un blog de Radu Dumitru

15% reducere la toate aspiratoarele-robot cu codul "nwradu"! Am și YouTube.

Să ne dorim o carieră bună înainte de a visa la cea extraordinară

14 Oct 2013  ·

GÂNDURI  ·

18 comentarii

Citeam două articole despre ce înseamnă munca și ce valoare au studiile în România și mă gândeam că trebuie să scriu și eu ceva pe acest subiect, deoarece am de mult niște idei pentru câteva articole. Alte două mai vechi (1, 2) care au atins un pic subiectul, am văzut că au atras păreri foarte diferite, în opinia mea chiar nerealiste, și astfel de chestiuni care ne afectează pe toți merită dezbătute.

Până atunci, voiam să zic ceva despre articolele în care ne sunt prezentați manageri de succes care la 30 de ani conduc mari companii sau lucrează cine știe la ce nume mare din străinătate. Nici nu mă interesează dacă sunt pe bune sau nu articolele. Sentimentul meu este că ele nu motivează cu adevărat pe nimeni. Povestea acelui om are anumite particularități, cariera sa a avut o traiectorie ce nu poate fi ușor replicată de cititori pentru că a implicat și multe elemente de noroc, de “omul potrivit la momentul potrivit”, de calități speciale și probabil o inteligență foarte mare.

Altfel spus, poveștile speciale te motivează ceva mai greu. De asta se numesc speciale.

Eu aș vrea să citesc despre carierele unor oameni obișnuiți. Chiar mi-ar plăcea un site în care oameni obișnuiți să spună ce și cum au făcut în viață. Pentru că 2 oameni de mare succes nu vor convinge pe tinerii de astăzi să tragă tare, dar 200 de oameni care spun “am ales bine ce facultate urmez, apoi m-am angajat într-un domeniu bun, am muncit 8 ore pe zi cu seriozitate, am tras tare când a fost nevoie, iar acum, după 5 ani de muncă, îmi permit leasingul la mașină, merg de două ori pe an în concedii frumoase în străinătate, am destui bani în bancă încât să fac față unor probleme neașteptate de sănătate sau dacă mi se strică televizorul, îmi permit să mănânc la orice restaurant vreau șamd, pun și bani deoparte lunar pentru copii”.

Prea mulți oameni visează la “marele tun” sau la “marea șansă” de a ajunge sus. Poate n-ar fi rău să ne propunem întâi să trăim bine, nu excelent. Nu de alta, dar la nivelul înalt al afacerilor foarte mulți n-ar rezista la prima ședință mai violentă, dar dacă auzi că sute de oameni își fac munca lor zilnică și trăiesc bine, poate te gândești să fii și tu măcar ca ei.
Munca dificila

    18 comentarii

  1. poza face tot articolul.

      (Citează)

  2. Salut,

    Un astfel de Website ar fi binevenit, desi nu stiu cati ar intra efectiv pe el sau cati ar considera asta un model de succes. Toti viseaza la Mercedes/BMW/Audi, Sofer si Secretara chiar daca ei nu sunt in stare sa lege 3 fraze fara a scadea IQ-ul intregii firme.

    Personal, am ales bine – mi-am urmat pasiunea ( Calculatoarele) am terminat facultatea si m-am angajat la un ISP din top 3 ca si Support Tehnic acu 7 ani. Dupa aproape 5 ani de invatat lucruri noi si facut treaba cu seriozitate am ajuns Coordonator Tehnic pe orasul in care lucrez. Pentru mine lucrul acesta a fost o reusita si o confirmare atat a valorii si muncii depuse. Nu am masina cu sofer, nici secretara dar nu ma plang :D.

      (Citează)

  3. Pai Radu de ce nu incepi tu cu un articol despre tine ? Cum ai inceput ce greseli sau ce lucruri bune ai facut la inceput etc ?

      (Citează)

  4. Acei manageri la 30 de ani au muncit 16 ore pe zi, nu au stiut ce e ala concediu, viata personala si au fost si la momentul potrivit la locul potrivit.

      (Citează)

  5. Pentru a ajunge si mai ales a te mentine pe linia de plutire trebuie intodeauna sa tintesti mai sus.
    Bine pur si simplu nu-i suficient daca vrei sa mergi cu masina, fie ea si o dacie amarata. Stii cat costa benzina?!

      (Citează)

    • @luizadaneliuc: ideea este să nu te uiți direct la cei ce sunt foarte sus și să-ți spui “e prea mult de urcat, n-am șanse” și să renunți din prima, ci să-ți setezi bine treptele. Toată lumea vrea să dea tunuri, chit că asta înseamnă manager la 30 de ani sau câștig mare prin muncă puțină, eventual ilegală. Nimeni nu acceptă că nu trăim în Silicon Valley și că treptele se urcă încet. Nimeni un acceptă că durează.

        (Citează)

  6. Pai ce acuzi tu este o idee foarte bine inradacinata al noi. Presupun ca cei mai multi dintre noi stiu direct oameni care pun efort serios (cam cat pentru a face ceva util) in a explica pe larg cum nimic nu se poate. La fel, oameni care vor premiul cel mare doar pentru ca ei simt ca merita si lumea ar trebui sa-i creada pe cuvant. Si au intotdeauna un excemplu de un plavan care a reusit si fara mari merite. Astia care asteapta pleasca, care-si iau conceptiile despre viata din tabloide, manele, capatos, mircea badea, vor fi luzarii de maine, care vor face in scarba un job de doi lei.

      (Citează)

  7. Cei care au ajuns mari pe undeva, cauta-i prin familie de vreun tatic securist, de vreo mamica sefa de ceva servici comunist. La multi vei gasi schelete un dulap.

    Cu siguranta exista si oameni competenti, dar din ce am vazut eu pe la anumite evenimente MARI am ramas cu dezamagiri mari fata de asteptari. Dupa ce am lucrat 5 ani cu diversi parteneri straini pot sa spun ca sunt la fel de idioti ca noi.

      (Citează)

  8. Referitor la caieră, aş putea spune că-mi merge spre bine, după opt ani petrecuţi în firmă (da, o multinaţională). Nu mi-a fost uşor. În primul rînd fiindcă sînt considerat prost de gură, atît pentru că spun franc ce gîndesc, cît şi pentru modul în care o fac. Pur şi simplu nu pot sta tăcut, văzînd tot felul de tîmpenii şi de gîndiri limitate, de oameni care pun argumetele emoţionale mai presus de cele tehnice în
    discuţiile… tehnice.

    În fine. Nu mi-am ales facultatea bine, dar ştiam ce pot şi intuiam că
    foaia aia care poartă numele pretenţios de “diplomă” nu mă va ajuta cu nimic. Am fot mai mereu printre codaşi, lipseam de la cursuri fiindcă voiam să-mi trăiesc tinereţea şi făceam proiectele altora pentru a avea bani, chit că aveam cîte un snop de restanţe după absolut fiecare sesiune. Făcutul proiectelor pe bani m-a ajutat extrem de mult. Majoritatea lor erau pentru studenţii de la inginerie mecanică. Planificarea timpului, căutat de furnizori ieftini pentru hîrtia A0 care se găsea foarte greu, investiţii în scule (şabloane, rigle, creioane mecanice şi mine de calitate etc), modul în care-mi făceam reclamă, căutarea de contacte în permanenţă, toate şi-au pus amprenta şi m-au făcut să realizez că facultatea nu mă învaţă mai nimic util. Îmi plăcea să am bani, dar nu-mi convenea să nu am siguranţa lor. Aşa am decis să mă angajez după ce am terminat facultatea.

    Lăsînd la o parte CV-urile puse pe bestjobs şi alte porcării de genul ăsta, din care m-am ales doar cu spam, am început să colind firmele din poartă în poartă, fără speranţă, ştiindu-mi nota de absolvire.. Cred că am lăsat sute de CV-uri. După ceva timp au început să mă sune, iar în final am fost pus în postura de a alege între trei angajatori. Am ales la nimereală şi m-am angajat în firma la care ajunsesem mahmur la interviu. La fel am fost şi în prima zi de lucru.

    Debandadă totală, habar n-aveau în ce departament trebuia să fiu, aşa că am ales eu unul, cel de mecanică, la care mă pricepeam oarecum. N-a fost să fie. M-am certat cu unul din şefi chiar din prima săptămînă şi m-au mutat la departamentul de software, unde eram tămîie. Nu văzusem C în viaţa mea, iar Pascalul din liceu nu mă ajuta cu mult. Mi-era clar că vor să mă dea afară, dar nu m-am dat bătut. În două săptămîni am învăţat C cît să pot face revizuiri de cod şi teste mai simple. După jumătate de an am trecut de la teste la dezvoltare şi eram responsabil pe unul din module. De la asta am trecut la scris rutine pentru un program de diagnoză, folosit împreună cu tot restul sistemului.

    După vreun an a apărut un post de inginer de test hardware în cadrul echipei, iar cum eu aveam ca hobby electronica, n-am stat de două ori pe gînduri şi m-am mutat. Aici am avut cea mai nasoală perioadă din viaţa mea. Nu mă descurcam nicicum cu banii. Preţurile explodaseră, chiria e luase razna, iar eu intram în gaură tot mai adînc, cu aproximativ 100 de lei pe lună. Mi-era mai bine să plec în oraşul meu şi să lucrez pe un salariu de două ori mai mic.

    Exact cînd eram pe punctul de a-mi da demisia echipa din care făceam parte s-a desfiinţat în urma achiziţiei altei firme, toate responsabilităţile noastre fiind mutate în alt oraş. Membrii echipei au fost întrebaţi, fiecare în parte, unde vor să meargă. Eu mi-am ales alt departament faţă de ceilalţi, iar noul şef m-a întrebat ce notă dau salariului. După ce i-am explicat sec că mai mult de 2 din 5 nu merită şi voi pleca că dacă treburile continuă aşa în următoarele două luni, m-a întrebat cît aş vrea ca să dau o notă de 4 din 5. A căscat ochii mari cînd i-am spus că nu vreau decît 150 de lei în plus, ca să nu mai intru în gaură în fiecare lună. Am avut două măriri consecutive de 25%, în condiţiile în care 15% mărire era ceva imens.

    Nici în echipa asta nu am stat prea mult, fiindcă mă plictiseau groaznic testele, o rutină din care nu aveam satisfacţie decît dacă primeam vreun test care sfîrşea cu distrugerea ECU-ului pe care era făcut. A apărut în schimb un post liber în echipa de dezvoltare de echipamente de test, în care m-am cărat instantaneu. Aici lucrez de cinci ani: vreau să zic că mi-e imposibil să mă plictisesc. Munca pe care o fac e atît de variată, problemele de care dau sînt chestii de care nu s-a mai izbit nimeni, încît îmi face plăcere să vin la serviciu.

    Nu am abandonat nici munca pe cont propriu, iar cînd am timp mai fac cîte un proiect pentru alţii. Unele gratis, altele pe bani, dar învăţ din toate. O carieră extraordinară, în viziunea mea, nu înseamnă să ai purcoaie de bani, ci să ai suficient cît să nu-ţi lipsească nimic, să-ţi rămînă şi timp pentru a-i cheltui cu familia, pentru plimbat. E mai bine cu bani puţini şi fără stress.

    Cam asta ar fi.

      (Citează)

  9. ” Prea mulți oameni visează la “marele tun” sau la “marea șansă” de a ajunge sus. ” = asta e definitia scurta a romaniei / romanilor.

      (Citează)

  10. “O carieră extraordinară, în viziunea mea, nu înseamnă să ai purcoaie de bani, ci să ai suficient cît să nu-ţi lipsească nimic, să-ţi rămînă şi timp pentru a-i cheltui cu familia, pentru plimbat.”. restul e cancan.

    citeam un inverviu al unui mare…mare? de pe la kpmg si zicea la un moment dat ca ora pe care si-o petrece seara cu familia il face sa se incarce de energie. la ce pm ma ajuta faptul ca am un munte de bani daca nu am timp sa-i cheltuiesc sau sa ma bucur de familie?

      (Citează)

  11. Foarte frumos articolul, multi se uite insa prea mult la seriale de genul Suits! O sa va povestesc despre mine! Am terminat facultatea de inginerie de un an, a fost foarte grea, nu din pricina materiei, ci din perspectiva piedicilor care mi se puneau, dar am scapat pana la urma! Am lucrat prima data ca inginer sa zicem, cel putin asa scrie pe contract, luam 900 lei pe luna, eram injurat de sef, faceam si munca secretarei, care se culca cu respectivul sef! Intr-o zi a a aparut altceva, printr-o relatie sa fiu sincer, pe respectivul sef l-am bagat undeva si am plecat. Jobul care aparuse era in afara tarii, am petrecut 4 luni muncind circa 300 de ore pe luna, va dati seama, in condtii extrem de stresante,am invatat ceva chestii! Al doilea proiect a fost chiar mai greu, eram in santier, in frig, zapada, ploaie, a fost iar foarte greu! Banii nu erau pe masura, nu ma jenez sa spun, luam circa 1600 euro si totul asigurat!

      (Citează)

  12. Am dat intamplator peste postarea ta, care ridica o problema destul de importanta a vremurilor actuale, orientarea in cariera, mai ales a tinerilor.

    Apropo de site-ul cu povesti ”obisnuite”,am demarat o serie de interviuri pe blogul start-upist deocamdata, menite sa elucideze misterele cat mai multor joburi: http://smartdreamers.com/blog/
    Incercam sa trecem de banalul job description.

    Sunt curios ce parere aveti.

    Multumesc!

      (Citează)

  13. Cred ca ratza a zis cel mai bine:
    “O carieră extraordinară, în viziunea mea, nu înseamnă să ai purcoaie de bani, ci să ai suficient cît să nu-ţi lipsească nimic, să-ţi rămînă şi timp pentru a-i cheltui cu familia, pentru plimbat.”

    Primul meu job “adevarat” (in afara de cele part-time din timpul facultatii) a fost in primul an de master, pe salariul minim, 800 de lei, dar o munca chiar misto (redactor de carte). Dupa asta, vreo 2 ani am lucrat in mai multe locuri in paralel (part-time) – scriam articole, faceam mentenanta pentru diverse site-uri, colaboram cu mai multe edituri. Chestiile astea asigurau un venit decent, dar nu stabil, asa ca mi-am cautat un alt job. M-am angajat ca technical writer la o multinationala unde primeam la fel de multi bani ca si inainte, numai ca fara intarzieri. Salariul a crescut incet dar sigur, si intre timp m-am mutat la alta firma pentru o marire mai substantiala. Acum am bani pentru tot ce imi doresc, am si pus deoparte cate ceva pentru zile negre sau cumparaturi mai importante, imi permit macar o vacanta in strainatate pe an, si nu stau peste program.

    Faza cea mai misto, pentru mine, e ca totul a inceput de fapt de la blog: primul job l-am primit de la cineva pe care l-am cunoscut prin intermediul blogului (iar eu nici nu stiam ce face un redactor!).

    Ah, si facultatea pe care am facut-o (ASE – Comert) nu are nici o legatura cu vreuna dintre activitatile pe care le-am facut dupa ce am terminat-o. Stiu ca suna greu de crezut, dar cea mai mare influenta au avut profesorul meu de romana din scoala generala si profesoara mea de informatica din liceu.

      (Citează)

  14. nu stiu daca merita un site dar o compilatie de articole e buna.

    Eu pot sa spun ca stiu o multime de oameni cu cariere de succes fara nimic flashy sau nelalocul lui. Doar multa munca implicare si seriozitate multi ani de zile.

    Ce am observat in schimb e ca majoritatea oamenilor managerilor din multinationale dupa ce trec de un anumit nivel isi deschid propriile afaceri mai mici sau mai mari… si chiar m-am obisnuit sa am dubii serioase cand vorbesc cu un manager din Romania care la 40 de ani nu mai are macar un blog de unde castiga 1000 de euro pe an sau chiar o cafenea sau un magazin online de lumanari(dau si eu exemple aiurea).

    in rest reteta e simpla… te angajezi intr-o companie la munca de jos, muncesti, promovezi, muncesti promovezi… la 35-40 de ani ai bani sa-ti cumperi porschele ala pe care-l visai :D. daca ai vazut reclama….

      (Citează)

  15. O sa povestesc si eu :-) m-am angajat imediat dupa facultate ca practicanta la o firma de consultanta. Munceam mai mult decat full time, cateodata in weekend-uri pana noaptea pentru 500e/luna. Am promovat de 2 ori intr-un an si jumatate si am ajuns undeva la 2000e/luna, in aceleasi conditii de munca multa si stres. Deocamdata am 24 de ani, nu am familie sau commitments, dar pe termen lung sunt constienta ca un astfel de job nu e sustenabil.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus