blog demisec cu note fine de tehnologie

Robotesc și la canalul meu de YouTube. Aruncați un ochi aici.

Despre eMAG și Black Friday

11 Nov 2015  ·

TEHNOLOGIE  ·

58 comentarii

Am fost ieri la o întâlnire cu cei de la eMAG, subiectul fiind viitorul Black Friday și ce-a mai dezvoltat magazinul în ultima vreme.

Black Friday pentru cumpărători

Are loc pe 20 noiembrie, începe dimineață la o oră neprecizată. Va fi ziua cu cele mai multe reduceri din an, mii de produse având prețuri speciale.

În plus față de reducerile stil Black Friday, aproape jumătate din produsele din oferta eMAG vor avea reduceri de preț. Este metoda lor de a face oamenii să descopere noi categorii, noi produse, să-i atragă la a face cumpărături dincolo de nevoile imediate. Asta înseamnă reduceri la aproape 250.000 de produse, reamintind clienților că vând, de exemplu, inclusiv căzi, hidrofoare, gantere, haine șamd, nu doar electro-IT.

După întârzierile de anul trecut, acum se încearcă un nou sistem de lucru cu curierii. Pe lângă un plan de distribuție și livrare a comenzilor ce-a învățat din greșelile din trecut, una din priblemele de anul trecut a fost că, la comenzile cu mai multe produse într-o singură factură, curierii erau nevoiți să aștepte să ajungă toată marfa înainte de a o livra, că altfel se complica enorm totul (cereau banii pe întreaga sumă din AWB, deși nu livrau decât un colet șamd). Acum se va face automat divizarea AWB-urilor și produsele vor fi livrate pe măsură ce vin. Clienții vor fi informați automat prin SMS-uri despre evoluția comenzilor, dar la nivel orientativ.

Black Friday pentru afiliați

1% comision, vor conta doar clickurile date cu 48 de ore înainte. Perioada aceasta de recurență micșorată la doar două zile este metoda lor de a împiedica un click-baiting masiv în această perioadă.

Cât despre aplicația de mobil și faptul că nu se înregistrează comisioane pentru achizițiile făcuta prin ea, cei de la eMAG au spus că după Black Friday vor face specificațiile pentru implementarea acestui sistem (ceva cu deep linking și transferarea sesiunilor) și vor lucra la el, o actualizare în acest sens fiind programată pentru T1 2016.

Ce mai face eMAG

Păi diverse lucruri, precum un search îmbunătățit. După ce-au analizat o grămadă de date privind comportamentul clienților, ce caută, câți cumpără din căutări, câți dintre clienți fac și căutări șamd, au introdus niște schimbări acolo. Un click pe caseta de căutare îți va arăta cele mai frecvente căutări, ideea fiind, din nou, să te ajute să descoperi noi categorii. Se mai fac și corecții – poți căuta aipal și îți vor fi arătate rezultatele pentru Apple.

Marketplace-ul eMAG, sistemul prin care alte magazine pot vinde prin intermediul eMAG, crește tot mai mult. Sunt deja sute de magazine care vând prin ei și, ca volum și venituri, doar Marketplace-ul a devenit mai mare decât multe alte magazine din România. În curând vor să-l extindă în Bulgaria și Ungaria, cu logistica asigurată de eMAG, astfel încât magazinele din România să poată vinde în aceste țări marfă utilizând capacitățile de export ale eMAG.

Pagina de check-out din interfața web a fost îmbunătățită și sunt disponibile mult mai multe opțiuni. Poți anula de acolo o comandă în primele 30 de minute după lansarea ei, poți modifica mai ușor datele de contact, cardurile șamd. Se vor mai face îmbunătățiri aici, de exemplu posibilitatea de a adăuga date separate de contact pentru fiecare adresă în parte (ca să poți comanda direct pentru părinții tăi, să zicem, iar curierul să-i sune pe ei).

Aplicația de mobil a fost îmbunătățită mult. Acum reține datele cardului tău și poți cumpăra cu un simplu swipe pe butonul de comandă, o opțiune numită 1-click shop și implementată și de alte magazine din străinătate. Asta sigur te va ajuta de Black Friday, zic eu (partea nasoală este că nu o poți activa decât atunci când lansezi o comandă și faci plata cu cardul – eu aș vrea să înrolez de acolo trei carduri acolo și nu pot face asta). Poți anula și comanda, tot din mobil. Apare o nouă secțiune numită Promoțiile Zilei, doar pe mobil, unde vei găsi 5 produse reduse la preț în fiecare zi, tot pe ideea descoperirii de noi categorii de produse.

Lista de “favorite” din mobil are un rol suplimentar: când scade prețul produselor pe care le-ai trecut acolo, vei fi automat informat. Asta se va face și de Black Friday, deci puteți afla direct de acolo dacă produsul care vă interesează are un preț mai bun.

Despre eMAG în general

Împreună cu Bulgaria și Ungaria, eMAG se îndreaptă anul acesta spre 500 de milioane de dolari cifră de afaceri. Cele două țări aduc cam 50 de milioane fiecare.

eMAG are o structură de holding, compania fiind înregistrată în România. De aici pleacă și marfa pentru celelalte două țări, dar au și echipe locale în BG și HUN, că e deja un volum mare de muncă. În curând se va face și un depozit în Ungaria.

În “grupul eMAG” intră și Depanero, Fashion Days, Conversion și încă vreo două companii. Fashion Days a fost restrâns, s-a renunțat la multe țări (activau în vreo 9) și s-a păstrat doar România, Bulgaria și Ungaria, pentru a optimiza mai bine costurile prin alipirea la eMAG. L-am întrebat pe Iulian Stanciu ce s-a întâmplat cu Fashion Days, că aveam impresia că funcționa bine mai degrabă în Cehia, Polonia, Slovenia șamd, și mi-a spus că nu. Sistemul de “flash sales” se prăbușește în toată lumea, nu mai există mare interes pentru el (vezi și Groupon), așa că a trebuit restructurat. De fapt, dacă vă uitați acum pe Fashion Days veți vedea că vând și produse la prețul lor normal, nu la discount-uri masive.

Plățile cu cardul reprezintă 15% din numărul comenzilor la eMAG. Comisioanele interbancare sunt undeva pe la 2%, deci o cincime din profitul lor (considerând o marjă medie de 10%) e luat de bănci atunci când clienții plătesc cu cardul. Comisioanele acestea vor scădea mult de la 9 decembrie, o decizie a UE, moment în care plata cu cardul va fi tot mai încurajată și la noi.

Probleme

Să nu credeți că ecommerce-ul e ceva simplu. Sunt și avantaje, de exemplu eMAG are un depozit de 25.000 mp, de patru ori mai mic decât spațiul magazinelor “offline” tradiționale, și unde chiria costă mult mai puțin, iar toată vânzarea se face prin Internet.

Apar costuri, însă, pe alte părți legate de volumul uriaș de trafic. Nu mă refer la servere, ci la business intelligence, la analiza cumpărătorilor, câți dau click, unde, e mai bine cu imagini în search sau fără, cum merge search-ul, câți clienți renunță în pagina de check-out șamd.

Apoi, sunt probleme legate de modul de prezentare, chestie ce mi s-a părut cea mai interesantă. Pe Internet vezi cam 1-2 produse în același timp. Offline intri într-un magazin și ochii tăi văd sute de produse. Vezi rapid unde-i raftul căutat, vezi multe alte produse cu coada ochiului, te miști fizic printre ele și poate-ți atrag privirea. Online este mult mai greu să descoperi noi produse.

Tot online lipsește interacțiunea vânzător-cumpărător, care este importantă. Unui vânzător din magazin îi poți spune “arată-mi unde aveți hainele pentru copii de 6 ani”. Online folosești filtre, dar nu poți avea sute de filtre pentru orice situația, plus că produsele sunt în multe categorii. Similar, un vânzător te poate ghida pentru a alege un set de electrocasnice pentru casă, pe când online o iei manual prin fiecare categorie, lipsind o metodă de a-i spune omului “uite, din sutele de hote, astea 5 sunt recomandate, alege una din ele”. Practic, în ciuda oricărei interfețe moderne, lipsește o metodă simplă și intuitivă de a ajunge la produsul pe care-l dorești.

Cât despre descoperirea de noi produse, mă întreb dacă n-ar funcționa o pagină precum Flickr Explore, cu imagini de produse, pe care să arunci ochiul și să vezi ce te atrage. “Ăla e un briceag? Ce briceag este? Ia să văd cât costă!”.

99% din comenzile de Supermarket sunt cu livrare la domiciliu, nu cumpără nimeni cu ridicare din magazin. A instalat Mega Image degeaba toate dulapurile acelea.

Veți găsi toate informațiile despre Black Friday în general pe acest blog, începând de săptămâna viitoare.

    58 comentarii

  1. pana una alta, ar putea si emag sa ne arate ca alte magazine online, grafic cu evolutia pretului, sa isi dea seama tot romanul cum scumpesc unele produse in saptamanile dinainte, ca sa ne ia ochii cu 30-50% discount. Mult mai cinstit ar fi sa aiba aceste grafice si sa spuna ca fac 20% discount dar din pretul corect.

      (Citează)

    • Am intrat si eu azi pe site si am ramas cu aceeasi impresie. Preturile par mai mari ca cele de acum 1-2 luni.
      Cel putin la laptopurile, ce ma interesa pe mine.

        (Citează)

    • Cică dezbat des asta cu istoricul. Are alte probleme, adică doar cu un grafic nu poti explica faptul că atunci când au fost prețuri mai mici era de fapt o reducere de STock Busters sau Festivalul Toamnei.

      Plus că lumea ar zice “aha, deci valoarea adevărată e mult mai mică!”, deși de multe ori reducerile se fac pentru că-și micșorează magazinul profitul sau dă distribuitorul niște bani de promovare.

      Mai important, eMAG nu s-a poziționat niciodată ca având prețurile cele mai mici. Asta e imposibil, mereu vor fi magazine simple care pot concura la preț. Ei merg pe servicii: 30 de zile de retur, curierat sameday ca opțiune, retur pe banii lor, ofertă mare șamd.

        (Citează)

  2. bobo:
    pana una alta, ar putea si emag sa ne arate ca alte magazine online, grafic cu evolutia pretului, sa isi dea seama tot romanul cum scumpesc unele produse in saptamanile dinainte, ca sa ne ia ochii cu 30-50% discount. Mult mai cinstit ar fi sa aiba aceste grafice si sa spuna ca fac 20% discount dar din pretul corect.

    Bine zis Bobo, mai mult, emag a inceput sa devina cam scump comparativ cu concurenta (ex – Altex, Elefant, etc)

      (Citează)

  3. Motorul de cautare mi se pare mai slab ca niciodata. Cea mai enervanta chestiune este ca nu cauta si in Supermarket. Trebuie sa intri in Supermarket si apoi sa faci cautarea. Mi se pare mult mai bun site-ul celor de la Carrefour-online.

      (Citează)

    • Așa au preferat ei pentru a evita confuzia. Cică în viitor vor apărea în rezultate și direct cele din Supermarket, evidențiate diferit.

      Nici mie nu-mi place sistemul, dar studiile lor arată că-i mai bine așa.

        (Citează)

  4. Circula e FB un cos de cumparaturi emag unde se vede ca la electrocasnice au umflat binisor preturile ca sa iti dea peste ochi cu o reducere.

      (Citează)

  5. Ar fi interesanta tare o listare pe bursa, dar ma indoies sa se puna problema de asa ceva.

      (Citează)

  6. Dragos:
    Motorul de cautare mi se pare mai slab ca niciodata. Cea mai enervanta chestiune este ca nu cauta si in Supermarket. Trebuie sa intri in Supermarket si apoi sa faci cautarea. Mi se pare mult mai bun site-ul celor de la Carrefour-online.

    Sper ca glumesti. Search-ul de la Carrefour e cel mai prost search facut vreodata. Iti afiseaza produsele varza si unele nu le gaseste deloc daca nu cauti dupa cuvantul exact. Plus ca iti afiseaza produsele foarte greu (search pe 20mi de produse trebuie sa fie aproape instant).

      (Citează)

  7. Alex: Bine zis Bobo, mai mult, emag a inceput sa devina cam scump comparativ cu concurenta (ex – Altex, Elefant, etc)

    Emag nu s-a evidentiat prin prisma preturilor mai mici ca la concurenta. De fapt, pe unele produse cred ca sunt printre cei mai scumpi. Altele au fost atuurile. Procesul de comanda, garantia de retur, customer service, etc. In cele mai multe cazuri prefer emag pentru toata experienta. My 2 cents

      (Citează)

  8. atata timp cat exista comparatoare de preturi, unde vezi inclusiv istoricul pretului, e greu sa pacalesti pe cineva care se informeaza.

      (Citează)

  9. Cea mai mare problema la site-ul lor mi se pare faptul ca fiecare modificare a unui criteriu de cautare genereaza imediat o noua incarcare a paginii, iar asta dureaza 1-2 secunde; efectul e ca nu poti selecta doua criterii fara sa astepti o reincarcare a paginii.
    Eg. caut laptop-uri cu procesoare core i5 sau core i7: trebuie sa bifez intai core i5, sa astept refresh la pagina, si ulterior sa selectez SI core i7. daca misc mouse-ul foarte rapid si dau click pe doua criterii diferite, dupa refresh va fi selectat doar ultimul…

      (Citează)

    • N-ai ce face, probabil că site-ul nu suportă AJAX de acest mod. O soluție ar fi cu filtre ca la PC Garage, unde în modul avansat poți bifa câte vrei tu și apoi apeși “Aplică”, dar din nou, cred că e foarte jos pe lista lor de priorități.

        (Citează)

    • si dupa ai te uiti ca boul in statistici si vezi ca lumea nu apasa “apply” la filtre si pleaca. decizia e luata in cunostinta de cauza.

        (Citează)

    • am navigat cu i5 si i7 iar cand scrollez mai jos sa vad review-urilemla un produs zici ca se incarca un virus asa greu merge. nu am inteles niciodata de ce.

        (Citează)

  10. Faza cu “click-baiting” si “click spam”, cum i se mai spune, mi se pare o chestie de care se agata foarte multi advertiseri din sistemele de afiliere, desi termenul este folosit bineinteles incorect si nu il vad nociv in niciun fel.

    Pe exemplul cu recurenta redusa la 2 zile: daca intra de la mine pe site cu 7 zile inainte si intre timp nu se mai intereseaza deloc despre Black Friday, iar in ziua cu reducerile intra direct pe site si cumpara de ce nu merit sa primesc eu comisionul. In realitate insa comisionul din ziua de Black Friday vine probabil in 99% din cazuri in urma unui click pe un link de afiliat vizitat in aceeasi zi, deci cred ca si o recurenta de cateva ore este OK pt un eveniment in care se cumpara lucruri fara a sta prea mult pe ganduri. In acest caz ramane doar un gest urat din partea advertiserului.

    Iar partea cu click spam, adica acele pagini unde sunt listate zeci de magazine sau zeci de linkuri de afiliat cu produse la oferta (pentru ca in acest context e folosit termenul), nu vad unde e problema cat timp omul ala cumpara un produs si-l plateste. Nu e ca si cum am vorbi de click fraud in Adwords. Afilierea este cred singurul tip de marketing unde se platesc fix rezultatele.

    Dar ma rog, discutiile s-au mai purtat, se vor mai purta si probabil nu se va schimba mare lucru in relatia afiliat-advertiser pana nu toata lumea va intelege ca e in avantajul tuturor sa creasca piata locala de afiliate marketing.

      (Citează)

  11. Inainte aveau comanda pe o singura pagina, dai click si ai terminat, acum trebuie sa treci prin 2 sau 3 pagini. #notgood de BF cand trebuie sa te misti repede.

      (Citează)

  12. A dat eMag tonul, macar acum avem o data oficiala pentru BF.
    Pe de alta parte, desi exista experienta anilor trecuti, m-as mira sa nu fie probleme cu traficul si de data asta, mai ales la primele ore, cand se tocesta tasta “F5” :)

      (Citează)

  13. Pana una alta, azi e Black Friday-ul chinezesc, zis si 11.11. Reduceri bune pe AliExpress si nu numai.

      (Citează)

  14. ieri, febra tigailor :).
    bag in cos cu swipe in app, selectez livrare in showroom bv, cand sa dau comanda imi zice ca nu pot sa livreze acolo.

    ma mut la desktop, nu pot sa selectez showroom deloc.

    sun la showroom brasov, ii rog sa imi faca comanda la tigaile vietii, au facut si azi merg dupa ele.

      (Citează)

  15. nwradu:
    Cică dezbat des asta cu istoricul. Are alte probleme, adică doar cu un grafic nu poti explica faptul că atunci când au fost prețuri mai mici era de fapt o reducere de STock Busters sau Festivalul Toamnei.

    Plus că lumea ar zice “aha, deci valoarea adevărată e mult mai mică!”, deși de multe ori reducerile se fac pentru că-și micșorează magazinul profitul sau dă distribuitorul niște bani de promovare.

    Mai important, eMAG nu s-a poziționat niciodată ca având prețurile cele mai mici. Asta e imposibil, mereu vor fi magazine simple care pot concura la preț. Ei merg pe servicii: 30 de zile de retur, curierat sameday ca opțiune, retur pe banii lor, ofertă mare șamd.

    La PCGarage de ce functioneaza bine partea asta cu istoricul? N-am vazut sa fie scandal legat de userii care nu-si dau seama cand au fost promotii acolo. :) Adica asta sincer mi se pare o scuza de a mari clickbaiting-ul. N-ar fi mai simplu sa nu mai inchida promotiile cu cateva zile inainte de black friday si sa zica: “aveam un discound pana acum de 25% la produsul asta. de black friday l-am marit la 35%”. Nu suna la fel de bine unui user normal?

      (Citează)

    • Cam greu de scris asta într-o bulă de preț vechi și preț nou, nu?

      Sunt sigur că și PCG are aceleași discuții, doar că eMAG are niște circumstanțe suplimentare: fiind lider de piață, e cel mai ușor de heitărit, plus că având un număr foarte mare de clienți și produse, și astfel de comentarii sunt mult mai dese.

        (Citează)

  16. nwradu:
    Cică dezbat des asta cu istoricul. Are alte probleme, adică doar cu un grafic nu poti explica faptul că atunci când au fost prețuri mai mici era de fapt o reducere de STock Busters sau Festivalul Toamnei.

    Plus că lumea ar zice “aha, deci valoarea adevărată e mult mai mică!”, deși de multe ori reducerile se fac pentru că-și micșorează magazinul profitul sau dă distribuitorul niște bani de promovare.

    Mai important, eMAG nu s-a poziționat niciodată ca având prețurile cele mai mici. Asta e imposibil, mereu vor fi magazine simple care pot concura la preț. Ei merg pe servicii: 30 de zile de retur, curierat sameday ca opțiune, retur pe banii lor, ofertă mare șamd.

    Eu nu spun ca emag trebuie sa aiba preturile cele mai mici, pentru ca intr-adevar au servicii foarte bune, marketing, etc. Accept ca produsele lor sunt cu 5-10% mai scumpe. intr-adevar, ultimele produse din stoc le dai la pret mai mic, dar am vazut de la o zi la alta variatie de 20%, ceea ce cu 10 zile inainte de BF este relevant pt metoda de a face comert in Romania. Poate site urile care centralizeaza preturile ar putea sa atentioneze retailerii. Nu am nimic cu emag, sunt clientul lor, am avut numai experiente placute. Insa eu din start plec de la ideea ca mai mult de 20-30% nu voi economisi in Romania de BF.

      (Citează)

    • Bobo: Insa eu din start plec de la ideea ca mai mult de 20-30% nu voi economisi in Romania de BF.

      Dar mi se pare o cifră ok. Nu văd de ce ne așteptăm ca de BF să luăm la 50% sau chiar aproape gratuit ceva.

        (Citează)

  17. Am vazut ca au modificat si pagina de login intr-un mod nasol in care dezvaluie numele asociat adresei de email (ceea ce nu prea se pupa cu protectia datelor personale)

    Test: logout si apoi incearca sa te loghezi introducand adresa de email a unui prieten sau chiar a mea (o gasesti in WP Admin) => vei primi frumos numele meu si in plus faptul ca este o adresa de email valida.

    Le-am trimis aceasta sesizare de cel putin o saptamana si nimic… macar un raspuns ca au in vedere modificarea.

      (Citează)

    • Daca cei de la google (gmail) nu au rezolvat “bug-ul” asta in luni bune, nu stiu ce asteptari ai de la emag :)

        (Citează)

    • exact asta le-am scris si eu pe twitter.

      nu pare chiar ok sa afiseze numele asociat unui email, mai ales ca n-are legatura cu comentarii sau alte chestii publice.

      poate ii intreaba Radu daca li se pare ok.

        (Citează)

    • E interesantă treaba asta. Am văzut că acum e în două rânduri autentificarea, dar nu m-am prins de problema cu numele. Aș fi menționat-o cu siguranță.

      Ei spuneau că ascultă feedback-ul primit, puteți să-l lăsați și voi.

        (Citează)

  18. nwradu: Dar mi se pare o cifră ok. Nu văd de ce ne așteptăm ca de BF să luăm la 50% sau chiar aproape gratuit ceva.

    M-astept sa-l iau la un discount real si egal cu cat afiseaza ei acolo

      (Citează)

  19. era mult mai simplu vechiul sistem de comanda -totul pe o singura pagina – faceai comanda instant – acum te baga prin 3 pasi – si nici nu tine minte datele de facturare – daca de ex ai mai multe firme si zeci de adrese de livrare trebuie sa bifezi din nou persoana juridica – sa selectezi firma – sa selectezi adresa etc – si cand sa ajungi la final dispare produsul din cos – stoc epuizat !!!! – ar putea sa il retina asa de bun simt 1 minut odata bagat in cos -ca sa apuci sa faci comanda si eventual sa platesti cu cardul .

      (Citează)

  20. Deci cat de activ e Radu pe threadul asta. Funny one. :))

      (Citează)

  21. Ca si client pe mine ma intereseaza cat platesc pentru produs, cat de repede il primesc si ce garantii mi se ofera. Efectiv nu-mi pasa de preturile de referinta, reduceri reale, procente, etc. Daca reducerea afisata e de 10% sau 50%, pentru mine este mai putin relevant. Eu platesc pretul de vanzare si ala ma intereseaza. Si n-am cumparat niciodata de la eMag produse pentru care sa platesc cu 15-20% mai mult ca in alt magazin. Nu zic ca nu sunt, dar mie nu mi-ai iesit in cale…

    In privinta filtrelor, cel putin pe nisa IT, pot sa spun ca se adreseaza unei categorii limitate de clienti, majoritatea fiind formata din clienti neinteresati de filtrari dupa specificatii.

      (Citează)

  22. IonutP:
    Faza cu “click-baiting” si “click spam”, cum i se mai spune, mi se pare o chestie de care se agata foarte multi advertiseri din sistemele de afiliere, desi termenul este folosit bineinteles incorect si nu il vad nociv in niciun fel.

    Pe exemplul cu recurenta redusa la 2 zile: daca intra de la mine pe site cu 7 zile inainte si intre timp nu se mai intereseaza deloc despre Black Friday, iar in ziua cu reducerile intra direct pe site si cumpara de ce nu merit sa primesc eu comisionul. In realitate insa comisionul din ziua de Black Friday vine probabil in 99% din cazuri in urma unui click pe un link de afiliat vizitat in aceeasi zi, deci cred ca si o recurenta de cateva ore este OK pt un eveniment in care se cumpara lucruri fara a sta prea mult pe ganduri. In acest caz ramane doar un gest urat din partea advertiserului.

    Iar partea cu click spam, adica acele pagini unde sunt listate zeci de magazine sau zeci de linkuri de afiliat cu produse la oferta (pentru ca in acest context e folosit termenul), nu vad unde e problema cat timp omul ala cumpara un produs si-l plateste. Nu e ca si cum am vorbi de click fraud in Adwords. Afilierea este cred singurul tip de marketing unde se platesc fix rezultatele.

    Dar ma rog, discutiile s-au mai purtat, se vor mai purta si probabil nu se va schimba mare lucru in relatia afiliat-advertiser pana nu toata lumea va intelege ca e in avantajul tuturor sa creasca piata locala de afiliate marketing.

    Da, să știi că dacă nu dai tu link la tine pe blog eu n-o să intru pe emag.ro de BF ca să văd ce reduceri sunt. Aha. Sigur. Cum să nu…

      (Citează)

  23. user:
    Daca cei de la google (gmail) nu au rezolvat “bug-ul” asta in luni bune, nu stiu ce asteptari ai de la emag :)

    Cel putin cei de la google nu iti dezvaluie numele, doar valideaza adresa de email :)

      (Citează)

  24. Mare piscot ai mai mancat de-i aperi cu atata ardoare…. Radule, daca la pcgarage functioneaza sistemul de grafic pret, la emag de ce nu functioneaza? ca nu se poate implementa sau ca nu pot sa mai faca campanii false de reduceri? daca ar pune grafic cu istoric de pret, ar vedea toti, sa le zicem naivii ca fac campanii mincinoase….
    In legatura cu emag, am fost un client fidel… de cand aveau sediu la semanatoarea, am fost unul care le-a facut publicitate tuturor prietenilor/ cunostintelor/ etc….
    Acum de BF asta sigur vor avea reduceri la peste 50% din produsele din oferta, dar vom ascunde faptul ca peste 75% din ele vor avea pretul umflat inainte de reducere? Adica, pe romaneste o mica teapa…..

    Astept sa vad daca imi aprobi comentariul…. poti sa primesti o parere a unui client fidel emag cu cativa ani in urma? Un client ce acum cativa ani era incantat de campaniile emag si acum le primeste cu un profund dezgust????

    p.s.: cand zic ca ai mancat bartai piscotul, te rog, nu fii ignorant si crezi ca ti-o zic din motive de “HATER”…. un om deschis la minte, care promoveaza ceva pe experienta sa directa, fara a fii platit, e deschis la o discutie…. pe cand tu nu accepti nimic critic la adresa emag si intotdeauna le gasesti scuze/justificari…

      (Citează)

    • Dacă ai fi fost la respectiva întâlnire, ai fi văzut că eu le-am recomandat să introducă istoricul de preț, eventual precizând pe grafic și momentele de campanii de reduceri. Adică dacă vezi că era mult mai ieftin acum 2 luni, să duci mouse-ul pe grafic și să scrie “în perioada aia era Festivalul Toamnei”, că altfel apar discuții de genul “huo, acum 2 luni era mai ieftin”.

      În același timp, eu sunt conștient că problemele ecommerce-ului sunt altele, țin de servicii de plată, de a prezenta mai multe produse clientului, de a crește încrederea șamd. Cei 10-20 de oameni care văd peste tot conspirații și dau share la fotografii cu prețuri mici și mari nu vor fi niciodată o prioritate pentru magazine; prioritate sunt sutele de mii ce trebuie aduși întâi în ecommerce și pentru care se fac investiții și se alocă echipe de dezvoltare șamd, urmând ca o perioadă de consolidare a clienților să înceapă altădată.

      Până una alta, ai xlei la dispoziție, poți vedea oricâte grafice de preț vrei tu.

        (Citează)

  25. greseala e a cumparatorilor, nu va mai uitati la reducere, uitati-va la pretul final!

      (Citează)

  26. Nu inteleg de ce toata lumea e surprinsa de atitudinea lui Radu ? Adica hai sa fim seriosi ! Este un buton mare si albastru in partea dreapta care scrie clar “Cumpara la Emag”

    Isi apara interesul. Problema e ca interesul lui este un magazin online obisnuit sa traga niste mici tepe de Black Friday.

      (Citează)

    • Veniturile mele din afiliere nu vin din acel buton, iar 80% dintre comisioane nu se fac din comunitatea activă a acestui blog. Anul acesta am făcut mulți bani vânzând rochii, de exemplu.

      Interesul meu este, însă, să atrag oameni care știu să se uite singuri pe net cât costă un produs la un magazin, la altul, să vadă dacă e o promoție sau nu și la final să cumpere de unde vor ei fără atâtea discuții, având în vedere că suntem cam în al patrulea an de astfel de discuții.

      Acum, dacă mulți văd conspirații și știu ei mai bine cum merge comerțul online… asta e. Așa e la noi, suntem țara cu conspirații și atacuri psihotronice. Nu-i nimic, discutăm și despre asta, nu pentru cei 30 care discută, ci pentru cei 300 care privesc discuția fără a comenta și dau dreptate, în sinea lor, cui vor ei citind ce-i pe aici.

      Pe mine nu mă miră discuția, practic văd cum pe rând apar oameni care se plâng despre orice magazin s-ar scrie, că fiecare a avut probleme pe undeva. De vreo două magazine mă feresc și eu să scriu, nu le pot recomanda.

      De asta n-am înțeles niciodată cum ajung așa mari acestea discuții. Parcă am vorbi despre guvern sau altceva din societate ce nu este opțional.

      Nu-ți place un magazin? Nu lua! Mi se pare foarte simplu. Eu de exemplu nu cumpăr de la numărul doi din piață și nici nu-i recomand, deși cred că ar merge afilierea de minune. Nici nu merg însă pe toate site-urile posibile ca să zic asta și să-i înjur pe clienții acelui magazin.

        (Citează)

  27. Televizor Panasonic 4K… la emag 5xxx, la concurenta unde “halatul” e mai ieftin este foarte putin peste 4000. Your 2 cents are more like 250 dollars

    Ovidiu: Emag nu s-a evidentiat prin prisma preturilor mai mici ca la concurenta. De fapt, pe unele produse cred ca sunt printre cei mai scumpi. Altele au fost atuurile. Procesul de comanda, garantia de retur, customer service, etc. In cele mai multe cazuri prefer emag pentru toata experienta. My 2 cents

      (Citează)

  28. Numai 10% profit, în romania? Cred ca e o gluma buna când totul vine din China.

      (Citează)

    • practic, comentariile de genul acesta sunt motivul pentru care eMAG zicea că nu are rost să se chinuie să introducă grafice de preț și din astea. Probabil ar apărea mulți care să spună că sunt false, că știu ei mai bine că produsul e luat din China pe 3 dolari șamd.

        (Citează)

  29. Listarea produselor pe eMAG se face tot prost, parca nu exista departament documentare la eMAG.

    Deja au aparut discutiile ca au crescut brusc preturile la electrocasnice. Poate fi si din cauza de curs de schimb pentru $, care se duce in 4.15 deja.

      (Citează)

  30. btw, imi place blogul tau. este foarte diferit de “blogosfera” in general.

      (Citează)

  31. urata rau treaba cu numele de la formularul de login.

    S.C. DANTE INTERNATIONAL S.A. („eMAG”) este inregistrata in Registrul de evidenta a prelucrarilor de date cu caracter personal sub numarul 6606.

    ar putea incasa o amenda daca are cineva rabdarea sa-i reclame.

      (Citează)

  32. nwradu:
    Cică dezbat des asta cu istoricul. Are alte probleme, adică doar cu un grafic nu poti explica faptul că atunci când au fost prețuri mai mici era de fapt o reducere de STock Busters sau Festivalul Toamnei.

    Plus că lumea ar zice “aha, deci valoarea adevărată e mult mai mică!”, deși de multe ori reducerile se fac pentru că-și micșorează magazinul profitul sau dă distribuitorul niște bani de promovare.

    Ma indoiesc. La PC Garage de exmplu nu se plange nimeni de asta. E si perioada mai scurta, dar ca idee.

    De asemenea, seminalizarea unui pret redus in grafic datorita unui eveniment nu ar fi foarte complicata dpdv tehnic :)

      (Citează)

  33. Ultimele modificari nu sunt chiar tocmai ok. Sa iti povestesc si de ce.
    De cand a aparut afilierea dintre emag si megaimage in fiecare saptamana am facut comanda online la ei si in ultimele luni nu am avut decat o singura problema (la un moment-dat s-au incurcat 2 pungi intre ele dar cred ca a fost mai degraba o eroare umana si oricum s-a rezolvat usor).
    Joi am facut din nou comanda la mega/emag. Prima chestie pe care am sesizat-o a fost ca s-a schimbat interfata prin care finalizezi comanda. Si asta nu ar fi neaparat rau dar eu bifam ca vreau livrare acasa si el imi selecta default emag crangasi (in loc sa imi selecteze adresa de facturare/livrare a mea pe care o aveau deja in sistem). Apoi a vebit problema adevarata. Am ales sa primesc comanda vineri, dupa ora 19.30.
    Vineri pe la pranz ma suna de la emag, ca e o problema, ca nu s-a salvat selectia mea de interval orar (care e chiar obligatorie in formular) si sa ii spun cand vreau sa imi livreze. Spun, azi (adica vineri) dupa 19.30 si imi confirma ca e ok. Mai pe seara ma suna din nou de la emag, cica nu mai imi livreaza vineri seara, ca am facut selectia orara prea tarziu si nu mai au cum sa livreze. Dar ca imi aduc sambata sau luni. Incerc sa ii explic ca varianta asta poate o fi maine poate o fi peste 3 zile nu e ok, ca aveam chestii care aveam nevoie de ele a doua zi (spre exemplu pisica nu mai avea mancare deloc si ma bazam sa imi aduca hrana pentru ea). Pana la urma mai da niste telefoane si imi confirma ca voi primi pachetul sambata, pana in ora 14.
    Sambata dimineata primesc mail de la emag ca livrarea se va face luni. Sun si intreb ” e corect mailul asta, ca am fost asigurat ca voi primi sambata comanda?” Aproape deranjata imi spune ca evident ca e corect emailul. Ii zic ca anulez comanda pentru ca nu pot astepta pana luni dupa care ma pune on hold si analizeaza problema ca intr-un final sa ma anunte ca de fapt voi primi comanda sambata iar emailul era eronat, dar cand au modificat manual pe acolo prin comnada mea nu puteau selecta livrarea decat pentru luni cu toate ca vorbise la telefon (cred) sa primesc comanda.
    Spre fericirea mea sambata la 13.45 a ajuns si comanda dar tot procesul a fost haotic rau si banuiala mea e ca modificarile alea au avut ceva de-a face cu asta.

      (Citează)

  34. A beneficiat cineva de oferta e-Mag “plata cu 1 click”?
    Mai exact sunt curios daca exista persoane care au incercat si au si reusit utilizarea aplicatiei pentru mobil in perioada 13 nov-15 nov. Eu am incercat sa lansez o comanda de pe platforma pentru android in intervalul specificat, dar a fost imposibil.
    Personal, am avut sentimentul ca sunt protagonistul unei mari pacaleali, sau pentru a fi mai radical, un beneficiar al unei “reclame mincinoase” avand ca scop doar promovarea unor servicii, nu neaparat si acordarea beneficiilor promise. Din pacate au implicat in aceasta campanie chiar institutii bancare serioase prin care s-au promovat (vezi VISA, ING) si a caror imagine consider ca a fost stirbita prin asemenea practici. Dar asta e treaba lor…
    La sesizarile mele repetate, e-Mag-ul, desi initial prin operatorii din call center, a recunoscut o problema in sistem care urma sa se remedieze in cel mai scurt timp, in final nu a mai recunoscut nimic….Culmea ironiei … dupa trei zile de la prima mea sesizare privind nefunctionarea aplicatiei, nu isi mai recunosc nici o vina, dar imi ofera “ajutor” un voucher de 40 ron, in locul celui pe care l-as fi putut obtine in urma utilizarii aplicatiei. Nu au inteles ca pentru mine si probabil ca si pentru alte persoane, nemultumirea principala nu era neaparat legata de beneficiile financiare pe care le ofereau si pe care le-am “ratat” din cauza deficientei tehnice, ci era vorba de atitudinea lipsita de respect fata de client. Intelegeam ca aplicatia are ceva probleme si nu se putea utiliza daca ar fi existat o minima comunicare eficienta. Mai concret cred ca era foarte simpla publicarea unui banner prin care sa anunte problema tehnica si eventual sa isi ceara si ceva scuze…nu sa te lase sa iti pierzi timpul si sa iti consumi nervii incercand sa le bagi bani in buzunar. Ar fi fost o dovada de minim respect fata de noi clientii. Cu o saptamana inainte am trait o experienta aproximativ similara. Am comandat la acelasi magazin online un voucher cadou, dar… din cauza unor probleme tehnice neanuntate a fost livrat dupa mai mult de 24 de ore de la comanda si plata, desi in descrierea produsului se specifica cu privire la livrare ca se realizeaza in cateva minute. Atunci mi-au inchis gura cu un voucher de 10 lei…dar macar si-au cerut si scuze.
    Cred ca ar fi timpul sa inteleaga si comerciantii nostri ca unii clienti isi doresc si o bruma de respect si nu sunt dispusi sa accepte chiar orice umilinta din partea lor. Poate ca daca suntem mai multi care luam atitudine fata de practicile lor vom reusi sa ii determinam sa nu mai aplice tot felul de politici de majorare a preturilor fix inainte de o mult trambitata reducere, sa faca super oferte care de fapt sunt o mare pacaleala sau situatii de genul celor intamplate mie si descrise mai sus.
    Eu intentionez sa ma adresez autoritatilor competente pentru a clarifica aceasta situatie si … daca mai exista vreo urma de dreptate pe lumea asta … macar sa le fie scazut putin profitul. Poate ca la una, doua, … o suta de astfel de sanctiuni ca urmare a sesizarilor noastre vor reactiona si vor aborda cu mai multa atentie si respect relatia lor cu clientii.
    Ca o concluzie, daca sunt persoane care au avut aceleasi probleme ca si mine legate de aceasta campanie si doresc sa se alature demersului meu , pot lasa un mesaj pe adresa de mail respectclientul@gmail.com. De asemenea si persoanele cu pregatire juridica care sunt dispuse sa ofere un sprijin benevol acestei cauze sunt binevenite.

      (Citează)

  35. pew pew die:
    Mare piscot ai mai mancat de-i aperi cu atata ardoare…. Radule, daca la pcgarage functioneaza sistemul de grafic pret, la emag de ce nu functioneaza? ca nu se poate implementa sau ca nu pot sa mai faca campanii false de reduceri? daca ar pune grafic cu istoric de pret, ar vedea toti, sa le zicem naivii ca fac campanii mincinoase….
    In legatura cu emag, am fost un client fidel… de cand aveau sediu la semanatoarea, am fost unul care le-a facut publicitate tuturor prietenilor/ cunostintelor/ etc….
    Acum de BF asta sigur vor avea reduceri la peste 50% din produsele din oferta, dar vom ascunde faptul ca peste 75% din ele vor avea pretul umflat inainte de reducere? Adica, pe romaneste o mica teapa…..

    Astept sa vad daca imi aprobi comentariul…. poti sa primesti o parere a unui client fidel emag cu cativa ani in urma? Un client ce acum cativa ani era incantat de campaniile emag si acum le primeste cu un profund dezgust????

    p.s.: cand zic ca ai mancat bartai piscotul, te rog, nu fii ignorant si crezi ca ti-o zic din motive de “HATER”…. un om deschis la minte, care promoveaza ceva pe experienta sa directa, fara a fii platit, e deschis la o discutie…. pe cand tu nu accepti nimic critic la adresa emag si intotdeauna le gasesti scuze/justificari…

    M-am logat pt upvote si pt a mentiona ca am citit fiecare cuvant scris de la inceputul comentariilor, este strigator la cer ce scut le-ai pus celor de la eMag radule.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus