un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Un rollercoaster pe 4 roți

16 Jun 2014  ·

AUTO, EXPERIENÈšE  ·

8 comentarii

Schimbul de șoferi, inclusiv între mașini, s-a făcut în doar câteva secunde. Din rotația ordonată a celor care le testau s-au retras câțiva pentru a fi spectatori, așa că una dintre mașinile sport care sâmbătă alergau pe pista secundară a aeroportului Băneasa a rămas complet goală, iar eu, care filmam totul de pe margine, m-am strecurat dintr-un impuls la volanul ei.

În viteza lucrurilor și din entuziasmul de a conduce ceva special nu mi-a rămas timp pentru a studia cu atenție interiorul. Mintea mea a sesizat, dar în subconștient, câteva detalii care au ieșit din automatismul uzual, precum faptul că m-am aplecat mult mai mult pentru a intra la volanul ei decât în alte autovehicule pe care le condusesem până în acel moment și multitudinea de butoane de pe volan și de padele din spatele său.

Odată suit înăuntru, m-am bucurat pentru o secundă de scaunul foarte confortabil care parcă te cuprinde cu toate întăriturile sale laterale. Dar timpul trece È™i ceilalÈ›i sunt gata, aÈ™a că îmi depozitez camera video pe unde apuc È™i trăiesc un scurt moment de panică negăsind centura de siguranță – maÈ™ina este un roadster convertibil È™i nu are un stâlp central -, dar o văd apoi prinsă de scaun.

Singurul lucru pe care trebuie să-l ajustez este poziția scaunului, care este dat mult prea în față pentru înălțimea mea. Știu deja că reglajul este electric și butonul se află pe portieră. Îl dau în spate până la o poziție confortabilă și apoi mă uit spre schimbătorul de viteză, pus în poziția N și cu frâna electrică de parcare activată. Apăs lung butonul P, trec mașina în Drive și, cu piciorul pe frână, aștept ca cei din fața mea să pornească.

Sunt entuziasmat și îmi este teamă în același timp. Entuziasm pentru că este cea mai performantă mașină pe care am condus-o vreodată. Teamă pentru că nu știu cum se comportă în anumite situații, ce distanță să las față de cel din față șamd. Din fericire, n-am timp să mă gândesc prea mult la astfel de lucruri pentru că din walkie-talkie-ul pe care-l am în mașină mi se spune că pornim, așa că las ușor frâna și rulez încet în față. Faptul că nimeni nu spune că mă aflu într-o mașină care costă 100.000 de euro este de asemenea de ajutor.

Mercedes-ul din fața mea, un CLA 45 AMG, pleacă lansat ca din tun. Apăs și eu pedala și pentru o mică fracțiune de secundă mi se pare că nu se întâmplă nimic; mă întreb chiar dacă am apăsat până la fund pedala, că-i atât de moale încât abia o simt, însă apoi motorul V8 biturbo de 5,5 litri face un zgomot fioros și SL 63 AMG-ul țâșnește în față propulsat de o forță incredibilă.

Mă simt È›intuit în scaun de cei 900 Nm dezvoltaÈ›i de motor. AcceleraÈ›ia este atât de mare încât mă concentrez doar pe È›inut volanul bine È™i ocolesc unul câte unul jaloanele puse pe pistă, în timp ce sunetul motorului este fenomenal. ÃŽn special atunci când se schimbă vitezele – 7 la număr -, motorul È™i evacuarea fac un zgomot foarte satisfăcător pentru È™ofer È™i care anunță tuturor celor din jur nu doar performanÈ›a de excepÈ›ie de sub capotă, dar È™i caracterul sportiv al întregii maÈ™ini.

mercedes_sl_63_amg_01

Remarcasem dinainte, ca spectator al acestui spectacol, că SL-ul domină toate celelalte mașini din test atunci când este vorba de sunetul motorului (și era o coloană formată și din SLK 55 AMG, E 63 AMG și A 45 AMG), dar nu înțelegeți de aici că ar fi neplăcut de zgomotos, deoarece Mercedes n-ar produce-o așa. Pur și simplu SL-ul are cea mai plăcută tonalitate, la această mașină simți cel mai ușor, doar privind-o și ascultând-o din exterior, că sub capota sa, nu a celorlalte, se ascunde cea mai înaltă performanță.

Printre jaloane mașina stă atât de sigur pe traiectoria ei încât mă simt ca pe șine. Sigur, nu era o viteză mare, nu pentru o astfel de mașină, dar stabilitatea pe care i-o oferă forma și toate sistemele electronice de control de la bord este foarte bună. Ajungem la capătul jaloanelor și o alarmă din bord mă atenționează că mă apropii prea mult de CLA-ul din față, cel condus de instructorul Mercedes, așa că frânez și eu mai mult și întoarcem pentru linia dreaptă.

În linia dreaptă apăs din nou pedala până la fund și mă uit doar la vitezometru. Am deja o sută la oră, ceea ce mă miră, având în vedere că abia apăsasem pedala. Am aflat ulterior că prinde suta în 4,2 secunde. Ca un fapt divers, cifra 100 este în primul sfert al cadranului ce indică viteza, încât abia vezi acul ridicându-se un pic. M-am întrebat, amuzat, cum faci să păstrezi viteza legală de 50 km/h cu această mașină, având în vedere că doar câțiva milimetri te despart pe cadran de viteza dublă. Vă dați seama că, plecând de la semafor, apeși pedala de accelerație pentru mai puțin de 2 secunde și apoi trebuie să ridici piciorul, că deja ai viteza maximă legală în oraș?

Nu È™tiu ce viteză maximă am prins. Nu foarte mare pentru un SL, că nici nu era atât de mult spaÈ›iu la dispoziÈ›ie, dar acceleraÈ›ia în sine face toÈ›i banii È™i distracÈ›ia. ÃŽntreaga experiență a fost ca un rollercoaster din parcurile de distracÈ›ie din străinătate: scurt, dar intens. Atunci când te urci È™i-È›i pui centura nu È™tii exact ce va urma, iar la final, când totul se opreÈ™te È™i te dai jos cu gesturi încete È™i un zâmbet larg, răsufli È™i-È›i spui “wow cât de tare a fost asta, mai vreau o dată!”.

Îi invidiez pe cei care au o astfel de mașină și se pot da în rollercoaster oricând vor ei. Cine zicea că doar în copilărie te joci nu s-a gândit și la SL 63 AMG când a spus asta, deoarece este dovada că există și jucării pentru oameni mari.

mercedes_sl_63_amg_04mercedes_sl_63_amg_02
mercedes_sl_63_amg_03mercedes_sl_63_amg_05

SL-ul este un roadster decapotabil cu hardtop de metal sau de sticlă. Există ca opțiune un acoperiș din sticlă specială la care poți regla tu cât de mult să se înnegrească sau să se deschidă, după dorință. Pagina oficială a modelului SL 63 AMG este aici.

    8 comentarii

  1. mircea (primul)

    16/06/2014 la 11:08 AM

    PERFECT, sper ca v-urile mari, cu insetate de benzina, sa nu moara niciodata. postul asta face cat toate alea cu prius si ecoboost la un loc.

      (Citează)

    • Nu mor, că mereu va fi o piață pentru super-sport, dar vezi că È™i ei au mai redus un pic motoarele, au trecut de la aspirat normal la turbo de capacitate mai mică.
      Iar de motoare mici turbo nici nu mai zic, la Renault și Nissan și VW se merge tare pe ele.

        (Citează)

  2. no video? cred ca ar fi facut cat 1000 de poze un film din interioul masinii..

      (Citează)

  3. Mi-am pus castile asteptand un video imediat ce am dat click pe titlu. Dezamagire totala. Macar acum stiu ce Mercedes era cel care m-a provocat ieri :) Avea spatele fix ca cel din poza 3. Fata n-am apucat s-o vad.

      (Citează)

    • @Marian, @2DU: no video, sorry. PuteÈ›i face un mic lobby pe pagina de Facebook a Mercedes ca să-mi dea un SL pentru un test mai îndelungat :P

        (Citează)

  4. mircea (primul)

    16/06/2014 la 3:09 PM

    sunt pe utube videouri cu cu timpi de demarare la calitate 1080p unde si sunetul este inregistrat fidel.

    moarte ursilor polari :D

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus