nici o clipă votul meu, pt că în nici un caz nu-l vroiam pe Ponta președinte.

      (Citează)

  18. Radu, ia baga un sondaj dianala rapid acilea, sa vedem cam ce zic cititorii tai?

      (Citează)

  19. nashu_mare: Mai exact, ce se stie (presupune) ca a facut? Sau de ce anume s-ar face vinovat?

    În primul rând că ofițerii sub acoperire nu au acte tocmai pentru a nu fi divulgată niciodată identitatea (cu dovezi). În al doilea rând, divulgarea identității unui ofițer sub acoperire înseamnă divulgarea de informații Secret de Stat care atrag răspunderea penală….

      (Citează)

    • De unde știi că nu au acte? Sunt plătiți la negru?

      De unde știi ca ofițerii sub acoperire nu au voie sa spună ca sunt ofițeri sub acoperire, dacă țara le cere?

      Ce inseamna ofițer sub acoperire?

      Cine a zis ca Turcescu a fost sub acoperire?

        (Citează)

    • @nashu_mare Turcescu a zis că Turcescu a fost ofițer sub acoperire. Mai știi, “rucsacul cu pietre”? Hai că nu-i prea complicat.

        (Citează)

    • Înțeleg ca ai încredere în ce zice Turcescu.

        (Citează)

  20. nashu_mare:

    Cine a zis ca Turcescu a fost sub acoperire?

    El insusi pe blogul personal http://www.turcescu.ro/2015/05/un-raspuns-lung-si-public-pentru-dragos-patraru/
    Citez: “…ramin singurul ofiter acoperit-deconspirat din presa romana”.
    Ce credibilitate poti sa mai acorzi (ca alegator) promisiunilor unui ofiter care a jurat sa respecte ordinele conducatorilor sai din Securitate? pardon…SRI

      (Citează)

  21. Gabriela Firea, Robert Turcescu, Catalin Predoiu și Nicușor Dan … astia da catindati pentru o capitala europeana … :)

    O ţaţă scoasă in faţă de partidul condus de condamnati.
    Un acoperit – descoperit care mai bine se ascundea in padure pentru cel putin 10 ani
    Un … cu carisma unei caramizi
    si un matematician care nu prea le are cu exprimarea …

    Poate ca mai bine ar fi sa-l invie pe Lis …

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus