un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Un paradox al hipermarketurilor

5 Mar 2014  ·

GÂNDURI  ·

7 comentarii

M-am dus până în parcarea hipermarketului ca să las ceva în portbagaj și apoi m-am reîntors la cumpărături. Văzându-mă totuși că umblu la mașină, doi alți șoferi s-au certat prin claxoane și semnale privind care ar avea dreptul să ocupe locul meu. Dezamăgirea lor când am încuiat mașina și am plecat din nou spre magazin a fost evidentă.

I-am lăsat dând ture prin parcare, în rândurile 1 și 2 cele mai apropiate de intrarea în galerie, așteptând să se elibereze vreun loc. M-am uitat de la ușă – pe la rândul 4 erau o puzderie de locuri goale, dar ei voiau să parcheze cât mai aproape de intrare.

Acesta-i unul dintre paradoxurile hipermarket-urilor: toți vor să parcheze cât mai aprope de intrare pentru a merge cât mai puțin pe jos până în magazin. Apoi, în magazin, parcurg kilometri întregi împingând căruciorul printre rafturi.

Nu mă credeți? După ce-am observat problema celor din parcare, m-am uitat la pedometrul pe care-l am agățat de pantaloni și am notat câți pași am făcut în magazin. Vreo 3000 la număr, ceea ce, socotind la lungimea pasului meu, înseamnă aproape 2 kilometri și ceva făcuți ulterior în hipermarket. De asta nu-mi pasă niciodată cât de departe parchez – cei 20-50 de metri suplimentari din parcare nici nu contează pentru cât voi avea de mers printre rafturi.

Și asta a fost o zi cuminte. Țin minte o altă ocazie, de Crăciun, când de curiozitate am numărat pașii cu ajutorul pedometrului și atunci am făcut aproape 4,5 kilometri pe jos printre rafturi. E drept că mi-am tot amintit să mai iau una sau alta mereu din colțul opus al magazinului și am dat vreo două ture căutând pe cineva pe la raioane și era și Crăciunul, când am cumpărat mult mai multe, dar 4,5 kilometri pe jos în hipermarket!

fitbit_zip_pasi

    7 comentarii

  1. No bine ma. Acu vreau si eu pedometru.
    Sa-ti fie rusine ca acu tre sa caut.

      (Citează)

  2. @jules, sunt multe aplicatii de pedomentru si in Google Play si in AppStore, se folosesc de accelerometrul telefonului. Nu stiu daca merita sa cumperi unul in plus.

      (Citează)

  3. Dacă ai SGS 4 poți folosi S-Health.

    Eu am un Fitbit Zip https://www.nwradu.ro/2014/03/accesoriile-fitbit-de-monitorizare-a-activitatii-tale/

    Găsești și unele mult mai ieftine, de obicei prin farmacii, dar sunt petarde.

      (Citează)

  4. 2200kcal la 3.5 km ? sau poate sunt 220 kcal ?

      (Citează)

  5. My 2 cents: Fiind vorba de supermarket si nu de vre-un eveniment sportiv, consider calculul tau destul de eronat. Adica aproximezi prea mult. Nu ai facut 3000 de pasi in mars, ritmat si regulat ca sa poti face asa simplu niste inmultiri si sa rezulte distante.

    Cred ca mai corect ar fi fost ceva GPS tracking.

      (Citează)

  6. Fara legatura cu pedometru, dar in legatura cu indivizii aia…

    http://www.mimanu.ro/2013/02/11/amiba-de-bucuresti/

      (Citează)

  7. Astia care cauta loc aproape de intrare sunt cei cu memorie ff scurta si nu tin minte unde au parcat. Daca o pun aproape de intrare, o gasesc cat de cat repede (daca tin minte ce culoare mai avea masina)…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus