un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Hackerii blochează iPhone-uri, apoi cer banii pentru deblocarea lor

28 May 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

3 comentarii

iphone_5sDe ce-i bine să ai telefonul protejat de o parolă: utilizatori de iPhone din Australia și-au găsit telefonul blocat și un mesaj primit prin Find My Phone care le cere bani, între 50 și 200 de dolari, pentru deblocare. Cam ca virusul “Poliția română” ce circula pe la noi.

Încă nu se știe exact cum au intrat hackerii în sistemul Find My Phone. Bănuielile experților sunt că s-au utilizat parole obținute de la servicii sparte anterior de hackeri și, cum mulți oameni utilizează aceeași parolă pe mai multe site-uri, hackerii au intrat astfel și în conturile Apple ale acelor oameni. Cei cu parolă la telefon sau cu “two step authentication” n-au avut probleme.

Mi se pare că devine observabilă o schimbare în tendințele de hacking, schimbare pe care am auzit-o menționata prima oară la un raport CISCO despre securitate: hackerii nu mai sunt oameni care vor să învingă securitatea unui sistem informatic, ci se trece tot mai mult spre hacking-ul comercial, precum acesta ce urmărește șantajarea utilizatorilor iPhone sau alte exemple îndreptate împotriva companiilor pentru a extrage date confidențiale de pe serverele lor.

Mi se pare și normal. De exemplu pe vremea când lucram în jurul unor licitații de sute de mii sau chiar milioane de euro, pe care o firmă sau alta le câștiga uneori la diferență infimă față de următorul clasat, mă gândeam mereu că un concurent ar putea fi interesat să afle dinainte oferta noastră. Chestia asta se putea face prin două metode, prima fiind cea simplă, de exemplu să dea 1.000 de euro unui angajat care se uită în foile șefului și află prețul, a doua fiind un hacking pe serverul unde țineam business plan-urile. Nu s-a întâmplat niciodată, dar eu eram mai paranoic oricum, că așa ajungi lucrând cu din astea de securitate.

sursa: Sydney Morning Herald via Engadget.

    3 comentarii

  1. Ehhh…trebuia sa stai linistit, nu se pune problema ca UTI sa piarda vreo licitatie la stat din cele pe care trebuie sa le castige :)

      (Citează)

  2. Exact… cunosc detalii… dacă UTI nu cîștigă din prima, se anulează licitația pe motiv că “ne-am răzgîndit, nu ne mai trebuie”. Bine că ai plecat de acolo Nwradule… îți strica cartea de vizită să zici cuiva că lucrezi la firma aia…

      (Citează)

    • Am pierdut destule licitații când lucram acolo, multe pe bani grei. De multe ori, păreau făcute pentru produsele altuia și n-ai ce face, dacă depui contestație te cerți pe termen lung cu cumpărătorul și asta nu e mereu în avantajul tău.
      Sunt sigur că erau și firme unde se făceau diverse “negocieri” bune, dar eu lucram într-o grupare unde acest fenomen era ceva mai restrâns.

      Eu mă bucur că am lucrat acolo, am făcut câteva proiecte foarte frumoase și am învățat o grămadă de lucruri interesante, de obicei din cauză că trebuie să le faci pe toate :P

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus