un blog de Radu Dumitru

Uitați-vă și pe canalul meu de YouTube! Un subscribe ajută enorm.

Ziua afișării rezultatelor la bac

9 Jul 2013  ·

GÂNDURI  ·

16 comentarii

rezultate_bacMă uitam ieri la o imagine generică în care niște elevi se uitau la un avizier școlar și citeau rezultatele la bac. Mi-am adus aminte de ziua în care am aflat notele mele la Bac și descopăr acum că mi-a rămas întipărită în minte, la fel ca și admiterea ulterioară la facultate.

Era sâmbătă. Rezultatele urmau să apară, după calendarul oficial al competiției, duminică. Dădusem Bac-ul de vreo 2-3 zile, parcă, cred că joi fusese ultima probă, așa că acum stăteam relaxat după acele zile, un fel de “concediu” între bac și reluarea pregătirii pentru admitere.

Fiind sâmbătă, eram în oraș cu un coleg, făcând lucruri obișnuite. Am fost la un film, ceva la Studio parcă, o comedie lejeră, dar nu mai știu care, am mâncat prin zonă, am mers pe la Nike să ne uităm de ceva nou, apoi în jos spre Cișmigiu.

Cred că ținta era metroul și direcția acasă, dar fiind în zona Cișmigiului ne-am decis să trecem și pe la Lazăr, să vedem dacă nu-i cineva pe la baschet în curtea școlii. Cred că în secret voiam să verificăm dacă n-au apărut rezultatele la Bac, ca surpriză plăcută, cu o zi mai devreme.

Nu apăruseră. Era sâmbătă, nu duminică. Am jucat niște baschet, vreo oră, iar când am ieșit din clădirea liceului rezultatele erau la avizierul dinspre stradă. Cineva le tipărise și afișase cât am stat noi în liceu.

Am început toți, vreo 5-6 oameni prezenți acolo, să ne căutam numele. În liniște, fiecare concentrat pe un singur interes, numele propriu. Fără glume, fără altceva decât o căutare, rând cu rând, a numelui și notei.

M-am găsit rapid în unele liste, greu în altele. Am fost sus de tot la unele, ceva mai slab la Limba și literatura română, dar cu o medie generală a bacalaureatului bună. Conta 20% la admiterea la Facultatea de Electronică și deci trebuia să fie cât mai mare.

Mi-am sunat bucuros părinții de pe micuțul meu Alcatel One Touch Easy. Am sunat alți colegi, câți aveau mobil pe atunci, deși minutele erau puține și scumpe, iar telefoanele cam la fel. Cumva vorba s-a dus și mulți aflaseră dinainte că se vor afișa rezultatele la acea oră, deoarece au sosit în număr destul de mare să le vadă.

Țin minte veselia generală, râsetele de destindere, voia bună ce vine după ce treci un examen care a funcționat timp de 4 ani ca o sperietoare constantă din viitorul tău. Mai țin minte bârfele despre ce-au făcut alții, căutarea numelor prietenilor, “uite că aia a picat!” și alte asemenea momente.

Luni m-am dus și am depus contestație la Română, că eram curios să văd unde greșisem. Țin minte că a venit o domnișoară cu lucrarea mea și mi-a spus deja de la primul cuvânt scris de mine pe foaie: “uite, ai început cu ‘datorită ploii neîncetate’ și corect era ‘din cauza ploii’, că-i de rău sensul”.

Am zis “ah, ok, dacă de la primul cuvânt e o greșeală, hai să nu mai continuăm, probabil că-mi merit nota”. Moromeții nu mi-a plăcut niciodată.

Voi mai țineți minte ziua aceea sau doar eu sunt mai ciudat?

    16 comentarii

  1. Eu o țin minte de parcă a fost ieri (și chiar a fost ieri :) )

      (Citează)

  2. Eu imi aduc aminte, maica-mea era (si inca este) secretara la liceul unde am absolvit eu. Se tot zvonea ca vin rezultatele si tot nu veneau, dar mai apareau informatii “pe surse” despre diversi colegi si eu le dadeam mai departe. Intr-un final a ventit maica-mea in curte sa-mi spuna ca se tiparesc rezultatele finale si ca am luat, cu media X, nu mai stiu cat, dar buna. Dar cu o nota infecta la geografie. Am zis ca aia e, m-am bucurat ca am scapat, dar problema e ca unul dintre prietenii mei pe care-l anuntasem pe surse ca luase, picase. A fost foarte greu sa ma duc si sa-i dau vestea cea proasta.
    Dupa aia in 10 minute s-au pus afisele propriu-zise, si am mai avut prieteni picati. Asta se intampla in ’98, dupa ce schimbasera de o suta de ori structura examenului, de s-a lasat cu manifestatii ale elevilor prin centrul Bucurestiului. A fost o vara misto! :)

      (Citează)

  3. Ziua aia mi-o amintesc, parțial. Chiar aseară, am scos de la naftalină digitală diploma de bac să văd mirat ce note am luat, în comparație cu ceva cunoștințe a căror note le-am audiat aseară online.

    Atunci n-am avut mobil dar mă adunasem cu mare parte din colegi acolo. Atunci parcă era importantă poziția în top pe care o ocupai. Acum, cei mai mulți se întreabă dacă l-au luat …

      (Citează)

  4. Domnul Mediocru

    09/07/2013 la 2:24 PM

    Nu imi pasa de note ca oricum toata lumea a copiat si toti luam peste 9, ce viata…

    Daca s-ar fi dat pe bune, as fi luat maxim 2 la matematica, dar asa am luat 9.50 si ceva :)

      (Citează)

  5. la mine e cu mult mai puternica amintirea asteptarii in fata la facultate. cred ca am stat cateva ore sa astept “listele” in ziua in care trebuiau sa le afiseze. era ca un fel de picnic, lumea statea, manca, se discuta, se glumea desi toti erau extrem de stresati :)

      (Citează)

  6. Eu nu tin minte prea bine momentul in care-mi cautam numele pe listele cu rezultate, dar tin minte foarte bine ca eram cu 5 colegi si am mers sa sarbatorim cu o bere pe o terasa, tin minte vremea frumoasa, de inceput de vara si tin minte si chelneritele ce ne-au servit :D

      (Citează)

  7. Eu il tin bine minte, desi stiam dinainte de afisare ca luasem 10 pe linie, sunase diriginta oarecum socata cu vreo 2 ore inainte… :)
    Ce nu mai tin prea bine minte este cum am ajuns acasa in noaptea respectiva, dupa ce am chefuit la maxim in micuta discoteca de vara a oraselului de provincie in care locuiam, alaturi de o tona de colegi, toti fericiti de rezultate.

      (Citează)

  8. Eu imi aduc aminte ca dupa bac am discutat subiectele de mate, fizica si romana cu profesorii cu care facusem meditatie. Mi-am calculat notele pe baza discutiilor cu ei. Am gresit cu o zecimala… ca de, la mate am luat nota cea mai mica :D

    Am fost un copil studios(zic eu) sau tocilar (zic multi altii :D ), dar cred ca aproape intotdeauna am stiut unde ma situez. Media de la bac (in primele 3 pe liceu :D ) nu m-a surprins foarte mult, dar in momentul in care am realizat ce am reusit bucuria a luat locul “autocontrolului”… :D

    Da, se copia si pe atunci dar ma bucur ca pot spune ca am fost unul de la care s-a copiat, nu invers.

      (Citează)

  9. @nwradu: n-am facut nici o misculatie cu maica-mea, a fost un an in care toata lumea era cu ochii pe noi ca urmare a protestelor, dar nici nu cred ca avea ce sa faca. In schimb la amarata aia de geografie care mi-a stricat media am putut sa vorbim intre noi vreo jumatate de ora si am nimerit langa o colega bine pregatita care m-a ajutat la primul subiect, ceva cu Campia de Vest, eu ma specializasem in munti, eram convins ca o sa ne dea asa ceva. Pe al doilea il stiam mai bine: viticultura si industria vinului. :P

      (Citează)

  10. Era cald si 11 dimineata, ma tin minte in fata listei afisate, aveam o nota buna, nu extraordinara, dar, socant, eram a patra sau a cincea de pe lista. Nu mi-a trecut prin minte “mama, da’ ce desteapta sunt!” ci “Ba da’ la ce liceu prost am fost!”. Si mi-a parut cumva rau, parca mi se furase ceva. Tin minte senzatia asta.

    Nu pot sa-mi amintesc nimic din ce-am facut inainte si dupa momentul asta, in ziua respectiva.

      (Citează)

  11. “Dădusem Bac-ul de vreo 2-3 zile” eu am citit “Dădusem Bac-ul de vreo 2-3 ori” :)))))))))))))))))))))))))))

      (Citează)

  12. Radule, nu bagi rating la comentarii ? Vreau sa ii dau commentului nr 1, adica lui Sorin, 1 milion de up-uri :))) Bestiala replica ai dat, frate !

      (Citează)

  13. Si eu tin minte, ca a fost luni :)) Am stat pe la 11 prin fata liceului, nu erau afisate, am fost intr-o scurta plimbare, am venit. Erau afisate. Nu m-am ingramadit ca aveam smartphone si m-am uitat pe net.
    Noi nu avem voie sa ne vedem lucrarile la contestatie, nici nu ni se spune pentru ce am fost penalizati.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus