un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Intel a inaugurat centrul de dezvoltare software din România

1 Mar 2012  ·

GÂNDURI  ·

5 comentarii

Şi am fost şi eu acolo. Ieri seară, într-o mare clădire de birouri din nordul capitalei, a fost inaugurat acest centru important pentru ţara noastră, în sensul că pune “pe harta” capacitatea României de a educa profesionişti buni în domeniul hardware şi software.

Au fost prezente personalităţi precum:

  • Primul ministru, dl. Mihai Răzvan Ungureanu
  • Ministrul Comunicaţiilor, dl. Răzvan Mustea-Serban
  • Ambasadorul Americii, dl. Mark Gitenstein
  • Vicepreşedintele Intel, dl Doug Fisher
  • Rectorul Politehnicii, dna. Ecaterina Andronescu
  • Fostul meu profesor de Arhitectura Microprocesoarelor, dl Corneliu Burileanu.

Compania selectă în care m-am aflat a fost întregită, din partea celor cu blog, de Piticu, iar din partea celor care susţin că au site, nu blog, de Sorin Rusi de la laptopnews.ro, Ionuţ Bălan de la Chip, proaspăt aterizat de la Barcelona, şi echipa Lab501. Plus foarte mulţi jurnalişti şi principalele televiziuni de ştiri, mai ales că venea primul-ministru şi atâţia alţi demnitari.

Partea bună este că centrul de cercetare creează 350 de locuri de muncă într-un domeniu de vârf. Până acum ceva vreme eu puneam egal între Intel şi hardware, neştiind că ei se ocupă şi de partea de software. Cred că de ceva vreme a apărut o schimbare în strategie, pe deplin justificată de fapt de dorinţa de a crea software cât mai potrivit pentru hardware-ul lor şi de a vinde hardware care să se potrivească perfect cu software-ul existent pe piaţă.

Cu alte cuvinte, mie mi s-a părut că Intel a ajuns acum ceva vreme în situaţia paradoxală de a face hardware prea bun, pe care nu-l folosea nimeni la adevărata capacitate. Ştiţi că procesoarele curente sunt deja foarte puternice pentru aplicaţiile uzuale. Au tehnologii de genul Wireless Display, foarte utile, dar pe care le cam treceau toţi cu privirea, VPro, Anti-Theft, o grămadă de altele.

Cel mai tare moment mi s-a părut cel în care Intel a fost compania care a schiţat specificaţiile ultrabook-urilor şi i-a obligat pe fabricanţi să producă astfel de calculatoare. Un fel de “dar nu vreţi să faceţi şi voi laptopuri care să arate bine şi să fie performante?”. Un fel de disperare, văzând că an după an doar Apple înţelege această cerere a pieței şi alţii nu, trăgând astfel indirect în jos şi vânzarea de hardware Intel.

Aşa că Intel face acum şi software. A cumpărat McAfee, deţine Wind River, deţine Telmap şi alte companii de soft. În România, centrul de dezvoltare software este împărţit în trei divizii (le vedeţi detaliate în slide-ul de mai jos), acoperind software şi firmware pentru platformele mobile, unelte de dezvoltare şi cloud computing.

Este un moment bizar să stai într-o cameră în care cea mai puternică persoană nu este primul ministru al ţării tale, ci vicepreşedintele Intel, care conduce şi toate partea de software în acest gigant. Doug Fisher probabil câştigă milioane pe an, are acţiuni, a venit cu o echipă de securitate proprie şi, în fine, are puterea în companie de a deschide şi închide tot ce se întâmplă pe aici.

În rest, pentru mine ca blogger n-au fost cine ştie ce alte informaţii de aflat acolo. Nu am fost lăsat să fotografiez birourile angajaţilor, ca măcar să vedem cum arată noul sediu. De fapt întreaga acţiune s-a desfăşurat într-o sală de conferinţe şi una de mese, unde s-a servit un mic cocktail. Mai multe decât v-am zis mai sus n-am aflat, oamenii fiind foarte secretoşi cu activitatea lor.

Bonus: Piticu fotografiind managerii Intel.

    5 comentarii

  1. si io am facut amp cu Burileanu… Profirescu (DCE) nu era si el nustiuce scula pe la Intel?

      (Citează)

  2. Pune si tu o poza cu D-l Burileanu. Din cate imi amintesc, am facut nu AMP ci Limbaje de programare cu dansul. Unul din cursurile de care imi amintesc cu placere din ELTC…

      (Citează)

  3. Profirescu prof. era in primul rand tatal lu’ profi(te)rescu student….dar sunt sigur ca radu ne poate spune mai multe.

      (Citează)

  4. Vezi ca erau 2 Burileni, ala cu fundurile de borcan cu care am facut SDA si unii programare si fratesu care preda AMP din ce stiu eu.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus