un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cornul și laptele chiar era un corn cu lapte?

23 Mar 2013  ·

GÂNDURI  ·

21 comentarii

samsung_galaxy_s_iii_sample_mic_10Programul “cornul și laptele” se va întrerupe în școli deoarece foarte mulți elevi aruncau produsele, în loc să le mănânce, și se pierd astfel o grămadă de bani. A zis-o chiar Ponta zilele trecute.

Nefiind școlar, întreb și eu pe cei care se pricep: elevii chiar primeau în fiecare zi un corn și lapte? Mereu doar corn și lapte?

Pentru că dacă-i așa, îi înțeleg că s-au săturat. Câte zile la rând să poți mânca același corn cu o gură de lapte? Oricărui om i s-ar lua până la urma de așa ceva.

Am presupus (nu știu de ce) că prin “cornul și laptele” se înțelege ceva bun, nutritiv și sănătos, dat elevilor zilnic. Dar nu mereu același lucru, ci că le mai alternează și ei. Într-o zi corn și lapte, în alta o mică salată de fructe, în alta un măr și un croissant, în alta un iaurt și niște cereale. O schimbare, ceva, că în fiecare zi același lucru sună ca la pușcărie.

Ponta a zis că banii de pe acest program se vor duce spre un program de tipul afterschool. Pentru că cei probabil 1 leu cheltuit pe cap de elev cu un corn și o gură de lapte sunt suficienți și pentru a plăti suplimentar profesori, săli, lecții și tot restul, tot cu un leu.

    21 comentarii

  1. Eşti pe lângă subiect. Sigura afirmaţie valabilă este cea din titlu, cornul respectiv nu conţine lapte (e doar făină, apă, drojdie şi sare). Plus că ân unele şcoli se dă şi un măr.
    Ideea e că la ţară şi în mediu urban sărac sunt mulţi copii (peste 70%) pentru care acel corn cu lapte este cea mai consistentă masă dintr-o zi. Tot acel corn cu lapte este motivul pentru care vin la şcoală.
    În mediul urban procentul copiilor care au nevoie de acel corn cu lapte este de 10-20 %. Îţi pot indica şcoală în Bucureşti unde vine elevul şi spune: domna îmi este foame.

    Faza cu after school-ul este bună pentru 50% pentru părinţii din mediul urban si 5% pentru mediul rural.

    La ce spui tu legat de salate, iaurt, cereale sunt SF-uri.

      (Citează)

  2. Scuze de ân. E tastatutră nouă şi nu mă obişnuiesc cu poziţia tastelor.

      (Citează)

  3. OK, îmi schimb tastatura!

      (Citează)

  4. Așa cum spune și părintele de mai sus, cornul și laptele nu e în fiecare școală corn și lapte. Uneori e corn și un triunghi de brânză topită. Sau un corn și un măr.

    Dar meniul e identic zi după zi. Diferă de la școală la școală, dar nu de la zi la zi.

      (Citează)

  5. A mea (clasa a doua) a primit saptamana trecuta un corn cu data expirarii in aceeasi zi cu data in care l-a primit(l-am vazut ca l-a adus acasa). Intr-adevar, de cate ori am trecut prin clasa, cornurile zaceau aruncate intr-un colt. Poate ca e o idee buna sa se renunte la ele.

      (Citează)

  6. @un parinte.. Radu nici nu a afirmat ca este informat suficient in privinta subiectului, remarca ta cu “esti pe langa” mi se pare deplasata (probabil ai vrut sa arati ca esti “cunoscator” in domeniu). Chir si asa, mi se pare de bun simt, indiferent cat de saraci sunt cei carora le dai sa manance, sa diversifici meniul si sa incerci sa-l faci si sanatos cum foarte corect s-a spus ca doar nu suntem la puscarie.
    Nu cred ca e sf sa te gandesti sa introduci un iaurt sau o salata (sau altceva asemanator).. un iaurt mic de exemplu e sub 1 leu

      (Citează)

  7. Le alternează…azi corn şi lapte, mâine lapte şi corn…tot aşa…

      (Citează)

  8. Acelasi tip de corn de luni de zile (fara data de valabilitate), acum au renuntat la lapte UHT la punga 1,8%, vad ca au aparut Danone de alea simple si mici :)

      (Citează)

  9. Da, exista copii care arunca cornul si laptele dar exista si cei care vin la scoala nu neaparat pentru a invata ceva, ci pentru a manca acel corn si lapte.
    Cand iti scartaie matele de foame nu refuzi acelasi meniu zi de zi. Poate parea puscarie dar asta e Romania pentru o parte din noi. Suntem multi saraci, destui extrem de saraci si foarte putin bogati.

      (Citează)

  10. am auzit ca elevii mai jucau fotbal cu cornurile intr-un timp (asta la o scoala de la oras), triunghiurile de branza ajungea in ghiozdan printre carti..oricum, cornurile pareau total nesanatoase, aveau gust si aspect similare painilor cu multe E-uri.

      (Citează)

  11. ~ acum 1 lună trecem pe lângă o școală. Câțiva țigănuși cerșetori așteptau cuminți la poartă să iasă elevii si să primească cornurile …

    Sincer nu aș fi mâncat un astfel de corn nici dacă l-aș fi primit gratis, însă laptele era bun (7 munți).

      (Citează)

  12. Prin targ umbla o vorba ca de fapt 80% din fondurile pentru acest program vin de la UE, deci nu ar fi nu stiu ce economie, dar Ponta e suparat ca toate licitatiile au fost castigate de mafioti pdl deci in felul acesta le taie finantarea de partid. Nu ar fi de mirare sa reapara programul cu alt nume, alti angajati si alte licitatii.

      (Citează)

  13. @ION mai tai-o putin. In fiecare oras este cite o firma care a cistigat o licitatie. UE nu are nici o treaba aici. Programul parca exista dinainte de a fi intrat noi in UE.
    @un parinte, era sa dau cu hate :)) Dar te-ai miscat repede.
    Eu nu inteleg rostul programului. Orarul e de 4-5 sau 6 ore pe zi. De ce le trebuie copiilor mincare? Ceva de acasa ar trebui sa fie de ajuns.
    Cazurile sociale trebuie atacate punctual si nu incluse ca motivare a existentei acestui program.

      (Citează)

  14. da,in unele scoli se dau corn,lapte si un mar . marul nu de mult l-au adaugat dar cornul e acelasi ca acum 10 ani.
    Intr-adevar unii elevi arunca cornul si laptele dar nu toti.

      (Citează)

  15. @xgaby nevasta e cadru didactic si are clasa I-a, iar copilul e la alta scoala la pregatitoare. Stiu bine despre ce vorbesc.
    Tu cine crezi ca aduce laptele si cornul in clasa? Vine directorul sau firma de catering? Gresit. Firma de catering duce mancarea undeva in scoala si de acolo fiecare invatator isi aduce numarul de portii de corn, lapte si mar in clasa.
    Acum stai putin si te gandeste cu cine stau copii in clasa in acest timp si daca se intampla ceva cine este raspunzator?
    Acum mai stai tu putin si te gandeste cam cati elevi vin la invatatoare sa le desfaca hartiile/plasticul de la corn. Am uitat sa iti explic ca toata chestia asta se intampla intr-o pauza. Tu vrei salate si iaurt. Cu ce dracu le mananca copii? Vorbim de clasa pregatitoare unde sunt unii care chiar inca nu stiu sa manance.
    Cine face curat dupa ce manaca copii? Deci amice esti pur si simplu obedient fata de radu si crezi ca ma bagi pe mine in corzi.
    Deci eu raman la parerea ca acel corn si lapte este excelent pentru copii chiar daca in mediu urban (central in Bucuresti) se joaca forbal. La periferia Bucurestiului si in orasele mici muncitoresti unde industria s-a dus sulii de puflet e foame mare. Daca scot acest program analfabetismul v-a atinge cote alarmante din cauza abandonului scolar.

    PS
    Asta o spune un parinte care s-ar bucura de after school (pentru care platesc 1000 lei). Dar in clasa la copil suntem doar 8 parinti care suferim dupa un after school dar sunt parinti care pentru programul “Saptamana altfel” nu pot da 5 lei pentru o vizita la muzeu iar acel corn cu lapte este pachetul copilului.

      (Citează)

  16. Vreau o tastatura buna :) sau donez una dusmanilor mei.

      (Citează)

  17. @un parinte. Ia-ti o tastatura logitech sau microsoft, sunt pe la 30 de lei cele entry level dar te vor tine 10-15 ani fara probleme.

      (Citează)

  18. @ un parinte

    fa ce-a zis mark-3000 si cu aia veche da-i in cap lu ponta pana ii sar dintii ca e un dobitoc. de parca il doare pe el sau pe sclavii lui de altceva decat sa aiba masina la scara, locuinta de protocol si escorta spp toata viata.

    in alta ordine de idei, programu asta, ca mai toate, a fost prost implementat si gestionat. iar acum se scoate de tot, cand de fapt ar fi putut fi imbunatatit pentru unii si scos de tot pentru altii.

      (Citează)

  19. Daca scot acest program analfabetismul v-a atinge cote alarmante din cauza abandonului scolar.

    Seems legit. Dar probabil e din cauza tastaturii. Aceeasi situatie este si cu “Clasa a I-a”, lipsa de virgule, “copii” in loc de “copiii” etc. Ia-ti un Microsoft ARC!

      (Citează)

  20. copilului meu ii placea laptele zi de zi la gradinita. l-au oprit ca era suspect de aflatoxina, ca tot laptele din sectorul 2.
    cornul, o porcarie, tot timpul expira a doua zi.

    schimbarile oranduirii? o noua metoda de a face “reforma” si PR. Maine vom vopsi benzile cu albastru ca e mai trendy si vom discuta de asta doua luni.

    varietate au la masa de la gradi, nu pot sa zic ca nu, sper insa sa nu fie tot asa contracte date pe hartii verzi. Probabil ca vor inlocui laptele si cornul cu o ora de religie, ca tot trebuie sa o faca 13 ani la scoala pana la terminarea liceului, si sunt din ce in ce mai multi popi care si-au pregatit chitantiere.

      (Citează)

  21. @jules: “Eu nu inteleg rostul programului. Orarul e de 4-5 sau 6 ore pe zi. De ce le trebuie copiilor mincare? Ceva de acasa ar trebui sa fie de ajuns.”
    Asta-i ca in faza cu Let them eat cake
    O gramada de copii NU AU nimic de acasa. Valabil si la sate, dar si in orase. E adevarat ca ar trebui sa li se dea doar celor care au nevoie, dar asta ar duce la o birocratie crunta cu adeverinte, cereri, dosare, anchete sociale care nu-si au rostul.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus