70 de ani mai târziu, iată ce imagini mă impresionează de la Hiroshima

Astăzi se împlinesc 70 de ani de la unul dintre cele mai negre momente din istoria civilizației noastre și unul de cotitură pentru tot ce s-a întâmplat ulterior în lume: bombardarea atomică a orașului Hiroshima, prima oară când o bombă nucleară a fost utilizată împotriva oamenilor, omorând peste 70.000 de oameni pe loc. A doua și ultima oară, bombardarea orașului Nagasaki, urma să aibă loc după trei zile, pe 9 august 1945.

Bomba detonată la Hiroshima a însemnat multe lucruri:

• un test privind o nouă tehnologie a armelor. Hiroshima a fost a doua detonare nucleară din istorie. Prima, testul Trinity din deșertul New Mexico, avusese loc cu doar câteva zile înainte, pe 16 iulie, dar acum a fost ocazia de a observa toate efectele unei astfel de bombe într-un oraș mare și locuit. Faptul că a doua bombă, cea de la Nagasaki, era de complet alt tip arată că a fost ocazia perfectă de a testa toate tehnologiile (pentru cei ce urmăresc domeniul, bomba Little Boy de la Hiroshima a fost una de tip glonț, adică o bucată mică de uraniu-235 a fost trasă ca din pistol într-o bucată mult mai mare de uraniu-235; niciuna dintre bucăți nu era suficient de mare pentru a obține o masă critică de reacție nucleară, dar cele două bucăți unite într-una singură da. A doua bombă, Fat Man de la Nagasaki, a folosit implozia unei cantități de plutoniu-238, adică o bucată mare de plutoniu a fost presată pentru a deveni mai mică, densitatea mai mare în același volum înseamnă masă mai mare și duce la obținerea cantității critice pentru reacția nucleară; cel puțin așa am înțeles eu acum multă vreme că funcționează masa critică a bombelor).
• o demonstrație de putere. Japonezii aveau același tip de armată ca și Aliații, tot avioane, vapoare, puști, mitraliere și tancuri, dar nu aveau astfel de bombe. Peste 200.000 de oameni au murit în cele două zile și ulterior din cauza radiațiilor de la doar două bombe.
• cea mai rapidă cale de a încheia războiul. Dura deja de 5 ani, iar japonezii nu aveau șanse. Germania se predase necondiționat din mai, Aliații erau mult mai numeroși decât japonezii, dar o invazie convențională era considerată foarte costisitoare și ar fi dus la pierderi mari de vieți în rândul Aliaților, în special americani. Când ai astfel de bombe și poți încheia războiul fără să pierzi un singur soldat de-al tău, o faci, chit că numărul de victime din rândul celor bombardați a crescut imens.

Pentru mine, cele mai îngrozitoare imagini de la Hiroshima și Nagasaki sunt cele de mai jos: umbra unor oameni, întipărită pe pereții sau podeaua în față căreia stăteau, în timp ce corpurile lor au fost incinerate pe loc de respectivele bombe. De obicei asociem efectele unei bombe nucleare cu radiația ce te omoară lent, dar majoritatea celor uciși în Japonia au murit din cauza presiunii imense generate de explozia bombei, care a omorât orice om pe o rază de 3 km, și de valul de aer încălzit la 1000-2000 de grade Celsius ce-a măturat apoi întreg orașul, incinerând pe loc oameni, cauzând arsuri grave celor aflați la distanță mai mare și incendiind clădirile.

Cei din fotografiile de mai sus au ars pe loc, carbonizați într-o secundă. Căldura intensă a albit pietrele din jurul lor, carbonizând și stratul de murdărie ce se depune de-a lungul timpului pe orice clădire și curățând-o astfel, pe lângă arderea propriu-zisă a pietrei. Corpurile respectivilor au ținut umbră acestui fenomen, în timp ce ardeau, și imaginea lor a rămas întipărită pe respectivele ziduri.

Un alt lucru despre care am fost mereu curios este cum trăiești în continuare după ce ai lansat o astfel de bombă. Cum dormi noaptea știind că mâna ta a apăsat butonul care a omorât 70.000 de oameni pe loc și încă 70.000 de oameni în lunile următoare?

Mă gândesc că cei din primul avion, Enola Gay, anume colonelul Tibbets și în special căpitanul Parsons, comandatul misiunii și specialistul în arme, nu știau exact ce vor face. Știau de bombă, dar cum spuneam, primul test abia se desfășurase în secret cu câteva zile înainte. A doua misiune, însă, cea ce urma să bombardeze orașul Kokura și a fost apoi redirecționată spre Nagasaki din cauza vizibilității reduse, știa ce va face. Se cunoșteau rezultatele bombardării orașului Hiroshima. Cum nu le-a tremurat mâna pe buton celor ce-au fost direct legați de lansarea bombei, adică Sweeney (pilotul), Ashworth (specialistul în bomba nucleară) și Beahan (cel care lansează bomba), cum de n-au refuzat pe principiul “trebuie lansată, dar nu pot să o fac chiar eu”, cum au trăit ulterior știind rezutatele?

Poate că ar trebui să fim mulțumiți că bombele nucleare au fost utilizate doar de două ori, deși există sute de astfel de dispozitive în dotarea forțelor armate ale țărilor ce sunt puteri nucleare (doar 9 în total, din nou din fericire). Au fost momente când generali americani solicitau bombardarea nucleară a URSS-ului înainte ca aceștia să capete și mai multă forță. Din fericire, au fost președinți și secretari de stat ceva mai inteligenți care au refuzat astfel de planuri.

As bombs go, cele de la Hiroshima și Nagasaki n-au fost unele puternice. 15 și respectiv 21 kilotone, în timp ce în Războiul Rece SUA a testat Castle Bravo, o bombă de 15 megatone, de 1000 de ori mai puternică, iar URSS-ul bomba Țarul, de 100 megatone micșorată pentru test la “doar” 50 de megatone. Sunt sigur că o tonă de TNT generează o explozie foarte puternică; închipuiți-vă o explozie echivalentă cu 50 de milioane de tone (sau 50 de miliarde de kilograme, cum sună mai impresionant) de TNT, sau de 10 ori mai mult decât puterea adunată a tuturor bombelor folosite în al doilea război mondial.

Cifre precum acestea și țările încă se amenință între ele cu război si distrugeri, deși știu la ce amploare pot ajunge acestea.