un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Ziua afișării rezultatelor la admiterea la facultate

26 Jul 2013  ·

GÂNDURI  ·

25 comentarii

carte_romtelecom_electronica_1Au trecut examenele de admitere în facultăți și, dacă tot v-am zis cum am aflat rezultatele la bac, la vremea mea, să vă zic și cum a fost cu admiterea la facultate.

La Electronică se dădea examen la matematică și fizică, iar examenul era grilă, 30 de probleme. Eram speriat pentru că în anul anterior se intrase cu o notă foarte mare; linia s-a tras undeva la 27 din 30 de puncte, deci dacă greșeai 3 probleme sau mai mult, nu intrai.

În anul meu am dat matematica și fizica în aceeași zi, test combinat, 15 și 15 probleme. Nu mai știu cum se numea sala în care am dat examenul, cred că E100 sau F100 din Leu, oricum una din cele mici de la etajul 1. Ne-am găsit lipită pe bancă legitimația de examen cu poza noastră, au venit subiectele, am primit foaia pe care să completăm rezultatele și a început să curgă ceasul.

4 ore! Atât am stat acolo. Am rezolvat problemele, m-am verificat, am trecut cu mare atenție rezultatele în foaia de concurs. Eram ofticat pentru că una dintre problemele de fizică o rezolvasem cândva în ultimul an, dar avea un schepsis și nu-l mai țineam minte. În total, la 3 probleme nu știam rezolvarea și am pus rezultatul la noroc, un “noroc logic”, că din cele 6 variante de răspuns puteai elimina câteva foarte improbabile.

Trec cele 4 ore. Pixurile jos, gata examenul, ce-a fost a fost. Teoretic întreaga viață depindea de rezultatul de acolo. Practic nu știu dacă este așa, dar pe vremea mea așa îți spuneau părinții și chiar și societatea și tensiunea se simțea bine de tot în aer. Nu era nimeni relaxat acolo.

Ne-am dus, cei din sală, unul câte unul la supraveghetorii din fața noastră, care suprapuneau o foaie transparentă cu răspunsurile corecte peste fișa cu răspunsurile noastre și dintr-o privire se vedea imediat câte ai greșit. Eu eram pe la mijlocul sălii.

Cam a treia persoană, o fată, a fost felicitată de cei din comisie pentru că făcuse perfect. 30 din 30! În rest se vorbea totul în șoaptă și fiecare candidat își afla nota și pleca din sală, ieșind de tot. Cred că o invidiam toți pe cea cu 30 pentru că urma să plece acasă fără nici o grijă.

A venit și rândul meu. Aș vrea să spun că m-am dus cu emoție sau, din contră, fără să-mi mai pese pentru că zarurile erau deja aruncate și acum urma doar să vedem pe ce cifre pică, dar nu mai țin minte astfel de detalii.

Mi-au pus grila pe răspunsuri. Greșisem trei. Două din cele puse la noroc și altul pe care credeam că-l făcusem bine. Țin minte că mi s-a strâns un pic inima. Cu trei greșeli nu aveai nici o garanție că intri la Electronică, trebuia să aștept afișarea rezultatelor finale, unde și nota la bac conta 20%, după toate calculele centralizate.

“Felicitări, bravo!”, îmi spune cel din comisie. “Un rezultat foarte bun!”

“De ce, am greșit trei” îi zic eu.

“Da, dar până acum e cel mai bun rezultat. Doar fata cu 30 din 30 a fost mai tare”.

Vreo 20 de alți candidați fuseseră evaluați înaintea mea și totuși rezultatul meu era excelent? Am întrebat cam ce-au făcut ceilalți dinainte. “Ah, păi uite, 18, 16, un 22, un 23, 11, 18…”. Subiectele au fost mult mai grele acum și de aici și notele mai mici.

Am ieșit zâmbind. Părinții mei mă așteptau în fața facultății, la poartă, în marea de părinți de acolo, dar i-am sunat la ieșirea din sală să le zic rezultatul.

Afară, la poartă, lumea era la fel de stresată și tensionată ca și în sălile de examen. Marea de părinți stătea ca pe ace, iar câțiva dintre ei, mai întreprinzători, întrebau fiecare elev ce ieșea din examen ce notă a luat, făcând o situație ad-hoc.

M-a întrebat și pe mine o femeie, i-am zis 27, a făcut ochii mari și m-a felicitat. Discutând cu diverși la întâmplare pe afară, am aflat că majoritatea notelor fuseseră mult mai mici. Subiecte grele, v-am spus. Ulterior, când s-au afișat rezultatele, linia s-a tras undeva pe la 18 din 30 puncte.

Consensul general a fost că sunt sigur admis. Mie tot mi se părea greu de crezut – adică poate vorbisem doar cu proști pe afară – dar dacă așa zicea lumea, părinții meu au răsuflat ușurați și am plecat să sărbătorim asta. Am mers la Caru cu Bere. De fapt, e ultima oară când am fost acolo.

A doua zi am dat examen la înca o facultate din Politehnică. Mă înscrisesem, plătisem taxa, m-am dus la examen. A fost atât de simplu încât terminasem problemele și le și verificasem după 1,5 ore din cele 4. Apoi am început să desenez prostii pe ciorne, să mănânc un Twix, să mă plictisesc, încât un supraveghetor a venit la mine și mi-a spus “hai mai gândește-te că poate știi să le rezolvi”. Credeau că nu am făcut nimic.

Am predat foile, s-au distrat de un tanc atacat de un OZN pe care-l desenasem pe o ciornă, am ieșit, am reintrat pentru rezultate, am luat 30 din 30. Subiectele erau mai simple decât la tezele din liceu. Am rămas, evident, la Electronică și Telecomunicații, pe admiterea din prima zi.

    25 comentarii

  1. Sa inteleg ca s-a terminat aglomeratia din Politehnica? Am incercat lunea trecuta sa parchez langa intrarea aia de la sala de sport, crezand ca o sa fie gol… si era plin de masini parcate prost. Noroc ca a mea e micuta si-a avut loc pe un trotuar.

    Despre admitere nu mai tin minte mare lucru. La ASE nu se corectau grilele pe loc, deci cred ca am revenit la facultate la un moment dat sa ma uit pe liste. Am dat la 4 facultati (REI, Comert si inca 2, in ordinea asta), dar am vrut de la inceput sa intru la Comert. Am fost putin ingrijorata sa nu intru cumva la REI la buget, dar din fericire a fost concurenta mai mare si as fi intrat la taxa :D Conform sistemului de atunci, pentru ca la Comert (a doua alegere pe lista) intrasem la buget, m-au repartizat la Comert. Am intrat cu media 7.70 sau ceva de genul asta. Matematica de la admitere era foarte grea, noroc ca am avut un profesor foarte bun la meditatii la geografie…

      (Citează)

    • @Jen: cred că pe 22 și 23 s-a dat examenul la Poli, dar nu știu sigur.
      Cât despre ASE, da, admitere foarte dificilă la matematică, apoi deloc…

        (Citează)

  2. eu am dat examenul la electronica in 2 zile. mate si fizica. in total au fost 800 si ceva de admisi. am terminat doar 273.
    ultima medie de adminitere a fost 7.20 la taxa.

      (Citează)

  3. In anul meu la AC (2004) au fost niste subiecte tare usoare. Am gresit o grila de 4 puncte, de fraier, si abia am fost intre ultimii la calculatoare. M-am cam ofticat

      (Citează)

  4. Am citit cu placere ce ai scris si mi-am adus aminte de o intamplare haioasa la admiterea de la Politehnica in anul 2000 la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor. Dupa ce am predat toti lucrarile acestea urmau sa fie corectate cu ajutorul foliei transparente care avea mai multe litere (A,B,C,D…) in functie de randul pe care ai stat probabil , deci nu aveam toti aceleasi subiecte dar erau asemanatoare. In fata mea un tip foarte sigur pe el ca a facut tot printre primii care terminasera lucrarea se duce in fata , ii pune profu’ grila B , incepe sa ii numere X-urile … rezultatul 9 X-uri :) Candidatul mai mai sa faca o criza de apoplexie :)) Ce se intamplase mai exact – ii gresise grila el avand de fapt grila D. Isi dau impreuna seama de greseala isi cer scuze pentru emotiile provocate , (domnul elev iar capatase siguranta pe fortele lui) ii pune grila D si incep sa numere X-urile .. rezultat final 4 X-uri dar bune de data aceasta.

      (Citează)

  5. Cand am dat eu examenul la facultate, in 98, afisarea rezultatelor a fost un clasic talmes balmes, cu niste liste afisate la un avizier amplasat aiurea, cu parinti si copii care se inghesuiau sa caute numele, cu plansete si chiote, ce mai, traditional romanesc, prea bun, prea ca la tara. :D
    Eu am asteptat sa se mai linisteasca lumea, ca oricum rezultatul tot ala era, si am inceput sa ma uit pe lista de la ultimul admis in sus, pentru ca pe acolo pe undeva ma evaluasem. Mai aveam 4-5 cunostinte care dadusera la aceeasi facultate si ma uitam si dupa numele lor. Pe masura ce avansam si nu gaseam nici unul, mi se adnacea morcovul in dos. Pana la urma m-a gasit o colega si pe mine, pentru ca ea controla lista de la primul spre notele mai mic si a fost mai simplu, ca eram pe locul 14 :wink:. Dintre cunostintele mele n-a mai intrat nimeni, a fost un an cu concurenta relativ mare, vreo 8-10 pe loc, asa ceva.
    Dupa ce am aflat rezultatul am mers la o bere la terasa de vizavi de terasa. A facut cinste un amic, pentru ca eu n-aveam niciun ban in buzunar. :D

      (Citează)

  6. @nwradu
    La Poli la admitere subiectele erau in alta ordine precum si variantele.
    La constructii doar subiectele erau inversate, variantele de raspuns erau in aceeasi ordine pentru toti. Admitere in 2006, Transporturi – electronica si telecomenzi in transporturi

      (Citează)

  7. Du-te, ma, de aici cu subiectele grele care ti-au picat tie! Tin minte ca le-am rezolvat in proportie de 90% trecand cu pixul peste foaia de hartie cand ma pregateam pentru admiterea mea. Teoria era banala iar la majoritatea problemelor puteai da raspunsul corect in minte prin incercari, inlocuind raspunsurile posibile. Bine, asta presupunand ca aveai idee despre ce era acolo.

    De fapt, din motivul asta am gresit si eu vreo 2 puncte la admitere anul urmator. Nu am fost atent ca mi s-au parut prea banale si am bifat aiurea. :D Plus ca la Fizica am data foaia dupa 40-45 de minute, ca faceam pe mine si nu au vrut sa ma lase sa ies. Mi-aduc aminte ce fata au facut ceilalti cand am dat foaia atat de repede. :))

      (Citează)

  8. Hmm… in mod ciudat nu imi mai aduc aminte de prea multe detalii legate de admiterea la facultate (Poli, AC). totusi, parca in 2001 nu se dadea grila, sau cel putin nu se dadeau rezultatele pe loc. sau… se dadeau rezultatele, dar oricum trebuia sa astept sa apara toata centralizarea…

    mai tin minte doar ca vroiam atat de mult sa intru la calculatoare, n-am reusit, si ma enervam pe toti olimpicii care intrau fara examen…

    imi aduc aminte ca ma inscrisesem si la electrotehnica, nu mai retin daca si aici am dat examen sau deja trecusera la admiterea pe “dosar” (mediile din liceu, media de la bac); retin in schimb ca am fost al treilea. am ales automatizarile…

    cumva dintr-o “dar daca” tipic romaneasca, taica-miu m-a inscris si la o facultate din Pitesti, aici sigur numai cu dosar. au oftat cei de acolo cand au vazut dosarul: “sigur vine la noi?”

      (Citează)

    • @d.orin: în 2001 am dat eu. Trebuia să aștepți centralizarea, dar cu 27 din 30 nu mai avea rost. Mi se pare că în final am fost în primii 20 sau ceva așa.
      La Electrotehnică am dat eu a doua zi, era același sistem.

        (Citează)

  9. Acum 4 ani dadeam si eu admiterea la Electronica si a 2a zi la IMST tot in Politehnica. Emotii mari, proba de matematica extra usoara dar fizicat a compensat la dificultate. Am intrat la ambele si am ramas la Electronica unde mi-as si cunoscutat actuala :)
    In fine, seria D cea mai nasola ( daca sunt candidati care au intrat ii sfatuiesc sa se mute cat mai rapid la E sau F daca vor viata usoara.
    Si ca o concluzie, viata frumoasa, examene grele, restante destule dar acum privesc viata cu alti ochi. Chiar daca ce am facut in cursul facultatii ma ajuta sa zicem maxim 10%, faptul ca ai urmat Electronica te ajuta foarte mult la angajare.

      (Citează)

  10. Am dat luni examen la informatica la UBB si cum am vazut partea de teorie m-am ofticat putin: era fix ce am vrut sa invat duminica seara, dar m-am lasat convins sa ies putin afara. Cu toate astea, subiectul mi s-a parut foarte usor si mie nu-mi plac subiectele foarte usoare pt ca gresesc in mod catastrofal la ele. Am terminat intr-o ora, am incercat sa ma verific dar nu aveam rabdare. Noroc ca n-am iesit pentru ca o tanti din comisia care a facut subiectele mi-a clarificat o problema in a doua ora. Dupa ce am modificat rapid rezolvarea am predat lucrarea. Am iesit si deja aveam o multime de apeluri pierdute si mesaje. Am raspuns cam la toate cu “ori iau 7, ori iau 9”.
    A doua zi cand ma gandeam sa trec pe la facultate sa vad daca s-a afisat ceva (desi oficial rezultatele apareau miercuri) imi suna telefonul si aud “ce faci cu nota aia?”. Imi suna a rau :)) dar era 9. Fericit, fericit, fericit. Am iesit sa beau :)) Am dormit 4 ore.
    Miercuri ma uit peste notele de la examen mai atent si le numar pe cele de peste 9 (nu erau in ordine) si imi ies 30. Si mai fericit.
    Miercuri seara plec din Cluj si pe tren aflu ca s-a pus pe site tabelul cu mediile de intrare (anumiti participanti au avut posibilitatea sa intre fara examen) si cu media mea de 9.20 eram pe locul 294 pe facultate. Ups… Ieri au aparut listele cu repartizarea pe sectii si eram pe locul ~130 la buget la optiunea 1. Viata-i buna :)

      (Citează)

  11. aha!
    hmm… parca imi aduc aminte de vreo doi colegi care au dat la electronica si telecomunicatii ca spuneau ca a fost greu examenul… :D
    chiar sunt curios daca se pot gasi pe undeva pe net subiectele, listele de rezultate…

      (Citează)

  12. Radu: Si matematica de anul 1 de la ASE e grea ca naiba. Bine, s-ar putea sa nu se compare cu Politehnica, dar mitul asta cu ASE-ul care e usor… nu e foarte adevarat. Sunt si la ASE diverse dubiosenii. Cand am trecut in anul 3 (adica specializarea) a fost perfect!

      (Citează)

    • @Jen: am făcut masteratul la ASE, era totul foarte ușor. N-am înțeles niciodată de ce Statistica era așa sperietoare, eu făceam calculele direct în minte.

        (Citează)

  13. @nwradu
    2004

      (Citează)

  14. @nwradu din experienta mea, studenti mai beton ca la stiinte economice sunt numai la studii europene si studii politice. Cel putin la Cluj asa era. Sa nu fiu inteles gresit, sunt si acolo oameni inteligenti dar se pierd in marea de prosti. @Jen aici de fata se pare ce nu prea e printre exceptiile de la ASE (la Cluj ii zice ISE nu ASE ca la Bucuresti)

      (Citează)

  15. asta cu “matematica de la ASE e grea ca naiba” e Jen-anta

      (Citează)

  16. Subscriu Radule, aceleasi clipe, aceleasi simtiri, acelasi an si acelasi examen. Doar alta sala :)

    Era o treaba cu facultatea pe vremea aia, probabil ca de diplomele noastre nu s-au plans asa multi ca nu au hartia suficient de poroasa.

      (Citează)

  17. ehe… asta cu grila la politehnică te scapă de foarte mult stres. Eu am dat prin anii 90 cînd erau cîteva subiecte mari, nu multe mici, şi nu erau grilă. Dacă nu făceai perfect, aveai ceva punctaj parţial, dar era subiectiv cît de mult… şi era foarte stresant pînă afişau rezultatele! dacă nu intrai, puteai face contestaţie, dar se considera validă doar dacă prin recorectare nota ieşea cu 1 pct mai mare, ceea ce era improbabil (în mod normal exista o marjă de cîteva zecimi de punct din cauza corectării ‘umane’, nu cu grilă).

      (Citează)

  18. Din ce imi aduc eu aminte, subiectele in prima zi nu au fost deloc dificile, poate putin cele de la fizica. In rest unele erau chiar banale, motiv pt care am si gresit una ca boul. Problema la poli nu era admiterea, ci urmatorii 5 ani din care ieseau mult mai putini decat au intrat. Aici ar fi fe povestit.

      (Citează)

  19. Am si eu o intrebare: mai tineti minte ce ati invatat la facultate (si la scoala in general)? De ex. matematica?

      (Citează)

  20. Radu: Si eu am facut master la ASE, unde au incercat sa predea statistica astfel incat s-o inteleaga si absolventii de limbi straine. Statistica predata in ASE, in anul 2, a fost cu totul altceva.

    Restul comentatorilor, banuiesc ca ati facut ASE-ul si stiti ce se preda in anul 1, nu? Ca asa, din auzite, e usor sa vorbesti.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus