un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Nu vrei să votezi? Nu te-ai decis cu cine? Ascultă soluția mea!

15 Nov 2014  ·

GÂNDURI  ·

72 comentarii

Dacă nu plănuiești să mergi duminică la vot sau dacă vrei să mergi, dar nu știi pe cine să pui ștampila, du-te și votează cu Iohannis.

Nu pot să o spun mai simplu de atât, dar nu ignora mesajul pentru că nu te interesează politica, ci acordă-mi 5 minute să-ți explic de ce am zis-o.

Situația este următoarea: PSD-ul a mai fost la putere 16 ani! 16 ani! 10 ani cu Iliescu președinte, iar sub Băsescu l-am avut pe Tăriceanu premier 4 ani și acum pe Ponta 2 ani! Ba chiar încă vreun an PSD a fost la putere în alianță cu PDL, ceva dubios rău. Hai să dăm o șansă și PNL-ului, care nu a avut niciodată președinția țării!

Nu-mi stă în obișnuintă să fac un partizanat politic pentru cineva pe blog. Acum vreo două luni, pe la începuturile neoficiale ale campaniei, m-am gândit dacă să susțin deschis pe unul dintre candidați, cu îndemnuri și lozinci precum cel mai convins fan al său, dar n-am vrut asta.

Am preferat să scriu despre politică într-un mod ceva mai detașat, arătând în articole acțiunile, greșelile, adevărurile sau minciunile spuse de candidați, chiar dacă eram conștient că nu pot face asta complet obiectiv, influențat fiind de propria mea opțiune politică. Am vrut – m-am gândit eu atunci – să păstrez blogul ca un loc al dezbaterii pro și contra pentru toate părțile, nu să-l transformă într-o mașinărie (ok, mașinuță) de propagandă.

Într-o mare măsură, încă fac asta, în ciuda a ceea ce ați putea gândi citind prima frază. Dacă deja erai decis să mergi la vot, ai felicitările mele și nu încerc să-ți schimb preferința, nici măcar nu te întreb care este aceasta.

Articolul acesta este pentru cei care nu vor să voteze sau nu știu cu cine. Voi aveți puterea de a schimba totul, trebuie doar să o utilizați.

Să o zic din nou: dacă nu plănuiești să mergi duminică la vot sau dacă vrei să mergi, dar nu știi pe cine să pui ștampila, du-te și votează cu Klaus Iohannis!

Repet și asta: PSD-ul a mai fost la putere 16 ani! 16 ani! 10 ani cu Iliescu președinte, iar sub Băsescu l-am avut pe Tăriceanu premier 4 ani și pe Ponta 2 ani! Ba chiar încă vreun an PSD a fost la putere în alianță cu PDL, ceva dubios rău.

Am cam aflat ce pot, știm la ce să ne așteptăm. Mulți ne temem să-i vedem luând și mai multă putere, alții s-ar bucura de asta, fiecare cu situația și interesele lui. Pe total, însă, la 25 de ani de la revoluție o ducem mai prost decât multe alte țări care s-au eliberat de sub comunism odată cu noi, în 89-90.

PNL-ul nu a avut niciodată președinția României. Hai să le dăm o șansă și lor, hai să-i dăm o șansă lui Iohannis. Votul celor nehotărâți, al celor ce-ar vrea să lipsească, îl poate face președinte.

Mie mi se pare un om ok. Este mai lent decât mă așteptam, se exprimă prin puține cuvinte, nu-i cel mai carismatic om, dar mi se pare mai bun decât mulți alții din politica actuală, mai bun decât toți foștii președinți, mai buni decât ceilalți candidați.

Mi-a plăcut o frază pe care a spus-o vineri. Întrebat de ce nu a lansat și el atacuri la adresa lui Ponta și a familiei acestuia, Iohannis a spus “decât să fiu mârlan, mai bine pierd!“.

Un om care-și fixează o linie morală și spune “dincolo de asta nu trec”, deși miza este postul suprem în stat, visul oricărui om politic, este un om de admirat.

Sunt sigur că și Iohannis are problemele lui în spate. PNL-ul are baronii săi în partid, urmăriții săi penali, o parte din vechea gardă a lui Băsescu, diverse alte minusuri și neajunsuri. Cu toate acestea, prefer să-l văd pe Iohannis încercând să-i țină în frâu pe ai săi decât pe Ponta cu ai lui.

Victor Ponta a crescut mult în ochii mei zilele acestea. Știu, pare aiurea ce zic, mai ales în acest articol; și mie îmi sună ciudat, dar este adevărul. La dezbateri am văzut un politician abil, unul care, deși ajutat de hârtiile cu cifre, a arătat că poate să se descurce, până la urmă, singur într-o înfruntare. A arătat că poate vorbi, poate expune o problemă, poate fi convingător, poate fi incisiv, poate participa la o discuție indiferent de subiectul ei, câtă vreme își face dinainte temele, ceea ce oricum aș prefera să facă oricine înainte de a deschide gura.

Nu pot, însă, să uit ce stă în spatele lui Ponta. Nu pot să uit de toți mafioții din PSD și UNPR și PC; nu pot să uit de distrugerea țării, de milioanele de euro luate șpagă, de furtul sistematizat și de lungă durată.

Nu pot să ignor minciunile mari de tot spuse în campanie; nu pot să ignor aroganța membrilor PSD, manevrele cu Biserica, pliantele false, loviturile sub centură, cei 900.000 de oameni ce-au votat pe liste suplimentare în tot felul de sate obscure din Olt, murdăria de la A3 și tot restul.

În cazul particular al omului Ponta, nu pot ignora nici managementul deficitar al Guvernului, minciunile despre taxele noi, numirea în 2012 la conducerea ISC a unui om care a doua zi a vrut să retragă plângerea penală împotriva lui Năstase, că poate se oprește procesul, inocența acestuia în timp ce mafioții traficau influența chiar în biroul său de la Palatul Victoria.


Scuză-mă, m-am abătut rău de la discuția inițială. Cele de mai sus probabil că nu-ți sună cunoscut și nu le-ai înțeles bine. Dacă le-ai fi știut deja, probabil că nu vei vota cu Ponta oricum.

Să ne întoarcem la Iohannis. Cred că omul poate fi un președinte mai bun decât Ponta. Cred că originea sa ne poate apropia mai mult de Germania și de restul Europei. Cred că este mai cinstit, cred că onoarea care l-a ținut să nu împroaște cu noroi în campanie îl va forța să țină mai bine în frâu interesele meschine ale susținătorilor săi decât ar ține-o în frâu Ponta pe a celor din PSD. Nu-s naiv să-l consider curat ca lacrima, dar îl consider mai curat decât Ponta și înconjurat de oameni mai curați decât are Ponta în jurul său.

În final, revenim la asta: hai să dăm totuși o șansă și PNL-ului. Hai să vedem ce poate și Iohannis. Ce poate cealaltă tabăra am văzut deja; de două ori! Timp de 16 ani!

Așa cum stau lucrurile astăzi, Iohannis nu are prima șansă. Ponta adună mai multe voturi, iar Iohannis n-a reușit să treacă de partea sa prea mult din electoratul Ponta.

Situația s-ar putea schimba doar dacă tu, cel încă nehotărât, cel poate nepasionat de politică, deși interesat de dreptul de a vota, te duci și votezi Iohannis. Numai cu ajutorul tău poate câștiga, numai cu ajutorul acestui tip de oameni poate aduna voturile necesare pentru a obține majoritatea finală.

Poate că nu crezi că președintele țării îți poate influența viața. Poate că ai impresia că viața ta va fi la fel, că te vei trezi tot dimineață, vei duce copiii la aceeași școală, vei avea parte de același job și aceleași ședințe și seara vei reveni în aceeași casă indiferent cine stă la Cotroceni.

Crede-mă că președintele țării este decisiv pentru viața ta. Foarte multe lucruri depind de acest om, de strategia pe care o abordează, de felul în care ne reprezintă; toate au influență și în viața ta, indiferent că stai în București sau într-un mic cătun din țară. Explicația e lungă și complicată și nu vreau să o mai scriu aici, că deja te consider un erou dacă ai citit atât de mult; crede-mă pe cuvânt când îți spun că președintele îți influențează viața.

Dacă tot nu crezi asta, mergi la vot pentru mine. Mie îmi pasă cine iese președinte; fă-mi mie o favoarea și votează pentru că mie-mi pasă cine iese președinte.

Dacă nu mă crezi pe cuvânt că Iohannis e alegerea mai bună pentru cei nehotărâți, crede-mă pe cuvânt că mersul la vot este o chestie de 15 minute pe care o faci o dată la 5 ani. Cam atât durează. O secție de vot este, în medie, cam la 10 minute distanță de tine, iar acolo mai petreci încă 5 semnând lista și ștampilând buletinul.

Măcar mergi la vot, indiferent cu cine o faci. Iar când ajungi acolo, sper să votezi după cum am spus mai sus.

Bonus: clipul pus ieri de Băsescu pentru a arăta că Ponta e mereu “pisicuț” pe lângă el:

feat_klaus_iohannis

    72 comentarii

  1. Mare dezamagire fata de acest articol. Crezi ca toata lumea este proasta si tu mai destept incat sa le dai idicatii ce sa faca cu votul lor? Daca tu gresesti, sau daca ai un interes personal ? Uite ca eu nu ma voi duce la vot, iar parerea mea pentru Iohannis este ca nici efortul de a-mi lega sireturile pentru el nu merita, ce sa mai zic de a merge 200 metri afara prin friga. Dupa ce am avut un Basescu care a facut numai nenorociri si a facut numai scandaluri, ne mai trebuie unul care a si-a cumparat 6-7 case cu banii rezultati din vanzari de copii (nu ma contraziceti ca nu are rost, sunt prea multe dovezi, chiar si “cumparatoarea” a spus ce important era Iohannis), implicat in multe retrocedari si multe altele. Chiar merita efortul de a merge la vot pentru nenoricitul asta? M-am saturat si de propaganda basista pentru Iohannis, pe orice pagina intri il vezi pe Iohannis laudat si pe Ponta blamat, aceleasi lucruri repetate la infinit.

      (Citează)

  2. Eu spun ca locul tau este in padure , spirit civic 0 ….. Pentru ca exista foarte multi putoi ca Marius la noi nu va fi bine niciodata ! Sa nu crezi ca am spus asta pentru ca nu vrei sa votezi cu neamtu asta , e problema ta cu cine votezi dar indiferenta asta e gretoasa . Eu as face votul obligatoriu !

      (Citează)

  3. Da, intr-adevar, articolul e varsare de vant. Ai uitat ca prostii mai sunt si fuduli pe deasupra.

      (Citează)

  4. Eu sunt unul dintre cei multi care in iarna lui 2012 au dardait in strada pentru a-i da jos pe Basescu si PDL-istii lui. Daca voi nu reusiti sa tineti minte mai mult de 2 ani de zile, eu nu am cum sa uit. Probabil voi ati stat bine mersi in casa la caldurica, iar acum de la tastaturi indemnati oamenii ca sa-i puna la loc pe astia la putere.

      (Citează)

  5. Lasa Marius, nu fi trist, iti da PSD-ul de mancare de la anu. Iti da numa salam cu barba.

      (Citează)

  6. Marius, se pare ca nu vezi ceva – astazi Ponta e Basescu! Iohannis e o antiteza perfecta a lui Basescu, pornind de la origini sociale si pana la meserie. Singura lor asemanare e faptul ca au fost primari, dar uite-te la ce a facut Iohannis cu Sibiul si uita-te la ce a facut Basescu cu Bucuresti. Seamana mai degraba cu ce a facut Ponta cu Romania.

      (Citează)

  7. Prea multa lume spalata pe creier de Antena 3. E plina tara de prosti si nici nu ma gandeam ca sunt atatia. Am incercat sa discut cu mai multe persoane care voteaza cu ponta si mereu aduceau vorba de basescu, sase case si traficant de copii. Altceva nu stiu sa zica si daca incerci sa le explici nici nu te lasa, exact ca ponta, o tin pe a lor. Ba mai rau, unii dintre ei mai au putin si te scuipa ca vadim. Oricum, ce votati, aia o sa primiti.

      (Citează)

  8. Radu, îmi pare rău dar pe mine unul nu m-ai convins așa cum nici unul dintre cei 14 candidati din primul tur nu m-au convins sa ies din casa pentru a le da votul. Nu mai cred de multa vreme in zane, feti-frumosi si politicieni cinstiti. Nu de putine ori l-am vazut pe Iohannis cum se schimba la fata ori de cate ori a era intrebat de cele 6 “norocoase”. Spun ” norocoase” pentru ca odata a declarat cum ca ceilalti profesori nu au reusit aceasta performanta a sa de a avea 6 case deoarece au avut ghinion. Un raspun mai cinic si mai arogant nici nu cred ca se putea. In fine, mai important este ca de fiecare data a dat un raspuns ambiguu in privința acestui subiect prin urmare consider ca omul minte deci este santajabil.
    Apoi mai zici sa-i dau o sansa PNL-ului. PNL-ul care pana mai ieri era in mariaj cu PSD-ul si care acum s-a intors la vechea iubire PDL-ul?
    Aseara am văzut si disperarea de pe chipul lui Basescu in încercarea sa de a convinge pe romani să voteze cu Iohannis. Intr-un fel, pe Basescu il înțeleg, se agata de ce poate acum pe ultima suta de metri. Dosarul Flota v-a fi redeschis prin urmare il așteaptă niste vremuri dificile cu multe drumuri pe la DNA . Iar cu un Ponta presedinte cred ca ii va fi si mai dificil.

      (Citează)

  9. @Marius, cu uleiul,zaharul si faina nu treci iarna asta. Iar la anul cand cota unica va ajunge la 35 la suta vei iesi iar din casa sa-l dai jos pe ponta. Stii bancul cu ursul si vanatorul da? Tie chiar iti place sa …..iesi in strada?

      (Citează)

  10. @Marius,

    Si eu am inghetat acolo, iar apoi Ponta si Antonescu au profitat politic de protestele noastre.

    Asta nu ma opreste insa sa merg sa votez maine. Sper insa sa si pot, alegerile ma prind la Londra…

      (Citează)

  11. Eu nu inteleg cum naiba unul ca @Marius, care a tremurat in strada acum 2 ani ca sa-l dea jos pe Basescu, nu isi da seama ca a impiedica intentionat romanii sa voteze este mult mai grav decat tot ce a facut Basescu.

    Cea mai mare pedeapsa pentru astia care voteaza cu Ponta/Dragnea/Hrebenciuc/Sova/Sarbu si inghit tot ce le arunca Antena 3 ar fi sa locuiasca intr-o tara doar a lor.
    Adica cat produc cei din Teleorman, Botosani, Suceava si Calarasi atata sa si manance. S-ar trai infinit mai rau, dar Ponta ar castiga alegerile din primul tur.

      (Citează)

  12. Eu altceva nu inteleg, voi nu acceptati libertatea votului. Daca x spune ca il voteaza pe Ponta automat e un idiot, prost, incult etc. Unde mai e democratia pe care o invocati atat de des incat nu se accepta cealalta optiune?

      (Citează)

  13. @gigi Atunci stai in casa ca…
    Daca nu iti pasa, atunci nu mai scrie nicio parere pe forumuri sau bloguri, ca oricum esti degeaba. Daca nu te duci la vot, esti de acord ca parerea ta nu conteaza, nu te mai da viteaz. Partidele fac aliante ca sa poata prelua o mica parte din putere, sa aiba un cuvant de zis, altfel raman in anonimat.

    PS: “a fi” la viitor se scrie “va fi”. Daca stau bine sa ma gandesc, parca nu imi doresc votul unui analfabet in tara mea. Pacat ca sunt cu milioanele si pun botul la un kg de faina ca sa isi faca șnițele.

    @marius Tu nu mergi la vot, dar te duci in strada la mitinguri!? Fuck logic.

      (Citează)

  14. @alex
    Si sa fii prost e o alegere

      (Citează)

  15. Raul cel mai mic presedinte!
    De 25 de ani.

      (Citează)

  16. Nu vroiam sa votez,dar m ai convins.ma duc maine si votez cu ponta.sunt satul de hipsterasi de internet care o ard cu johannis.articolul asta e in linia discursului de aseara al baselului,o ultima interventie.de la reviewuri si hamburgeri la politica.
    secta johannista sa sara cu minusuri.v am pupat

      (Citează)

  17. @Roxana, intamplarea face ca si eu sa fi indurat frigurile de “la fantana” din iarna lui 2012 si-mi amintesc ca nu am scandat numai “Jos Basescu” ci mai ales “PDL si USL aceeasi mizerie”(cu Craciun la portavoce) ceea ce i-a facut pe politicienii de dreapta si de stanga sa ne acuze cum ca am fi fascisti sau anarhisti platiti de catre Soros. In schimb cei de pe partea cu TNB strigau numai “Jos Basescu” motiv pentru care Antena 3 ajunsese sa trasmita imagini numai de acolo.

      (Citează)

  18. Pentru unii miştocăreala şi şmecheria ăluia care te face de portofel (o mică parafrazare a zicerilor doamnei mame a candidatului, probabil ştie ea, ce a crescut pe lângă casă) reprezintă un bun argument pentru un reprezentant în fotoliul prezidenţial.

      (Citează)

  19. @Alin.c, imi pasa pentru ca sunt si eu un platitor de taxe in aceasta tara, cotizez de ani buni chiar, prin urmare ma intereseaza ce se intampla la nivel politic.

    P.S. Greseala gramaticala a fost comisa nu din nestiinta ci din graba. Oricum, iti multumesc pentru corectura.

      (Citează)

  20. @florinsalam

      (Citează)

  21. “Daca tu gresesti, sau daca ai un interes personal ?”

    Da, mi-a promis Iohannis un minister daca-l fac presedinte :))

      (Citează)

  22. Sper sa nu-ți fie rusine de acest articol peste câțiva ani,logic dacă iohannis va fi președinte.

      (Citează)

  23. Radu, felicitari, ai descris perfect ceea ce simtim multi.

    Bai, oameni buni, uitati-va 2 secunde la Ponta, apoi la Iohannis. Lasati alte chestii, doar atat, chiar nu aveti niciun impuls sa credeti mai mult in Iohannis? Atunci faceti un efort de cateva minute pentru a vota. Pentru ca NU, faptul ca voi sunteti comozi si veti sta acasa nu va scoate din ecuatie, unul din ei va fi presedinte, chiar daca tu nu votezi.

    Mie chiar mi-e teama ca PSD-ul sa aiba toata puterea, regret ca voua nu va e.

      (Citează)

  24. Felicitari pentru articol, desi intr-adevar sunt vorbe in vant. Un singur comentariu: sustii ca pontalaul este un politician abil. Poate labil, as putea zice. Si nu neaparat ca minte asa cum respira, in fond pana la urma asta e o abilitate de politician (si nu numai pe plaiuri mioritice). Dar daca tot minti, fa-o cu stil nene, sa nu te prinda lumea in secunda a doua, ca altfel nu esti decat un gainar de rand, pe care niciun om normal la cap nu te-ar lua in serios. De fapt un gainar plagiator, si nimic mai mult. Well, e tanar, are timp sa ‘invete’. Dar sa speram ca nu pe spinarea noastra in urmatorii 5-10 ani …

      (Citează)

  25. O analiză interesantă scrisa de cineva care nu are blog http://knowledge_is_power.svbtle.com/alegeri-prezidentiale

      (Citează)

  26. Radu, e amuzant cum nu uiti ce e-n spatele lui Ponta, si pe buna dreptate, dar uiti cine a facu TVA-ul de 24%, dupa ce-n urma cu cateva luni, in campania electorala, ne spunea ca 2010 va fi an de lapte si miere. Cum poti sa mergi la vot stiind ca odata iesit Iohannis presedinte, Blaga, Videanu, Anastase, Petrache si toate loazele de la PNL, si mai ales PDL, isi vor intra in drepturi? Cum poti sa ii indemni pe altii sa-i aduc la guvernare pe cei care au taiat salarii si-au crescut TVA-ul? Mi-e tare greu de inteles, la fel cum mi-e greu de inteles dubla masura.

    In alta ordine de idei, daca pana ieri seara nu aveam niciun motiv sa ies la vot, ieri prin iesirea de la 18:30, Traian mi-a dat un motiv. Asa ca duminica am sa ies la vot.

      (Citează)

    • @zetu: cresterea TVA, scaderea salariilor bugetarilor etc le-am inteles atunci. Nu a fost usor, dar a fost necesar. Tara nu are bani. Sunt 5 milioane de salariati (din care 1,5 milioane bugetari) care din taxele lor intretin tot atatia pensionari, plus copii si restul elementelor de intretinut de la buget. Ne indreptam spre faliment.

      Problema este ca in 2 ani, PSD nu a facut nimic sa combata asta. A marit pensiile fara sa aiba de unde lua surplusul de bani, a bagat taxe suplimentare pe care nici macar nu le-a folosit cum a promis si tot asa.

        (Citează)

  27. Btw, nimeni n-a sesizat gaurile din caracterul lui Iohannis. Incepand de la “ghinion”, continuand cu inconstanta legata de dezbateri, cand la inceput ba nu accepta dezbaterile lui Ponta, ca mai apoi sa le accepte doar pe cele doua de la televiziunile prietene, acolo unde in prima seara vreo 40 de minute s-a discutat de votul in diaspora, acolo unde moderatorul a recunoscut dupa emisiune ca i-a ridicat mingi la fileu lui Iohannis. SI chiar si-asa, omul s-a prezentat deplorabil. Caracter 0 cand a fost vorba sa se prezinte la o televiziune care-i este ostila, asa cum Realitatea si B1 ii sunt lui Ponta. Dar toate lucrurile astea observ ca trec in randul oastei lui Iohannis ca fiind calitati, nicidecum defecte.

      (Citează)

  28. Sper ca de luni sa incetezi cu astfel de articole gretoase, indiferent cine castiga! Ar fi pacat (pentru mine) sa nu mai citesc acest blog foarte interesant pe partea de tehnologie…

      (Citează)

  29. @Zetu, problema nu este ca ar conduce PNL-ul, asta mi se pare ca nu intelege nimeni si nu accentueaza destul – sa ai 70% plus presedintia inseamna fff multa liniste in zona politica si furat f mult! si asta s-a demonstrat in trecut. Daca iese Iohannis nu e ca si cum avand 70% parlament cu psd or sa poata sa-si faca de cap PNL-ul cum zici tu, din contra, lucrurile ar fi mai echilibrate! In romania sa fie o singura culoare de sus pana jos in sistem a fost cea mai paguboasa combinatie! despre asta e vorba si-atat, nu ca vin videanu & Co si-si fac de cap, pt ca nu se poate asta in conditiile cu psd-ul asa puternic.
    deci, pe scurt:
    ponta -> conducere f rosie, majoritate covarsitoare care poate fura in voia
    iohannis -> ceva mai multa echilibru intre fortele politice care astfel se pot controla reciproc ceva mai mult fata de varianta 1.
    Altfel, nu are legatura cu ce-au facut videanu si restul dupa cum n-are legatura nici hrebenciuc si restul, toti sunt o apa si-un pamant, si daca ajung la putere incearca sa-si traga cat mai mult.

    @Zetu, ca tot zici de gauri de caracter la iohannis – de unde pana unde o gafa de genul “ghinion” este definitorie? omul nu stie sa vorbeasca pt ca a fost primar si si-a facut treaba, nu a stat pe la televiziuni si prin parlament printre hoti in ultimii 20 de ani! si-atunci toate gaurile de caracter vazute de tine sunt fix nimic. dezbaterile, toate 4 impuse de ponta! si totusi a fost la 2, unde s-a descurcat cum a putut. am auzit alea cu lasitatea, ce dracu au innebunit toti? este pur si simplu prostie cand stii ca nu esti un orator bun, cand stii ca nu te pricepi sa raspunzi la bashcalie si nu ai practica dezbaterilor, sa te duci totusi ca boul la antena3. mie mi s-a parut tocmai cel mai bun lucru de facut! daca vrei sa fii bou si sa-ti pierzi si mai mult din electorat, atunci mergi sa te balacareasca unii, pt ca tu nu stii sa balacaresti sau pt ca tu ai demnitate sa nu balacaresti!!! da, daca sa fii prost dar tare-n gura ti se pare important, atunci da, iohannis n-are de ce sa fie presedinte. daca vreti sa alegeti un om pt ca e smecherash tare in gura si a frecat-o prin parlament de 15 ani facand nimic, go for ponta! daca vreti pe unul care nu a fost politic, a demonstrat ca e un bun manager si e mult mai putin patat ca altii, atunci go for iohannis. simplu.

    Pe de alta parte, mi se pare bizar. Ani la randul romanii s-au plans ca nu au de unde alege, ca toti politicienii care candideaza sunt hoti, vorbareti degeaba, mincinosi, lipsiti de demnitate, samd (trasaturi demonstrate la toate randurile de alegeri). Pt prima data (sau poate a doua daca-l numaram si pe Constantinescu) ni s-a propus ca si presedinte un alt tip, un om care evident nu e politician, nu are simtul oratoric, nu promite mult si nu vorbeste mult, face gafe pt ca nu e uns cu toate alifiile, are demnitate, a demonstrat ca a fost un bun administrator si o mana forte in sibiu (desi, probabil e si el patat, nu neg, insa macar printre a-si face case a reusit sa puna si osul la treaba si sa faca ceva pt orasul ala – despre cati politicieni actuali puteti spune ca au facut la fel, ca nu doar au furat dar au si schimbat in bine romania?). Si deci cand apare in sfarsit cineva altfel, ceva mai bun de votat, care sa dea poate o noua directie in politica romaneasca, iata ca tot nu ne e de-ajuns. pt ca noi de fapt habar n-avem ce vrem, suntem impresionati de bashcalie, smecherasi, oratorie ieftina, ne uitam la dezbateri sa vedem cum i-o mai trage unul altuia, ne uitam la antena3 si credem tot ce ni se spune acolo, etc. asa ca vom avea ce meritam.

      (Citează)

  30. @cristi, serios, ori esti naiv ori esti manipulat. PSD-ul n-are de unde sa aiba 70%. Poate ajunge la acel procent, desi ma indoiesc, cu UNPR-ul si cu ungurii. UNPR si unguri care pot sa treaca in alta barca oricand, astfel incat sa rastoarne guvernul. Daca-ti aduci bine aminte, guvernul Ungureanu a cazut tocmai cand UNPR-ul a tradat. Acelasi lucru i se poate intampla si viitorului guvern PSD.

    Un alt lucru care m-a deranjat pe mine la Iohannis a fost promisiunea ca odata ajuns presedinte va face tot ce-i sta in putere pentru a rasturna guvernul ponta pentru a-l aduce premier pe predoiu premier. Si cum crezi c-ar putea sa faca asta? Fix asa cum PSD-ul a ajuns sa aiba majoritate fara PNL, prin racolari si prin tradari politice. Poate ca l-as fi votat pe Iohannis daca venea cu propunerea de a se face alegeri anticipate, alegeri care oricum ar fi trebuit sa aiba loc dupa ruperea USL-ului.

    Cat despre Iohannis si gaurile sale de caracter, ultimele saptamani de campanie au fost definitorii. Atunci la gandul live a dat o chifla cu ghinion tocmai pentru ca moderatorul insista pe-un subiect care nu-i era comod. La Realitatea cand Ponta il sicana si-l intrerupea, iar si-a pierdut cumpatul si-a ridicat tonul intr-un mod absolut surprinzator. Ca atare, pana acum, cam in toate situatiile in care omul a fost pus in dificultate a clacat. Si el vrea sa conduca o tara, vrea sa negocieze cu merkel, obama si putin, dar n-are curaj sa mearga macar o data la gadea.

      (Citează)

  31. De ce nu simplificam lucrurile? De ce nu ne putem uita, obiectiv, la ce au FACUT cei doi candidati. Nu neaparat la ce spun? La vorbarii goale de care suntem satui? Nu ar trebui sa incurajam meritocratia?
    DACA unul din ei ar fi surdo-mut (Johannis) dar ar fi facut ca un bun manager ce este, mult bine comunitatii atunci nu asta ar trebui sa fie important? Sau cel putin mai important decat labarelile lui Ponta? De ce un om nu poate fi recomandat de ceea ce face, NU de ceea ce zice ca poate sa faca (dar care pana la urma demonstreaza ca nu poate sa faca)?

    P.S. iar pentru @zetu si alti ignorant spalati pe creier, TVA-ul a fost facut 24% pentru ca in guvernarea Tariceanu pe o crestere economica de 8% a lasat un deficit de -5%, cu aparat bugetar supra-dimensionat si salarii ale acelorasi bugetari mai mari decat la privat. Apoi a venit criza care ne-a prins fara un ban in buzunar (vezi Polonia-nota bene), mai mult cu datorii! Si asta pentru ca Tariceanu si-a batut joc de cea mai buna crestere economica, care nici macar nu a fost meritul lui, iar toti banii nostri s-au dus pe pomenile bugetarilor. Apoi Tariceanu si-a pus palma-n fund si a plecat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, lasandu-l pe Boc sa incaseze pentru el toate loviturile.

      (Citează)

  32. Doua lucruri doresc sa mai adaug si cu asta promit sa-mi inchei interventiile pe aici:

    1. Doar pentru ca eu refuz sa votez, nu inseamna ca o sa fac tampit pe cineva care este hotarat ca duminica sa puna stampila pe Ponta sau pe Iohannis.

    2. Pe Radu nu-mi permit sa-l judec si asta pentru ca, trebuie sa o recunosc, in 2009, atunci cand lupta pentru presidentie s-a dat intre Geoana si Basescu, si eu eram un hotarat militant anti-Geoana. Atunci l-am votat pe Basescu pe aceleasi consideratii, sa nu vina PSD-ul la putere. Insa, privind in urma si vazand ca in ultimii 5 ani romanii au fost mai dezbinati ca niciodata (aici referindu-ma la istoria Romaniei de dupa ’89), am ales ca acum sa nu mai iau parte la aceasta mascarada politica de invrajbire al unora impotriva altora, al “desteptilor” impotriva “prostilor”, al orasenilor impotriva taranilor, al privatilor impotriva bugetarilor, al salariatilor impotriva asistatilor, al tinerilor impotriva batranilor, al ateilor impotriva credinciosilor, al ardelenilor impotriva moldovenilor s.a.m.d. Mi s-a luat de acest razboi tembel si perpetuum al romanilor impotriva romanilor. Dincolo de vorbele bine mestesugite ale politicienilor, noi restul suntem de fapt doar o masa de manevra. Acum politicienii ne cer votul pentru a le garanta inca 5 ani de furtisaguri, mizerii si jocuri de culise.

    P.S. Consider ca mai sus mi-am exprimat un punct de vedere personal, acest articol fiind adresat in primul rand acelora care nu vor sa voteze. Totodata imi cer scuze fata de toti cei care au fost lezati de comentariile mele de mai sus.

      (Citează)

  33. Eu ma duc maine la vot, pt ca am o preferinta. Dar in anii in care nu am avut, m-am dus si i-am votat pe toti. Decat sa imi falsifice votul, mai bine sa mi-l anuleze.

      (Citează)

  34. Acum sincer, in votez pe Iohannis tocmai pentru ca nu este PNL decat cu numele. Daca l-as fi mirosit a Crin mai bine il votam pe Pontac. Dar Iohannis este despura lor, este un fel print strain de mocirla de la noi !

      (Citează)

  35. Am 54 ani si am descoperit acest blog acum vreo 2 ani.
    Sunt inginer proiectant de poduri de cale ferata.
    De-a lungul carierei am intalnit destule persoane cu viteza mare de reactie in a da o replica, cu o vorbire “legata”, cu o aparenta de “competenta” pentru ca vehiculau cativa termeni de specialitate pe care nu-i stapaneam fiind din alt domeniu.
    Viata mi-a oferit ocazia sa ma intalnesc cu cativa dintre acestia peste ani cand eram si eu mai “copt”.
    Toti, fara exceptie erau “goi”, nu stapaneau mai nimic ca, cunostinte. Multi erau in functii unde se remarcau prin citarea unor legi, normative, HG-uri, un fel de tehnocrati cu cunostinte doar in domeniul legislatiei specifice.
    Nu va lasati inselati de “competenta” unor astfel de persoane.
    Ei sunt si mai multi acum si sunt numiti “descurcareti” sau “adaptabili”
    Prefer un individ “profund” care se misca mai greu decat asemenea “sfarleze”
    Va urez inspiratie la vot.

      (Citează)

  36. nu prea are rost sa comentez mult, toti au parerile lor la care tin si cam atat, orice as spune nu va razgandi pe careva.
    dar, @zetu, unde e naivitatea? e vorba de matematica pura la partea asta – psd-ul cu coalitiile are chiar acum 60-70%, cateva procente sunt cei care poate ar pleca in alta barca, puterea insa e majoritar la psd! daca iese ponta gresesc cand spun ca vor avea totul psd-ul & Co? 70-80% + guvern + presedintia? si deci opozitia 20-30%. si tie ti se pare asta sanatos cand stii bine care sunt oamenii din psd si toate aceste partide?
    pe cand, daca iese iohannis, iar e matematic, din 70% pleaca sa zicem 20-25%, si se ajunge deci la psd 40-50%, alte partide restul 50%. altfel spus o opozitie in orice caz serioasa care sa poata regula nitel derapajele si o necesitate de ceva coalitii pt guvernare. repet, e matematic:

    ponta -> 70-80% parlament + guvern – intr-o singura culoare
    vs
    iohannis -> aprox 50-50% parlament + guvern facut prin compromisuri – in mai multe culori

    daca intri aci – http://en.wikipedia.org/wiki/Parliament_of_Romania – vezi exact care e repartizarea parlamentarilor si vezi aceasta matematica aplicata f usor. e nevoie sa-ti fac adunarile pe cifre exacte? uita-te cat ocupa psd-ul acum si gandeste practic ce se intampla daca castiga sau nu psd.

    intre astea 2 alegi! atat. restul cu rasturnari de guverne sau anticipate sau ruperi de partide sau cine e pm samd este gargara si nu rezolva nimic, se pot intampla sau nu, depinde de ce negociaza prezidentul si partidele, nu te poti lua dupa vorbele din campanie (respectiv tu esti naiv daca dupa 24 de ani inca mai te iei dupa tot ce spune unul sau altul din candidati – inseamna ca n-ai vazut deloc cat si cum si-au tinut vorbele respectivii). vrei 80% + guvern + om de o singura culoare + opozitie cvasi-nula? ti se pare asta ok pt romania, bravo, voteaza asa.

    legat de gaurile de caracter, mi-am zis parerea, nu am zis nicaieri ca e un inger imaculat, ci ca e mai curat decat altii. si da, nu e politician abil, dar tocmai asta era faza, parca ne saturasem de politicieni foarte abili care sa fie doar vorba lunga si promisiuni si atat, si in sfarsit venise un om care era altceva. si repet, sa nu mearga la gadea este o dovada de inteligenta, sa-ti stii limitele, sa stii ca inca n-ai suficienta pregatire in dezbateri ca sa iesi ok este un semn de inteligenta! asta e parerea mea, ramai tu cu a ta. nu vreau un tupeist prost presedinte, mi-au ajuns cei de pana acum.

    de-asemenea, daca tu compari relatiile internationale de genul discutii cu merkel si obama cu mersul la gadea unde sa fie facut troaca de porci cineva inseamna ca habar n-ai de ce e nevoie sa se faca politica la nivel inalt in lume! sa inteleg ca in relatie cu obama ajuta mishtocarelile lui ponta? ce gluma buna :))) si ca ponta e demn dupa ce tocmai l-am vazut asa mielusel langa basescu? :)))))

      (Citează)

  37. @radu, problema nu e ca au facut-o, la o adica si eu pot intelege asta, ci problema e cum au facut-o. Sa ne aducem aminte campanie din 2009, cand Basescu cu zambetul pe buze ne spunea ca 2010 va fi an de crestere economica, ca va fi un an prosper pentru tara, ca ieri sa spuna ca inca din 2009 nu prea erau bani in buget, si erau cam disperati. Problema e ca n-au fost onesti, ca n-au fost cinstiti, una au spus in campanie si alta au facut la 4-5 luni distanta. Chiar vrei sa-ti caut declaratiile lu Basescu din campanie, cand ne asigura ca nu se vor taia salarii, ca nu ne vom imprumuta la FMI, ca presa prea accentueaza efectele crizei si creeaza o isterie printre cetateni? Ce dracu, chiar am uitat de tot ce s-a intamplat in urma cu 5 ani?

    Cat despre ultimii doi ani de guvernare, ei nu-mi par deloc dezastruosi asa cum incearca multi sa-i prezinte. Crestere economica constanta, inflatie destul de mica, stabilitate, si-o dobanda destul de mica la care statul se poate imprumuta. Ca s-au facut gafe si sa furat, e adevarat. N-am fost si n-am cum sa fiu de acord cu acciza de 7 centi, la fel cum nu pot sa fiu de acord cu multe alte decizii luate de guvern. Dar cu toate, asa zisele, pomeni electorale pe care guvernul le-a dat in acest an, deficitul bugetar va fi undeva sub 2%. Comparativ, atunci cand Basescu voia sa fie ales, si-l avea pe Boc sef de guvern, deficitul bugetar era de 9% din PIB, c-o inflatie de 5,5%. Asadar, macar pentru atat, daca as avea de ales intre guvernul Boc si guvernul Ponta, as alege oricand guvernul Ponta.

      (Citează)

  38. Sunt incredibili oamenii in tara asta , si zici ca au numai Basescu in cap ! Cred ca spalarea pe creier a masinii de partid PSD isi face treaba . Daca ninge , daca ploua Baselu` e de vina .

    De 2 ani , Micky si ai lui au fost la putere si numai tampenii au facut , taxe la greu , pomeni la greu (culmea este ca sunt platitor de primele si “sarit” de partea a II -a), deci cum sa nu ma enervez ! Johannis va fi pentru mine .

    Ca sa va faceti o idee ba` imbecililor care vreti sa votati cu VV maine , de la 1 ianuarie tuturor oamenilor de rand li se vor mari impozitele intre 50 – 120% (masini pana la 2000 cmc) si la case cu 50% (cei care au doar una) , iar “pretenarii” lui VV vor plati 1/2 din impozitele de acum (+2000cmc) si la fel si pentru multitudinea lor de case . Pai vi se pare normal ?!

    Stati ca mai vin cateva surprize avand in vedere ca nu avem un nici macar o foaie A4 de buget pe anul viitor si Doamne ajuta (sper) sa nu castige comunistii alegerile caci daca intram in crah s-a terminat ! O sa mancati cacatul pe care l-ati ridicat in slavi !

      (Citează)

  39. joke.r or not

    15/11/2014 la 5:06 PM

    Peste 1.5 ani sunt din nou alegeri parlamentare. Eu unul stiam ca Parlamentul face si drege, iar nu PRESEDINTELE rastoarna sau face guverne… Mare-i necunoasterea unora (sau marshavia) dar mai mare e doar DISPERAREA…brutariabililor…

      (Citează)

  40. Au platit mii de tineri la revolutie cu viata ca noi sa puteam vota asa cum ne dicteaza constiinta, nu asa cum ne sugereaza x,y,z sau Radu prin acest articol (extrem de patimas si subiectiv din punctul meu de vedere). Daca nu stii cu cine sa votezi, atunci documenteaza-te si nu dintr-o singura sursa, ci mai multe, pentru ca adevarul este destul de murdarit in zilele astea. Am auzit atatea variante contradictorii incat cu greu mai poti face diferenta care este adevar si care este popaganda.Saptamana asta orice site am deschis mi s-a spus cu cine sa votez (95% Iohannis).
    @Radu- acest articol este o rusine si denota mult orgoliu din partea ta. Ai tot dreptul ca sa informezi, chiar daca este un blog de tehnologie, insa in nici un caz adevarul absolut nu se afla la tine ca sa le spui oamenilor cu cine sa voteze. Daca in urma concluziilor trase de tine consideri ca Iohannis te reprezinta ofera-i votul tau lui Iohannis, insa nu incerca sa oferi si votul altora pe baza cunostintelor tale. Oricat de mult si-ar dori B1, RTV, “Facebook” si multe alte ziare ca sa iasa Iohannis, nu vei vedea la ei texte precum “du-te și votează cu Iohannis”. Acelasi lucru la Antena3, dar cu Ponta. Lasa oamenii casa voteze cu cine cred ei, nu cu cine crezi tu.

      (Citează)

    • @Marius: sigur că voi vedea la Antena 3 astfel de îndemnuri, ba chiar și la alte posturi.

      Eu m-am adresat celor nehotărâți. Dacă tot nu-ți pasă cine iese președinte, măcar du-te la vot și măcar alege-l pe unul complet nou pe scena politică. Nu mi se pare un îndemn rău.

      Repet, vorbim de cei nehotărâți și neinteresați. Poate că nu le pasă de politică, dar acest argument i-ar putea împinge spre urne.

        (Citează)

  41. Radule, ai putea sa ne spui la cati nehotărâți o ajuns articolul tău? Un singur argument e suficient pentru a veni la un vot contra lui ponta: omul asta e o luat ce era mai rău de la Ilici și năstase după care o amestecat totul cu prostie. Noua nu ne trebe ponta iar io sunt convins ca marea majoritate a celor ce te citesc sunt hotărâți sa voteze cu Iohannis.

      (Citează)

  42. PNL-ul nu a avut niciodată președinția României. Hai să le dăm o șansă și lor, hai să-i dăm o șansă lui Iohannis. Votul celor nehotărâți, al celor ce-ar vrea să lipsească, îl poate face președinte.

    Argumente mincinoase, Raducule! Alianta PNL si PDL a mai avut presedintia si rezultatele au fost oribile.

    Nu pot, însă, să uit ce stă în spatele lui Ponta. Nu pot să uit de toți mafioții din PSD și UNPR și PC; nu pot să uit de distrugerea țării, de milioanele de euro luate șpagă, de furtul sistematizat și de lungă durată.

    DAR vad ca poti sa uiti cine sta in spatele lui Iohannis. Prin votul tau ii dai bani lui Videanu si lui Blaga.

    Stai acasa Raducule! Iti manjesti mainile cu rahat daca votezi cu PSD sau cu PDL -PNL.

      (Citează)

    • @Mihai: am scris chiar cu bold în articol, poate ți-a scăpat. Deși amândoi au în spate diverși baroni locali, despre Iohannis am spus “Cred că este mai cinstit, cred că onoarea care l-a ținut să nu împroaște cu noroi în campanie îl va forța să țină mai bine în frâu interesele meschine ale susținătorilor săi decât ar ține-o în frâu Ponta pe a celor din PSD”

        (Citează)

  43. Dupa prima dezbatere eram foarte decis sa nu ies la vot in turul 2 . Ambii candidati m-au enervat , timp de 90 de minute nu au zis nimic concret doar s-au atacat . De vreo 2 zile tot incerc sa gasesc argumente pro Iohanis , e greu dar totusi mi se pare mai bun ca Ponta .

    In mare parte sunt deacord cu ce zici in articol , maine merg la vot inca nu sunt 100 % sigur ca voi pune stampila pe Iohanis sau am sa-l anulez .

      (Citează)

  44. Radu, ori ai cititori mult mai incuiati decat credeam (inclusiv pe baza sondajului facut de tine inainte de votul din primul tur) ori postacii pontaci au trecut astazi la atac masiv pe internet.

      (Citează)

  45. Cum sa faci vot multiplu fara raspundere penala?
    Scrii un articol pentru nehotarati cu “argumente solide” si din mii de cititori se gasesc cel putin 100 de naivi.

      (Citează)

  46. Apreciez, Radule, timpul pe care l-ai afectat acestui subiect. Se pare ca nu numai frecventarea F64 avem in comun…

      (Citează)

  47. @TransDrone
    “Cum sa faci vot multiplu fara raspundere penala?”
    Simplu. Votezi cu Ponta.

      (Citează)

  48. Dezoxiribonucleic

    16/11/2014 la 12:41 AM

    Nu comentez pro sau contra acestei optiuni. Dar sunt cateva lucruri care trebuie precizate. Tariceanu e liberal, si era in PNL cand a fost prim ministru. Deci 12 ani la putere PSD, nu 16. Si liberalii au fost si in alianta ce a guvernat in 1996-2000 ( cam fara success pentru bunastarea tarii). si sa nu uitam ca au pus umarul serios la aducerea PSD la putere in ultimele alegeri parlamentare. Si au avut ceva ministrii. Ar trebui precizat ca au avut sanse. Si au demonstrate ca sunt canalii.
    Sincer, si mie imi place Iohannis, pacat ca si el e o marioneta a unei parti din mafia politica, ca si Ponta. Da, in momentul asta, este raul mai mic. Dar nu alba ca zapada.
    Cu respect.

      (Citează)

    • @Dezoxiribonucleic: pentru simplificarea articolului, am scris 16 ani la putere PSD, dar de fapt era 16 ani au stat la putere cei din tabăra Ponta.

        (Citează)

  49. Tot timpul aud ca Iohannis ete marioneta lui Videanu etc. El a aparut in scena de la Bucuresti recent, nu cred ca are un istoric comun cu cei din PDL-PNL. Pe Iohannis il vad ca pe o entitate distinsa, propusa acum de alianta ACL. Pe Ponta l-am vazut in destule ipostaze alturi de coruptii dovediti din PSD.

      (Citează)

  50. Pertinent articol. Acum ai scris ca pe vremuri cand citeam cu interes blogul.

      (Citează)

  51. @nwradu Scuza ta are o perfecta logica, daca racolai din cei hotarati era nasol, dar pentru ca ii racolezi pe nehotarati e in regula.
    La fel de logic e si argumentul tau ca trebuie sa-i votam pe cei care au fost mai putin timp la guvernare, fara sa conteze cum au guvernat. PLD a avut o scadere economica si inainte ca sa inceapa criza, iar Romania a inregistrat cea mai mare crestere economica cu Tariceanu premier, iar de cand e Ponta premier am iesit iar pe plus.

      (Citează)

  52. Se pare ca lumea te asculta si iese la vot. Prezente record la ora 13:00 !! Meciul inca se joaca !

      (Citează)

  53. M-au impresionat cozile incredibil de lungi facute de ROMANII din strainatate, in ciuda perfidei “organizari” a actualilor nostrii alesi. Macar cu asta televiziunile sa trezeasca si sa rusineze pe cei care nu au de gand sa voteze azi sau care se gandesc la “stabilitate” si “liniste” in politica mai mult decat la lege, respect si viitor. Ciuma rosie rasariteana nu trebuie sa aiba iar toata puterea in tara asta!
    Mie mi-a placut si articolul acesta: http://www.contributors.ro/editorial/asimetria-ponta%E2%80%93iohannis/

      (Citează)

  54. Nu-mi sta in caracter sa comentez in modul asta, dar: bine spus.

      (Citează)

  55. Zetu a evoluat de la statutul de idealist naiv la cel de prost facut gramada si cu gura mare. Il felicit.

      (Citează)

  56. Funny story azi , dupa vot am intrat in Mcdonalds sa-mi iau o cafea . Dupa ce am comandat m-am dat mai in spate sa-i las si pe altii sa zica ce vor . La un moment dat ma intreaba un angajat daca am comandat , iar eu naucit am raspuns : Da am votat deja ! :)))))))

      (Citează)

  57. O noua victoriu a lui Traian Basescu dupa 10 ani de dezastu. Ai fost de mare ajutor Radu. Sa nu mai spui de nici o televiziune ca spala pe creier ca si tu faci acelasi lucru, chiar mai pe direct.

      (Citează)

  58. Nu tin cu niciunul, dar asta nu e solutie ci… propaganda…

      (Citează)

  59. Felul in care a iesit Victor Ponta la rampa si si-a recunoscut infrangerea mi s-a parut foarte elegant, mai ales venind din partea lui.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus