un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Manipulăm și noi mai cu talent?

14 May 2015  ·

GÂNDURI  ·

15 comentarii

Pe la începutul lunii aprilie, compania RCS-RDS a intrat și pe piața de energie electrică în zona Oradea, vânzând energie electrică ceva mai ieftină și promițând facturi mai mici.

Toate bune și frumoase până aici. Digi24, postul de știri al companiei, a relatat de multiple ori acest lucru în jurnalele de știri și în emisiunile lor economice.

Apoi, Digi24 a avut cel puțin 8 reportaje diferite despre cum statul român ține sus prețul energiei prin legi ce blochează accesul altora pe această piață, despre cum facturile noastre ar putea scădea, despre cum sistemul energetic românesc este prost condus și se îndreaptă spre ruină.

Din nou, reportaje adevărate, dar care par a avea un mesaj ascuns atunci când știi că și compania lor are interese pe o piață de milioane de euro pe an.

Așa că mă întreb: cum este diferit ceea ce face Digi24 acum prin aceste reportaje negative și presiuni subînțelese de șantajul practicat de televiziuni precum Antena cu diverși operatori de telefonie sau chiar împotriva RCS-RDS, cu care de altfel se și judecă după ce Antena îi amenințase cu anchete de amploare dacă firma de comunicații nu bagă publicitate la ei?

Sunt fan Digi24, dar toate aceste reportaje despre piața de energie au un miros urât.

De ce sunt atât de mari facturile de electricitate? Pentru că în domeniul energiei electrice nu există concurenţă. Statul întreţine artificial monopolul unor companii private de distribuţie, dându-le astfel dreptul de a stabili ce tarife doresc. Concurenţa ar însemna reţele de distribuţie noi, care ar pune presiune pe preţ, dar ar şi elimina grija penelor de curent şi a electrocasnicelor arse din cauza variaţiilor de tensiune.

Digi24 – nici un cuvânt sau disclaimer despre intrarea RCS-RDS pe această piață.

Facturi mai mari cu peste 70%, privatizări cu probleme, condamnări şi acuzaţii de corupţie. Aşa arată tabloul ultimilor zece ani în domeniul distribuţiei de energie electrică. Investitorii n-au făcut modernizările promise şi i-au pus pe consumatori să plătească afacerile lor păguboase. Statul nu a făcut decât să asiste. Este cu atât mai greu de înţeles de ce autorităţile blochează acum intrarea concurenţilor pe această piaţă.

Digi24 – nici un cuvânt despre RCS-RDS.

De la producător şi până la priză, preţul electricităţii creşte de peste trei ori. Mai clar, din cât plătiţi dumneavoastră pentru factura de energie electrică, preţul electricităţii cu adevărat este doar o treime. De ce sunt facturile atât de mari în România?

Digi24 – răspunsul este că nu există concurență și din nou articolul nu amintește de intrarea RCS-RDS pe această piață.

Privatizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, începută acum zece ani, nu a schimbat cu nimic vechile obiceiuri: penele de curent sunt la ordinea zilei, mii de familii nu au nici acum energie electrică, iar facturile tot cresc. Situaţia s-ar putea schimba dacă noi investitori ar putea intra pe această piaţă, daca ar exista concurenţă. Statul, însă, pare să aibă un alt interes. Şi blochează accesul concurenţilor prin reglementări ciudate.

Digi24 – este în articol un interviu cu un director RCS-RDS despre piața de energie, dar nu se precizează clar ce fac aceștia pe ea și nici faptul că postul TV e din “grup”.

Repet, sunt convins că statul face manevre cu piața de energie, sunt interese mult prea mari, dar un număr așa mare de reportaje fix când compania ta mamă a intrat pe această piață pur și simplu le face să-și piardă valoarea.

    15 comentarii

  1. Oamenii au spus că au intrat pe piața de energie, au spus asta înainte de a porni seria asta de reportaje. Eram de acord cu tine dacă nu ar fi făcut publică treaba asta și porneau o campanie pe temă înainte de a se lansa sau înainte de a spune asta. Acum e clar că folosesc televiziunea personală pentru a-și promova interesele însă tema este chiar importantă și cu siguranță e cazul să se reglementeze.

      (Citează)

  2. Cum zice si @halex mai sus ei au anuntat intentia de a musca din piata de energie din Romania inainte de a incepe serie de stiri/reportaje despre pretul si cum suntem muiti cand aprindem lumina. Ca nu o reamintesc in fiecare stire, reportaj asta e alta treaba.
    Fata de alte televiziuni sunt printre singurii care investesc in reportaje despre chestiile ruinate in ultimii +25 de ani. Pentru reportajele alea se cheltuie resurse destul de mari ca bani, oameni si cercetare.
    MI se pare normal ce fac, promovandu-si interesele prin propriul canal si orice ar face lucrul asta.
    Aminteste-ti numai de stirile de gen care ma seaca maxim ” intr-un supermarket din capitala s-au gasit 3 tone de carne expirata”.
    Desi imi iau stirile 90% de pe DIgi, recunosc ca odata cu schimbarea sefului pe online digi24.ro tinde sa se apropie de realitatea si antena referitor la titlurile stirilor taiate facandu-te mai mult sau mai putin sa dai click pentru a vedea numele stirii si sa afli subiectul exact. Titlul ar trebui sa reflecte stirea. Te intereseaza citesti, nu, dai scroll mai departe.

      (Citează)

  3. E conflict de interese si ascuns rahatul sub pres intr-o situatie cand nu era cazul. Lipsa de transparenta da impresia ca ce fac ei e oarecum ilicit, cand nu are nici o treaba.

    Hai sa invatam de la cei cu mai multa minte. Economist cand vorbeste de ceva in care e implicat grupul Pearson spune asta in articol, cand vorbeste de o companie in care e implicat cineva din board-ul lor iar mentioneaza acest lucru.

      (Citează)

  4. alxzen:
    E conflict de interese si ascuns rahatul sub pres intr-o situatie cand nu era cazul. Lipsa de transparenta da impresia ca ce fac ei e oarecum ilicit, cand nu are nici o treaba.

    Hai sa invatam de la cei cu mai multa minte. Economist cand vorbeste de ceva in care e implicat grupul Pearson spune asta in articol, cand vorbeste de o companie in care e implicat cineva din board-ul lor iar mentioneaza acest lucru.

    corect şi frumos spus. Oricum povestea spusă de digi e mai profi spusă faţă de yellow press al antenelor.

    Problemă rămâne şi e mai gravă: când vor avea interese ce nu sunt susţinute de o situaţie reală vor inventa în reportaje o situaţie conflictuală?

    Uitind sa menţioneze implicarea grupului în fiecare articol lasă loc interpretărilor directe.

      (Citează)

  5. Piata de energie din Ro e o mare gainarie.
    Nu iti doresc sa treci prin birocratia Electrica daca iti faci o casa noua pe o strada nou trasata unde nu exista inca circuit electric. Chiar si sa schimbi numele proprietarului de contract la un apartament e o mica aventura.
    Sa nu uit… primesti o supra-tensiune si ti se duc naibii diverse electronice/electrocasnice prin casa, nu te despagubeste nici dracu chiar daca e vina lor pentru ca exista niste legi date nu demult care ii exonereaza de orice vina in asemenea cazuri.
    In Oradea astia de la RDS isi trag retea de curent prin cartierele de blocuri, ma intreb cum o sa vina ANRE sa le zica: nu aveti voie sa transportati curent electric prin firele voastre!
    Insa ANRE stie ca nu poate sa faca asta asa ca pune presiune pe autoritatile locale, implicit pe cetateni prin aplicarea unei amenzi de zeci de milioane CET’ului local aflat oricum in colaps financiar.

      (Citează)

  6. Sa le luam pe rand. Suntem cam pe primele locuri in Europa, si in lume, la viteze de internet si la pretul platit pentru aceste conexiuni, si asta tocmai datorita celor de la RDS care-ti dau Gigabitu la 45 de lei. Asadar avem o piata pe care cei de la RDS o domina, unde avem servicii foarte bune la niste costuri foarte mici, si avem o piata a energiei electrice, care a absolut halucinanta. Nu stiu cati dintre voi v-ati construit o casa in ultimii ani, daca ati facut-o in mod sigur stiti ca pentru a te racorda la sistemul de energie al celor de la electrica, asta daca ai noroc sa fie tras vreun stalp prin apropiere, trebuie sa platesti vreo 6.000 de lei! Da, ati citit bine, 6.000 de lei pentru a deveni abonatul unei companii care-ti vinde un serviciu. E ceva absolut aberant! Si tot pe piata asta a energiei electrice, ce sa vezi, pretul de productie al energiei electrice din facturile noastre e doar vreo 25-30%, restul fiind doar transportul pana-n casele noastre. Al lucru absurd si nefiresc. Si-as putea continua la nesfarsit. In acest context, cei de la RDS vor sa intre pe piata de energie electrica, asa cum au intrat pe aia a telefoniei fixe, cand trebuia sa platesti vreo 50 de lei abonament lunar la RTC, doar pentru a avea privilegiul de a detine un post telefonic in locuinta, nici vorba de vreun minut inclus in abonament, sau mai stiu eu. Ce mai, japca pe fata. Eu n-am uitat facturile alea uriase platite catre RTC cand aveau monopol si intram pe net prin dial-up. RTC care abia acum incepe sa-si extinda reteau de FO prin orase, acum cand cei de la RDS au cam terminat-o de intins pana si prin cele mai mici orasele din tara. Dar divaghez. Asadar, asa cum a intrat pe piata de internet si a dus preturile in jos si calitatea serviciilor in sus, asa cum a intrat pe piata telefoniei mobile, acolo unde iar a avut un impact pozitiv pentru absolut toti abonatii, ducand preturile in substantial in jos, acum vor sa intre pe piata energiei electrice. Problema e ca aici lucrurile sunt mult mai complicate, si chiar ma astept ca fix aici sa-si rupa gatul. Asadar, o intrare a celor de la RDS pe piata de energie nu poate insemna decat un lucru bun pentru noi, caci in mod sigur vor avea loc reduceri de pret si eliminarea unor situatii anormale, cum e aia sa platesti 6.000 de lei pentru a deveni abonat electrica. Si care e reactia noastra in tot acest context? Pai suntem principiali, nenicule, ne plangem ca Digi manipuleaza, pentru ca insista cu niste reportaje, care da, ii ajuta pe cei de la RDS in demersul lor de-a intra pe piata si de a forta mana statului pentru a accepta asta. Dar ce omitem noi, tocmai datorita principiilor solide, e ca interesul nostru e oarecum comun cu al celor de la RDS. Caci odata intrati pe piata, ca firma ce va avea nevoie de investitii substantiale in reteaua de distributie electrica, cei de la RDS isi permit sa vanda curentul electric cu preturi de pana la 20% mai mici decat preturile de acum de pe piata!

    Asadar, nu, Digi24 nu manipuleaza, ci pur si simplu insista pe-un subiect extrem de important pentru romani, unde se-ntampla sa aiba si ei un interes.

      (Citează)

  7. alxzen:
    E conflict de interese si ascuns rahatul sub pres intr-o situatie cand nu era cazul. Lipsa de transparenta da impresia ca ce fac ei e oarecum ilicit, cand nu are nici o treaba.

    Hai sa invatam de la cei cu mai multa minte. Economist cand vorbeste de ceva in care e implicat grupul Pearson spune asta in articol, cand vorbeste de o companie in care e implicat cineva din board-ul lor iar mentioneaza acest lucru.

    Foarte bine spus.

    Fix asta doream și eu, o mie de reportaje, dar cu mențiunea interesului în piață. Presa în general are multe interese prin patronii săi, hai să le zicem.

      (Citează)

    • Salutare,

      Au zis ca RCS & RDS intra pe piata energiei electrice ca furnizor.
      Radu, in articolele mentionate de tine se vorbeste de distributia sau transportul energiei electrice unde Transelectrica are monopol natural.
      Acestea sunt lucruri diferite , tratate in reportaje diferite.
      Conflictul de interese nu exista, pentru ca ei vorbesc de transportul energiei electrice unde RCS&RDS nu activeaza.

      Conceptul a ce fac ei este simplu :
      Ei doar instruiesc masele sa se intereseze de distributia energiei electrice pentru a crea o cerere, pe care, dupa ce se va putea sa intre rcs&rds in domeniul distributiei energiei electrice, o vor satisface.

      In Oradea vor folosii reteaua de fire pe care au facut-o in alte scopuri, de exemplu iluminat stradal, iar in momentul in care se va putea, o vor valorifica la maxim.
      Din cauza investitiilor actuale, RCS&RDS are datorii de aprox. 900 miliarde RON (parca).

      Cand se va putea ca firme private sa activeze in domeniul transportului energiei electrice, atunci mai mult ca sigur va intra si Luxten, care momentan are un sistem de iluminat stradal in Bucuresti.

        (Citează)

  8. zetu: Asadar, nu, Digi24 nu manipuleaza, ci pur si simplu insista pe-un subiect extrem de important pentru romani, unde se-ntampla sa aiba si ei un interes.

    Mai împarte textul ăla în paragrafe, că e prea greu de citit.

    Foarte bine că insistă, dar o mențiune că au și interese în piață ar fi fost necesară, ba chiar obligatorie în presa străină.

    Până și aia de pe TechCrunch zic uneori “disclaimer, am și eu 3 acțiuni la firma aia” sau “disclaimer, ăla despre care scriu mi-e prieten”.

      (Citează)

  9. Un rahat de tara condusa de niste mizerabili de guvernanti – nu mai zic nimic nici de oameni .
    In timpul guvernarii Bombonel legea ANRE a fost data ca orice companie privata are un tronson de distributie in administrare , se poate opune oricarei alte companii private ce vrea sa-si dezvolte o retea concurenta . PAI ASTA E MONOPOL ! Iar daca reportajele , le considerati manipulare , sunteti oligofreni !

    Scuza-ma RADULE , dar faptul ca-ti face un bine , ar trebui apreciat , nu criticat . Sunt sigur ca de cele mai multe ori in viata ta , ai folosit aprecierile pozitive si subiective sa poti obtine ceva , si pe cele negative si bineinteles tot subiective sa subminezi ceva

      (Citează)

    • Esti un pic cam transant, dar asta se intampla in orice tara dupa ce scapa de comunism, gandeste-te ca noi am fost constransi si fara optiuni, eram ” sclavi”
      Acum brusc avem milioane de optiuni si au trecut doar 26 de ani de la iesirea din comunism, ne mai trebuie vreo 74 de ani ( estimez eu).

      Uite-te dupa piete unde este inca monopol sau lipsa si dezvolta o afacere in directia respectiva, fii eficient si instruieste oamenii in domeniul respectiv, ca sa creezi cerere ba chiar competitie si vei considera Romania, oaza din desert.

      Vei infrunta cozi infernale pentru acte si documente, dar pentru investitii in viitor trebuie sa lupti

      Liviu:
      Un rahat de tara condusa de niste mizerabili de guvernanti – nu mai zic nimic nici de oameni .
      In timpul guvernarii Bombonel legea ANRE a fost data ca orice companie privata are un tronson de distributie in administrare , se poate opune oricarei alte companii private ce vrea sa-si dezvolte o retea concurenta . PAI ASTA E MONOPOL ! Iar daca reportajele , le considerati manipulare , sunteti oligofreni !

      Scuza-ma RADULE , dar faptul ca-ti face un bine , ar trebui apreciat , nu criticat . Sunt sigur ca de cele mai multe ori in viata ta , ai folosit aprecierile pozitive si subiective sa poti obtine ceva , si pe cele negative si bineinteles tot subiective sa subminezi ceva

        (Citează)

  10. Reţeaua de distribuţie este o problemă complexă; există linii aeriene şi îngropate, staţii şi posturi de transformare, foarte multe automatizări etc. În plus este distribuită pe arie mare, cu problemele implicite (cînd se strică ceva – află unde s-a stricat !). Este sensibil mai complicat să distribui energie electrică la nivel clădiri/cartiere/consumatori industriali, decît să distribui internet.

    Le urez succes RCS/RDS dacă vor să intre pe această piaţă, dar nu mi-e clar cum vor fi reglementate lucrurile; cui aparţin cablurile de medie tensiune (10-20KV) îngropate şi aeriene din oraş ? o să sape alte firme să monteze alte cabluri ? cum o să aleagă blocul meu alt operator de distribuţie, în condiţiile în care blocul e racordat la un post de transformare ? o să facă alt post de transformare ? unde ? nu prea cred. Nu se pot trage N alimentări cu energie aşa cum se trag acum N fibre optice pt internet în aceeaşi locaţie. Nu văd cum se poate, deci, scăpa de problema monopolului Electrica.

      (Citează)

  11. confundati electrica cu transelectrica.

    nu bun.

      (Citează)

  12. Piata noastra de energie este vraiste. Avem multi comentatori care ei se bat cu pumnul in piept ca vor energie verde si nu vor sa polueze. Spre exemplu Mega Image care afiseaza pe frigiderele lor ca functioneaza numai cu energie verde, nimic adevarat.
    A fost un caz cand Becali in nebunia lui a vrut ca “palatul” lui sa functioneze numai cu energie verde, cand a aflat costurile instalatiei s-a potolit si a tacut din gura.

    Avem nevoie foarte mare de mai multi distribuitori pe piata, in momentul de fata nu exista concurenta, iar legile date nu permit concurenta. Asta incearca si cei de la Digi 24 sa spuna.

      (Citează)

  13. Si cum zicea add faceti diferenta intre Transelectrica si Enel, E-on etc.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus