blog demisec cu note fine de tehnologie

Robotesc și la canalul meu de YouTube. Aruncați un ochi aici.

Am dat cu un burger de perete și vopseaua Oskar Ceramic s-a curățat fără probleme

21 Apr 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

27 comentarii

Am murdărit un perete vopsit cu Oskar Ceramic cu ce-am știut eu mai bine, apoi am încercat să-l ștergem. Rezultatul este mai jos:

Behind the scenes

  • Am filmat împreună cu Vlad și Vali, vedeți și clipurile lor prin linkuri; apar și eu prin ele.
  • N-a fost cu scenariu sau regie, ci am improvizat la fața locului, unde s-a luat și decizia de a filma fiecare cu propria lui mână, selfie-style. Am filmat o singură dată, după ce ne-am pus de acord cine ce face. Cel care a luat apoi camera din mâna mea a lăsat clipul să curgă mai mult timp.
  • Peretele fusese vopsit cu Oskar Ceramic în ziua anterioară. N-am aruncat cu sfeclă roșie sau vin roșu sau altceva din ce mi-ați recomandat pe Facebook pentru că am aflat că deja testaseră cu acestea, se șterg fără probleme, puteți vedea testele pe pagina lor de Facebook, împreună cu multe altele.
  • Salata avea mai mult ulei decât mănânc eu în două luni.
  • Odată șters, peretele a rămas intact chiar și după ulei. Nu avea altă textură, nu se simțea ciudat la atingere, nu se decolorase nici măcar subtil. Toate clipurile sunt filmate pe același perete, unul după altul.
  • Sper că ați remarcat pronunția oficială a numelui “nwradu” :P

Ce-i așa special la Oskar Ceramic?

Vopseaua Oskar Ceramic (disponibilă în orice culoare, se face în magazine mixul dorit de tine pentru orice nuanță din catalog) conține niște microparticule ceramice, căpătând proprietăți similare faianței, așa că substanțele nu intră în ea pentru a o păta. Stratul aplicat este mult mai dur și rezistent decât la o vopsea normală.

Pe cutie scrie că o poți spăla cu o lavetă cu apă și detergent. Noi nici n-am folosit detergent la filmări, doar apă. Peretele respiră în continuare, nu aveți de ce se vă temeți. Metoda de aplicare este cea clasică, pe perete se dă cu amorsă și apoi cu vopsea, cu un trafalet sau o bidinea. Merită toți banii, te ferește de mulți nervi, mai ales dacă ai copii sau te știi neatent.

Îmi pare rău că nu știam de Oskar Ceramic atunci când am renovat apartamentul, acum un an și ceva. Noi am vopsit cu altă marcă, că aia ne-a ieșit în cale într-un magazin de bricolaje. La renovare, îmi zice meșterul că el nu le dă voie oamenilor să bea cafea în interiorul apartamentului, pentru că o pată de cafea iese foarte greu de pe perete, că intră în adâncime. La două săptămâni după ce terminăm renovarea, într-o noapte auzim un zgomot prin casă și ne gândim că probabil au dărâmat pisicile vreo cutie.

Dimineață s-a dovedit că dărâmaseră de fapt espressorul, iar din tava cu apă au sărit stropi pe doi pereți, unul vopsit galben-unt și altul albastru. Pe peretele galben am răzuit stropii cu o lamă și am și vopsit punctual peste ei, că mai aveam vopsea; s-a rezolvat. Pe peretele albastru, care-i o vopsea ceva mai pretențioasă, nu i-am putut îndepărta perfect, au intrat prea adânc. Ar trebui ștearsă de tot zona sau vopsit peste cu ceva mat, apoi dat cu alb și apoi revopsit în albastru, dar dacă nu fac tot peretele s-ar cunoaște diferența de nuanță. Le-am lăsat așa, că am pus apoi niște mobilă în zona aia.

Cafeaua se șterge fără probleme de pe un perete vopsit cu Oskar Ceramic. E și clip pe pagina lor de Facebook, au clipuri și pentru shaorma, sfeclă, pizza, ciorbă, paste, vin, muștar și multe altele.

    27 comentarii

  1. În ultima vreme ai uitat sa pui (P) la articole când faci reclama. Nu am nimic cu articolele sunt k dar fii și tu fair. Ultimul caz a fost cu Vodafone și binging.. Toți blogerii ați avut în același timp reclama doar la tine nu apărea reclama. Cum am zis nu am nimic cu articolele dar fii fair când e reclama. Dacă pui reclama nu înseamnă că lumea o sa treacă peste articol și nu îl va mai citi

      (Citează)

  2. Dupa ce ai dat prima data cu carpa pe perete si s.a luat asa de bine asteptam replica : aoleooo…da’ ce.ai facut mă nene măăă :))

      (Citează)

    • Eu și Vlad am filmat primii. Nu făcusem nici o probă înainte, am dat direct cu maclavaisul pe perete, am fost amândoi surprinși cât de bine s-a luat. Ne așteptam să frecăm mai mult, să dăm cu apa și fâs-fâs șamd. O lavetă udă a fost suficient.

        (Citează)

  3. Burgher …

      (Citează)

  4. Special la ea mai este si pretul. Sa dai toti peretii cu ea e cam scump dar pentru cine isi ia lustra de 16000 fara abajururi s-ar putea sa fie ok. :D
    Merita vopsit cu ea doar in zonele expuse. Pe langa intrerupatoare de exemplu.
    Data proaspat are un miros mult mai puternic decat cele obisnuite, ceva amestec de cauciuc si solvent. Garantez ca nu poti sa stai in camera in care ai dat toti peretii pana nu se usuca.
    Cum se testeaza respiratia peretelui? Ca inginer intreb. :)

      (Citează)

  5. Bine mă că dați voi cu mâncarea pe pereți și faceți risipă în timp ce ăia din Africa mor de foame! :D

      (Citează)

  6. Nu m-am putut abtine: http://i.imgur.com/xXYqXUp.jpg. :D

      (Citează)

  7. e misto. dar ideea e ca trebuie sa o cureti repede. daca nu apuci din prima, pleaca cu totu la sters.

      (Citează)

  8. Ei, nici colorantul din kechup nu mai e ce era odata..

      (Citează)

  9. in bucatarie acu 6 ani am dat cu lavabila siliconata sau ceva de genul

    inca nu s-a prins nimic de ea, se spala usor tot cu o carpa uda. problema e daca insisti sa o razuiesti. reusesti, si apoi se murdareste locul. pretul nu era cu mult mai mare decat una clasica.

      (Citează)

  10. Deci e : envradu si nu endubluwradu…….. ahaaaaaaaaaaaaaaaa.Si eu care am pronuntat atitia ani in mod total gresit.Pai nu mai bine scriai nvradu si gata, daca vroiai asa pronuntare simandicoasa.De unde sa stie prostimea cum se pronunta.Deci daca te strigam pe strada nici nu intorceai capul. (A fost o gluma pe parcursul textului nici un W nu a fost agresat.)

      (Citează)

  11. mi-au placut colegii, misto echipa.

      (Citează)

  12. Bun burgăr !
    Bună vopsea !!
    Bună Radu !!!… şi mai aştept şi alte teste “izbite de perete”…

      (Citează)

  13. NWRadu, vopseaua asta inteleg ca tine loc de placi ceramice prin bai, bucatarii etc.

    Dar se poate vopsi cu ea placa de faianta ? Eu doresc sa-mi schimb faianta veche din baie si ca sa nu mai imi fac de lucru cu scosul ei, ma gandeam ca poate gasec ceva care sa acopere faianta veche, adica sa aplic ceva stabil si eventual o culoare uni !

    Daca nu am nimerit topicul,da-mi te rog o sugestie cum pot sa-mi schimb/vopsesc culoarea vechii faiante

      (Citează)

    • Nu, îți trebuie alt tip de vopsea, dacă o și exista.

      Mai poți să pui faianța nouă peste cea veche, că cică ar ține adezivul. Eu ți-aș recomanda să o scoți pe cea veche. Cu o bormașină rotopercutantă e treabă de 3-4 ore, plus curățat molozul.

        (Citează)

  14. E ok de folosit Oskar Ceramic și pe pereții din bucatarie? Acolo au loc cele mai multe accidente cu mâncare… sau ar fi mai ok ceva special pentru baie și bucatarie?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus