►► Black Friday: eMAG・Otter・MABO・Flip・Finestore・Best Value・Fashion Days・PC Garage・Dyson・AVstore・evoMAG・Libris・F64・Photosetup・Altex・Flanco・Vodafone・Orange・Digi・Sevensins ◄◄
23 Dec 2015 ·
TURISM ·
Update: l-am vizitat, citește despre turul de parc Therme pentru toate detaliile concrete și aici despre prețurile de la Therme și cum se poate ajunge. De asemenea, am fost în iunie acolo, iată un update privind plajele, ștrandurile, noile restaurante și posibilități de distracție.
Se pare că trăim într-un oraș foarte bine dotat din punct de vedere ape termale, iar investiția grupului Wund arată acest lucru: pe 14 ianuarie se deschide Therme București, cel mai mare parc termal din Europa, cu o suprafață acoperită de 30.000 de metri pătrați și totală de 250.000 mp. Are palmieri, piscine la 33 de grade Celsius, funcționează 365 de zile și este unul dintre cele mai ambițioase proiecte făcute vreodată lângă București.
Uitați ce zice comunicatul. Therme este împărțit în trei zone:
Există și piscine exterioare, desigur, că de aia sunt atâția metri pătrați outdoor.
Capacitatea totală este de 4000 de vizitatori simultan, bazinele sunt alimentate exclusiv cu apă termală adusă de la 3 km adâncime, temperatura lor este de 33 grade Celsius, iar a aerului de 29-30 grade. Te vei simți mai bine în apă. Simt că toate fashionistele își vor schimba în curând poza de profil cu una făcută pe acolo. Eu sper doar să se respecte faza cu 16 ani minim pentru The Palm, ca să poți sta la piscină fără urlete de copii.
Alte cifre: peste 500 de palmieri și plante exotice, 1.800 de locuri de parcare, 1.200 de arbori plantați în exterior, cel mai mare acoperiș retractabil dintr-o zonă seismică (așa zic ei, o fi), fațadă de 36 de metri cu deschidere fără stâlpi, apa este extrasă la 85 de grade Celsius, tratată, răcită și schimbată la câte 4 ore. Clădirea folosește în mare parte energie termală pentru alimentare.
Cauți un costum de baie nou?
În plus, nu-i de neglijat efectul terapeutic pentru piele și alte afecțiuni ale apelor termale sau al celor bogate în minerale, plus relaxarea pe care ți-o dă o baie caldă într-un astfel de mediu, Therme fiind deschis în orice anotimp și pe orice vreme.
Se numește Therme București, dar după cum intuiți (pentru că altfel ați fi observat construcția) se află în afara orașului, mai exact aparține de Balotești. Ca poziție, este după aeroportul Otopeni, cam în dreptul fostului Prisma. Programul este L-J 09:30 – 23:30, V-D 08-01.
Tarifele sunt… complicate. Există diverse bilete care-ți pot oferi acces pentru maxim 3,5 ore sau pentru toată ziua, reduceri pentru copii și studenți șamd. De exemplu o zi la The Palm costă 64 de lei, iar 3,5 ore costă 49 de lei. La Galaxy costă 54 sau 39 de lei.
Sper să meargă bine, îmi place ideea lui. Știu că suntem orașul cu două parcuri acvatice ce nu se bucură de prea mult succes, dar aici vorbim de un complex interior, accesibil pe orice vreme și în orice anotimp, unde poți să stai printre palmieri și să înoți în piscine cu apă caldă. Nu știu cum este încă interiorul, sper să aibă vreo deschidere pentru presă/bloggeri când să pot face fotografii peste tot și să vi le arăt, dar mi-ar plăcea să văd și un fel de separeuri pentru cei ce vor să combine relaxarea cu munca și să stea pe acolo cu un laptop, o băutură bună și din când în când o baie fierbinte. Poate și niște animatoare…
Site-ul oficial este therme.ro, dar nu face minuni. Găsiți aici imagini reale (mulțumită cititorului razorsbk), iar cele de mai jos sunt simulări.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
39 comentarii
23/12/2015 la 8:32 AM
Dacă nu o să fie duș obligatoriu înainte…
George(Citează)
23/12/2015 la 9:39 AM
Dacă folosesc clor nu o sa fie… (dar ai drepate)
conspicuous(Citează)
23/12/2015 la 8:50 AM
Abia astept sa vad burtosii care lasa masina in usa si grase care se revarsa pe sezlonguri.
Autorizatie de la ISU au? :D
Preturi nimic?
add(Citează)
26/12/2015 la 10:26 PM
Prețurile sunt în articol, mai mult nu știu nici eu. Nu mi se par mari, nu-i ceva unde să te duci zilnic sau în fiecare weekend de vară.
nwradu(Citează)
23/12/2015 la 9:28 AM
arata foarte, foarte bine
chiar e ceva ce vreau sa testez in viitorul apropiat.
alioja(Citează)
23/12/2015 la 9:51 AM
Super.
Am unde sa merg cu familia si sa ne distram o zi intreaga,. Baietii mei de 3 si 5 ani o sa fie incantati.
Asta vara i-am dus la Divertiland si au fost incantati.
Chiar asteptam sa se deschida asa ceva si in Bucuresti, dar pana acum nu am auzit nimic de aceasta investitie.
Ion Marius(Citează)
24/12/2015 la 9:36 AM
Nu înțeleg de ce are comentariul ăsta atât de multe unlike-uri. Omul e familist și zice că vrea să meargă cu copii acolo. Sau suntem la camera ascunsă?
Tudor-Cristian(Citează)
24/12/2015 la 7:18 PM
Sper sa fie locuri separate pentru familii cu copii, asta ca sa evitam galagia, “bombele” si impinsul.
Sorin(Citează)
26/12/2015 la 10:26 PM
@Ion Marius: da, cam acesta este și scopul proiectului. Cel puțin pentru copii sunt multe chestii mișto, din ce văd în descriere.
nwradu(Citează)
26/12/2015 la 10:27 PM
@Tudor-Cristian: nici eu, de asta am tot spus că sistemul de rating e inutil pe blog.
nwradu(Citează)
26/12/2015 la 10:27 PM
Vor fi, acea primă zonă pare a fi +16.
nwradu(Citează)
23/12/2015 la 10:12 AM
mda, am fost la deschidere, e imens, finisaje ok, totul nu e gata 100%.
tot 100% e si kitch-ul, totul e de o opulenta sinistra, dar asta prinde bine in Romania, mai ales pentru populatia target, cocalarii cu bani si pitzi anexe.
stefan(Citează)
26/12/2015 la 10:28 PM
Care deschidere?
nwradu(Citează)
23/12/2015 la 10:42 AM
Am eu un album cu poze făcute la petrecerea de acum câteva zile: http://imgur.com/a/BhWYL
razorsbk(Citează)
26/12/2015 la 10:28 PM
Nice, mulțumesc!
nwradu(Citează)
23/12/2015 la 11:09 AM
si cum ii scoate daca au depasit 3,5 ore?
“hai dom’le ca nu au trecut decat 5 minute”
mac gregor(Citează)
23/12/2015 la 12:59 PM
Cu cartela de acces ca la metrou. Nu iesi fara sa platesti daca ai depasit
Mihai(Citează)
23/12/2015 la 5:17 PM
foarte interesant
service gsm(Citează)
23/12/2015 la 7:50 PM
Daca se serbeaza Boboteaza aici, ma arunc si eu dupe cruce
nashu_mare(Citează)
23/12/2015 la 10:32 PM
Au poze pe google maps (inclusiv cu Dorel): https://www.google.com/maps/place/Therme+Bucuresti/@44.6035997,26.0857487,3a,75y,90t/data=!3m8!1e2!3m6!1s-ux_GymUAmYg%2FVmlZsFYnbDI%2FAAAAAAAABOY%2FTcJWsxXa5V4!2e4!3e12!6s%2F%2Flh6.googleusercontent.com%2F-ux_GymUAmYg%2FVmlZsFYnbDI%2FAAAAAAAABOY%2FTcJWsxXa5V4%2Fs203-k-no%2F!7i640!8i480!4m2!3m1!1s0x0:0x12f4098ac533b16c!6m1!1e1?hl=en-US
Robert.P(Citează)
24/12/2015 la 12:41 AM
Animatoare… Ce impresii mai au unii! Dar sa facă strip-tease și un masaj cu finalizare nu vrei?! E parc acvatic pt toată lumea, inclusiv pt copii, iar pt relaxare unii nu au nevoie de bășini și maimuțe dezbrăcate care sa le dea din fund în capul lor. Auzi, fără copii. Mai bine șterge naiba comment.ul ăla. Nu copii, ca fac gălăgie, dar animatoarele ar trebui sa cânte în gând melodiile de pe care dansează, ca muzica aia data la blana nu deranjează
Dana(Citează)
26/12/2015 la 10:30 PM
Auch, poate-ți donează cineva niște umor!
nwradu(Citează)
24/12/2015 la 8:56 AM
1. este in afara Bucurestiului, neaparat masina si obligatoriu nervi la dus si intoarcere.
2. cine dracu’ e prost si crede ca sunt ape termale aici?!
Gaelex(Citează)
24/12/2015 la 9:31 AM
Ignorantule, faptul ca la Otopeni e o zonă în care există ape termale este o informație veche. Eu, de exemplu, știu asta de prin anii 80, de la școală, dar oricum este o chestie notorie.
Tudor-Cristian(Citează)
24/12/2015 la 2:54 PM
Boss dacă înveți putina geografie..afli ca sunt niște ape termale pe aici prin zona :))
Dragos(Citează)
26/12/2015 la 10:32 PM
Cică la Piața Unirii era prea scump de construit, ca să nu fie nevoie de mașină.
Pe mine mă enervează și marea, că e nevoie de mașină până acolo. La fel și pârtiile de schi, nu știu de ce le-au construit așa departe :P
Probabil vor avea ei vreun transport ceva până acolo, nu mi-aș face griji din pricina asta. Plus că nu te duci zilnic, nu?
nwradu(Citează)
24/12/2015 la 11:28 AM
sunt ape termale acolo si e foarte frm…merita totii banii…sunt agent pe interventie la firma care pazeste acolo…stiu eu ce zic!!!
lixei(Citează)
24/12/2015 la 4:39 PM
Mult succes in tot ce vă propuneri !
Felix(Citează)
24/12/2015 la 9:26 PM
“Știu că suntem orașul cu două parcuri acvatice ce nu se bucură de prea mult succes, dar aici vorbim de un complex interior, accesibil pe orice vreme și în orice anotimp” – Te-ai intrebat de ce nu au succes parcurile alea, desi ele arata super? Iti zic eu: din cauza preturilor ENORME !! Pe langa intrare care este oricum mare, te costa o groaza mancarea si bautura. Un cuplu fara copii are nevoie de 128 de lei doar pentru intrare. Mancarea si bautura pun pariu ca sunt la suprapret. O apa la 0.5 minim 7-8 lei, un suc 9 lei (preturi aproximative la parcurile de care ai mentionat). Mai iei si ceva de mancare, ca in atatea ore o sa ti se faca foame si uite asa mai dai minim 100-150. Zi-mi tu, ce roman “normal” isi permite sa dea pentru o asemenea distractie aproape 300 de lei in cateva ore?
Degeaba ai super proiect daca puterea de cumparare este extrem de scazuta. O sa aiba aceiasi soarta ca si cele 2 parcuri.
alex(Citează)
26/12/2015 la 10:33 PM
Nu numai din cauză de preț, că parcurile acvatice sunt scumpe peste tot. Sunt multe alte motive. Unii se plâng de mârlănie, alții de finisaje proaste, alții de faptul că-i gol și atunci nu merg și ei șamd.
nwradu(Citează)
24/12/2015 la 10:32 PM
@gelex:
2) Tu.
Croco(Citează)
26/12/2015 la 8:55 AM
Arata incredibil. Sper sa se deschida in curand si sa i faca mai multă reclama! După cum arată pe hartă e vis a vis de hornbach de la Balotesti pe DN1. Stie cineva cand se deschide?
Obedenaru Eugenia(Citează)
26/12/2015 la 10:20 PM
Ai văzut titlul articolului?
nwradu(Citează)
27/12/2015 la 6:48 PM
Ok, hai sa te citez putin: “Știu că suntem orașul cu două parcuri acvatice ce nu se bucură de prea mult succes”. Pai din punctul meu de vedere si nu numai, eu stau in sectorul 2 iar daca vreau sa vin pana in Otopeni clar trebuie sa o fac cu masina. Daca vin cu masina, nu ma voi putea atinge de alcool, iar o zi in asemenea loc fara o bere bauta (exemplul este aleator) este cam degeaba. Din ce m-am documentat prin tarile mai civilizate care au asemenea parcuri, ori iti ofera microbus, ori ai transport public mai curat si mai bine organizat. Mentionez ca taxi-urile ies clar din discutie deoarece este in afara orasului si mai mult ca sigur se vor negocia niste preturi enorme si probabil se va lasa si cu cearta, iar asta clar iti va strica ziua. Repet, este parerea mea si motivul pentru care eu prefer sa pun furtunul cu apa pe mine in curte, pe ce muzica doresc etc. In rest, fain articolul, este de urmarit sa vedem ce iese.
George(Citează)
29/12/2015 la 7:01 AM
1.cum schimba apa la 4 ore?nu explica nimeni
2.e mai mult “strand” decit loc unde poti profita de proprietatile curative ale apelor termale cum e de exemplu la Budapesta unde exista si baza de tratament nu numai de entertainment (masaj ,ceva fizioterapie bla bla)
3.traficul pe directia asta de deplasare e infernal de regula deci transportul va fi o problema cred eu pentru bucuresteni (se ajunge mai usor din Ploiesti se pare)
4. din cite stiu eu exista si in zona nord a capitalei surse de apa termala si sulfuroasa (foradex in spatele casei presei libere) pe cind o baza de tratament spa si acolo?
radian(Citează)
29/12/2015 la 10:12 AM
Suntem niște cârcotași care căutam nod in papura…..
Elizabeta(Citează)
03/02/2016 la 6:50 PM
Cum se poate ajunge (exceptie vehicul propriu)?
Exista cursa speciala?
gotcan(Citează)
03/02/2016 la 6:58 PM
Citește despre turul de parc Therme pentru toate detaliile concrete și aici despre prețurile de la Therme și cum se poate ajunge
nwradu(Citează)
24/04/2016 la 12:22 AM
Sunteti carcotasi (unii)… Sunt din Brasov si de cate ori am drum la Bucuresti, intru…Conditii excelente, raport bun calitate-pret si lume civilizata. Intr-adevar, te relaxezi. Chiar nu inteleg aglomeratia de pe DN 1 in fiecare weekend spre munte, cand ai o asemenea perla in apropierea Bucurestiului.
elena(Citează)