De ce are Curiosity o cameră așa slabă?

Am citit o întrebare interesantă pe un blogul Mai bine ca ieri: de ce robotul Curiosity, după atâtea miliarde de dolari investite în el, este dotat cu o cameră foto foarte proastă, care trimite înapoi imagini destul de slabe ale planetei Marte?

Bună problema. Un răspuns rapid ar fi că viteza de transmisie a datelor spre Pământ este foarte mică. Curiosity transmite către doi sateliţi de pe orbita planetei Marte, iar aceştia transmit datele înapoi spre Pământ. Capacitatea totală de transfer este de doar 31 MB pe zi, mai încet şi decât vechiul dial-up, iar în aceşti megabytes de date ce se pot transmite zilnic sunt prezente şi datele culese de senzorii care analizează roci şi atmosferă, plus telemetria robotului, nu doar camera foto.

Explicația nu-i suficientă. Puteau pune o cameră mult mai bună și să solicite în mod normal imagini la rezoluție mică, asa cum orice aparat foto poate fi configurat pentru fișiere de dimensiune redusă la rezoluție scăzută. Pentru cazuri speciale, ar fi putut solicita imagini la rezoluție înaltă.

Camera principală este proastă rău. Are doar 2 megapixeli, trimite înapoi fotografii color de 1600 x 1200 pixeli, are un unghi de doar 15 grade şi o distanţă minimă de focalizare de 2,1 metri. Pare mai proastă decât prima mea compactă de acum mulţi ani, mai slabă decât orice telefon mobil de astăzi, deși senzorul este un Kodak de 11,8 x 9,8mm, destul de mărișor.

Mai sunt câteva camere, dar cu acelaşi senzor. Diferă doar obiectivul (de exemplu una are focală 100 mm pentru a fotografia mai bine la distanţă).

Răspunsul aici mi se pare evident. Cei de la NASA nu sunt interesaÅ£i de fotografii cu planeta roÅŸie, că au deja destule din acestea. Nouă ne plac, că na… sunt imagini reale de pe o altă planetă, ceea ce este impresionant când te gândeÅŸti mai bine la semnificaÅ£ia lor.

Cei de la NASA, însă, l-au trimis pe Curiosity acolo ca să caute apă. Şi apa nu se caută fotografiind zona după bălţi, ci cu alţi senzori prezenţi pe robot, iar aceştia sunt mult mai avansaţi. Iată câteva exemple de pe Wikipedia:

• Chemistry and Camera complex (ChemCam): ansamblu format din doi senzori, LISB ÅŸi RMI. LISB poate trage cu un laser în pietre ÅŸi un senzor observă spectrul luminii degajate prin vaporizarea rocilor, dând informaÅ£ii preÅ£ioase despre compoziÅ£ia lor. RMI este o cameră care poate vedea obiecte de 1 milimetru la o distanţă de 10 metri.
• Mars Hard Lens Imager (MAHLI): tot o cameră de 2 megapixeli, dar are o rezoluÅ£ie de 14,5 micrometri pe pixel, adică e un obiectiv macro impresionant care poate arăta cele mai mici detalii ale structurii unui material, ca ÅŸi cum l-ai vedea la microscop.
• APXS: iradiază rocile cu particule alfa pentru a obÅ£ine o imagine în raze X
• CheMin: face găuri în roci ÅŸi apoi analizează praful rezultat cu raze X
• DAN: o sursă de neutroni pentru a găsi hidrogen în roci ÅŸi atmosferă
• SAM analizează substanÅ£e organice din atmosferă ÅŸi roci, iar RAD măsoară radiaÅ£ii de toate tipurile.

Sunt doar câteva dintre instrumente, dar eu zic că lista e clară pentru a arăta că ei se concentrează pe găsit urme de apă în sol, iar camerele sunt utilizate doar pentru mişcarea robotului, ocolit bolovani şi identificat roci în care să sape.

Culmea, o a treia cauză a camerelor proaste este strict birocratică. Nici NASA n-a scăpat de blestemul caietelor de sarcini şi a specificaţiilor vechi. Curiosity a fost plănuit în 2004, când o cameră de 2 megapixeli era vârful de gama, aşa că fabricanții le-au dat 2 megapixeli, dacă asta au cerut.

Bănuiesc ca e o ironie aici între oamenii care vor 16 megapixeli pe compacte de buzunar și robotul trimis pe Marte care se descurcă foarte bine cu o cameră de 2 megapixeli.

surse: Mai bine ca ieri, Wikipedia, DPreview și alt articol DPreview.