Faith restored

Acum câteva zile seara, pe un bulevard din Bucureşti, o armată de oameni îmbrăcaţi în portocaliul clasic de semnalizare dădeau la lopată zăpada. Erau nămeţi mari, strânşi în multe zile pe trotuar, blocând jumătate din acesta.

Erau vreo 40 de oameni şi au făcut treabă bună. A doua zi, trecând iarăşi pe acolo, dispăruse toată zăpada. Toată. Magie. Nu mi-a venit să cred, pentru că doar lopeţile oamenilor nu ar fi fost suficiente, aşa că probabil noaptea au venit şi utilaje care au strâns grămezile respective, deşi erau multe şi prost plasate.

Două zile mai târziu mergeam în urma a doi măturători stradali. De fapt nu măturători, că nu aveau mături, ci doar un sac de gunoi şi adunau manual gunoaiele. Şi chiar le adunau cu atenţie, deşi era târziu şi frig. Nu luau doar gunoiul de la tomberoanele agăţate de stâlpi, ci îşi arătau unul altuia câte un ambalaj sau o hârtie aruncată cine ştie pe unde şi le ridicau pe fiecare dintre ele. Am rămas impresionat.

Faith in humanity restored, cum zice meme-ul.

Nu e prima oară când văd măturători făcându-şi treaba bine. La un moemnt dat, pe la 7 dimineaţa, şeful unei echipe muştruluia un membru al grupului că la un stâlp din urmă uitase să ridice un sac cu gunoi. Şi-a cerut scuze şi s-a dus să-l ia. Respectivii măturau cu atenţie toată strada, inclusiv pe sub maşini, şi încercau să ia tot praful.

Mă gândesc că poate în oraş este mizerie nu pentru că nu sunt suficienţi oameni să-l cureţe sau pentru că nu-şi fac aceştia treaba, ci pentru că sunt prea mulţi cei care aruncă aiurea gunoaie. Ştiu că tocmai am spus un truism de zile mari, ca şi “soarele răsare dimineaţa”.

Dar gândiţi-vă că majoritatea spun că nu face nimeni curat în Bucureşti. Dacă de fapt se face curat temeinic, dar nu pot ei curăţa câtă mizerie putem face noi?