un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

OneDrive micșorează masiv prețurile, oferă 1 TB spațiu în cloud utilizatorilor de Office

24 Jun 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

19 comentarii

Studiez piața de stocare în cloud pentru un articol despre backup și unde să-l faci. Practic va fi împărțit în două: stocare în cloud versus stocare în NAS-uri (network atached storage) proprii.

Pentru cloud am studiat ofertele diverselor servicii gen Dropbox, luând în considerare prețurile pentru 100 GB spațiu, dar alegând acele servicii care par “de cursă lungă”, eu căutând un spațiu pe care să-mi salvez în siguranță fotografiile pentru a le arăta peste 15 ani copiilor mei. Ei bine, Google Drive pare imbatabil la acest capitol, având prețurile cele mai mici (2 dolari pe lună pentru 100 GB, 10 dolari pe lună pentru 1 TB) și numele Google în spate, o companie care sunt sigur că nu va muri prea curând, ca să zic așa.

Asta până la anunțul recent de la Microsoft OneDrive, fostul SkyDrive. OneDrive va oferi peste câteva zile 15 GB gratuit pentru orice utilizator și, dacă ai o licența de Office 365 (Home, Personal etc), primești chiar 1 TB fără nici un cost suplimentar, ceea ce este excelent. Iar eu plătesc anual un abonament Office 365 Home.

Mai mult, au scăzut prețurile pentru stocarea pe bani. Dacă nu ai Office, te costă 24 de dolari pe an pentru 100 GB, preț scăzut de la 50 de dolari pe an. Este același preț ca și la Google, este un serviciu la care Microsoft nu cred că va renunța prea curând (având în vedere că-i oferit la pachet cu Office nu cred că-l vor închide în următorii ani), iar folderele cu fotografii sunt excelent gestionate pe OneDrive, cu afișare și navigare rapidă în browser de la una la alta. Mai mult, deja țin pe OneDrive toate fișierele mele din Office.

Ca utilizator de Office, oferta este chiar foarte bună. Plătesc anual cam 120 de dolari pe Office 365 pentru 5 calculatoare. Pentru 1 TB de spațiu aș mai fi plătit cel mai ieftin alți 120 de dolari, dar acum îi primesc incluși în Office 365 Home – și deja îmi țin fișierele acolo. Este o metodă foarte bună de a mă menține ca client de-al lor.

Puteți studia noile planuri OneDrive pentru alte detalii. Puteți și să-mi propuneți și alte servicii de stocare în cloud, dar în principiu fără ruși, că n-am încredere în ei. Nu știi când decide Putin ca o sancțiune bună ar fi să taie accesul la ele.

    19 comentarii

  1. Observație – înainte de a recomanda orice serviciu din cloud pentru back-up, citește atent ToS. S-ar putea să nu fie chiar așa de sigure cum crezi (chiar dacă nu sunt din Rusia).

      (Citează)

  2. Buna idee, chiar ar fi util un articol mai recent de genul asta http://cloud-services-review.toptenreviews.com/ sau asta http://cloud-services-review.toptenreviews.com/.

    Ai putea sa incluzi amazon, viitorul icloud, care inteleg ca e ptr toti, sugarsync si chiar digi. Pe langa pret, factor extrem de important, sunt misto de comparat si functiile extra ale fiecaruia: sugar are sync pe orice folder, dropbox are parola pe aplicatiile mobile, drive-android, onedrive-w8, etc. Un alt aspect e cui iti lasi datele. Personal, prefer sa le salvez in gdrive, care oricum le are de pe android, sau in onedrive… ptr. ca oricum am windows. mai sunt de comparat si conditiile, daca ti le blocheaza aiurea, daca ti le scaneaza, etc. cum spuneam, o comparatie interesanta.

      (Citează)

    • Dropbox, OneDrive și Drive sunt bine integrate în Android și în restul telefoanelor. De scanat toți fac asta, dacă vrei criptare și protecție deosebită plătești mult mai mult.

      Uite ce zic prietenii de la Google că fac cu datele tale, de exemplu. Trebuie trecut peste ideea că le-ar păsa cu adevărat ce ai tu în fișierele și fotografiile tale.

      Your Content in our Services

      Some of our Services allow you to upload, submit, store, send or receive content. You retain ownership of any intellectual property rights that you hold in that content. In short, what belongs to you stays yours.

      When you upload, submit, store, send or receive content to or through our Services, you give Google (and those we work with) a worldwide license to use, host, store, reproduce, modify, create derivative works (such as those resulting from translations, adaptations or other changes we make so that your content works better with our Services), communicate, publish, publicly perform, publicly display and distribute such content. The rights you grant in this license are for the limited purpose of operating, promoting, and improving our Services, and to develop new ones. This license continues even if you stop using our Services (for example, for a business listing you have added to Google Maps). Some Services may offer you ways to access and remove content that has been provided to that Service. Also, in some of our Services, there are terms or settings that narrow the scope of our use of the content submitted in those Services. Make sure you have the necessary rights to grant us this license for any content that you submit to our Services.

      Our automated systems analyze your content (including emails) to provide you personally relevant product features, such as customized search results, tailored advertising, and spam and malware detection. This analysis occurs as the content is sent, received, and when it is stored.

      If you have a Google Account, we may display your Profile name, Profile photo, and actions you take on Google or on third-party applications connected to your Google Account (such as +1’s, reviews you write and comments you post) in our Services, including displaying in ads and other commercial contexts. We will respect the choices you make to limit sharing or visibility settings in your Google Account. For example, you can choose your settings so your name and photo do not appear in an ad.

      You can find more information about how Google uses and stores content in the privacy policy or additional terms for particular Services. If you submit feedback or suggestions about our Services, we may use your feedback or suggestions without obligation to you.

        (Citează)

    • @Bogdan: nu pot face o comparație ca aceea, ar însemna să-mi fac cont pe fiecare serviciu și să-l utilizez o vreme, ceea ce n-am timp să fac.

      Comparația o voi face dpdv prețuri, cu câteva observații legate de experiența mea cu unele dintre ele.

      Legat de alte lucruri, precum funcții și facilități, eu caut un serviciu unde să stochez pe termen lung niște fotografii și poate acte scanate, dar nu să umblu des la ele. Prin urmare, n-am nevoie de prea multe lucruri de la un astfel de serviciu, important fiind să reziste pe termen lung pe piață și să aibă ei backup-uri multe în datacenter-uri de calitate. Dacă au ele vreo aplicație sau o integrare în Windows Explorer, e suficient pentru mine.

        (Citează)

  3. N-ai cum sa ieftinesti un pret, poti doar sa-l reduci sau micsorezi. Serviciul devine mai ieftin, pretul mai mic.

      (Citează)

  4. @nwradu da, la asta ma refer… microsoft parca se lauda ca nu face asta… oricum, sunt tot felul de plusuri si minusuri dar, cred eu, pana la urma n-ai cum sa refuzi gdrive sau one drive, preturile sunt imbatabile

      (Citează)

  5. Eu folosesc http://www.bitcasa.com de 2 ani si totul este excelent. La inceput plateai 100 usd pentru un cont cu spatiu infinit de stocare, acum insa au ajustat preturile si 1TB ajunge la un fee lunar de 10 usd. Serviciul functioneaza foarte bine si pentru documentele in lucru ai si un istoric al versiunilor.

    Spre deosebire de Google Drive care nu permite sa iti recuperezi video-uri dupa ce le-ai uploadat bitcasa permite si mirroring pentru 5 statii de lucru si desigur apps pentru toate platformele.

      (Citează)

  6. Pentru ITiștii hardcore, Amazon Glacier este cea mai ieftină chestie, dacă nu intenționezi să downloadezi prea mult.

      (Citează)

    • @Robintel: da, este foarte interesantă opțiunea lor și l-am început m-am uitat direct la ea. Nu știu dacă este ceea ce mi se potrivește, deși nu plănuiesc să accesez des acele fișiere. Însă mă atrage foarte mult Glacier, mai ales că pentru altă stocare cloud voi avea acest OneDrive de 1 TB.

        (Citează)

  7. eu prefer in continuare Google Drive, pe de o parte pentru planul tarifar pe care l-am prins inainte de scumpiri – 5USD/an pentru 20GB. Minusul major este la utilizarea in comun cu altii a fisierelor MS;
    OneDrive m-a dezamagit putin pentru faptul ca nu puteai sa dai share unei arhive (fisier *.zip) (nu stiu, poate s-a remediat intre timp). Il prefer evident pentru posibilitatea de vizualizare si editare direct in browser a fisierelor MS…
    Dropbox e bun daca ai prieteni multi si poti ajunge la un spatiu suficient numai din referinte (dar asta iese din discutia pentru spatiu platit).
    Box, pe de alta parte, are o aplicatie care iti permite editarea “online” a unui fisier MS – inconvenientul fiind ca trebuie sa ai suita Office instalata pe calculator…

      (Citează)

    • @d.orin: Dropbox este nejustificat de scump, dublu față de ceilalți.

      Și încă apar alți concurenți foarte buni, precum Bitcasa, Crashplan sau Backblaze, cu prețuri foarte bune.

      Pe OneDrive poți da share oricărui fișier, îți generează un link pentru el.

        (Citează)

  8. De fapt cu Office 365 Home primesti pana la 5 TB: “For Office 365 Home ($9.99/mo) you’ll get 1 TB per person (up to 5 people)” (https://blog.onedrive.com/new-onedrive-storage-plans/)

      (Citează)

  9. Noi am migrat la OneDrive de la Google Drive în momentul în care ne-am dat seama că se integrează mult mai bine cu Office.

    Practic, daca am creat documentul din browser, cand sunt acasa pot intra direct in folderul OneDrive si il deschid cu dublu click. La google trebuie sa dau download ca .docx/.xlsx. Este valabil si invers.

      (Citează)

  10. @ radu
    m-am exprimat partial gresit. OneDrive genereaza intr-adevar link de share pentru fisiere zip (respectiv trimite mail destinatarului share-ului).
    Incearca sa downloadezi fisierul urmand link-ul, FARA sa fii logat in contul de OneDrive. Vei vedea o eroare cum ca OneDrive nu poate scana fisierul. Implicit, nu il poti downloada.
    M-am lovit de problema asta incercand sa trimit o astfel de arhiva cuiva care nu are cont OneDrive.

    Problema a fost discutata pe answers.microsoft.com (http://answers.microsoft.com/en-us/onedrive/forum/sdfiles-sdother/cant-download-shared-file-from-skydrive/cec93393-0902-400a-befa-0faa33da5a97?page=2), iar unul din raspunsuri este un sec “It seems like Dropbox or Google Drive resolves issue just fine :)” (din partea unui utilizator, bineinteles…)

      (Citează)

  11. si scuze de double post (poate inserezi vreodata posibilitatea de editare a comentariului, in termen de 5-10 min), da, Dropbox are preturi MULT prea mari, de-asta am si zis ca e bine sa ai prieteni pentru a obtine cat mai mult spatiu gratuit (desi chiar si pe chestia asta incepe sa piarda teren – spatiul minim gratuit oferit de altii incepe sa se apropie de spatiul maxim gratuit pe care il poti obtine prin referrals)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus