un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Încărcare wireless și fast food doar cu supe, în mall

2 Mar 2016  ·

GÂNDURI  ·

7 comentarii

În trecere prin mall-ul Băneasa Shopping Center, am observat niște chestii noi. Au pus din loc în loc aceste bănci pe care bărbații se pot odihni atunci când femeile se uită la fiecare produs din fiecare magazin.

baneasa_incarcare_wireless_1

Lăsând gluma la o parte, un astfel de spațiu este important și ar trebui să fie nelipsit din orice spațiu comercial. De exemplu prin AFI sunt chiar canapele și televizoare puse pe canale de sport, ca să zici “măcar dacă merg în acel mall, am unde să mai trag sufletul”. Un magazin deștept ar mai pune niște mici băncuțe/scaune chiar și înăuntru, ca să poți sta acolo în timp ce aștepți ca ea să probeze 5 lucruri diferite la cabina de probă.

Întorcându-ne la băncile din Băneasa, pe platforma aceea înălțată este un încărcător wireless pentru telefoane compatibile, iar dacă tragi de capacul argintiu ies vreo 3 prize pentru încărcătoare normale. Din păcate, nici un port USB de încărcare.

Am încercat încărcarea wireless și a funcționat pe Galaxy S6-ul meu, dar numai în centrul platformei, potrivit la milimetru acolo. Bobina aia de încărcare este destul de mică, probabil e un sistem “consumer” gândit pentru un telefon, nu o platformă mai mare, pe care să poți pune 3-4 dispozitive în același timp. Oricum, e un început bun. Nu știu să mai fie încărcătoare wireless prin alte părți în România, deși IKEA vinde unele ce pot fi ușor integrate în mese.


Dacă aveți impresia că fast food înseamnă invariabil junk food, un mic local din mall vrea să vă contrazică: Soup Up vinde doar supe, unele cât se poate de naturale, zic ei. Îi găsiți în capăt la parter, după KFC și Oro Toro, au în meniu mai multe supe și salate pregătite în fiecare dimineață și în broșura pe care am luat-o de acolo se laudă că până și crutoanele le prăjesc cu ulei de măsline, nu cu unt, că pun foarte puțină sare și că nu folosesc baze și prafuri pentru mâncare.

soup_up_baneasa

Așa o fi. N-am încercat, eram setați pe o supă Pho la Toan’s în acea zi, dar data viitoare când trec voi mânca o supă și pe la ei. Meniul conține preparate precum supă de roșii cu feta, supă marocană cu năut și cușcuș, supă vieneză cu cartofi și ciuperci, supă de dovleac și cartof dulce, gazpacho șamd, iar prețurile sunt mărișoare, cam 12-13 lei o supă dacă am reținut bine. Prin comparație, la Toan mănânci cu 19 lei un bol de aproape un litru ce conține și carne, paste și multe altele, fiind o masă completă.

Chiar și așa, mi se pare mișto ideea unui local cu supe, așa că sper să țină. Îmi place și ce fac pe pagina de Facebook, pe lângă preparatele zilei prezintă acolo și echipa și alte detalii mișto despre mâncarea lor.


Nimic de laudă în schimb despre parcarea mall-ului, unde locurile pentru handicapați sunt ocupate permanent de mașini oarecare, iar paznicii stau și se uită nepăsători. Într-o zi vreo trei râdeau în timp ce un Cayenne parca pe un loc marcat cu scaun cu rotile, în altă zi am făcut fotografiile de mai jos. Ce să zic, trăim într-o țară foarte mișto dacă handicapații își permit Jaguar F-Type.

baneasa_handicapati_3

baneasa_handicapati_1

baneasa_handicapati_2

Să parchezi pe locurile de handicapați mi se pare mârlănia supremă. Vezi că-i un loc special, că doar este bine semnalizat, iți dai seama că-i gândit pentru niște persoane în a căror situație n-ai vrea să te afli nici măcar pentru o zi, dar îți spui “mai dă-i dracului pe handicapați, să mai stea și pe acasă, eu vreau să parchez lângă intrare, nu să merg 30 de secunde prin parcare de la cine știe ce distanță!”

După care intri în mall sau hipermarket și mergi 2 ore și 4 km pe jos, în total, dar important este ca parcarea să fie lângă ieșire.

Mall-ul zice același lucru: “mai dă-i dracului pe handicapați, oricum ăștia nu cheltuie mult”.

Ba nu, mă scuzați, mall-ul Băneasa zice de fapt următoarele într-un comunicat din 28 octombrie 2014:

Băneasa Shopping City este primul centru comercial din România care ia măsuri împotriva celor care ocupă abuziv locurile destinate persoanelor cu dizabilități, din parcarea sa subterană. Proiectul „Parcarea Albastră”, denumit pornind de la signalistica folosită pentru locurile de parcare rezervate persoanelor cu handicap, presupune blocarea roților automobilelor respective, până la plata unui tarif de 100 de lei.

Sumele de bani strânse din contravaloarea încasărilor vor fi donate către ONG-uri și asociații al căror rol este de a proteja și promova drepturile persoanelor cu dizabilități. Primele donații vor merge către Fundația Motivation România, una dintre organizațiile care a contribuit cel mai mult la sprijinirea persoanelor cu handicap în ultimii 20 de ani.

Prin aceste măsuri, Băneasa Shopping City își propune să facă un prim pas pentru educarea în ceea ce privește respectul și conduita față de persoanele cu dizabilități. Scopul acestora este ca, în timp, să elimine complet parcarea abuzivă pe locurile destinate persoanelor cu handicap.

Aiurea, n-am văzut pe nimeni să ia vreodată o măsură. Paznicii, v-am spus, își văd de ale lor, mașinile parchează oriunde au chef, inclusiv blocând una din cele două benzi, iar roți nu blochează nimeni. Cei de la mall fac “un prim pas pentru educare” în drum spre bancă, să-și numere milioanele. Ah, stați, textul din comunicat e cu steluță, “în parcarea subterană” se vor lua măsuri, scrie chiar la început. La suprafață poți să parchezi unde vrei, marcajele sunt de formă.

Problema este generalizată în București și probabil în toată țara. Ca să nu se simtă cei din Băneasa defavorizați, iată mai jos fotografii din Sun Plaza, iar altele găsiți și la Zoso.

    7 comentarii

  1. O supa “cu de toate”, mai nou si supele se asambleaza, ex rosii la care adaugi parmezan si crutoane sare de 15 lei. Ridicol de mult pentru o cutiuta de carton mancata pe fuga in foodcourt intr-un mall.

    Apreciez initiativa, dar din pacate multi tineri care intra in industria asta dupa ce au dat o tura prin Londra sau Copenhaga se raporteaza la preturile de acolo.

    Burgeri banali de 40 de lei au ajuns normalul, hotdog de 11 lei, si mai nou apa de cocos si “craft beer” facuta de pusti undeva prin ilfov cu apa de la apa nova.

    Pofta de profit mare, cu efort minim intr-o industrie crunta, sa le uram succes.

      (Citează)

  2. Acum câteva luni am trecut prin Sun Plaza și nu mi-a venit să cred că blocau roțile celor care parcau aiurea pe căile de acces.

    În Băneasa merg mai des dar nu am vazut să se blocheze roți, cel puțin nu în parcarea de la suprafață, că în subteran nu am mai intrat de mult. Acum câțiva ani îmi amintesc că mai vedeam polițiști care dădeau amenzi pentru parcări aiurea.

      (Citează)

  3. In Sun Plaza se mai blocheaza rotile, am vazut cel putin de 2 ori cazuri in parcarea subterana.

    In Baneasa nesimtirea mi se pare insa si mai mare. Desi sunt nenumarate locuri de parcare libere, de fiecare data vad masini parcate pe trotuar (in apropiere de intrarea in ikea), fara ca cineva sa se sesizeze. Si ca un facut, trotuarele au dimensiunea perfecta pentru a parca o masina, fara a mai lasa loc si pentru pietoni.

      (Citează)

  4. Stiu ca e corect sa ii numesti “handicapati, dar cuvantul asta a cam capatat un sens peiorativ. Dadea mai bine daca ziceai “persoane cu handicap”. Zic si eu …

      (Citează)

  5. @Radu: Nu prea înțeleg ce ai vrut sa spui cu propoziția asta: “Ce să zic, trăim într-o țară foarte mișto dacă handicapații își permit Jaguar F-Type.” Nu cumva faci și tu discriminarea cu ea???

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus