blog demisec cu note fine de tehnologie

Out of office pentru o vreme. Mă găsiți în Instagram Stories și o să pun diverse și pe Facebook. Robotesc și la canalul de YouTube.

Am trecut la LG G2

24 Dec 2013  ·

TEHNOLOGIE  ·

41 comentarii

lg_g2_mana
De multe ori mă întreabă lumea ce telefon prefer dintre cele nou lansate în acest an. De când am butonat (doar 2-3 zile) un LG G2 prin octombrie am spus că acesta ar fi telefonul pe care eu l-aș alege pentru mine și acum chiar am făcut-o.

Atunci am testat modelul alb. După lansarea oficială am văzut scurt și modelul negru, care mi s-a părut mult mai elegant, așa că l-am preferat pe acesta și bine am făcut. Telefonul este mai sobru, serios, dar în același timp pare special prin textura fină de pe spate, vizibilă mai degrabă în lumină.

Ca și prima oară, am fost din nou uimit de calitatea excelentă a ecranului și de super-viteza procesorului Snapdragon 800, care-i cel mai rapid pentru Android în acest moment. Bateria ține două zile, camera foto pare bună (nu am apucat să studiez fotografiile în detaliu, dar focalizează repede și pare că scoate rezultate foarte bune chiar și în lumină slabă), iar interfața LG-ului, deși cam aglomerată, are cam toate setările posibile, inclusiv ordinea butoanelor clasice din Android (am preferat Meniu – Home – Back, ca să am butonul de Înapoi cât mai aproape de degetul mare de la mâna dreaptă).

Aici chiar am adăugat un buton suplimentar, unul care trage în jos meniul de notificări. Asta mă ajută mult atunci când utilizez telefonul cu o singură mână, de exemplu la volan sau atunci când mă grăbesc, pentru că nu mă mai chinui să fac drag cu degetul mare pe ecran. Am descoperit că poți configura până și culoarea de fundal a unui folder cu shortcut-uri, atunci când se deschide. Ca o scurtă chestie negativă, nu mi-a plăcut nici un sunet de notificare din cele incluse, lipsind ceva scurt și simplu pe care să-l poți pune ca notificare pentru noi mesaje pe WhatsApp sau Messenger, dar am rezolvat adăugând altele.

Și repet ce-am zis recent: e cu două clase peste Nexus 5. Nici nu are rost comparația, având în vedere că fac parte din segmente diferite, dar ea se va face oricum, având în vedere că N5 este fabricat tot de LG și pe un hardware asemănător. Îl butonez vreo două săptămâni și scriu un review complet.

Apropo, din 10 ianuarie 2009 și până în prezent am avut doar HTC-uri: Touch HD cu Windows Mobile, Hero, Desire, Desire Z, One X. Acum am trecut la LG, care cred că spune ceva despre calitatea modelului G2.

Specificații LG G2:

  • ecran de 5,2 inchi, rezoluție 1920 x 1080 px, HD IPS
  • procesor Qualcomm Snapdragon 800, quad-core la 2,3 GHz, are 2 GB memorie RAM
  • baterie 3000 mAh
  • stocare internă 16/32 GB, fără slot de card
  • cameră foto 13 megapixeli, filmare Full HD la 60 fps
  • Android 4.2.2
  • dimensiuni 138,5 x 70,9 x 8,9 mm
  • greutate 143 grame

Îl puteți cumpăra astfel:
eMAG – 2.199 lei negru 16 GB, 2.299 lei alb 16 GB.
PC Garage – 2.238 lei negru 16 GB, 2.285 lei alb 16 GB, 2.359 lei negru 32 GB, 2.359 lei alb 23 GB.

    41 comentarii

  1. Fie că sărbătoarea Crăciunului să îţi umple sufletul de bucurie,să îţi aducă pace şi linişte în suflet,iar lumina lui minunată să îţi lumineze în continuare paşii în viaţa. CRĂCIUN FERICIT!

      (Citează)

  2. Eu îl am de două săptămâni şi sunt foarte mulţumit. Bateria ţine mult, nu am lag în aplicaţii. Mi se pare telefonul anului, dar nu sunt reclame deloc la el şi nu găseşti telefonul în magazine(cel puţin în Râmnicu Vâlcea). Ca să nu mai spun că nu am găsit husă şi folie de protecţie, fiind nevoit să comand de pe internet, la majoritatea magazinelor vânzătoarele nici măcar nu auziseră de model, se şi mirau când le spuneau că vreau husă de LG G2. Din lipsa maketing-ului pierd foarte mult, nici majoritatea prietenilor nu ştiau de acest model, întrebându-mă de ce nu mi-am luat S4, că ştiu ei că e mai bun. Totuşi, singurul telefon posibil mai bun ar fi Note 3, dar totuşi mi se pare prea mare, 5,2 inch mi se par ideali.

      (Citează)

  3. Și eu ma gândesc să-mi iau dar prin primăvară sa mai scadă prețul sub 2000 de lei. Ce varianta de stocare ai ales pana la urma? Merita cea de 32 de giga sau poți sa stai la 16 cu stocare în cloud?

      (Citează)

  4. M-am uitat si eu la acest model dupa review-ul tau. Pana acum aveam dubii legate de baterie si de lipsa unui slot de card. Il iau in considerare vs un S4 pentru finalul de an.

      (Citează)

  5. Am un G2 de aproape 2 luni, din prima zi i-am facut root si i-am pus custom rom (Rayglobe). Singurul minus pe care eu il simt la telefonul asta e lipsa butoanelor capacitive (jos sub ecran avea loc berechet pentru ele) in rest totul la superlativ.
    E un telefon care de cand il am nu mi-a facut nicio problema cat de mica, functioneaza ireprosabil.
    Pentru camera am instalat tot un custom de pe XDA si acum singurul telefon care il depaseste pe partea de foto e Lumia 1020, la filmare il depaseste si pe acesta, unde G2 are acum dubla stabilizare (optica si digitala).
    Recomand LG G2 tuturor care vrea cu adevarat un telefon exceptional.

      (Citează)

  6. @Alex : Dacă găseşti modelul de 32 GB, cumpără-l. Eu l-aş fi luat, dacă ar fi fost disponibil în momentul achiziţie. Un videoclip de 1 minut Full HD are peste 120 MB, se umple foarte repede spaţiul, mai ales că unele jocuri au peste 2 GB, cum ar fi Asphalt 8 sau GTA San Andreas. Te descurci şi cu 16 GB, cel mai probabil, dar, pentru a nu sta cu teama spaţiului, cumpără-l pe cel de 32.

      (Citează)

  7. Mi se pare cel putin exagerat sa spui ca-i cu 2 clase peste Nexus 5, in conditiile in care la toate review-urile facute de site-urile de specialitate notele primite de cele 2 telefoane sunt cam la fel. G 2 http://www.engadget.com/products/lg/g2/ vs. Nexus 5 http://www.engadget.com/products/lg/nexus/5/

      (Citează)

    • Mie nu, din moment ce le-am avut pe amândouă. Nota poate se dă și în funcție de gama din care face parte, poate cauți un telefon ieftin bun.

        (Citează)

  8. @coke depinde foarte mult si de nevoiile utilizatorului. Radu le-a testat pe ambele si pentru nevoile sale G2 este peste Nexus5.

      (Citează)

  9. Scuze anticipate pentru wall of text :)
    Am comandat pe “neve” doua Nexus 5 (pentru mine si prietena mea) din afara cand inca nu aparusera la noi decat la precomanda, deci nu pusesem mana deloc pe el. M-am gandit ca sigur vor fi neajunsuri ca la toate din seria Nexus, insa la fel ca celelalte, va merita. Dupa am citit review-ul tau (telefoanele au venit greu, prin cineva) si am cam avut un morcov in fund, dar am zis “asta e” (“YOLO” pentru cititorii mai tineri).
    Acum sa zic despre experienta noastra (eu vin dupa un Galaxy S2 Plus, iar jumatatea dupa un Galaxy S3):
    – camera se simte ca e slabuta, insa de la prima pornire telefonul a cerut sa faca update de soft care rezolva shutter speed-ul si alte buguri. L-am facut doar pe unul dintre telefoane sa pot face comparatia, si diferenta era foarte foarte vizibila. Nu este la fel de rapid la focus ca SE, insa nu este sub nici o forma ca la inceput.
    – emotiile maxime le-am avut la baterie, insa pe amandoi ne tine mai mult decat la precedentele (desi suntem inca in perioada de new and shiny si stam pe ele toata ziua. O chestie buna e ca in stand by (cu notificari si sync active) nu consuma aproape nimic. Adica intr-o noapte se duc maxim 2-3 procente, desi face uplad la poze pe Dropbox si Google+ si altele. O chestie naspa e ca in battery usage Wi-Fi-ul apare ca pornit non stop daca il lasi deschis, in timp ce la Samsung aparea intrerupt in momentele in care nu erai conectat, chiar daca modulul era pornit. Deci asta poate fi o chestie care consuma baterie suplimentar, insa e rezolvabila printr-un update.
    Per total sunt mega multumit de alegere si nu regret nici o secunda, mai ales ca la banii astia (1500 lei bucata) luam fix nimic in Romania. Stiu ca review-urile tale sunt fix despre/pentru piata romaneasca, insa in cazul meu, 800 de lei diferenta pana la LG G2 nu merita absolut deloc.

      (Citează)

    • @Flo: la 1500 lei începe să merite un Nexus 5, dar la 2200 lei sau cât era la noi la lansare cu siguranța nu.

      Lasă Wifi On mereu, cum zice și N/A, dacă rețeaua casei are semnal bun îți va consuma mai puțină baterie decât 3G-ul.

        (Citează)

  10. …rapid la focus ca S3**

      (Citează)

  11. @nwradu : Până la urmă, am comandat online o husă cu folie de protecţie.

      (Citează)

  12. Situatie similara cu Flo si la mine.

    Dat ~1700 lei (cu tot cu transport) pe versiunea de 32 GB.

    Primele zile m-a disperat cat de slaba este bateria. Nu mai eram obisnuit cu tweaking-ul, am avut 3 ani I4. Dar, fortat de imprejurari…

    Anyway, de la 2-3 ore screen time am ajuns la 5-6 cu optimizarile facute (cele mai importante: runtime ART, lux, Google Location services: OFF), ceea ce se traduce la 2-3 zile de standby la usage pattern-ul meu.

    @Flo: foarte bine ca ai Wifi always on, daca l-ai seta sa se inchida cand e pe standby (ceea ce poti face din setari), ar sari automat pe 3G/4G si ar manca mai multa baterie (presupun din start ca vrei always on internet connection :P).

      (Citează)

    • @N/A, @Flo: poate v-ar interesa și Juice Defender, are niște opțiuni bune pentru pornit wifi-ul la câte 30 de minute, închis orice conexiune între anumite ore ale nopții etc. Mai scoți un 25% pe total
      https://www.nwradu.ro/2012/08/configuratia-mea-juice-defender-ultimate/

      @Flo: am uitat să zic, dar upload-ul pe Dropbox/Google+ se face în câteva secunde pe o rețea wireless și nu are impact asupra conexiunii. Noaptea telefonul nu face mai nimic, ecranul e oprit, intră și el în low-power mode și reduce procesorul, nu mai sunt atâtea notificări de primit.

        (Citează)

  13. @Traian: există așa numitele Pie Controls cu care poți înlocui butoanele alea soft. Cel mai tare mi s-a părut “LMT launcher”, http://forum.xda-developers.com/showthread.php?t=1330150 . L-am văzut la un coleg de serviciu și mi se pare foarte versatil. Are nevoie de root și cumva trebuie să ascunzi butoanele soft ca să nu mai ocupe loc degeaba. Mai e “Pie Control”, http://forum.xda-developers.com/showthread.php?t=2454531 , care arată bine, dar nu știu nimic despre el.

    Sărbători fericite!

      (Citează)

  14. Nexus 5 este varianta ieftina la LG G2, aproape aceleasi specificatii in interior, dar facut mult mai ieftin. Eu as prefera varianta Nexus pentru actualizarile software care se fac imediat si pretul mai mic.
    http://www.gsmarena.com/compare.php3?idPhone1=5543&idPhone2=5705

    Eu l-as lua de pe Amazon UK, e cu 10% mai ieftin decat eMAG sau PCGarage: http://www.amazon.co.uk/gp/product/B00FF6D47K/
    Dar as verifica si celelalte Amazon din UE, poate e mai mic pretul

    Si neaparat i-as lua o carcasa pentru protectie, fie un
    KLD: http://www.ebay.com/itm/KLD-KA-Series-PU-View-Leather-Stand-Slim-Cover-Case-LG-Optimus-G2-D802-/271341842229
    sau
    Nillkin: http://www.ebay.com/itm/Nillkin-Victory-Series-Leather-Cover-Matte-Hard-Back-Case-LG-Optimus-G2-D802-/281229020881
    Nillkin am luat pentru Xperia SP si Nexus 7 2013 si iPad Mini, super multumit de ele, recomand.

    Nu, 800-le nu mai este cel mai rapid si mai nou Qualcomm, deja exista 810-le.

      (Citează)

  15. @N/A: La Samsung nu comuta deloc pe 3G si chiar imi dadea notificarea aia cu “_WiFi networks available” de fiecare data cand era ceva in jur, ca sa nu mai zic ca se conecta automat acasa la mine, la prietena mea, la prieteni si la toate retelele parolate salvate.

      (Citează)

  16. Cand ma trezesc dimineata am cel putin 5-6 aplicatii care au dat semne in timpul noptii la ore diferite, mailuri, FB, WhatsApp si remindere de la alte aplicatii. Oricum, stiu ca ecranul e cel care consuma cel mai mult la un telefon, insa am uitat sa mentionez ca imi tin luminozitatea la maxim pana la 15%, chiar daca mai trebuie sa trag de zeama inca multe ore.
    Oricum, per total Nexus 5 a fost cea mai buna achizitie pe care am facut-o in viata mea, asta in conditiile in care pe S3 am dat doar 750 de lei in octombrie anul trecut.

      (Citează)

  17. @nwradu
    legat de pret: asa cum am mai scris, magazinele din ro su t asemenea jnor bisnitari. Pretul unui N5 de 32 de giga cu transport cu tot ar trebui sa fie undeva pe la 1600 de lei. Atat am dat eu pe unul.

      (Citează)

  18. @ Flo: daca aveai 3G activ, sarea pe 3G, crede-ma :). Pe langa ce-am zis anterior, mai poti salva niste niste baterie dezactivand google now si dezactivarea “ok google”. Nu uita de app-ul LUX. :)

    @ Radu: Din cate-mi dau seama, Juice Defender nu merge pe Kitkat.

      (Citează)

  19. Inteleg oarecum subiectivitatea ta insa nu dezinforma cititorii acestui blog cu afirmatia despre g2 si nexus 5

    Ambele au acelasi procesor
    Ambele au aceiasi memorie ram
    Nexus e experienta pura de android pe cand G2 are bloatware datorita imixtiunii LG.

    Camera este cu o clasa peste in favoarea G2-ului intradevar.

    Nicidecum nu se sustine afirmatia ta cum ca “G2 ar fi cu doua clase peste nexus 5” ci dupa parerea oricarui cunoscator in ale fenomenului, este chiar invers clasele in plus pe care le are nexusul sunt pretul si fluenta mult mai mare datorata sistemului de operare.

    * Nu am niciunul dintre telefoane si, da, le-am testat pe amandoua asa ca nu vorbesc din auzite.

      (Citează)

    • @Paul: și eu le-am testat chiar multicel, aș spune. Mă așteptam să fie cum zici tu: dacă au același procesor, să fie experiența cumva asemănătoare. Nu este deloc. LG G2 are un ecran mai bun, baterie mult mai bună, camera este mult mai rapidă și focalizează imediat chiar și noaptea, iar de Android pur nu am nevoie.

      S-au dus vremurile când Android-ul avea o evoluție foarte mare de la o ediție la alta și atunci erai avantajat de un device Nexus pentru că rulai mereu ce-i mai nou. De la Android 4 în sus trebuie să recunosc că nu-mi pasă așa tare dacă am 4.1, 4.2, 4.3 sau noul KitKat, modificările sunt minime. Iar interfața de pe LG G2 îmi este de mai mult ajutor. De asta preferam și HTC Sense, mă ajuta să fiu mai rapid și eficient, dar și cea de pe LG își face treaba cu brio.

        (Citează)

  20. Bai Paul, decat sa vorbesti din pipaite si citite pe net mai bine te culcai ca la ora 4 dimineata (cand ai postat elucubratiile tale) se observa din postare ca ai mintea obosita / zdruncinata.

    Minusuri obiective la N5;
    Baterie
    Camera
    Port IR
    Camera frontala de doar 1,3 Mpx capabila doar de 720P

    Minusuri subiective la N5;
    Ecran
    Butoane
    Interfata UI (Knock-knock face toti banii)

    In curand G2 varianta internationala primeste KitKat (G2 varianta din coreea deja a primit) cu toate ca nu-i duc dorul din moment ce cu actualul android functioneaza ireprosabil.

      (Citează)

  21. @N/A: 3G si WiFi nu opresc niciodata, fiind obisnuit de la Samsung ca le comuta automat si conserva bateria la maxim. Repet, nu vorbesc de oprire manuala din setari a WiFiului, ci ca OSul sa il opreasca atunci cand nu e conectat si sa faca scanari periodice pentru retele wireless astfel incat la battery usage dunga de WiFi sa fie intrerupta chiar daca nu am umblat la toggle-ul de on/off.

      (Citează)

  22. Sa-l stapanesti sanatos! Sarbatori fericite!

      (Citează)

  23. Si eu tindeam spre LG G2 acum o luna si dupa ce-am auzit mai multi utilizatori ca au probleme la nici 2-3 sapt cu difuzorul am optat pt. S4. De ce cred ca au probleme la difuzor pt. ca si mama a avut mai multe LG-uri si-au crapat tot la fel de repede pt. partea asta , cred ca au o problema generala. Keep us in touch !

      (Citează)

  24. la LG il strica faptul ca e “ieftin”. materiale slabe, interfata slaba si pana la urma poate nici caracteristi dintre cele mai senzationale

      (Citează)

  25. @ Flo: cu scuzele de rigoare, n-am inteles eu bine. :)

    La N5 versus G2, sunt perfect de acord cu Radu: la preturile din Romania, clar merita G2. Dar luat la pret de google play store, N5 are de depaaaarte cel mai bun raport calitate/pret dintre toate high end smartphones.

    Si pentru ca presimt ca urmeaza un N5 versus 5s, da, as prefera oricand 5s-ul, daca ar fi la pret de N5 :)).

      (Citează)

  26. @sw am avut LG un an si jumatate si nu am avut nici o problema cu difuzorul. Iar daca se strica, exista garantie. Iar daca tii cu adevarat sa nu ai probleme iti faci si o asigurare de smartphone.

      (Citează)

  27. Si acum ce faci cu HTC-ul?

      (Citează)

  28. Salut, sa nu uiti ca ai promis un review complet …. asteptam

      (Citează)

  29. Salut, care crezi ca ar fi alegerea ce mai buna pentru: jocuri, poze, si net LG G2 SAU GALAXY NOTE 3 ? Multumesc :).

      (Citează)

  30. Vis-a-vis de review sa ne zici daca aia vut vreuna din probemele care apar la diversi utilizatori cum ar fi aici: http://forum.xda-developers.com/showthread.php?t=2472319 , sau ce zice nenea asta ca are: http://www.youtube.com/watch?v=f4QOMB8UTx4 .
    Iti multumesc!

      (Citează)

  31. Am cumparat lg g2 de cateva zile,este superb,se misca excelent,am renuntat la s4 pentru ca se misca greu,avea lag in multe ,sunt foarte multumit de g2,dar nu gasesc o husa,de exemplu una de la nillkin super frosted,dar nu o mai are nimeni pe stoc,a venit si update,ul 442,super ok

      (Citează)

  32. Am achizitionat si eu un G2 de 32 gb acum 2 saptamana, in urma vizionarii reviewului faqt de u. Nu pot decat sa-ti multumesc. E f f f tare. Mai ales ca trecerea la el am facuto de la un nokia e 72. Stiu ca vei spune ca era antic, insa il tineam pt k era construit din aluminiu, si eu cum am mainile rare, imi cadea tot timpul din mana, tocmai de aceea am amanat pana acum cumpararea unui smartphone. In urma q 1 sapt i-am faqt update de soft la kitkat si merge park un pic si mai bn. O alta chestie care-mi place mult la el, este ca are ir icorporat si poti sa-l faci imediat telecomada. Eu detin si un smart tv tot lg, cu kre se leaga imediat fara nici un fel d probleme. Are niste functii extrem de tari, atunci cand il legi la tv. Nu vr sa intru in detalii tehnice, vreau doar sa-ti multumesc ca dupa ce am citit cele scrise de tine, am ajuns la concluzia ca lg g2, ar fii cel mai indicat telefon.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus