un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Știți cine va fi următorul primar al capitalei? Traian Băsescu!

16 Dec 2015  ·

GÂNDURI  ·

34 comentarii

Serios, eu cred că fostul președinte Băsescu va candida la primărie și are și suficiente șanse să o câștige.

Ignorați acel sondaj în care drept favoriți erau dați Tăriceanu, Ecaterina Andronescu și Gabriela Firea (brr!), au întrebat și ei ce le-a trecut prin cap și ce-a dat comandă finanțatorul sondajului, iar oamenii și-au exprimat opțiunile dintre cele disponibile. Dacă Scooby Doo ar fi fost pe listă, probabil ar fi ajuns pe primul loc în topul preferințelor, având în vedere celelalte nume, chit că ar fi trebuit să schimbăm numele orașului în Rucurești.

Dar uitați de ce zic că Traian Băsescu ne va surprinde pe toți (mai puțin pe noi, acum că citiți acest minunat articol) cu un anunț. Omul a fost primar în trecut, de fapt așa a câștigat o mare parte din popularitatea ce i-a adus apoi “fotoliul de la Cotroceni”. Are deci experiență în domeniu.

Apoi, momentan stă pe bară, ignorat de toți, preluat de presă doar la modul “foștii președinți spun lucruri trăsnite”. Partidul său e ca și mort, iar dezicerea de Elena Udrea încă nu s-a produs. Vrea să reintre în politică, vrea să fie ministru sau prim-ministru, dar e greu de făcut un astfel de pas.

La primărie, însă, cam are șanse oricine. Acolo poți candida și ca independent, la o adică, dacă ai un nume cunoscut, iar Băsescu are. Ar putea fi o rampă de relansare, o metodă simplă și eficientă pentru a reintra în politică, iar postul de primar al Bucureștiului vine și cu un pole-position în mass-media, practic garantându-ți că tot ce spui tu va fi preluat de presă.

Așa că nu m-ar mira să-și anunțe candidatura, iar singura întrebare este câți bucureșteni l-ar vota. Haideți să aflăm:

Mult mai groaznic ar fi să iasă Gabriela Firea, ne-am afunda într-o mocirlă mai mare decât a făcut soțul ei în Pipera-Voluntari.

PNL și-a desemnat candidatul, un domn numit Cristian Bușoi, îl vedeți mai jos. E bine că l-au desemnat de acum pentru niște alegeri ce vor avea loc anul viitor, au timp să-l mai schimbe până atunci. Conform unui articol semnat Ioana Dogioiu, domnul Bușoi:

Dl Busoi termina Facultatea de Medicina la UMF Carol Davila in 2003, incepe stagiatura si in 2004 se intampla miracolul absolut.

INTR-UN SINGUR AN, an de gratie, de irumpere, dl Busoi a avut urmatoarele activitati: a sustinut examentul de rezidentiat si a devenit rezident, a inceput doua doctorate, unul la Timisoara, in Sanatate publica si management, unul la Bucuresti in endocrinologie, era student la Facultatea de Drept a Universitatii “Titu Maiorescu” (absolvita in 2007), a fost consilier general in Consiliul General al Municipiului Bucuresti si apoi a devenit deputat.

Ca sa nu vorbim si de mizilicuri de tipul: presedintele national al Cluburilor Studentesti Liberale, secretar al Comisiei pentru politici educationale si formare profesionala a PNL, consilier al vicepresedintelui PNL Calin Popescu-Tariceanu.

Sa ne intelegem, oameni buni, dl Busoi sustine ca toate cele de mai sus le-a facut intr-un singur, singurel an de zile.

Ce om capabil!

cristian_busoi

    34 comentarii

  1. În opinia mea cel mai capabil pentru Primăria Capitalei este Nicușor Dan.

      (Citează)

    • Care are un plan. Nu o echipa sau măcar ceva consilieri. El are un plan si atat. Pentru ca atunci când va veni Banu’ pentru planu’ sa nu fie nevoit sa împartă.

        (Citează)

    • Dan, ala care i-ar multumi PSD-ului, daca l-ar sustine?

        (Citează)

    • Din pacate, una e sa fii competent, alta e sa si faci ceva ca Primar intr-un oras cu o administratie precum cea a Bucurestiului: intepenita, stufoasa, plina-ochi de pile si vestigii administrative comuniste si de tranzitie.
      Ca sa dau exemplul la scara mai mica, fostul secretar al Primariei Sectorului 6, condamnat relative de curand, Gheorghe Floricica, era secretar si inainte de “89.
      Una e sa te lupti in justitie, alta e sa te lupti cu o administratie – in justitie, ai garantia unui act extern, a unei priviri din afara. Pe aia din administratie nu-I poate da in judecata, nu-I poate da nici afara prea usor.
      E drept ca alternativele sunt greu de gasit. E incredibil cum, dupa atatia si atatia ani, Bucurestiul n-a evoluat in nici un sens. Nu e mai curat, nu e mai prietenos cu cetatenii lui, e doar mai innebunitor si mai stresant.
      Copilul meu de 6 ani ma intreba aseara, cand am trecut pe langa santierul pasajului de la Ciurel:
      – Mama, asta o sa fie un pod pentru masini, sau pentru oameni?
      – … Pai… O sa fie un pod pentru oamenii care merg in masini.
      – Si oamenii care nu merg in masini pe unde o sa mearga?
      – Nu o sa mearga pe podul asta, Tudor.
      – De ce? Mama, oamenii sunt mai importanti, nu masinile.

        (Citează)

    • Ba nu. Cel mai capabil este Nicu Shordan.

      Sunt de acord cu matale, dar ca o solutie gen Nicusor Dan sa dea si rezultate, e nevoie de schimbarea totala a consiliului general – unde sunt numai politruci mici de partid.

        (Citează)

  2. N-am citit încă articolul, am dat repede scroll întâi pana jos sa vad dacă au comentat zetu și Mircea Primul.

    Cred ca dorm și ei la ora asta. Sau sunt bolnavi.

      (Citează)

  3. De cât timp îmi tot răcesc eu gura (pardon, consum tastatură, pixeli și internet) și zic că ăsta e un blog băsist? Mă bucur că în sfârșit am confirmarea oficială!

    :)

      (Citează)

  4. Ramane adevarata zicala cu avem liderii pe care ii meritam.
    Meritam exact ce avem atata timp cat nu facem nimic si apreciem astfel de mizerii.

      (Citează)

  5. Oare pe Oprescu cati l-ar vota iar daca ar iesi din puscarie si ar putea sa candideze iar ? :)

      (Citează)

  6. Cascadoria lui Sturzu n-o observa nimeni? Eu vad un scenariu in care el va candida cu sustinerea din umbra a PSD-ului

      (Citează)

  7. Traian Basescu nu are nici o sansa ca sa mai obtina vre-un post in tara asta. A facut prea multe nenorociri. A aruncat prea multa lume in strada prin retrocedari ilegale pe vremea cand era primar. Are dosare penale deschise pe tema asta.
    Domnul Busoi pare prea soricel si il suspectez ca are ceva probleme psihice. La televizor cand apare si observa pe acele ecrane ca s-a schimbat cadrul pe el baga un ranjet fortat.

      (Citează)

    • Traian Basescu a lansat involuntar hituri de genul “Vine politiaaaaa si-mi ia toata marfa” cand a evitat transformarea Bucurestiului in Instanbul. Tot el a facut pasajul ala de la Grozavesti cu care s-a laudat Oprescu. Si tot el a evitat transformarea Bucurestiului in gradina zoologica canina. Eu unul nu mai stiu vreun primar postdecembrist care sa se poata lauda ca ar fi facut macar 10% din cat a facut el.

      In rest, stiu ca e betiv, chior, nesimtit. Si ca vandut flota. Si mai sunt si altele, e suficient sa urmaresti A3.

        (Citează)

    • Marius M, antena3 e aici?

        (Citează)

    • @Luci, nu sunt un fan Antena 3, observ manipulari si la ei ca si la alte canale, insa nenorocirile facute de base au fost difuzate in mare parte la ei (nu degeaba s-au dus cei din clanul Bercea cu filmarile acolo), iar pentru acest lucru cred ca trebuiesc blamate toate celelalte canale. Antena 3 trebuiesc blamati pentru alte smecherii, cum au fost cele cu Rosia Montana si Chevron (fac in principiu propaganda americana). Acum ce nu inteleg eu este cum poate cineva sa ajunga ca sa urasca un pot de televiziune. Eu rotest toate porturile si in principiu B1 sunt campioni la propaganda sistemului, insa nu port nici un sentiment de ura fara de ei, pur si simplu schimb canalul. Este ilogic sa te uiti la ceva ce iti provoaca nervi.

        (Citează)

    • Marius M: @Luci, nu sunt un fan Antena 3, observ manipulari si la ei ca si la alte canale, insa nenorocirile facute de base…

      As vrea sa subliniez acest citat si sa il pun alaturi de clasicele “nu sunt rasist, dar…”, “nu sunt misogin, dar…”.

      Multumesc.

        (Citează)

    • Marius M: ntena 3 trebuiesc blamati pentru alte smecherii, cum au fost cele cu Rosia Montana si Chevron (fac in principiu propaganda americana).

      Si asta. Clasic!!!

        (Citează)

  8. Avand in vedere candidatii anuntati pana in acest moment, am votat cu da.
    In momentul in care va aparea un candidat real pentru primarie imi voi schimba votul, deocamdata prefer asa.

      (Citează)

  9. Oare de ce comentariul meu de acum 2 ore e tot in moderare? Nu am folosit expresii injurioase, nimic din toate astea. Intre timp au mai aparut alte comentarii. Care e explicatia?

      (Citează)

  10. topinel:
    Traian Basescu a lansat involuntar hituri de genul “Vine politiaaaaa si-mi ia toata marfa” cand a evitat transformarea Bucurestiului in Instanbul. Tot el a facut pasajul ala de la Grozavesti cu care s-a laudat Oprescu. Si tot el a evitat transformarea Bucurestiului in gradina zoologica canina. Eu unul nu mai stiu vreun primar postdecembrist care sa se poata lauda ca ar fi facut macar 10% din cat a facut el.

    In rest, stiu ca e betiv, chior, nesimtit. Si ca vandut flota. Si mai sunt si altele, e suficient sa urmaresti A3.

    Si tramvaiul 41. La cate lume il foloseste zi de zi, se vede cat de util era orasului.

      (Citează)

  11. Mi se pare mult prea mic postul de primar pentru Basescu. Omul e mult prea capabil pentru un post atat de mic. Sigur, poate face multe lucruri bune din postura de primar, dar zau ca restul tarii ar deveni invidioase pe bucuresteni. De ce doar bucurestenii sa se bucure de-un om politic de-o asemenea anvergura? Eu mai degraba l-as vedea presedinte in SUA, ca tot urmeaza sa fie alegeri. Cred ca e momentul sa exportam niste politicieni. Si oricum cred ca-n state sunt niste probleme cu retrocedarile si cu imigrantii, iar Basescu pare a se pricepe de minune la amandoua. Asa ca el in vad intr-o finala pentru presedintia SUA cu Donald Trump. Sigur, i-ar fi destul de greu sa castige in fata unui adversar de-un asemenea calibru, dar eu am toate increderea c-ar birui. Asa sa ne ajute sfantul PDL.

      (Citează)

  12. Nicușor Dan care chiar daca are sanse mici, nu este pătat precum ceilalți.
    Băsescu a fost bun la vremea lui, dar acum e prea bătrân și nici nu mai e în temă cu dezvoltarea orașului.

      (Citează)

  13. Bune sondajele ca sa-ti mai dai seama cati postaci sunt pe site. Numarul pare sa creasca.

      (Citează)

  14. Andreas Scotch

    18/12/2015 la 4:30 AM

    Ti l-am votat pe Basescu,si sper sa ti-l Capeti:)
    Singurul lui atuu,a fost singurul Om politic intre atatia catei si ciocoflenderi,uita-te la X vs Basescu ,cum iti raspunde X la intrebari direct cum iti raspunde Basescu,mereu a avut “spate” ca “management”,en fin…ideea e simpla..va doresc pe Sturdza ala sa cante Hi Q la fiece festivalut de sector:))

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus